Articole

Gazda Forumului Economic Mondial: Cum arată Davos, staţiunea de lux care primeşte în aceste zile unii dintre cei mai puternici oameni ai lumii (foto)

de Adrian Robu – Mediafax

Ce se întâmplă cu democraţia şi cum poate fi ea revigorată sunt întrebările la care îşi propun să răspundă, la ediţia din acest an, participanţii la Forumul Economic Mondial, desfăşurat la Davos, în perioada 21-24 ianuarie.

Reprezentanţii elitei politice, economice şi artistice mondiale au venit la dezbaterea găzduită de oraşul elveţian, care este în acelaşi timp şi un reper important pentru sporturile de iarnă, notează businessinsider.com.

Străjuit de culmi înzăpezite, Davos este situat la o altitudine de 1560 de metri. Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată în 1213, sub numele de Tavaus.

Datorită microclimatului din valea în care se află, Davos a devenit, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, o importantă destinaţie pentru pacienţii care sufereau de boli de plămâni. Un sanatoriu din Davos l-a inspirat pe Thomas Mann în romanul „Muntele Vrăjit”.

Până în 2010 a fost cel mai întins oraş din Elveţia, ocupând o suprafaţă de 254,5 kilometri pătraţi. Din populaţia de peste 11.000 de locuitori, străinii reprezintă 23,7% (potrivit datelor din 2008).

Oraşul are o climă de tip sub-arctic şi oferă aproape 100 de kilometri de pârtii pentru schi cross-country, precum şi un patinoar natural uriaş. În zonă există şase mari pârtii de schi ce totalizează 320 de kilometri.

Sute de întâlniri la nivel înalt au loc la Davos, aici venind cei mai de seamă reprezentanţi ai companiilor, statelor sau presei, oportunităţile de afaceri fiind evidente. Multe întâlniri sunt informale şi se desfăşoară în spatele uşilor închise, potrivit CNN.

Între personalităţile prezente la cea de-a 45-a ediţie a celebrului forum se numără: cofondatorul Microsoft, Bill Gates, preşedintele consiliului de administraţie de la Google, Eric Schmidt, cancelarul german Angela Merkel, secretarul de stat american John Kerry, premierul chinez Li Keqiang.

Regele şi regina Iordaniei vor fi şi ei prezenţi la eveniment, alături de celebrităţi artistice precum tenorul Italian Andreea Bocelli şi interpretul Will.I.Am.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Circa 10.000 de oameni, inclusiv Angela Merkel, la un miting contra terorismului desfăşurat la Berlin

Mediafax

Aproximativ 10.000 de persoane au participat marţi seară, la Berlin, în prezenţa cancelarului Angela Merkel, la mitingul contra terorismului organizat de asociaţii musulmane, după atentatele din Franţa, soldate cu 17 morţi.
Lideri ai asociaţiilor musulmane au depus o coroană de flori la ambasada Franţei cu mesajul “Terorismul, nu în numele nostru!”.
Manifestaţia a început la Poarta Brandeburg şi se va încheia cu un discurs al preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck.
“Teroriştii nu au câştigat. Au vrut să îl răzbune pe Profetul Mahomed? Nu. Prin acţiunile lor, au comis o mare blasfemie”, a declarat Aiman Mazyek, preşedintele Consiliului Central al Musulmanilor din Germania.

berlin-2

“Noi toţi, inclusiv musulmanii, suntem Germania”, a spus preşedintele ţării, Joachim Gauck. “Graţie imigraţiei, Germania a devenit mai diversă din punct de vedere cultural, religios şi al mentalităţilor”, a adăugat şeful statului.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Angela Merkel- pusă la zid în Bundestag de către o deputată (video): “Sunteți unul dintre vasalii Americii, la originea unui război economic nesăbuit, care lovește în principal economia Germaniei și a Europei!”

gandeste.org

Pe 26 noiembrie, în fața parlamentului german, Sahra Wagenknecht o acuză pe Angela Merkel că slujește interesele americanilor într-un mod care este evident în detrimentul bunăstării cetățenilor germani și ai Uniunii Europene.

Un singur lucru bun a ieșit din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina și războiul rece care s-a instaurat între Rusia, pe de o parte și Statele Unite și Uniunea Europeeană, pe de altă parte: acela că acum, o lume întreagă a înțeles cât de profund corupți și aserviți sunt liderii europeni, iar Angela Merkel nu face excepție de la această regulă.
Iată rechizitoriul la care o supune Sahra Wagenknecht pe Angela Merkel:

“Lăsați impresia că există, doamnă Merkel, alte interese pe care le considerați mai importante decât cele ale firmelor germane, acelea sunt interesele guvernului american și ale firmelor americane. În discursul dumneavoastră de la Sydney, doamnă Merkel, v-ați indignat profund pentru faptul că la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului contiuă să existe o gândire învechită, conform unor sfere de influență, care calcă în picioare dreptul internațional.

“Cine ar putea crede așa ceva?”, ați afirmat! Aceste declarații ridică niște întrebări pe care vi le adresez: Doamnă Merkel, pe ce lume trăiți? Unde ați trăit în ultimii 25 de ani? Unde vă aflați atunci când Statele Unite au călcat în picioare dreptul internațional în Irak, cu scopul de a-și extinde sfera de influență asupra petrolului irakian? Unde vă aflați atunci când dreptul internațional în Afghanistan era și încă este subminat, cu participarea Germaniei? Unde erați atunci când Libia era bombardată, atunci când opoziția siriană a fost înarmată și afiliată ISIS, după livrarea armelor? Toate acestea, în opinia dumneavoastră, au fost conforme cu dreptul internațional?

Bineînțeles, nu putem vorbi despre sfere de influență aici, nu-i așa? Pot să vă recomand să citiți cartea lui Zbigniew Brzezinski, care a fost pentru multă vreme un scrise în 1997 este: “Marele eșichier: supremația Americii și ale imperativelor sale geostrategice.”

articol preluat de pe http://gandeste.org/

Merkel îndeamnă germanii să lupte împotriva antisemitismului

Cancelarul Angela Merkel i-a îndemnat pe germani să combată antisemitismul, într-un discurs rostit duminică în fața a mii de persoane adunate la Berlin pentru a participa la o manifestație de protest împotriva creșterii violențelor antisemite în Europa în urma conflictului israeliano-palestinian din Fâșia Gaza „Lupta împotriva antisemitismului este datoria noastră”, le-a transmis cancelarul compatrioților săi, în discursul susţinut în faţa Porţii Brandenburg, în centrul capitalei, la câteva sute de metri distanţă de Memorialul Holocaustului, după 70 de ani de la prăbuşirea celui de-al Treilea Reich, scrie AFP.

Angela Merkel, care participă rareori la demonstrații, a dorit să se alăture președintelui german Joachim Gauck și liderilor comunității evreiești la această manifestare.

Ea a declarat că oricine care îi atacă pe evrei, atacă întreaga Germanie. „Faptul că persoane din Germania sunt amenințate și abuzate din cauza apartenenței lor evreiești sau a sprijinului lor pentru Israel este scandalos și nu vom accepta acest lucru”, a mai spus Merkel. În prezent, circa 200.000 de evrei trăiesc în Germania, ceea ce face din această comunitate a treia cea mai importantă din Europa, fiind surclasată doar de cele din Marea Britanie și Franța. O situație la care puțini s-ar fi așteptat după căderea celui de-al Treilea Reich: în 1950, doar 15.000 de evrei mai trăiau în Germania, față de 560.000 în 1933. articol preluat de pe http://independent.md