Jean-Marie Le Pen, condamnat în apel pentru declaraţii rasiste despre romi

jean-marie-le-pen-afp

Curtea de Apel din Paris a confirmat, joi, condamnarea preşedintelui de onoare al Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen, la 5.000 de euro amendă pentru declaraţii referitoare la romi, despre care politicianul francez a afirmat că sunt “ca nişte păsări”, zboară “în mod natural”.

Fondatorul Frontului Naţional va “contesta sentinţa”, a declarat avocatul său, Wallerand de Saint-Just.
Le Pen a fost condamnat în primă instanţă, pe 19 decembrie 2013, pentru injurii publice aduse unui grup de persoane din cauza apartenenţei lor la o etnie.

El a făcut apel la sentinţa respectivă, iar avocatul general a cerut, pe 9 octombrie, confirmarea condamnării lui Le Pen.

La 22 septembrie 2012, la universitatea de vară a Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen a răspuns provocărilor privind imigraţia, tema predilectă a acestui partid, sub privirile fiicei sale, Marine, care conduce în prezent partidul.
Luând în derâdere romii, el a stârnit zâmbete şi aplauze atribuindu-le fraza: “Noi suntem ca păsările, zburăm natural”.

Fondatorul Frontului Naţional a fost deja condamnat de mai multe ori în trecut pentru derapaje, când a calificat camerele de gazare drept “un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial” (1987) sau când a vorbit despre “inegalitatea între rase” (1996) şi despre ocupaţia germană care “nu a fost deosebit de inumană” (2005).
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro