Afaceri la ADS. Senatorul UDMR Barna Tanczos, urmărit penal pentru corupţie

dna (2)

Procurorii anticorupţie au dispus vineri începerea urmăririi penale pe numele senatorului UDMR Barna Tanczos, la data faptelor preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), pe care îl acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar de corupţie în care prejudiciul se ridică la peste 15 milioane de lei, anunţă DNA în cadrul unui comunicat de presă.

Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale reiese că, în 2006, Barna Tanczos, în exercitarea atribuţiilor aferente funcţiei de preşedinte al ADS, cu complicitatea unor persoane, a semnat o adresă prin care informa Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1 în legătură cu faptul că, în urma măsurătorilor efectuate la S.C.D.P. Băneasa – locaţia Bucureşti, a rezultat o suprafaţă totală de 60,44 ha teren, din care 45,77 ha sunt disponibile în vederea retrocedării.

Toate acestea s-au întâmplat fără ca suspectul Barna să fi solicitat avizul sau opinia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice sau S.C.D.P. Băneasa, singurele instituţii în măsură să stabilească suprafeţele de teren ce sunt indispensabile cercetării, conform prevederilor legale, au arătat procurorii.

Ulterior, DNA susţine că Tanczos Barna a încheiat, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse, conform prevederilor legale, un protocol de predare – preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din locaţia Bucureşti, prin care preda suprafaţa de 2,8 hectare către Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1. În cuprinsul protocolului, în mod neadevărat se arată că suprafaţa predată se găseşte în domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu se impunea acordarea de despăgubiri, neexistând nici un prejudiciu produs Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, cu toate că pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării.

“În urma acestor demersuri făcute cu încălcarea prevederilor legale, de către Tanczos Barna, în calitate de preşedinte al ADS, a fost emis, de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti, un titlu de proprietate pe numele unei persoane ce nu a făcut dovada vechiului amplasament pe suprafeţele de teren exploatate de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa. Atestarea unor fapte neconforme realităţii de către Tanczos Barna, în calitate de preşedinte al ADS, a facilitat de asemenea încheierea frauduloasă de către DRĂGAN DANIEL a şapte protocoale”, au explicat procurorii.

Barna Tanczos este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi fals intelectual.

DNA a dispus, în martie 2014, începerea urmării penale şi pe numele lui Daniel Drăgan, fost preşedinte al ADS, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată.

Pentru formularea acestor acuzaţii s-a reţinut faptul că, în perioada 2007-2008, Daniel Drăgan, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse, conform prevederilor legale, a încheiat un număr de 7 protocoale de predare – preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din Bucureşti, prin care a predat Subcomisiei de Fond Funciar a Sectorului 1 suprafaţa de 29,17 hectare aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

DNA arată că, în cuprinsul acestor protocoale, în mod fals, se atestă că suprafaţa predată face parte din domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu există prejudiciu sau despăgubiri ce ar trebui acordate Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, deşi pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării.

“Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu şi a întocmirii frauduloase a acestor documente de către Drăgan Daniel, Tanczos Barna şi de alte persoane, funcţionari în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a suferit un prejudiciu evaluat la suma de 15.977.585 lei”, afirmă procurorii anticorupţie.

 articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/