Duminica a XXXII-a după Rusalii – a lui Zaheu
foto preluat de pe doxologia.ro
Duminica a XXXII-a după Rusalii – a lui Zaheu
Ev. Luca 19:1-10:
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon
Și iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși,
Căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură.
Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.
Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.
Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se.
Și, văzând toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos.
Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam.
Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii – a lui Zaheu (Pr. Ilie Cleopa)
Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele, iar în ceasul morții ne însoțesc până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos.
“O adâncul bogăției și înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui!“ (Romani 11, 33)
Iubiți credincioși,
Una din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă. Această știință atotcuprinzătoare nimicește știința și înțelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
În Sfânta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzând pe Mântuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, s-au aprins de mânie asupra Domnului și cârteau că „a intrat să găzduiască la un păcătos“ (Luca 19, 7). Și aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoși pe toți vameșii care adunau impozitele împărătești și făceau multe nedreptăți în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mântuitor, știutorul inimilor și cunoscătorul gândurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscând de departe credința cea mare a lui Zaheu și așezarea cea bună a sufletului său, văzându-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: „Zahee, grăbește-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta“ (Luca 19, 5).
În multe părți ale Sfintei Scripturi și în multe părți ale zidirii Sale, se arată știința cea fără de margine a Atotputernicului și Preaânțeleptului Dumnezeu. Așa vedem că Mântuitorul, cunoscând așezarea cea bună a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale și stătea la puțul lui Iacov. În acel timp a venit și femeia samarineancă să scoată apă și prin cuvintele Lui cele dumnezeiești, a fost vânat sufletul ei la credința în Hristos și prin ea s-a vestit Evanghelia la toată cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Altădată venind Mântuitorul în Capernaum cu ucenicii Săi, în acel timp au venit și cei ce strângeau dajdia pentru templu și au întrebat pe Apostoli, zicând: „Învățătorul vostru nu plătește darea?“ (Matei 17, 24)
Auzind Mântuitorul, a zis lui Petru: „Mergând la mare aruncă undița ta și la peștele care se va prinde întâi, deschizându-i gura vei găsi un statir (ban de argint). Ia banul și dă-l lor pentru Mine și pentru tine“ (Matei 17, 27). Cine nu poate înțelege de aici cât de nemărginită este înțelepciunea lui Dumnezeu, că și cele ce sunt în pântecele peștilor de față sunt înaintea Lui.
Dumnezeu care știe gândurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), căutând spre credința și râvna cea mare a lui Zaheu, care dorea să-l vadă pe Domnul, îndată îl cheamă zicând: „Zahee, grăbește-te de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu“ (Luca 19, 5). Dar ce a făcut Zaheu când Mântuitorul a venit în casa lui? Știind că este socotit de toți om păcătos și văzând pe mulți invidioși că Domnul a intrat la el să găzduiască, socotindu-se dator și nevrednic înaintea Lui pentru păcatele sale, a zis către Mântuitorul: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și de am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit“ (Luca 19, 8).
Vedeți osârdia cea mare a lui Zaheu de îndreptare? Vedeți ce face o inimă care iubește pe Dumnezeu, când vine întru cunoștința păcatelor sale? Vedeți cum se făgăduiește să plătească datoriile celor pe care i-a nedreptățit, spre a câștiga milă și îndurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat în fața Mântuitorului de nedreptățile ce le făcuse, dar strălucind în inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat și dator și așa făgăduiește ca să dea jumătate din averea sa la săraci și dacă a nedreptățit pe cineva cu ceva să întoarcă de patru ori mai mult.
Mustrarea conștiinței i s-a făcut lui Zaheu aspru judecător, spre a hotărâ singur acest mijloc de îndreptare în fața Preaînduratului nostru Mântuitor. Această hotărâre a lui de îndreptare a fost primită de știutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale și ca o arvună a mântuirii sufletului său. De aceea a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui Avraam“ (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, câtă milă și îndurare ai câștigat de la Dumnezeu prin râvna ta cea mare ce ai avut-o pentru îndreptarea ta și iertarea păcatelor tale, căci nu numai mântuirea casei tale ai câștigat, ci și fiu a lui Avraam te-ai făcut, mai înainte de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotărând din toată inima ta că te vei face milostiv și drept, urmând lui Avraam cu credință și făgăduință, și Dumnezeu a primit pocăința ta, căci cercătorul inimilor fiind de față la a ta mărturisire din inimă, ți-a socotit ție ca o împlinire desăvârșită a datoriilor tale și fiul lui Avraam te-a numit pe tine.
Iubiți credincioși,
La Dumnezeu nu există nici neștiință, nici neputință. El pururea privește în inimile tuturor oamenilor după mărturia care zice: „Tu singur știi inima tuturor fiilor omenești“ (III Regi 8, 39). Acest adevăr îl arată Dumnezeu și la alegerea lui David ca împărat al lui Israel, când zice către Samuel: „Să nu te uiți la chipul lui Saul nici la mărimea lui, pentru că l-am lepădat pe el, că Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la față, iar Dumnezeu se uită în inimă“ (I Regi 16, 7). Preabunul, Preamilostivul și Atotștiutorul nostru Mântuitor a căutat de departe spre inima lui Zaheu și văzând în inima lui dragoste mare, credință, evlavie și râvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, a făcut mântuirea casei lui și pe el l-a numit fiul lui Avraam. Iar ca să arate celor zavistnici care cârteau că Domnul „a intrat să găzduiască în casa unui om păcătos”, i-a încredințat că El nu a venit în lume să caute pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. De aceea a zis: „Că a venit Fiul Omului să caute și să mântuiască pe cel pierdut“ (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptură zice: „Că de mila Domnului este plin tot pământul și îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui” (Psalm 32, 5).
Știința cea atotcuprinzătoare și fără de margine a lui Dumnezeu privește spre toate inimile oamenilor și dacă vede o inimă înfrântă și zdrobită pentru ceea ce a greșit înaintea Lui nu o pedepsește (Psalm 50, 18), ci cu mila și cu darul Său o luminează și o păvățuiește la calea mântuirii. Dacă bunătatea și mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greșiți și smeriți cu inima care sunt gata să se întoarcă spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mântuiască, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi „Toți multe greșim“ (Iacob 3, 2) și „Nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu“ (Marcu 10, 18). Căci dacă întru fărădelegi ne-am zămislit și întru păcate ne-am născut, apoi cine, fără Sfântul Botez și fără mila lui Dumnezeu, poate a zice că nu are păcat sau nu are nevoie de pocăință? Știm iarăși din Dumnezeiasca Scriptură că „Dumnezeu celor mândri la stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har“ (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu vameșul, dar a văzut și marea lui smerenie și râvnă pentru pocăință. De aceea a venit să găzduiască în casa sa și l-a învrednicit de iertarea păcatelor.
Iubiți credincioși,
Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi toți care suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, nimeni dintre creștini nu ar putea fi mântuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.
Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele. El ne numără pașii pe care-i facem la biserică, la pocăință, la cercetarea bolnavilor sau la săvârșirea faptelor rele. Iar în ceasul morții, îngerii noștri păzitori ne însoțesc, împreună cu faptele noastre bune și rele, până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos. Dacă în timpul vieții noastre ne-am spovedit păcatele la preoți, dacă le-am părăsit și am făcut canon pentru ele, la judecată nu vom mai fi întrebați și osândiți pentru păcatele mărturisite și ispășite. Iar dacă vom muri nepocăiți, adică nespovediți și în grele păcate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocăința vameșului Zaheu este un model de pocăință pentru toți creștinii și este singura cale de îndreptare și împăcare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Să cugetăm împreună cu Zaheu vameșul. Era cel mai lacom și mai zgârcit dintre iudei, că asuprea pe săraci și pe văduve, punea dări mari, lua o parte din bani pentru el, nu făcea deloc milostenie și nu voia să se pocăiască. Dar ce a făcut? Fiind mustrat de conștiință pentru păcatele sale, căuta un povățuitor, o călăuză, un salvator al sufletului său, ca să-i arate calea spre Dumnezeu. Și când a auzit că vine Iisus Hristos în Ierihon, căuta cu mare credință să-L vadă măcar de departe. Și fiind mic de statură s-a urcat într-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mântuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Și cunoscând că se căiește din inimă de păcatele lui și dorește să se mântuiască l-a chemat la Sine: „Zahee, grăbește-te de te coboară jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“ Deci îndată a coborât și L-a primit pe Domnul în casa lui. Ce mare bucurie avea că a intrat Dumnezeu-Mântuitorul în casa unde își adunase atâtea averi furate de la săraci și văduve! Dar îl mustra conștiința pentru păcatele făcute și de aceea, silit de conștiință, a început să-și mărturisească singur păcatele și să-și ia de bună voie aspru canon: „Iată jumătate din averea mea o dau săracilor și de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!“
Vedeți ce a făcut Zaheu vameșul? Întâi L-a căutat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa. Apoi și-a mărturisit păcatele de bună voie. Apoi și-a luat singur canon de pocăință pentru cele făcute și la urmă Mântuitorul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam!“ (Luca 19, 9).
Așa trebuie să facem și noi, frații mei. Fiecare dintre noi semănăm oarecum cu Zaheu, pentru că toți suntem biruiți de lăcomie, de zgârcenie, de răutate, de nepăsare, de nepocăință. Încă și casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele, ca și în noi, stăpânește mândria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfrânare, pentru beție, pentru cele trecătoare. De aceea sunt și atâtea boli, certuri și dezbinări în familiile creștinilor, pentru că puțini mai sunt care caută din inimă pe Dumnezeu și doresc cu adevărat mântuirea sufletului. Poate niciodată n-a fost familia creștină mai slăbită și robită de păcate ca acum.
Dar Dumnezeu, care știe toate și privește în inimile noastre, are întotdeauna milă de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăință și dorește să intre în casa sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăință. El vine la noi prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, care se sfințește și se dă celor vrednici în timpul Sfintei Liturghii.
Dacă ne vom strădui să mergem cât mai regulat la biserică, dacă ne vom plânge păcatele și le vom mărturisi la preot, dacă vom face canonul rânduit și vom primi cu evlavie Trupul și Sângele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu și El Însuși va veni la noi și ne va zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că și acesta este fiul lui Dumnezeu după dar“. Amin.
articol preluat de pe: doxologia.ro
cititi si:
- Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii – a lui Zaheu (Pr. Ilie Cleopa)
cititi mai mult predici despre Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) pe doxologia.ro