Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066)

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066), parte a invaziei vikinge a Angliei, Pictură a artistului norvegian Peter Nicolai Arbo (1831–1892) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066), parte a invaziei vikinge a Angliei, pictură a artistului norvegian Peter Nicolai Arbo (1831–1892)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066)

Bătălia de la Stamford Bridge (lit. de la Podul Stamford) în Anglia este privită adesea ca un reper pentru sfârșitul Erei Vikinge în Marea Britanie Bătălia a avut loc la 25 septembrie 1066, la puțin timp după ce armata norvegiană invadatoare condusă de regele Harald al III-lea a învins armata seniorilor nordici Edwin de Mercia și Morcar de Northumbria în Bătălia de la Fulford cu două mile la sud de York.

Regele Harold Godwinson al Angliei l-a întâmpinat pe Harald cu propria sa armată, luându-l prin surprindere, cu războinicii fără armuri și nepregătiți după un marș forțat intrat în legendă și care a străbătut regatul de la sud la nord.

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066) - A 19th century illustration for Harald Hardrada saga, Heimskringla - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066) – A 19th century illustration for Harald Hardrada saga, Heimskringla – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Conform Cronicii Anglo-Saxone (SA 1066), dar nemenționată în versiunile precedente, la apariția englezilor Podul de la Stamford a fost imediat ținut de un berseker norvegian, înarmat cu o secure și fără armură. Era vorba despre un războinic de statură impresionantă, mare chiar și pe lângă Harald Hardrade (deci având peste 2 metri). I-a inspăimântat pe englezi și a ținut podul o oră întragă ucigând pe oricine încerca să treacă. Până la urmă englezii l-au ucis cu lancea dintr-o barca poziționată sub pod.

Dar acest act de curaj solitar i-a dat regelui Harald al III-lea și oamenilor săi destul timp să formeze un cerc pe un promotoriu forțându-i pe englezi să atace în urcare și cu spatele la râu. După o bătălie încrâncenată cu pierderi de ambele părți, dar devastatoare mai ales pentru norvegieni (lipsiți fiind de zale), Harald Hardråde și seniorul Tostig, fratele lui Harold Godwinson, au căzut amândoi.

Venirea de întăriri norvegiene a prelungit bătălia dar nu i-a schimbat cursul. Infrângerea norvegienilor a fost decisivă. Regele Harold Godwinson a acceptat un acord cu supraviețuitorii, inclusiv cu fiul lui Hardråde, Olaf, și le-a dat permisiunea să se întoarcă în Norvegia luând cu ei și trupul regelui lor, după ce au jurat să nu mai atace Anglia niciodată.

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066) - The Battle of Stamford Bridge and the death of Harald Hardrada (wielding a battleaxe) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066) – The Battle of Stamford Bridge and the death of Harald Hardrada (wielding a battleaxe) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dar, deși a câștigat o bătălie, Harold Godwinson urma să piardă în scurt timp un război împreună cu propria viață. La doar două săptămâni după aceea, la 14 octombrie, după ce mărșăluise tocmai din Yorkshire, a fost înfrânt de normanzii ducelui William Cuceritorul, în Bătălia de la Hastings. Cucerirea normandă a Angliei începuse.

 

cititi mai mult despre Bătălia de la Stamford Bridge si pe en.wikipedia.org