Merkel îndeamnă germanii să lupte împotriva antisemitismului

1410345316-4808-586x319

Cancelarul Angela Merkel i-a îndemnat pe germani să combată antisemitismul, într-un discurs rostit duminică în fața a mii de persoane adunate la Berlin pentru a participa la o manifestație de protest împotriva creșterii violențelor antisemite în Europa în urma conflictului israeliano-palestinian din Fâșia Gaza „Lupta împotriva antisemitismului este datoria noastră”, le-a transmis cancelarul compatrioților săi, în discursul susţinut în faţa Porţii Brandenburg, în centrul capitalei, la câteva sute de metri distanţă de Memorialul Holocaustului, după 70 de ani de la prăbuşirea celui de-al Treilea Reich, scrie AFP.

Angela Merkel, care participă rareori la demonstrații, a dorit să se alăture președintelui german Joachim Gauck și liderilor comunității evreiești la această manifestare.

Ea a declarat că oricine care îi atacă pe evrei, atacă întreaga Germanie. „Faptul că persoane din Germania sunt amenințate și abuzate din cauza apartenenței lor evreiești sau a sprijinului lor pentru Israel este scandalos și nu vom accepta acest lucru”, a mai spus Merkel. În prezent, circa 200.000 de evrei trăiesc în Germania, ceea ce face din această comunitate a treia cea mai importantă din Europa, fiind surclasată doar de cele din Marea Britanie și Franța. O situație la care puțini s-ar fi așteptat după căderea celui de-al Treilea Reich: în 1950, doar 15.000 de evrei mai trăiau în Germania, față de 560.000 în 1933. articol preluat de pe http://independent.md