(Bogdan Manolea) Spunem NU oricarei masuri de supraveghere generalizata
articol: Bogdan Manolea – privacy.apti.ro
13 aprilie 2016
ApTI a participat ieri seara de la 16 00 la o intalnire propusa de Minisiterul pentru Consultare Publica si Dialog Civic, parte a dialogului pe subiectele legate de protectia vietii private in societatea romaneasca si a scrisorii deschise trimise sapamanile trecute.
Au fost prezente mai multe organizatii non-guvernamentale si reprezentati ai institutiilor publice din domeniile comunicatiilor, societatii informationale sau justitie si afaceri interne. Timp de 3 ore si jumatate am dezbatut – destul de contondent deseori – pe subiecte legate de principiile legate de supraveghere, interceptari sau securitate cibernetica, dar ONG-urile prezente au avut un mesaj comun pentru transparenta si previzibilitatea procesului normativ, dar si pentru respectarea reala a deciziilor CCR, CEJ si CEDO in orice proces legislativ ce ar putea aduce atingere drepturilor fundamentale.
Ar trebui sa subliniem cateva idei primordiale pe care mai multe organizatii le-au ridicat pentru protectia drepturilor fundamentale in societatea romaneasca:
1. Solutia adoptata de Guverul Ciolos prin ordonanta 5 tinde sa devina una permanenta, cu toate gravele carente de constitutionalitate semnalate in mod repetat, fapt ce va avea repercursiuni grave pe termen mediu si lung.
Reprezentantul Ministerului Justitiei a aratat ca, in prezent, nu exista nici un proiect de lege in lucru care sa reglementeze situatia Centrului National de Interceptari, in conditiile in care acesta a fost creat printr-o decizie secreta a CSAT-ului.
Este imperativ ca Guvernul sa isi asume in cel mai scurt timp elaborarea unui cadru legislativ pentru “activitati de supraveghere tehnica” care sa respecte garantiile tehnic si juridice ale CEDO.
Pe de alta parte, atribuirea prin aceasta ordonanta de urgenta ca SRI sa poata face acte de cercetare penala este inadmisibila. Este necesara o delimitare clara si categorica a atributiile organelor de securitate fata de cele de cercetare penala, rolul celor doua tipuri de activitati – adunarea de informatii, pe de-o parte, si administrarea de probe, pe de alta – fiind fundamental diferite.
2. Implicarea Serviciului Romana de Informatii in elaborarea acestei ordonante de urgenta, care nu este singulara, relevata de reprezentantul SRI la dezbateri, este contrara normelor ce reglemeteaza procesul legislativ, cu atat mai mult cu cat ordonanta priveste punerea in executarea a mandatelor de supravegherete tehnica reglementate de Codul de procedura penala, si nu cele privind siguranta nationala
3. Problema complexa a raportului dintre securitate si drepturi fundamentale necesita o dezbatere publica (online si offline) detaliata si nu o trece rapida, netransparenta si neprevizibila a legilor dedicate acestui subiect, in baza unui calendar asumat de Guvern.
Principiul fundamental de la care trebuie pornit este acela ca orice masura de supraveghere generalizata (gen retentia datelor, cartele pre-pay, inregistrare WiFi) este contrara principiului proportionalitatii, astfel cum acesta rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
In final, subliniem ca, in elaborarea legilor privind securitatea nationala, Guvernul trebuie sa solicite opinia unor institutiii europene cu expertiza recunoscuta in domeniu, in special a Comisiei de la Venetia, pentru a evita adoptarea unor legi interne care sa incalce standardele europene in materia garantiilor ce trebuie sa insoteasca orice limitari ale drepturilor omului.
articol preluat de pe: privacy.apti.ro
Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia (11-13 aprilie 1917)
Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova
foto si articol: cersipamantromanesc.wordpress.com
La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. la Congres tine o cuvantare inflacarata profesorul,preotul si poetul Alexei(Alecu) Mateevici, autorul poeziei Limba noastra(actualmente imn de stat al R.Moldova) in care spune printre altele:
“ Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”
Hotarîrile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide si în orase; limba de predare în aceste scoli va fi limba moldoveneasca; în scrisul national se va folosi alfabetul latin; scoli pentru moldoveni se vor deschide si în stînga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregatirea învatatorilor; se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.Limba rusa ramane obiect de predare obligatoriu pentru toti elevii.
articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com
Nicolae Tonitza (1886 – 1940), pictor și grafician român
Nicolae Tonitza în 1927
foto: ro.wikipedia.org
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com
Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Barlad – d. 26 februarie 1940, Bucuresti) a fost primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. In 1902 paraseste Barladul , pentru a se inscrie la Scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor).
In 1908 pleaca in Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste in clasa profesorului Hugo von Habermann.
Nicolae Tonitza, autoportret cca 1923 – foto: ro.wikipedia.org
In 1911 se reintoarce in tara, mai intai la Barlad si mai tarziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participa la expozitia “Tinerimii artistice”. In 1912 termina cursurile Scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele.
Se casatoreste in 1913 si va avea doi copii. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu. Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.
Nicolae Tonitza, “Coadă la pâine” (1920) – foto: ro.wikipedia.org
Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice.
In perioada 1921-1924 locuieste la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Venetia iar un an mai tarziu se retrage din asociatia “Arta Romana” si – impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza “Grupul celor patru”.
Nicolae Tonitza, “Grădină din Văleni” (1922-1924) – Muzeul de Artă, Târgu-Mureş – foto: ro.wikipedia.org
In anii urmatori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale “Grupului celor patru”. Tonitza, intre timp considerat “cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa vacanta in urma decesului lui Stefan Dimitrescu iar in 1937 devine rector al Academiei.
In anii 1933 si 1934 picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri si desene cu peisaje din Balcic. In 1939 se imbolnaveste grav si la 26 februarie 1940 se stinge din viata. In semn de omagiu ii sunt expuse lucrari la “Salonul Oficial” si la expozitia din cadrul “Lunii Bucurestilor”.
Nicolae Tonitza, “Fetiţa pădurarului” (1924) – Colecţia Doctor Dona, Bucureşti – foto: ro.wikipedia.org
O privire retrospectiva asupra operei lui Tonitza ne reveleaza in prima perioada o pictura academista purtand pecetea scolii müncheneze, si, drept corolar, un interes major pentru desen, in detrimentul picturii. In scurtul sau popas parizian, face tentative timide de a-si insusi viziunea impresionista, dar preferinta lui pentru exprimarea grafica ii va indrepta atentia spre creatiile lui Daumier.
Tablourile realizate intre 1930 si 1935 isi cuceresc deplina autonomie artistica, eliberandu-se de orice influente. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale si sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt marturii ale participarii intense la viata epocii.
articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com