Intrari dupa Uniti Schimbam

Miniştri europeni de Interne cer consolidarea controalelor la frontierele externe ale UE

Mediafax
Miniştrii de Interne din 11 state europene şi secretarul american al Justiţiei Eric Holder au convenit duminică, în cadrul unei reuniuni la Paris, să consolideze lupta împotriva terorismului, în primul rând prin sporirea controalelor la frontierele externe ale UE.
Această reuniune internaţională excepţională a avut loc la câteva zile după atacurile jihadiste din Franţa  

Televizorul viitorului ar putea avea forma unei sfere

Independent
Televizorul viitorului s-ar putea să nu mai fie ecranul plat rectangular, ci o sferă, potrivit unui prototip expus la salonul de electronică, deschis marelui public la International CES din Las Vegas.
Conceput special pentru vizionarea înregistrărilor video la 360 de grade, dispozitivul este rezultatul colaborării companiilor franceze Ateme și Kolor, specializate în programe video  

REPORTAJ: Români, francezi şi musulmani, la Ambasada Franţei, pentru omagierea victimelor de la Paris – FOTO

Elvira Gheorghita – Mediafax
Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă, în faţa Ambasadei Franţei din Bucureşti, pentru a aduce un omagiu victimelor atentatelor teroriste de la Paris, dar şi pentru a spune lumii că “ucigaşii” nu au nimic în comun cu religia islamică.

Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Francais du Monde. Puţin înainte  

Tudor Chiuariu, urmărit în dosarul lui Hrebenciuc, pentru că ar fi cerut două milioane de euro de la Paltin Sturdza ca să intervină la prefectul de Bacău. DNA: Senatorul, sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Catalin Lupasteanu – Mediafax
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, că procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, din 10 ianuarie până în 8 februarie inclusiv, faţă de senatorul Tudor Alexandru Chiuariu.
Fostul  

Hollywood-ul mutat la Paris. Incidentele din Paris încep să arate a înscenare

Adrian Sturdza – The Epoch Times Romania

Incidentele din Paris produc zilele acestea o întreagă isterie în presă. Este de înţeles – inima bună a fiecăruia dintre noi este şocată, pe bună dreptate, de crimele efectuate aparent cu sânge rece.
Cu toate acestea, din nefericire, în istoria recentă, prea multe asemenea incidente sunt regizate  

Adevaratele cauze ale atentatelor teroriste din Franta. Ar putea avea Islamul parte de o “Renastere”? Solutia care va aduce pacea.

Andrei A. Andrei – fairness.ro
Islamul este o religie strans legata de razboi DAR Jihadul din ultima vreme are SI ALTE CAUZE. Sa le vedem pentru ca solutia apare numai dupa intelegerea cauzelor.
Este adevarat ca Jihadul este prevazut ca obligatie a fiecarui musulman, in Coran. Cu toate acestea, obligatia NU ESTE factorul DETERMINANT. Ea