Calendar Ortodox 3 ianuarie 2025

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; ziarullumina.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 ianuarie 2025

Sf. Proroc Maleahi;

Sf. Mc. Gordie

(Zi aliturgică. Harți)

 

Sinaxar 3 Ianuarie

---

 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.).

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică.

Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului.

Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul.

Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie (Secolul al IV-lea).

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină.

Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli.

Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii.

Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor.

Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie.

Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (Secolul al V-lea).

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta cuvioasă Genoveva (Nanterre, c. 419/422 d.Hr. – Paris 502/512 d.Hr.) este o sfântă care a trăit la Paris în secolele V-VI, și este considerată ca fiind ocrotitoarea Parisului.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la data de 3 ianuarie.

Sfânta Genoveva s-a născut în jurul anului 420 la Nanterre, o localitate din apropierea Parisului, într-o familie bogată a aristocrației galo-romane: tatăl ei se numea Severus, și era probabil un franc romanizat care după o carieră de ofițer în armata romană a avut funcția de administrator al unor teritorii ale Imperiului Roman; mama ei se numea Geroncia, sau Gerontia, un nume grec.

Este botezată și are ca nașă o aristocrată credincioasă din Paris, Procula.

Încă de pe când era copilă este remarcată pentru pietatea ei de către episcopii sfinți Gherman de Auxerre (prăznuit la 31 iulie) și Lup de Troyes (prăznuit la 29 iulie), care treceau prin Nanterre pe la anul 430, cu ocazia călătoriei lor misionare în provincia romană Britania (azi Mare Britanie), trimiși de papa Celestin al Romei (prăznuit la 8 aprilie).

La vârsta de 15-16 ani ducea deja o viață ascetică în cadrul unei forme de viață consacrată, iar la vârsta de 18-20 de ani primește voalul fecioarelor care și-au închinat viața lui Dumnezeu, din mâna episcopului Wilicus de Bourges.

La moartea părinților ei, în jurul anului 440, se mută la Paris, la nașa ei Procula, care locuia în inima cetății, pe insula Île de la Cite.

În același timp moștenește de la tatăl ei (fiind unicul copil) titlul și responsabilitatea de membru al consiliului orașului (lat. curia), făcând parte din cercul restrâns de zece aristocrați membrii ai consiliului municipal din Paris (numit în acea vreme Lutetia sau Lutetia Parisiorum).

Reputația ei de sfințenie se răspândește până în Orient: se spune că negustorii sirieni care au trecut pe la Paris au povestit Sfântului Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie) despre virtuțile fecioarei Genoveva și că acesta i-a lăudat ostenelile și viața și a cerut să fie pomenit de sfânta în rugăciunile ei.

Sfânta Genoveva avea o mare evlavie față de sfinții care au fost întemeietorii Bisericii din Galia (Franța).

Așa se face că ea construiește prima bazilică pe mormântul sfântului episcop martir Dionisie al Parisului (prăznuit la 9 octombrie) de la Montmartre (Mons Martyrum) și inspiră parizienilor obiceiul evlavios de a veni în pelerinaj la mormânt chiar și atunci când vremea era urâtă.

Se povestește că într-o astfel de zi, sfânta a făcut pelerinajul în plină furtună, cu o lumânare aprinsă în mână, fără ca aceasta să se stingă.

De asemenea, sfânta a contribuit esențial la dezvoltarea cultului sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie) la Tours, loc care a devenit în timp unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din tot Occidentul.

Sfânta Genoveva este renumită pentru a fi salvat de mai multe ori orașul Paris de la distrugere.

În anul 451, hunii lui Attila înaintau în Galia cu rapiditate către Paris, iar populația, speriată, a început să părăsească orașul.

Deși avea mai puțin de 30 de ani, sfânta Genoveva a încercat cu toată puterea să-i facă pe oameni să rămână în cetate, având încredințarea de la Dumnezeu că orașul va fi cruțat, pentru rugăciunile poporului.

Deși mulți din locuitorii cetății au plecat, nedând crezare tinerei mistice Genoveva, profeția ei s-a împlinit: după ce au cucerit și jefuit orașele Metz și Reims, Attila și trupele lui au ocolit Parisul, coborând către Orleans, pentru ca apoi să revină pe la Châlons-sur-Marne.

În a doua jumătate a secolului al V-lea, regele franc Childeric I (436-481), tatăl mult mai cunoscutului rege Clovis, domina o bună parte din Galia.

Deși era încă păgân, arăta un mare respect pentru Biserica creștină și, la îndemnul sfintei Genoveva a acceptat să mai slăbească pedepsele asupra prizonierilor.

Când francii au fost respinși de către romani, regele Childeric a început să intercepteze drumurile de aprovizionare a Parisului.

În această situație dificilă, în care unii dintre locuitorii orașului începuseră să-și piardă nădejdea în Dumnezeu, sfânta Genoveva a constituit o flotilă cu marinari îndrăzneți care trecând prin mari pericole, au reușit să aducă grâne de la Arcis-sur-Aube, distribuindu-le la toți locuitorii cetății, și mai ales celor săraci.

În anul 481, Clovis a devenit regele francilor și, sub influența soției sale, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie), a arătat un mare respect pentru sfânta Genoveva, îi asculta sfaturile și nu ezita să-și modifice politica astfel încât să țină seama de cei mai slabi.

În timp ce Clovis termina cucerirea Galiei, sfânta Clotilda a rămas la Paris cu sfânta Genoveva și sfântul episcop Remi (prăznuit la 1 octombrie) venea din când în când la ele ca să vorbească despre cele sfinte și viața duhovnicească. Acești trei sfinți vegheau la Paris nașterea Franței.

Sfânta Genoveva a trăit până la vârsta de 80 de ani și și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului înconjurată de poporul care o venera.

De-a lungul secolelor nu a încetat niciodată de a-și arăta prezența și protecția asupra orașului Paris și asupra locuitorilor lui.

Moaștele ei au fost depuse în Biserica „Sfânta Genoveva” de pe colina cu același nume din Paris și au făcut nenumărate minuni de-a lungul secolelor.

Dar în anul 1793 revoluționarii au ars moaștele și le-au aruncat în Sena.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Tit și Gordian, episcopi ai Tomisului

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfinții Mucenici Tit și Gordian au trăit în secolele al III-lea–al IV-lea, păstorind pe rând Eparhia Tomisului până în jurul anilor 320–323, în timpul persecuțiilor împăratului roman Liciniu, cei doi fiind originari din Capadocia.

Tit, episcopul Tomisului

Ca episcop al Tomisului, Sfântul Mucenic Tit a păstorit locuitorii din Dobrogea timp de mai mult de zece ani (probabil începând din anul 304), urmându-i Episcopului Efrem al Tomisului, propovăduind creștinismul, catehizând și botezând o mare parte a populației barbare de la gurile Dunării.

Fiind creștin, episcopul Tit a fost denunțat armatei împăratului Liciniu, fiind prins de soldații acestuia, chinuit și înecat în Marea Neagră, rămășițele sale fiind mai apoi luate de către ucenicii săi și de alți creștini și îngropate în Cetatea Tomisului, bisericile creștine comemorându-l în ziua de 3 ianuarie.

Gordian, episcopul Tomisului

Sfântul Mucenic Gordian i-a urmat episcopului Tit în scaunul Eparhiei Tomisului, continuând cu o și mai mare râvnă eforturile acestuia de creștinare a daco-romanilor din Dacia Pontică. Văzând reușitele strădaniei sale, împăratul Liciniu a ordonat întemnițarea episcopului, urmând, ca în timpul persecuțiilor sale împotriva creștinilor din anii 320–323, să i se taie capul împreună cu alți cinci martiri creștini, Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian și Valerian, în ziua de 15 septembrie, sinaxarele ortodoxe grecești și românești pomenindu-l împreună cu aceștia în data de 13 septembrie.

Sfinții Mucenici Tit și Gordian, propovăduitori și apărători ai credinței ortodoxe în Dacia Pontică

articol de Arhimandritul Ioanichie Bălan, preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Tit şi Gordian, episcopi ai Tomisului (secolul IV)

Aceşti doi episcopi tomitani erau, probabil, originari din Capadocia (Asia Mică), păstorind turma lui Hristos din Dacia Pontică (Dobrogea) în primele două decenii ale secolului IV, până la ultima şi marea persecuţie a lui Liciniu, din anii 320-323.

După moartea martirică a Episcopului Efrem, a urmat pe scaunul episcopal al Tomisului Episcopul Tit (Titus, Filius), care a propovăduit şi apărat credinţa ortodoxă în Dacia Pontică mai mult de zece ani, catehizând şi botezând nu puţini daco-romani şi mai ales „barbari”, goţi, huni şi besi, care locuiau pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi Fericitul Episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis. Un fragment de piatră funerară a fost descoperit recent la Constanţa (Tomis), despre care se crede că este a Episcopului Tit (Titus, Filius), pe care scrie: „Aici odihneşte martirul lui Hristos şi episcopul…”.

Urmându-i pe scaunul de la Tomis Episcopul Gordian, acesta a continuat cu şi mai multă râvnă şi curaj opera apostolică de convertire, catehizare şi botezare a daco-romanilor din Dacia Pontică şi Goţia (Dacia de la nordul Dunării). Auzind de aceasta, tiranul împărat Liciniu l-a aruncat în temniţă, iar în timpul sângeroaselor persecuţii de la Gurile Dunării, din anii 320-323, i s-a tăiat fericitul cap „într-o zi de 15 septembrie”, iar împreună cu el și altor cinci martiri ‒ Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian şi Valerian. Sinaxarele greceşti şi cărţile de slujbă româneşti îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Gordian la 13 septembrie, iar actele martirice din Martirologiul Roman (Acta Sanctorum) îl pomenesc împreună cu Macrobiu şi Valerian, la 15 septembrie, numindu-l pe Sfântul Gordian „episcop”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 18-19)

 

Tot în această zi, pomenirea descoperiri moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

Cum au fost descoperite moaștele Sfântului Efrem cel Nou

articol preluat de pe doxologia.ro

La mai bine de cinci veacuri de la mucenicia sa, moaştele Sfântului Efrem cel Nou au fost descoperite în chip minunat de către stareţa Macaria, cea care a refăcut Mănăstirea de la Nea Makri.

În anul 1945, maica Macaria a mers la ruinele vechii Mănăstiri Buna Vestire, pe „Colina Neprihăniților”, la poalele nord – estice ale Muntelui Penteli. Dintr-un imbold dumnezeiesc, a amenajat o chilioară în acel loc și a început să curețe ruinele vechii biserici și să o reconstruiască. Acolo medita adesea la faptul că pe acele pământuri viețuiseră monahi de-a lungul veacurilor și se ruga să afle sau să i se descopere măcar vreunul dintre toți aceia.

Astfel, la 3 ianuarie 1950, maicii Macaria i s-a descoperit în chip minunat să sape într-un anumit loc din zonă. Maica a chemat un muncitor să sape în locul în care o îndemnase inima. Deși iniţial muncitorul s-a împotrivit, după multe cereri și rugăminți, s-a înduplecat și a început să sape. Locul avea o sobă pe jumătate dărâmată, un perete și alte lucruri care arătau că în acel loc, cândva, s-a aflat chilia unui monah. Primul lucru pe care l-au găsit a fost un cap de om. Și imediat s-a răspândit o mireasmă plăcută.

Plecând muncitorul, maica a îngenuncheat şi a sărutat cu mare evlavie sfintele moaşte. Săpând cu mâinile sale, ea a dat peste mânecile rasei sfântului, păstrată neputrezită, precum şi peste corpul întreg al unui sfânt mucenic.

Seara, pe când citea Vecernia, stareţa a auzit pași ce veneau dinspre mormânt, răsunând până în ușa bisericii. Acolo l-a văzut pentru prima dată pe Sfântul Efrem. Era înalt, cu ochi mici, rotunzi, cu barbă lungă, neagră, ce îi ajungea până la gât, îmbrăcat în veșminte călugărești. Într-o mână ținea o flacără și cu cealaltă binecuvânta. A cerut să fie luat din locul în care era așezat.

A doua zi de dimineaţă, maica Macaria a curățat moaștele și le-a depus într-o raclă în katholikonul Mănăstirii. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.

Astăzi, moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află în katholikonul mănăstirii, răspândind bună mireasmă şi săvârşind nenumărate minuni.

Maica Macaria a trecut la Domnul în ziua de 23 aprilie 1999.

Astfel, Sfântul este cinstit în 3 ianuarie, de „Aflarea Sfintelor sale Moaște”, cât și în 5 mai, de „Adormirea Sa întru Domnul”.

cititi mai mult despre Sfântul Efrem cel Nou, pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.