Liviu Dragnea, trimis în judecată pentru turism electoral, acuză turismul electoral

dragneadc_1372408937_04983400

Vicepremierul Liviu Dragnea a acuzat, joi, “turismul” electoral practicat la alegerile prezidenţiale. Liviu Dragnea însuşi este trimis în judecată pentru turism electoral, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

PSD acuză Opoziţia că a transportat oameni la vot cu autobuzele în mai multe judeţe, acolo unde s-au înregistrat multe voturi pe liste suplimentare. Acuzaţia vine, paradoxal, chiar de la Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul fraudă la referendum.

“Aproape toate organizaţiile judeţene ne-au vorbit despre acţiuni ciudate, evenimente ciudate care s-au întâmplat în multe locuri, şi anume un fest de turism electoral. Autocare, microbuze, care descărcau oameni care votau. Mi-au povestit cei de la Arad că erau cetăţeni din comunele periurbane care veneau la Arad să voteze şi erau cetăţeni de la Arad care mergeau în comunele limitrofe să voteze. Sunt peste un milion de voturi pe listele suplimentare. Eu le-am cerut tuturor colegilor mei să facă sesizări penale la parchetele judeţene, să ceară, şi la AEP, verificarea listelor suplimentare”, a declarat, joi, Liviu Dragnea.

Tot joi, Dragnea observa că multe voturi pe liste suplimentare au apărut chiar la Teleorman, în fieful său. “Mie mi s-a părut puţin ciudat la Cluj de exemplu 25.000 de oameni au votat pe listele suplimentare brusc. Şi în Telorman au fost foarte mulţi pe listele suplimentare. Noi am fost mândri în Teleorman că dintr-o dată judeţul ăla a devenit o atracţie turistică, dar o să fim mai atenţi în turul doi”, a spus Dragnea.

El a precizat că nu afirmă faptul că nu s-ar fi votat corect, dar a susţinut că cei care au votat pe listele suplimentare au votat cu Klaus Iohannis “mai mult de 99%”.

Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Liviu Dragnea este acuzat, în dosarul în care a fost trimis în judecată, că a coordonat un sistem informatic complex, prin care erau transmise mesaje, ordine şi recomandări de fraudă la referendum către coordonatorii judeţeni de campanie, primari şi activişti de partid, potrivit DNA.
articol preluat de pe http://realitatea.mobi