(Alexandru Cristian Surcel) O investigaţie în scrierea danubiană

Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit, în anul 1961, trei tăblițe de lut. Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic în momentul în care s-au găsit tăblițele de lut. Două sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică) - foto: adevaruldespredaci.ro

Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie

O investigaţie în scrierea danubiană

foto: adevaruldespredaci.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

24 decembrie 2015

Pentru că tot e ultima zi a sezonului de shopping dinainte de Crăciunul din acest an, vreau să fac şi eu o recomandare, o carte pe care am achiziţionat-o în anul 2011, la una din multele mele vizite la Casa Altenberger din Sibiu, unde funcţionează Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Este vorba de lucrarea „An inquiry into the Danube script”, publicată în cadrul Bibliotecii Brukenthal în anul 2009, sub semnătura autorului italian Marco Merlini. Fiind vorba de un tom cu şapte sute cincizeci şi opt de pagini în limba engleză, sunt convins că acesta se mai găseşte la respectivul muzeu şi în prezent, aşa cum se găsea la doi ani de la publicare.

Cum probabil aţi ghicit, este vorba de un subiect controversat, care îi determină pe unii, aşa numiţii „dacopaţi”, să bată efectiv câmpii, făcând un haloimăs de nedescris din amestecarea unor artefacte precum faimoasele tăbliţe de la Tărtăria cu sanctuarul mare circular de la Sarmizegetusa, care a existat mii de ani mai târziu, cu sisteme de scriere medievale precum alfabetele glagolitic şi chirilic ori runele secuieşti, cu multă mitologie clasică sau egipteană interpretată în acelaşi stil folosit şi de cei care văd extratereştri peste tot şi cu o nesfârşită silabiseală pseudolingvistică, menită să demonstreze primatul mondial al limbii străromâne. De asemenea, discutăm de acelaşi subiect care îi face pe cei din extrema opusă, adepţii demitizării cu orice preţ, să dea ochii peste cap şi să nege pur şi simplu, fără argumente valabile ştiinţific, amestecând un pic de Cioran cu ceva mai mult Patapievici, cu masochismul desconsiderării propriilor rădăcini şi a propriei identităţi, cu eventuale prejudecăţi provenite din câteva ideologii politice mai internaţionaliste ori din conservatorism istoric şi cu multe, foarte multe atacuri ad hominem faţă de oricine li se pare lor că ar aparţine zonei naţionaliste şi protocroniste.

O altă tăbliţă ceramică inscriţionată (România) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

O altă tăbliţă ceramică inscriţionată (România) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Şi, într-adevăr, nu puţini dintre autorii care au publicat asupra acestui subiect, foarte intens începând de prin anii ’70-’80, dar mai ales după revoluţia din decembrie 1989, justifică criticile cele mai dure. Fără a citi „An inquiry into the Danube script”, la o primă vedere autorul Marco Merlini pare şi el suspect; doar discutăm de un paleograf care şi-a susţinut doctoratul la Sibiu, ori ştim cum se iau de multe ori, din păcate, doctoratele în România. Doar că lectura cărţii sale dezvăluie un demers ştiinţific aprofundat şi serios şi, lucru mai rar, foarte sintetic. Cartea redă opiniile tuturor autorilor serioşi interesaţi de subiect, de la celebra Marija Gimbutas sau Gordon Childe până la Janos Makkay, Shan Winn, Harald Haarman, Andrej Starovic, Gheorghe Lazarovici, M. A. Georgievski etc. şi, de asemenea, nu se concentrează pe un anumit grup de artefacte, de genul tăbliţelor de la Tărtăria, nici pe descoperirile dintr-o anumită ţară, cum tind să facă şi românii, şi sârbii, şi bulgarii ş.a.m.d. De fapt, sunt analizate un număr de 1178 de posibile inscripţii şi 971 de artefacte purtând respectivele inscripţii, provenind de la culturile neolitice şi eneolitice de pe un areal vast, ce include Bulgaria, Serbia, România, nordul Greciei, Balcanii de Vest, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, sudul Germaniei, sudul Poloniei, Republica Moldova şi sud-vestul Ucrainei (adică ceea ce Marija Gimbutas a numit Old European Civilization, iar mai recent se denumeşte Danube Civilization, termen utilizat şi de Marco Merlini).

Vas inscripţionat de la Gradeşniţa (Bulgaria) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Vas inscripţionat de la Gradeşniţa (Bulgaria) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

De altfel, spre deosebire de maculatura comercială protocronistă, „An inquiry into the Danube script” nu este o lectură uşoară nici pentru cineva familiarizat bine cu limba engleză şi cu tomurile care atârnă câteva kilograme. În primul rând, trebuie să te înarmezi cu răbdare, pentru că până să ajungi la capitolele care enumeră artefactele şi semnele proprii diferitelor civilizaţii neolitice şi eneolitice avute în vedere, ai patru sute treizeci şi nouă de pagini în care rezumarea opiniilor cercetătorilor mai vechi, începând de la baronesa Zsofia Torma, corespondentă a lui Heinrich Schliemann, cea care în 1875 a descoperit la Turdaş primele obiecte purtând inscripţii, reprezintă doar un capitol. Restul este dedicat analizării diferitelor tipuri de scriere vechi ale omenirii, a mecanismului genezei scrierii în diverse arii geografice şi în diferite perioade antice, a criteriilor de discernere între ceea ce cel mai probabil este scriere şi ceea ce reprezintă alte sisteme simbolice- grafitti în stare de transă mistică, psihograme, motive ornamentale, simboluri religioase sau de altă natură etc.-, precum şi a metodologiei folosite pentru identificarea prezumtivelor inscripţii şi pentru identificarea şi clasificarea „literelor”. Iar stilul nu este nici pe departe cel apologetic cvasibeletristic al majorităţii lucrărilor protocroniste, ci cel mai degrabă arid şi precis, specific demersului ştiinţific autentic.

Artefact inscripţionat de la Karanovo (Bulgaria) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Artefact inscripţionat de la Karanovo (Bulgaria) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Prin urmare, chiar dacă între timp, ca urmare a descărcărilor arheologice pentru autostrada A1, porţiunea Sibiu-Orăştie, care tranzitează zone cu un bogat patrimoniu neolitic precum Tărtăria, Miercurea Sibiului, Turdaş (unde pentru construcţia autostrăzii au fost desfiinţate o parte din meterezele oraşului preistoric), au fost găsite noi inscripţii, „An inquiry into the Danube script” rămâne o lectură excelentă pentru oricine doreşte să cunoască mai multe despre subiect. Şi, de ce nu, un bun cadou de Crăciun.

Sferă de piatră cu inscripţii de la Lepenski Vir (Serbia) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Sferă de piatră cu inscripţii de la Lepenski Vir (Serbia) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Acum, ca să sintetizez puţin, aşa cum spuneam mai sus, primele inscripţii erau descoperite în 1875 la Turdaş de către baronesa Zsofia Torma, unul din acei pionieri ai arheologiei fără multe titluri academice din secolul al XIX-lea. Noi descoperiri au apărut apoi în locuri precum Vinca sau Lepenski Vir în Serbia, Gradeşniţa în Bulgaria ş.a.m.d. Era vorba mai ales de idoli şi vase purtând inscripţii, alte obiecte de cult, nu în ultimul rând tăbliţe ceramice. În România, cea mai importantă descoperire s-a întâmplat în anul 1961, când echipa arheologului Nicolae Vlassa scotea din mormântul unei femei-şaman a civilizaţiei Vinca-Turdaş faimoasele tăbliţe de la Tărtăria. Din anii 1870 până în anii 1960 nimeni nu s-a îndoit că acestea erau inscripţii, însă, cum deja grosul comunităţii ştiinţifice „stabilise” că cea mai veche scriere din lume sunt pictogramele sumeriene de la Djemet-Nassr, aceste inscripţii din spaţiul Dunării de Mijloc şi de Jos au fost atribuite unei colonizări sumeriene sau unei influenţe sumeriene, venită pe calea unor presupuse relaţii comerciale.

Idol purtând o inscripţie, Rast (România) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Idol purtând o inscripţie, Rast (România) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Anii ’60 ai secolului trecut au declanşat însă controversa. Datările cu izotopul carbon 14, radioactiv, tehnologie dezvoltată în acei ani, au arătat că artefactele cu inscripţii dunărene erau cu circa o mie cinci sute- două mii de ani mai vechi decât primele inscripţii cunoscute din sudul Irakului. Cum uneori chiar şi pentru comunitatea ştiinţifică este foarte dificil să-şi păstreze deplina obiectivitate şi deschidere către nou, în loc de fi de acord cu revizuirea istoriei scrisului, majoritatea specialiştilor au început să nege caracterul de scriere al acelor înşiruiri de semne, pe unicul criteriu real că erau prea vechi; ceea ce contrazicea modelele teoretice consacrate ale modului în care a apărut scrierea şi primatul istoric mesopotamian pe susţinerea căruia fuseseră construite cariere. O civilizaţie neolitică, oricât de avansată, nu ar fi trebuit să fie suficient de dezvoltată socio-economic pentru a da naştere unui sistem de scriere. Americanul Shan Winn, care şi-a susţinut doctoratul pe acest subiect chiar în acei ani, a fost sfătuit să nu folosească noţiunea de scriere, pentru că asta i-ar compromite reputaţia. Prin urmare, el a venit cu termenul vag şi cam lipsit de conţinut de „semne preliterale”. Paradoxal, în anii ’90, când ca urmare a unei deschideri către noutate în mediul academic occidental, Shan Winn a revenit la a discuta despre semnele dunărene în termeni de scriere în toată puterea cuvântului, conceptul său politically correct de „semne preliterale” prinsese rădăcini printre specialiştii din ţările de provenienţă ale artefactelor.

Inscripţie cucuteniană, Fărcaşa-Vadu Rău (România) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Inscripţie cucuteniană, Fărcaşa-Vadu Rău (România) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

În evaluarea lui Marco Merlini şi a multora dintre autorii citaţi de el, am avea de-a face cu un logosilabar, adică un sistem de scriere care conţine atât semne care exprimă cuvinte întregi, cât şi semne care exprimă silabe. De asemenea, există un număr de pictograme, al căror sens poate fi oarecum dedus din desenul stilizat pe care-l reprezintă, şi un număr de semne abstracte, unele de bază şi altele derivate prin aplicarea de diacritice (liniuţe, cruciuliţe, puncte). Numărul de cinci mii două sute patruzeci şi unu de semne identificate până la momentul publicării lucrării lui Merlini este consistent unui logosilabar. Acolo unde apar izolate, nimeni nu poate fi sigur că nu reprezintă un alt tip de simbolistică, dar unde apar de la două în sus în şiruri ordonate şi fără a inunda întreg spaţiul în care se află, devine destul de evident că sunt inscripţii. Cele mai timpurii provin destul de pe la începuturile neoliticului pe teritorii care astăzi fac parte din România, Serbia şi Bulgaria, apoi se constată o răspândire a acestei scrieri pe cuprinsul teritoriului amintit mai sus. O ultimă înflorire se constată la civilizaţia Cucuteni; în acest caz Marco Merlini nu exclude posibilitatea să fie vorba totuşi de o altă scriere, derivată din cea anterioară născută în bazinul Dunării de Jos. Cert este că de pe la anul 3500 Î.Ch., când Danube Civilization intră în criză, colapsând câteva secole mai târziu, nu s-au mai putut data artefacte cu inscripţii mai recente.

Gravură şi inscripţie pe un ciob cucutenian descoperit în punctul Turbărie, din satul Lozna, comuna Derşca, judeţul Botoşani (România), ilustraţie din lucrarea lui Marco Merlini - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Gravură şi inscripţie pe un ciob cucutenian descoperit în punctul Turbărie, din satul Lozna, comuna Derşca, judeţul Botoşani (România), ilustraţie din lucrarea lui Marco Merlini – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Sigur, şi aici depăşesc conţinutul lucrării „An inquiry into the Danube script”, se poate gândi dacă scrierea dunăreană nu a stat cumva la baza linearului A din Creta epocii următoare, cea a bronzului, care la rândul ei a dat naştere linearului B micenian şi silabarului cipriot, folosit până spre antichitatea târzie, unele asemănări grafice existând, dar deocamdată dovezile nu permit mai mult decât simpla speculaţie. Cu atât mai puţin există dovezi că o scriere derivată ar fi fost încă în uz până în vremea dacilor, în epoca fierului; în general, în rarele momente când au scris, dacii au folosit alfabetul grecesc şi apoi pe cel latin. Iar asemănarea între unele semne ale scrierii dunărene cu ciudatele inscripţii pe maxilare de cal de la Chitila din secolul al VI-lea D.Ch., cu semnele de răboj folosite de oierii români sau cu unele din runele secuieşti (despre cronicarul medieval Simon de Keza susţine că secuii le-au preluat de la români, dar în lipsa prezenţei lor pe artefacte atribuibile românilor, originea central asiatică pare mult mai probabilă) poate fi rodul purei întâmplări. Dovezile privind o astfel de continuitate sigur lipsesc, deocamdată cel puţin. În schimb, ar putea exista o legătură între prezenţa unei scrieri foarte vechi în bazinul Dunării şi acea interdicţie de folosire a scrierii pe care autorii antici o atribuie druizilor celţi (şi pe care autori precum Mircea Eliade o presupun şi la alte popoare vorbitoare de limbi indo-europene, cum ar fi dacii). Nu de alta, dar ca să interzici scrierea din motive magico-religioase, trebuie să ai noţiunea.

Piatră cu inscripţii, la Turdaş, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie (România) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Piatră cu inscripţii, la Turdaş, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie (România) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Desigur, până la lămurirea completă a problemei şi eventuala rescriere a istoriei scrisului, mai e nevoie de multe cercetări. Iar eventuala decodificare a acestor semne şi citirea efectivă a lor sunt slabe şanse să se petreacă în timpul vieţilor noastre. Dar ar fi bine să efectuăm acest demers cât mai susţinut şi mai eliberat de poluarea pe care o reprezintă atât wishful thinking-ul şi tendinţa de elucubrare naţionalistă de tip protocronist, cât şi complexele, frustrările şi chiar reaua credinţă a demitizatorilor de dragul demitizării, de pornirea demolatoare faţă de orice reprezintă moştenire culturală istorică naţională din partea internaţionaliştilor radicali şi de tendinţa unor specialişti de a ţine mai mult la teoriile consacrate şi la reputaţie decât la adevărul istoric. Este îmbucurător că până şi un Sabin Luca, arheolog de prestigiu şi director al Muzeului Naţional Brukenthal, până recent un negaţionist al existenţei unei scrieri arhaice dunărene, s-a plecat în faţa propriilor descoperiri, făcute cu ocazia descărcărilor arheologice de pe autostrada cu scandal, Sibiu-Orăştie.

Fragment ceramic cu inscripţii, descoperit în anul 2012 la Miercurea Sibiului, cu ocazia descărcărilor arheologice, de către echipa lui Sabin Luca, posibil cel mai vechi artefact aparţinând scrierii arhaice dunărere cunoscut până în prezent (România) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Fragment ceramic cu inscripţii, descoperit în anul 2012 la Miercurea Sibiului, cu ocazia descărcărilor arheologice, de către echipa lui Sabin Luca, posibil cel mai vechi artefact aparţinând scrierii arhaice dunărere cunoscut până în prezent (România) – foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro