Epifania

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Ev. Matei 3, 13-17

În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el.

Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuiță să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?

Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El.

Şi iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

 

Epifania

Epifania (gr. Ἡ Ἐπιφάνεια — Epifaneia = arătarea) sau Teofania sau Botezul Domnului (gr. Τὰ Ἐπιφάνεια, τὰ ἅγια θεοφάνεια τοῦ κυρίον — Ta Epifaneia, Ta agia Teofaneia tou Kiriou = Epifania, Sfânta Arătare a Domnului; slv. Bogoiavlenie Gospodnia = Arătarea Domnului) este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 6 ianuarie.

Este praznicul care dezvăluie Sfânta Treime lumii, prin Botezul Domnului (Matei 3,13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3,21-22).

Este cunoscut în popor și cu numele de Bobotează.

Fiindcă Botezul era numit în grecește și φωτισμός (gr. fotismos = luminare), Botezul Domnului s-a numit și sărbătoarea luminilor (lat. dies luminum), cum s-a păstrat și în cărțile de slujbă ortodoxe.

 

Botezul lui Hristos

În această zi se prăznuiește botezarea Domnului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos.

Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie.

În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor.

Sărbătoarea se numește a Teofaniei deoarece la botezul lui Hristos Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima data – glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.

 

Epifania

Această sărbătoare mai este uneori numită și Epifania.

Unii consideră că acest nume ar fi preluat din vocabularul catolic, făcând referire mai degrabă la sărbătoarea catolică din aceeași zi care comemorează venirea magilor la Pruncul Iisus.

Totuși, termenul de „Epifanie” apare și în cadrul slujbelor ortodoxe.

Inițial exista un singur praznic creștin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret.

Acesta includea sărbătoarea Nașterii Domnului, Închinarea Magilor și toate evenimentele din copilăria lui Hristos, cum ar fi Tăierea împrejur a Domnului și Întâmpinarea Domnului, împreună cu botezul Lui în Iordan de către Ioan.

Fără îndoială că această sărbătoare, la fel ca și Paștile și Cincizecimea, a fost înțeleasă ca o împlinire a unei sărbători evreiești precedente, în acest caz Sărbătoarea Luminilor.

 

Sărbătorirea

Slujba Botezului Domnului este organizată în același fel cu aceea a Nașterii.

Istoric vorbind, slujba Crăciunului a fost stabilită mai târziu.

Se citesc Ceasurile și se face Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; în ajunul sărbătorii se face slujba Vecerniei.

Privegherea este alcătuită din Miezonoptică și Utrenie.

Liturghia începe cu psalmi de slavă și laudă, în locul celor trei Antifoane obișnuite.

Versetul botezului de la Galateni 3,27 înlocuiește din nou Trisaghionul.

Câți în Hristos v-ați botezat,
în Hristos v-ați și-mbrăcat
Aliluia!

Evanghelia citită la toate aceste slujbe vorbește despre Botezul Domnului în râul Iordan.

Apostolul care se citește la Sfânta Liturghie vorbește despre consecințele arătării Domnului ca Epifanie.

Deoarece principalul eveniment al sărbătorii este sfințirea mare a apei, ea urmează Sfintei Liturghii a ajunului și Sfintei Liturghii din ziua praznicului.

Totuși, în cele mai multe parohii, aceasta se face doar atunci când sunt prezenți cea mai mare parte a credincioșilor.

Sfințirea atestă faptul că omenirea și întreaga Creație au fost făcute pentru a se umple de prezența sfințitoare a lui Dumnezeu.

Ajunul praznicului este zi de ajunare, chiar post negru, în orice zi ar cădea.

 

Cuvânt la Botezul Domnului

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, viețuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Pentru aceasta nici Domnul Hristos, până la acești ani, nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu și Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui.

El viețuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică și cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn și cu care lucra împreună.

După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mână, câștigând prin osteneală, hrana pentru El și pentru prea iubita Sa maică, ca să ne învețe pe noi a nu ne lenevi și nici a mânca pâinea în zadar.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani și venind vremea dumnezeieștii Lui arătări – precum zice Evanghelia –, ca să se arate lui Israel: A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l pe el ca să boteze cu apă.

Deci, i-a pus un semn încredințat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicând:

Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt.

Deci, ascultând Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părțile Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor.

Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui.

Deci, veneau la dânsul toată latura Iudeei și a Ierusalimului, și se botezau toți de la dânsul, în râul Iordanului, mărturisindu-și păcatele.

Atunci a venit și Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.

El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicând:

Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.

După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata și Preasfânta Fecioară, El însuși fiind izvorul a toată curăția și sfințenia.

Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să le spele pe ele cu Botezul.

A venit la ape ca să sfințească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească nouă baia sfântului Botez.

A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza și auzind glasul Tatălui de sus.

Iar Ioan se sfia de El, zicând:

Eu am trebuință să mă botez de Tine și Tu vii la mine.

Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pântecele maicii sale; deci, avea trebuință de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.

Iar Domnul a zis:

Lasă acum, că așa se cade a împlini toată dreptatea.

Prin dreptate înțelege aici Sfântul Ioan Gură de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca și cum ar fi zis:

„De vreme ce toate câte le poruncește legea le-am săvârșit și singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade să o săvârșesc și pe aceasta”.

Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice:

Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.

Deci, cine l-a trimis?

Arătat este că a fost însuși Dumnezeu, cum zice însăși Scriptura:

„A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan”.

Deci, Iisus, fiind în vârstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vârstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.

Așa grăiau Ioan Gură de Aur și Teofilact, cum că cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neștiință și zburdălnicie, a doua vârstă, a tinereților, se aprinde de poftă trupească, iar vârsta de 30 de ani, a bărbatului desăvârșit, este a iubirii de aur, a măririi deșarte, a iuțimii, a mâniei și a tuturor păcatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a așteptat botezul până la această vârstă, ca să împlinească legea cu toate vârstele, să sfințească firea noastră și să ne dea putere, ca să biruim patimile și să ne ferim de păcatele cele de moarte.

Iar după Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povestește că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dânsul, îl afunda până la cap și-l ținea astfel până ce-și mărturisea toate păcatele sale și numai după aceea îi afunda și capul și îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieșit îndată din apă.

Și ieșind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-Se în chip de porumbel.

Precum în zilele lui Noe, porumbița a vestit micșorarea apelor, tot asemenea și încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Iar Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate și nu stă în locuri necurate.

Tot asemenea și Duhul Sfânt este izvorul curăției, noianul iubirii de oameni, învățătorul blândeții, rânduitorul binelui și fuge de la cel care șe tăvălește în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăință.

Și pogorându-Se Duhul Sfânt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând:

Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.

Aceluia deci, se cuvine mărirea și stăpânirea, în vecii vecilor. Amin.

 

Imnografie

Tropar, Glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,
închinarea Treimii s-a arătat;
că glasul Părintelui a mărturisit Ție,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
și Duhul în chip de porumbel a adeverit
întărirea cuvântului.
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule,
și lumea ai luminat, slavă Ție!

Condac, Glasul al 4-lea:

Arătatu-Te-ai astăzi lumii
și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi,
care cu cunoștință Te lăudăm.
Venit-ai și Te-ai arătat,
Lumina cea neapropiată.

 

Tradiții de Bobotează

Conform unei vechi tradiții, în ziua Bobotezei, după Sfânta Liturghie, episcopul sau preotul (în sate) face slujba de sfințire a apei pe malul celui mai mare râu sau fluviu din acel loc.

După sfințirea apei, episcopul sau preotul aruncă în apa râului o cruce mare (în secolele trecute aceasta era uneori dintr-un metal prețios).

Un număr de bărbați mai destoinici pornesc apoi să recupereze crucea, căutând-o în apele înghețate.

Primul care o găsește primește binecuvântarea preotului sau a episcopului.

În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți.

Tradiția s-a păstrat până în ziua de astăzi.

În această zi, Ioan Botezătorul îl botează pe Iisus în apa Iordanului. Tot acum se ţine şi sărbătoarea Botezului, una dintre cele şapte Taine, cea fără de care nu este posibil să fii creştin.

Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun.

În ajun oamenii postesc.

Sacrificiul postului le aduce bogăţie.

În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşa din vatră; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând:

„Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele.“

Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân.

Preotul trece cu agheasmă din casă în casă.

Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apă sfinţită; în felul acesta sunt ferite de molii.

Copiii nu sunt bătuţi ca să nu facă bube peste an.

Femeia nu se ceartă cu bărbatul.

Ca să nu se înmulţească purecii, nu se cerne făină.

Oamenii încearcă să-şi afle viitorul.

Iar se deschid cerurile.

Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare.
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele.

Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă.

Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas.

Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp.

Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei, le rup pântecele şi le varsă maţele.

Sunt buni la câte ceva şi lupii…

În Bucovina, când preotul trece pe la casele oamenilor de Bobotează, femeile leagă la crucea purtată de el fire de in şi de cânepă.

Din aceste fire Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin Iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea.

Sufletele rămase în Iad vor fi mâncate de draci.

Apoi, dracii se vor mânca între ei până rămâne numai unul, Scaraoţchi.

Legat de un stâlp în mijlocul Iadului, el va muri de foame.

Aşa se va curăţi lumea de tot ce e necurat şi vor rămâne numai drepţii cu Dumnezeu şi cu îngerii.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești românești

Boboteaza – Botezul lui Ioan și Botezul Bisericii

Ceea ce s-a întâmplat cu paștele iudaic, se întâmplă și cu botezul.

La Cina cea de Taină întâlnim și paștele iudaic și paștele nostru; Hristos a pus capăt celui dintâi și i-a dat început celui de-al doilea.

Și acum la râul Iordan a împlinit botezul iudaic, dar în același timp a deschis ușile botezului Bisericii.

Botezul lui Ioan era un botez de pocăință, care îi făcea pe oameni să-și osândească păcatele lor.

Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele.

Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune însuși sfântul Ioan când zice :

“Acela vă v-a boteza cu Duh Sfânt și cu foc“.

Dar Duhul Sfânt nu fu­sese încă dat.

Acesta ne-a fost dat de Hristos însuși, de sus, de la Tatăl venind în lume la Cincizecime.

Apostolii trebuiau să se îmbrace mai întâi ei înșiși cu toată puterea Du­hului, cum s-a și întâmplat la Cincizecime, ca apoi ei să boteze cu apă și cu Duh Sfânt, cum au și făcut începând după Pogorâre când s-au botezat adăugându-se apostolilor “ca la trei mii de suflete“.

Cu botezul lui Ioan s-a botezat și Mântuitorul, dar nu pentru că El avea nevoie de curățire de păcate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arăta importanța și lucrarea botezului pe care îl va institui și a împlini Legea, ca să se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel în Treime închinat, în numele Căruia să ne botezăm și noi. Taina botezului a fost instituită de Hristos însuși îndată după învierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri:

“Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului“.

Hristos se afundă în Iordan și Duhul pogoară peste ape.

A tre­buit să se scufunde Fiul în firea omenească și prin ea în apă, pen­tru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălțăm spre viața Sa dumnezeiască în Duhul Lui cel Sfânt.

În Cuvântul întrupat, apa și Duhul se unesc din nou.

În această zi, preoții sfințesc apele.

Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau și își stropesc casele și vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac.

În satele și orașele așezate pe maluri de ape, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa înghețată.

Cel care va reuși , va avea parte numai de bine.

Oricum, se spune că acel ce se aruncă în apă în această zi, va fi ferit de toate bolile și că atunci când preotul aruncă crucea în apă, dracii ies și fug pe câmp, însă ei nu sunt văzuți, îi pot vedea doar lupii.

Bătrânii spun că dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine și pește.

Toate aceste obiceiuri legate de Bobotează au o dublă semnificație, de alungare a spiritelor rele care bântuie libere de la Crăciun, dar și de atragere a belșugului

De obicei, în această perioadă este foarte frig, de aici și expresia “gerul Bobotezei”, care, potrivit tradiției, este un semn de belșug pentru tot anul.

În tradiția populară românească Boboteaza mai este denumită și Sărbătoarea Iordanului și este o sărbătoare dedicată purificării apelor și a naturii.

- Conform tradiției ortodoxe, creștinii trebuie să mănânce grâu fiert și să se bea vin roșu, dar numai după ce au ținut post negru și după ce preotul le-a sfințit casa. Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului.

- În ziua de Bobotează, tinerii merg pe la casele oamenilor și le colindă animalelor pentru sănătatea și rodul acestora.

- Peste obiceiurile creștine de sfințirea apelor s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi: afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote.

- Se crede că, dacă în dimineața Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat.

- Un alt obicei spune că femeile nu au voie să spele rufele timp de 8 zile, pentru a nu spurca apele abia sfințite.

- Dacă este frig se pregătește o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei și la sfârșit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea va avea noroc tot anul.

- Cei necăsătoriți, dacă se împiedică și cad pe gheață în ziua de Bobotează este semn sigur că se vor căsători în acel an.

- Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și are, pe lângă înțelesurile creștine – momentul nașterii spirituale a Mântuitorului, trăsături de mare sărbătoare populară.

preluat de pe azm.gov.ro

În localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi.

În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care “botează” apele, oamenii, animalele și casele.

Înainte de regimul comunist, această datină exista și la București, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiții, îmbrăcați în halaturi albe, se aruncau în apa înghețată pentru a o ridica.

Această tradiție face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului.

Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului.

Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta.

Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite.

Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote.

Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului.

Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu

preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi mai mult despre Botezul Domnului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

 

De la Giotto la Rubens: Botezul Domnului în pictură