(Cătălina Mănoiu) Senatul a adoptat legea propusă de Liviu Dragnea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup (video)

Senat
foto - Mediafax

foto: mediafax.ro
articol: Cătălina Mănoiu – mediafax.ro

7 octombrie 2015

Senatul a adoptat, miercuri, Legea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, înscrisă la Senat de preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, cu 52 de voturi “pentru”, 23 de voturi “împotrivă” şi 3 abţineri

Potrivit deciziei Senatului, defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 100.000 lei, dacă vizează un grup social, o creştere aproape dublă faţă de valoarea maximă a amenzii de 60.000 lei stabilită de iniţiator.

(…)

Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un “plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.

Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, arată iniţiativa legislativă.

Potrivit proiectului iniţiat de social-democratul Liviu Dragnea, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.

Iniţiativa legislativă prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuzune să includă în grila de programe emisiuni pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie, al fiecărui post de televiziune sau de radio pe care îl au în administrare.

Liviu Dragnea propune, în proiectul de lege depus la Senat, ca masterul didactic pentru formarea iniţială în vederea ocupării funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar să cuprindă cel puţin un curs obligatoriu privind principiile pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup prin activittea educaţională şi regulile de soluţionare a cazurilor de discriminare, iar fişa de evaluare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să includă cel puţin un criteriu de performanţă privind promovarea demnităţii umane şi a toleranţei în activitatea didactică.

De asemenea, programa de examen pentru cadrele didactice titulare ar urma să includă, dacă legea va fi adoptată, însuşirea cunoştinţelor despre legislaţia privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

Unităţile de învăţământ vor fi obligate să adopte un plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, iar manualele şcolare şi materialele didactice aprobate de MECS vor urma să fie avizate în prealabil de Departamnetul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, a cărui înfiinţare este prevăzută în proiectul de lege depus la Senat

cititi mai ult pe mediafax.ro