La ordinea zilei – 16 noiembrie 2020
A SpaceX Falcon 9 rocket and Crew Dragon spacecraft lift off for the Crew-1 mission to the International Space Station. (Image credit: Joel Kowsky/NASA)
foto preluat de pe www.space.com
Sărbătorile Zilei de 16 Noiembrie
Ortodoxe – Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei
Greco-catolice – Sf. ap. şi ev. Matei. Începe Postului Crăciunului. Post
Romano-catolice – Ss. Margareta a Scoţiei, regină; Gertruda, fc.
Ziua internaţională a toleranţei (ONU)
Ziua internaţională a toleranţei este marcată în fiecare an la 16 noiembrie, pentru a îndemna omenirea la înţelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violenţă şi ură.
Această zi a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declaraţia principiilor toleranţei”, enunţată în 1986, care defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a manierelor de exprimare, a calităţii noastre de fiinţe umane. Un an mai târziu, în 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 51/95, a invitat ţările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acţiuni de promovare a toleranţei şi păcii, prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ, cât şi publicul larg, potrivit www.un.org şi https://en.unesco.org/events/international-day-tolerance.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
La 16 noiembrie este sărbătorită Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. La aceeaşi dată, în 1972, la Paris, cu prilejul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (17 octombrie-21 noiembrie 1972), statele membre ale UNESCO au adoptat Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, potrivit www.cultura.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua transporturilor militare
La 16 noiembrie, Armata României sărbătoreşte Ziua transporturilor militare. În 1880, la această dată, odată cu înfiinţarea celui de-al doilea batalion de geniu, prin Înaltul Decret nr. 2550, s-a constituit şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata României, potrivit volumului “Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1887, s-a înfiinţat primul Batalion de Căi Ferate, iar în 1898, s-a aprobat primul regulament asupra transporturilor militare pe calea ferată, potrivit rft.forter.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Politiciana pro-europeană Maia Sandu a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 2020 s-au desfășurat în două tururi de scrutin: la 1 noiembrie 2020 și la 15 noiembrie 2020. Au fost câștigate de candidata pro-europeană Maia Sandu.
În urma primului tur, niciun candidat nu a obținut majoritatea voturilor, astfel, conform Codului Electoral, persoanele poziționate pe primele două poziții – fosta prim-ministră Maia Sandu (36,16%) și președintele în exercițiu Igor Dodon (32,61%) – au participat la cel de-al doilea tur. Cei doi contracandidați mai concuraseră pentru fotoliul de președinte în 2016, la fel calificându-se ambii în turul doi.
În turul al doilea au votat 52,6% din alegătorii cu drept de vot, anume 1.642.000 de persoane. În străinătate au votat circa 255.000 de moldoveni.
Maia Sandu (n. 24 mai 1972, Risipeni, RSS Moldovenească, URSS) este o economistă și politiciană pro-europeană din Republica Moldova, care este președintele ales al Republicii Moldova, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din 2020. A exercitat funcțiile de prim-ministru al Republicii Moldova în iunie-noiembrie 2019 (Guvernul Maia Sandu) și de ministru al educației în 2012-2015. A fost membră a parlamentului între 2014-2015 și în 2019. Este prima femeie care a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, în cadrul unei discuții telefonice din această dimineață, felicitări din partea României și a sa personal pentru victoria covârșitoare obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020.
cititi mai mult pe www.presidency.ro
Preşedintele Iohannis va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada următoare
Ursula von der Leyen o felicită pe Maia Sandu: ”UE este pregătită să sprijine Moldova”
Vremea se răceşte accentuat în toată ţara, din 20 noiembrie
Vremea va fi uşor mai caldă în majoritatea regiunilor, pe parcursul acestei săptămâni, însă începând de vineri, 20 noiembrie, valorile termice vor scădea semnificativ, iar ploile vor apărea după 21 noiembrie, arată prognoza valabilă pentru intervalul 16 – 29 noiembrie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Muntenia, în primele două zile ale intervalului, media valorilor maxime se va situa în jurul valorii de 12 grade, apoi se va răci accentuat până la o medie regională de numai 6 – 7 grade, iar aceste valori diurne se vor menţine fără variaţii semnificative până la finalul lunii noiembrie. Temperaturile minime vor fi ridicate pentru această perioadă a anului în prima săptămână, dar mai ales în zilele de 18 şi 19 noiembrie, când se va înregistra o medie a acestora de 4 – 6 grade.
În intervalul 21 – 25 noiembrie vor fi temperaturi minime în jur de un grad, iar spre finalul lunii media acestora va deveni negativă, la o valoare de -2 grade. În zilele de 17 şi 18 noiembrie, aria ploilor va cuprinde cea mai mare parte a regiunii şi sunt posibile precipitaţii şi în restul intervalului, cu o probabilitate în creştere după ziua de 21 noiembrie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Situația din România - 16 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.702.328 de teste. Dintre acestea, 11.266 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.499 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.767 la cerere.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
Până la data de 15 noiembrie 2020, au fost raportate 10.560.273 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.
ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Franţa 1.954.599(+32.095) 44.246 (+354) 139.760 -
Spania 1.458.591 – 40.769 – 150.376 -
Regatul Unit 1.344.356(+26.860) 51.766 (+462) 3.121 (+13)
Italia 1.144.552(+37.249) 44.683 (+544) 420.810 (+9.376)
Germania 790.503(+16.947) 12.485 (+107) 505.714 (+9.018)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 NOIEMBRIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
54.110.061 (+595.006) 1.313.835 (+8.964) 34.965.983 (+234.694)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 14 – 15 noiembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 16 noiembrie 2020
Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual al UE, ca urmare a condiţionalităţii privind statul de drept
Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar în privinţa deciziei privind resursele proprii nu s-a obţinut unanimitatea necesară din cauza opoziţiei a două state membre.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
O rachetă a SpaceX, cu patru astronauţi la bord, a decolat cu succes spre Staţia Spaţială Internaţională
O rachetă a SpaceX a decolat duminică de la centrul spaţial Kennedy din Florida cu patru astronauţi la bord, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Decolarea a fost transmisă în direct pe site-ul agenţiei spaţiale americane NASA.
La bordul navei se află astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, împreună cu Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA, care îşi încep misiunea de şase luni spre şi de pe ISS. Ei urmează să ajungă la staţia spaţială în aproximativ 11 ore de la lansare.
Este al doilea zbor cu echipaj uman asigurat de SpaceX, o companie privată fondată de antreprenorul Elon Musk, după lansarea istorică a astronauţilor Bob Behnken şi Doug Hurley în luna mai la bordul unei nave spaţiale Crew Dragon, aminteşte DPA.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; www.space.com
Capsula cu patru astronauţi în interior s-a separat cu succes de racheta Falcon 9 şi va ajunge marţi pe ISS
Capsula Dragon cu patru astronauţi în interior s-a separat cu succes de racheta Falcon 9 a companiei SpaceX la scurt timp după lansarea acesteia duminică seara de la centrul spaţial Kennedy din Florida şi se află pe orbită, urmând să ajungă marţi la în jurul orei 04:00 GMT pe ”laboratorul spaţial” care orbitează la aproximativ 400 de kilometri deasupra Pământului şi anul acesta sărbătoreşte 20 de ani, informează EFE.
La sosirea la Staţia Spaţială Internaţională şi după o călătorie în care capsula, care s-a detaşat de rachetă, va atinge o viteză de 27.000 de kilometri pe oră, cei patru astronauţi – Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker de la NASA şi Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA, – vor fi primiţi de Kate Rubins, de la NASA, şi de ruşii Serghei Râjikov şi Serghei Kud-Svercikov şi vor rămâne acolo şase luni.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Revista Presei din 16 noiembrie
cititi si: