Bătălia de la Iezerul Cahulului (10 iunie 1574)

Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 - d. 1574) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Vodă cel Viteaz (1521 – 1574)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com; enciclopediaromaniei.ro; www.ziare.com

 

Bătălia de la Iezerul Cahulului a fost o confruntare între oastea domnitorului Moldovei Ioan Vodă cel Cumplit (1572 – 1574), şi oastea otomano-tătară. Aceasta a avut loc în urma mazilirii domnului, la insistenţele domnului muntean, Alexandru II Mircea (1568 – 1577), pe lângă dregătorii otomani, pentru a-l numi în scaunul Moldovei pe fratele său, Petru Şchiopul (1574 – 1579, 1582 – 1591). Domnul de drept a fost mazilit. Bătălia s-a încheiat în favoarea turcilor, un mare aport la înfrângerea domnitorului l-au adus trădările din partea boierimii.

Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai tîrziu, Ioan Vodă cel Cumplit, era strănepot al lui Ştefan cel Mare. Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscandu-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmînd că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind, de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler. Pentru numeroşii boieri intriganţi, un domn cu o fire aprigă nu era un conducător comod, după cum nici pentru acesta veşnicele sforării şi comploturi ale dregătorilor nu erau uşor de suportat. Ioan Vodă a ales să fie aspru cu boierii şi mai îndurător şi grijuliu cu cei din păturile de jos, care aveau mult mai multă nevoie de ocrotire.

El obţinuse tronul Moldovei în 1572 de la turci, cu ajutorul averii strînse în tinereţe, cînd făcuse negoţ cu pietre scumpe. În 1574, însă, cînd sultanul Selim Han Hazret Liry al II-lea a cerut domnului Moldovei să dubleze suma haraciului, Ion Vodă „cu boierii care-i avea tirani ca și dînsul” (Nicolae Costin), a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului.

Situaţia politică era de aşa natură, încît voievodul n-a putut găsi alţi aliaţi decît cazacii zaporojeni – o populaţie din zona Nistrului – care i-au trimis în ajutor o ceată de 1.200 de oameni. Cu ei şi cu armata sa de moldoveni, Ioan Vodă a pornit războiul împotriva turcilor.

Oastea moldoveană condusă de Ion Vodă  a înfrânt armatele otomano-muntene în Bătălia de la Jiliște şi i-a atacat pe otomanii din Brăila, Bugeac şi Tighina.

Nicolae Costin menționa: “Pe urmă Ion Vodă a stăpînit și cetatea Brăila, unde a tăiat turci de laolaltă (…) fără a lăsa un suflet viu dintr-înșii, apoi a mai luat de la turci Chilia și Akkermanul, arzîndu-le …

După un şir de victorii răsunătoare ale domnitorului moldovean, care l-au înspăimîntat pe sultanul Selim, acesta a trimis împotriva lui o armată zdravănă, alcătuită din turci cărora li se adăugaseră tătari şi valahi. Aceştia din urmă doreau să-l înlăture pe Ioan Vodă pentru a-i da tronul unui pretendent, Petru Șchiopul, frate cu domnitorul valah Alexandru al II-lea Mircea.

Victoriile obţinute într-un timp foarte scurt au creat nemulţumire la Constantinopol unde se făceau supoziţii în legătură cu această situaţie. Bănuielile planau asupra Poloniei, de pe teritoriul căreia veniseră cazacii şi scrisori de susţinere din partea unor nobili. De aceea, pentru a-l îndepărta a fost creată o coaliţie la începutul lunii iunie 1574. Sultanul Selim al II-lea (1566 – 1574) trimite pe cel de-al treilea vizir Ahmed paşa şi pe beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf cu 7.000 de oameni şi oastea Rumeliei, care urma să se unească cu forţele muntene şi cele ale tătarilor din Crimeea, conduse de Adil Ghiray, să înlocuiască pe Ioan vodă cu Petru Şchiopul.

Pentru a-l prinde, oastea otomană a fost împărţită astfel: Ahmed paşa şi Iusuf paşa au pornit prin Dobrogea spre Moldova, sangeacbeii de Nicopole şi Vidin urmau să atace dinspre sud-vest, prin Ţara Românească, iar tătarii din est.

Ioan Vodă se instalase la Huşi, de unde putea veghea mai bine asupra graniţelor. Aflînd de venirea turcilor, domnitorul a decis să se apere pe rând. Împotriva oastei care venea dinspre Dunăre este trimisă cavaleria comandată de pârcălabul Sucevei, Ieremia Cernăuţeanul,  să-i împiedice pe turci să treacă Dunărea şi să-l ţină la curent cu evoluţia situaţiei. Trimisul, însă, despre care se spune că ar fi fost plătit de duşmani cu 30.000 de galbeni, l-a înşelat pe domnitor și i-a spus că ajunsese prea tîrziu pentru a-i opri pe turci şi că aceştia ar avea o armată destul de mică. A fost prima trădare.  Pe baza acestor informaţii false, în lipsa altora mai exacte, Ioan Vodă a pornit împotriva otomanilor.

Vrand sa loveasca succesiv toate cele trei osti turcesti inainte sa se uneasca, Ioan al III-lea isi trimite iscoadele la cele mai importante puncte de trecere ale hotarului in Moldova. Primind de veste ca trupele Portii se pregateau sa treaca pe la vadul de Oblucita il trimite pe Ieremia Cernauteanul sa-i intarzie cat putea de mult pe turci, cat timp el se ocupa de tatarii care veneau din rasarit.

Dupa un numar de confruntari intre moldoveni si turci la Isaccea, Petre Schiopul cumpara cu 30.000 de galbeni loialitatea lui Ieremia Cernauteanul. El se retrage si ii lasa pe turci sa treaca in Moldova. Ieremia se intoarce intre timp la voievod si ii spune ca oastea turca nu depaseste 15.000 de oameni. Ioan al III-lea isi ia moldovenii si cazacii si ies in intampinare.

Otomanii dispuneau de circa 60.000 de oameni şi 120 de tunuri, în timp ce domnul Moldovei avea 30.000 de oşteni, „fără prostime şi adunătură ce era pre lângă Ion vodă”, împărţită în „30 de polcuri şi la tot polcul au dat câte o puşcă, era şi 80 de puşci huşniţe [tunuri de asediu]” (Grigore Ureche). În total oastea moldoveană avea 140 tunuri, din care 80 erau de mare calibru.

Dupa patru zile de mars ostile se aflau la circa 20 de kilometri una de cealalta, iar cazacii lui Sviercevski sunt trimisi in recunoastere. Ei iau prin suprindere o puternica avangarda turceasca pe care reusesc sa o distruga dupa lupte crancene. Sviercevski isi dadu seama ca Ieremia mintise si-l tradase pe voievod. O oaste atat de mica precum sustinuse Cernauteanul nu avea cum sa aiba o avangarda atat de numeroasa.

Numai ca Ioan al III-lea nu vru sa auda ca Ieremia Cernauteanul l-a putut trada. Era unul dintre cei mai de incredere oameni ai sai si cel care l-a pus in contact cu boierii nemultumiti de vechiul domnitor. Il linisteste pe Sviercevski si se pare ca i-ar fi spus capeteniei cazace ca nu era important numarul turcilor: “Ii vom socoti in lupta!”

Cazacii, conduşi de hatmanul Swierczowski, reuşesc să respingă avangarda coaliţiei, dar aceasta se repliază şi porneşte spre lacul Cahul, unde se găsea tabăra moldoveană.

Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, în seara de 9/10 iunie 1574, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor „o samă de boieri cei mari, anume vornicul Murgul cel mare şi Bilăi vornicul cel mare şi Slăvilă hatmanul, văzându atâta putére de oastea turcească ce venise cu Pătru vodă, temându-să ca să nu cază în preajma vrăjmaşului său, au părăsit pre Ion vodă şi au fugit la turci, de s-au închinat lui Pătru vodă”.

Bătălia s-a dat la Obluciţa, “lângă iezerul Cahulului”. Pe 10 iunie, „la baltă, la Cahul”, s-au întâlnit cele două oşti. Mai întâi, porneşte cavaleria moldoveană condusă de pârcălabul Ieremia care, în loc să atace, trece în tabăra duşmană. “Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” .

Inainte de lupta voievodul se urca pe o culme sa vada oastea dusmana si isi dadu intr-adevar seama ca Ieremia il tradase. In fata lui erau 60.000 de turci care asteptau sa-l infrunte. El in schimb dispunea de peste 10.000 de calareti, 20.000 de pedestrasi, de cazacii lui Sviercevski si de 110 tunuri. O oaste de doua ori mai mica decat cea a Portii.

Voievodul a trimis dupa boierul tradator, numai ca “indata ce se dete semnalul de resbel, si turcii, asezati in cea mai buna ordine de bataie, sta gata de lupta, tradatorul Cernautianul, el cel dintai, a purces asupra turcilor.

Dar de abia se apropia de inamic si in loc sa inceapa bataia, el, asa precum era inteles cu turcii, a poruncit stegariului de a lasat steagul in gios si si-au luat palariile cu totii, ridicandu-le in sus in sulite si in sabii si plecand capetele la turci. Vazand turcii aceasta inchinare de buna voie, si-arunca sulitele in sus, poftindu-i sa treaca la sine. Iar oastea lui Iuon Voda, inspaimantata de aceasta fapta a Cernautianului, se retrase, alergand cu totii la Iuon si spuindu-i ca totul e pierdut.

Iuon insa, ca om cu inima mare ce era, de loc nu se turbura, ci-i invita pe toti sa nu-si piarda inima pentru Ieremia, ci sa plece indata cu totii asupra turcilor. Iar turcii, vazand turburarea cetelor romane, miscara asupra lor, puind in frunte pre insusi Cernautianul cu ai sai, manandu-i dennapoi ca pre niste vite, asupra ostii Domnului lor, batandu-i si ucigandu-i. Pre care vazandu-i Iuon Voda, cuprins de manie, porunci sa descarce tunurile intr-insii. Astfel perira tradatorii, si cati n-au pierit de focul lui Iuon Voda, ii ucidea turcii den urma, de nu putea acum strabate la oastea lui Iuon Voda, de trupurile lor cazute si de raul de sange ce curgea dintr-insii.

Intr-aceea cazacii, dupa datina lor, lovind pre turci din coaste, ii turburara foarte; de alta parte, venira romanii, care intrecu pe turci fara asemanare in trup si in inima, in arme si in vigoare si facandu-si drum prin turci, ii taia cu mare putere.”

Oastea moldoveană este lipsită astfel de cea mai importantă unitate a ei, menită să-l dezorganizeze pe duşman prin atacuri fulgerătoare, deschizând astfel drumul pedestrimii. După un atac al moldovenilor şi cazacilor, a urmat contraatacul otoman, despre care relatează Grigore Ureche astfel:

Ci moldovénii aşa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbândească. Şi multă moarte s-au făcut intre amândoao părţile, că nu era loc a călca pre pământu, ci pre trupuri de om. Aşa mai apoi să bătiia de aproape, cât şi mâinile le obosisă şi armile scăpa. Acela praf să făcusă, cât nu sa cunoştiia care de care-i este, de săneaţe şi di trăsnetul puşcilor nu să auziia dispre amândoao părţile, nici puşcaşii nu mai ştiia în cine dau”.

Otomanii intra in bataia tunurilor moldovene si randurile le sunt nimicite. Luați prin surprindere de o ploaie de vară, moldovenii au rămas fără pulbere, tunurile neputând fi astfel folosite. In acelasi timp o trupa otomana ii ataca in flancul stang lasat descoperit de Ieremia, dar rezista.

Intra in lupta si tatarii, care lovesc tot pe flancul stang. Voda isi ia oastea si se napusteste cu ea peste pozitiile de artilerie inamice. Într-un ultim atac, Ioan vodă capturează 60 de tunuri, pe care le distruge, neputându-le transporta.

Lupta a fost cumplită, dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, la un atac al tătarilor, care nu interveniseră, până atunci, moldovenii se retrag pe un deal, în satul Roşcani, unde au fost înconjurati de turci.

Coplesit numeric, situatie ingreunata mai ales dupa tradarea lui Ieremia, care il lasase fara o treime din oaste, voievodul profita de ragazul oferit de aceasta mica victorie sa se dezlege de turci si sa se retraga la Roscani, unde pregateste ultima rezistenta.

Turcii nu ezita si dau foc asezarilor din imprejurimi ca ei sa nu scape in tihna noptii. De-a lungul intregii urmatoarei zile ei ataca, dar de fiecare data sunt respinsi cu pierderi grele. Spre frustrarea comandantilor turci, ostenii lor s-au dovedit neputinciosi in fata cazacilor lui Sviercevski, care in repetate randuri au lovit liniile inamice cu ferocitate.

La Roșcani după o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Atît Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.

Luptele au tinut pana sambata si ar mai fi continuat, numai ca lipsa apei a fost cea care i-a doborat in cele din urma. Neintrezarind vreo alta solutie, Ioan al III-lea aranjeaza o intalnire cu Ahmed pasa, comandatul turc si cu Petru Schiopul. In urma discutiilor, s-a hotarat ca el sa se predea. In schimb, ostenii lui Ioan al III-lea erau lasati sa plece la casele lor, iar el urma sa fie dus in fata sultanului pentru a da socoteala pentru faptele sale si poate pentru a putea reintra in gratiile sale.

Dand aceasta veste oamenilor sai, multi au privit cu neincredere juramintele turcilor, dar erau nevoiti sa se supuna. Le multumeste pentru curajul aratat de ei si pentru loialitatea aratata, dar trebuiau sa se desparta.

Primii care pleaca sunt cazacii lui Sviercevski, urmati apoi de restul ostii moldovene. In urmataorea zi, pe 14 iunie 1574, el merge impreuna doar cu un slujitor in tabara inamica si se infatiseaza comandantului turc. Dar soarta ii era deja hotarata.

Capugibasa Cighaleg Zade Iusuf “uitandu-si de credinta data si intarita prin juramant militar, lua hangerul si-l taia in fata si in pantece. Vulnerat astfel, il apucara ianiciarii si pan a nu-si da inca sufletul, ii taiara capul, iar trupul il legara de picioarele a doua camile care, gonite intr-o parte si alta, il rupsera in bucati.

Capul il infipsera intr-o sulita lunga, trupul sfasiat si rupt in mici bucati, oasele le impartia intre sine, in sangele lui inca cald isi incrunta sabiele si-l da cailor sa bea, rugandu-se lui Dumnezeu ca sa le dea si lor inima ca a lui Iuon Voda si asemine maestrie de resbel.

Asa finit avu Iuon Voda, barbat memorabil, care fu omorat prin perfidia turcilor cu atata cruzime si faradelege, lasand intristarea si parerea de rau in inimile tuturor.”

Odata cu moartea voievodului si restul moldovenilor supravietuitori sunt macelariti. La auzul acestei vesti infioratore, cazacii se intorc degraba si se reped iarasi impotriva otomanilor, pentru a razbuna aceasta nemernica tradare. Pier unul dupa altul, ramanand la final in picioare numai 13 dintre ei.

Datorita maiestriei lor in lupta sunt dusi la Constantinopol si se incearca trecerea lor la mahomedanism. Numai ca turcii devin inca o data martorii indaratniciei legendare a cazacilor. Neavand ce sa faca cu ei, sultanul accepta sa fie rascumparati si sunt eliberati.

Dupa infrangerea lui Ioan al III-lea hoardele tataresti pustiiesc Moldova. Decenii la rand cronicarii moldoveni si de prin aiurea isi vor aminti devastarile la care au fost supusi moldovenii. Petru Schiopul se instapaneste in sfarsit pe scaunul domnesc, dar nu era nimic mai mult decat un voievod al pustiului.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.comenciclopediaromaniei.rowww.ziare.com
cititi si:
Ioan Vodă cel Viteaz (1521 – 1574) domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574
- Bătălia de la Jiliște (24 aprilie 1574)