(Anna Primac) Mii de persoane au manifestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban (foto)
articol – Anna Primac – Mediafax
Mii de persoane au manifestat vineri seara, la Budapesta, împotriva premierului Viktor Orban, denunţând într-o nouă serie de proteste “incompetenţa elitei politice”.
Manifestanţii au fluturat pancarte prin care îl condamnă pe Orban, a cărui popularitate a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele luni, în pofida a trei victorii electorale în 2014.
Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat în faţa Operei din Budapesta, potrivit unui fotograf al AFP.
Ele şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o politică prin care Ungaria se îndepărtează de Occident şi consolidează relaţiile cu Rusia.
“Ne îngrijorează faptul că Guvernul Orban expune Ungaria influenţei ruse”, a afirmat Robert Gombkoto, un manager în vârstă de 61 ani, citând ca exemplu un împrumut de 10 miliarde de euro pe care Rusia l-a acordat Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.
Maniifestanţii au criticat, de asemenea, elita politică care conduce ţara deja timp de 25 de ani.
Mai multe proteste au avut loc începând din octombrie, după ce Guvernul conservator al lui Orban a propus o taxă pe Internet. Acest proiect a fost ulterior abandonat.
Însă valul de manifestaţii împotriva corupţiei şi apropierii lui Orban de preşedintele rus Vladimir Putin menţine presiunea asupra celui mai puternic om din Ungaria.
Viktor Orban, care a fost ales în 2010 şi a câştigat alegerile legislative din aprilie, suscită nemulţumire în Europa şi în Statele Unite pentru reformele sale, considerate drept liberticide de către criticii săi.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
Ungaria: mii de manifestanți mobilizați din nou contra primului ministru
AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)
Foto: (c) Attila Volgyi / XINHUA FLUX
Mii de persoane au manifestat din nou vineri la Budapesta contra primului ministru ungar Viktor Orban, denunțând ceea ce ei percep a fi falimentul elitei politice.
Manifestanții au purtat afișe care îl condamnau pe Orban, a cărui popularitate a fost erodată serios în ultimele luni, în ciuda a trei victorii electorale în 2014.
Mulțimea, formată din aproximativ 5.000 de persoane potrivit estimărilor unui fotograf AFP, a manifestat în fața Operei din Budapesta.
Manifestanții și-au exprimat îngrijorarea față de o politică ce îndepărtează țara de Occident și întărește legăturile cu Rusia.
“Este îngrijorător să vezi că guvernul Orban expune Ungaria influenței Rusiei”, a declarat pentru AFP Robert Gombkoto, un administrator de 61 de ani, citând exemplul unui împrumut de 10 miliarde de euro acordat de Rusia Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.
Alții au evocat temerile lor cu privire la politica guvernamentală de centralizare în materie de educație sau administrație publică.
Manifestanții de asemenea au criticat puternic elita politică ce conduce țara de la căderea comunismului în urmă cu 25 de ani.
Manifestațiile zguduie Ungaria din octombrie după ce guvernul conservator al lui Orban a propus o taxă de utilizare a internetului. Acest proiect a fost de atunci abandonat.
Dar manifestațiile organizate la intervale regulate împotriva corupției și apropierii lui Orban de președintele rus Vladimir Putin mențin presiunea asupra atotputernicului lider de dreapta.
Organizatorii au chemat la o altă manifestație la 1 februarie, în ajunul vizitei cancelarului german Angela Merkel la Budapesta.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/