Revolutie25

► Pe 21 decembrie, de la ora 18, la 25 de ani de la cea mai sângeroasă cădere a Cortinei de Fier, ocupăm din nou Piața Universității pentru a arăta #respect89. Reclădim Baricada de la Inter cu lumânări și coroane de flori. Cerem judecarea fără amânare a Dosarului Revoluției!

► Îți mai aduci aminte ce ai făcut la Revoluție? Nu erai încă născut/ă? Dar părinții tăi? I-ai întrebat vreodată? Caută prin blocul tău, prin rețeaua ta socială oamenii relevanți în toată povestea asta. Securistul de la 2 sau dizidenta de la 5. Întreabă-i, roagă-i să-ți povestească, iscodește-i. Explică-le că nu vrei să uiți. Scrie povestea lor într-un status și folosește hashtagul #Revolutie25. Hai să recompunem din memoria colectivă adevărul acelor zile. Hai să formulăm întrebările potrivite!

► Tur Ghidat al Revoluției:
Acum un sfert de secol, pe zidurile din centrul Bucureștiului se putea citi “Călcați cu respect, aici au murit eroi adevărați”. Vă chemăm să descoperim povestea acestor eroi, povestea oamenilor și a locurilor în care s-a scris cu sânge și curaj Revoluția: baricada de la Intercontinental, rockerii și punkerii de la Romană, studenții de la Universitatea București și mulți, mulți alții, pe care nu îi uităm și în fața cărora spunem Respect ’89!
Plecare la ora 16:00 de la Kilometrul 0 al Democratiei.

░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░

Au trecut 25 de ani! Un sfert de secol de la acel moment în care sute de mii de oameni au ieșit pe străzile țării pentru a striga „Libertate!”. Și pentru a muri în numele ei. De atunci până acum, orașele au schimbat mulți primari și primarii au schimbat multe denumiri de străzi, au schimbat multe borduri și au turnat asfalt, strat după strat și comision după comision peste acele locuri și peste acele momente în care unii dintre românii de acum un sfert de secol au ales să se întindă pentru totdeauna și pentru libertatea pe care o cereau fără negociere.

De atunci, România a schimbat trei președinți și l-a ales pe al patrulea. A avut mineriade și Piața Universității. A schimbat guverne și partide, dar nu a schimbat cu adevărat clasa politică. Și acum, în instituțiile fundamentale ale țării se află rămășițele aceluiași sistem împotriva căruia miile de oameni au ieșit în stradă cu 25 de ani în urmă. Ei sunt în Parlament și în guverne, în ministere, ambasade și în consulate, în palatul prezidențial și în serviciile secrete. În primării, prefecturi și în vârful aparatului birocratic. Ei, prietenii lor, urmașii lor sau elevii lor. Nici o judecată nu a numărat până acum, cu adevărat, câte trupuri au căzut atunci, nici nu a condamnat până acum vinovații.

În ultimii 25 de ani, România a fost primită în NATO și în UE, a devenit o țară cu granițele deschise. A construit mall-uri, bănci și farmacii, dar nu a reușit să-și construiască autostrăzi, spitale și încredere. Învățământul suferă, sistemul de sănătate este bolnav, resursele sunt date pe nimic și împotriva intereselor populației, lumea politică este doar clubul exclusivist al unor partide privilegiate. Milioane de români au părăsit România. Milioane de români au refuzat să se mai nască. România îmbătrânește și are cu 5000 de cetățeni mai puțini în fiecare lună. Dar atât câți s-au născut au mai și crescut, iar unii dintre ei au acum mai puțin de 25 de ani. Pentru ei, momentul acela de acum un sfert de secol este la fel de îndepărtat ca orice alt eveniment care s-a întâmplat înainte ca ei să se fi născut.

Totuși, mulți dintre ei au păstrat mai departe strada ca pe o moștenire ce nu li se poate contesta. Pentru că aveau de la „cei vechi”, „Libertatea”, ei au ieșit pentru a striga Dreptate!” Pentru ea au făcut lanțuri din trupuri umane, oprind orașul din mersul său orb spre aiurea. Căci pentru a auzi trebuie să asculți și, pentru a asculta, trebuie să te oprești. Mii de oameni au mers pe sub ferestrele blocurilor din cartierele comuniste, mii de oameni au stat pe jos, în mijlocul străzilor, lovind cu peturile în asfalt. Și zgomotul petului lovit ritmic s-a dus în adânc, strat după strat, comision după comision, și a ajuns până acolo, în profunzime, unde se mai poate vedea și acum conturul din sânge al celor care au căzut cu 25 de ani în urmă. Al celor care au spus că strada este un spațiu al libertății. Și al celor care spun că strada, la nevoie, este un spațiu al dreptății.

Nu există suficienți jandarmi pentru a opri un astfel de strigăt! Nu există suficiente tehnici de manipulare pentru a perverti cuvântul „dreptate”. Nu te poți lupta cu cei care au câștigat atunci libertatea pentru cei care cer astăzi dreptate. Și nici nu ai voie să o faci. Nimeni nu are!

Astăzi se cere dreptate și dreptatea înseamnă lege, iar legea înseamnă demnitate. Înseamnă resurse care sunt exploatate doar în spiritul și în litera legii și cu voința oamenilor, iar nu împotriva lor, înseamnă educație și sistem de sănătate, înseamnă infrastructură și înseamnă români care vor să rămână. Înseamnă români care aleg să meargă mai departe. Pentru a păstra mai departe, vie, strada! Nu împotriva legii, ci în spiritul libertății pe care numai dreptatea ți-o poate da.