(basilica.ro) Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi
foto: doxologia.ro
articol: basilica.ro
21 octombrie 2015
Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi – foto: basilica.ro
Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățături înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu meșteșugul meșteșugurilor: lucrarea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacob; deoarece prin astfel de virtuți cu înlesnire se învrednicește omul a vorbi cu Dumnezeu și degrabă se împrietenește cu El, făcându-se bineplăcut Lui.
Dintru început, fericitul se îndeletnicea, cu luare aminte și osârdie, cu pășunatul vitelor satului său, precum odinioară Iacob păștea turmele lui Laban. După ce cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit destulă vreme în această smerită ascultare, pe toate cele ale lumii ca pe un nimic socotindu-le, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți.
Apoi, prin viața cea cu totul îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Că, de n-ar fi fost întru acest chip, nu s-ar fi învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, de nu și-ar fi agonisit prin lucrarea faptelor bune harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său și până acum se păstrează întreg și înmiresmat, n-ar fi săvârşit atâtea minuni, despre care vom vorbi mai jos.
După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând a fi bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13), și, pe când a mai viețui în trup i se părea o adevărată pagubă, iar a zbura spre veșnicele locașuri – o neprețuită dobândă, Dumnezeu, pe Care-L iubea și pe Care-L dorise, a hotărât să-l mute din cele de aici. Și iată că, din tainica descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-și sfârșitul și, culcându-se între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, și-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup multă vreme a rămas nevătămat între acele două pietre.
Odată, s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou și moaștele au căzut în apă, rămânând vreme îndelungată acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească.
Apoi s-a arătat Cuviosul, în vis, unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.
Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a străbătut toate împrejurimile și a ajuns și la urechile domnitorului Țării Românești. Acesta îndată a trimis preoți și boieri, ca să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Mergând trimișii domnești în satul Basarabov, au luat moaștele Cuviosului și au pornit către Țara Românească. Însă, ajungând cu acestea până la o localitate ce se numea Ruse, aproape de o fântână, au lăsat sfintele moaște, de vreme ce – prin dumnezeiască minune – n-au putut să le ducă mai departe. Iar preoții și boierii, văzând aceasta și nedumirindu-se ce vor face, s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind – cu dreptate – că aceasta va fi voia Cuviosului. Și – o, minune! – junicile s-au întors îndată cu moaștele Sfântului înapoi la Basarabov, oprindu-se în mijlocul satului. Drept aceea, preoții și boierii s-au întors fără nicio ispravă și au spus domnitorului toate cele ce au văzut. Atunci domnitorul Țării Românești a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit Sfântul.
Multe minuni a săvârșit celor care au năzuit cu credință către el. Despre acestea vom istorisi câteva dintre cele ce s-au însemnat de martori ai acestora demni de crezare.
Astfel, două femei surori, anume Aspra și Ecaterina din Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea să ia vreo părticică din moaștele Sfântului Dimitrie, ca să o aducă în biserica lor; întrucât a le lua cu totul socoteau că nu va vrea Sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se Sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaștele lui și, vrând să se ducă cu căruțele lor, caii nicidecum n-au putut a se mișca din locul acela, deși vizitii îi băteau mereu. Atunci, coborând din căruțe, cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele Sfântului și, punând părticica la locul ei, s-au rugat să le ierte greșeala; și așa, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au dus cu pace în satul lor.
Altă dată, a venit Părintele Mitropolit al Târnovei, anume Nichifor, cu soborul lui, ca să se închine cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. Și, închinându-se mai întâi Mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și a șezut pe un scaun; după aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sobor și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării, încercând să rupă cu gura o mică părticică din moaștele Sfântului, a rămas cu gura deschisă; și toți, privind spre el și văzându-l cu gura deschisă, nu pricepeau ce a pătimit, iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea la o parte, ca să se închine și ceilalți. Dar el, fiind mut și fără glas, de-abia s-a depărtat puțin de la racla Sfântului. După ce au ieșit toți, a căzut cu lacrimi la moaștele Sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. A mers apoi cu Mitropolitul la cel care-i găzduia și i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el a zis: O! Păcătosule, cum n-ai socotit, că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți care vin să se închine lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic. Deci, de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și Sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu, Episcop al Preslavului, anume Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, era purtat de patru inși și, neputând a se vindeca, l-au dus în biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus jos cu așternutul lui și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos și umbla pe picioarele sale, lăudând pe Sfântul și mulțumindu-i.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii, cu armatele, țările românești, generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un creștin dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, aflându-se într-acea vreme lângă general, a căzut înaintea lui cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Ţării Româneşti, pentru pagubele şi suferinţele pe care le-au pătimit locuitorii ei din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
În anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primindu-le tot poporul cu mare cinste și evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și boala ciumei cea înfricoșătoare. Și mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele Sfântului! De atunci și până astăzi au rămas în biserica aceasta, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și reşedinţa patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă catedrala care-i adăpostește cinstitele moaște.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
articol preluat de pe: basilica.ro
(George Simion) Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!
10 000 de unionişti la Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016)
foto: adevarul.ro
articol: George Simion
George Simion
26 octombrie 2016
Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!
Cine este George Simion cu adevărat? Top 10 manipulări! Iată adevărata faţă a unioniştilor. MOSSAD, CIA, KGB sau cel puţin SRI! Oameni ai străzi rămaşi în Piaţa Universităţii, instigatori care au forţat cordonul de jandarmi, diversionişti care au plănuit un Maidan! Toate acestea sunt ştiri sau editoriale din presa română, majoritatea care pretind să fie de calitate!
Titlul “Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” nu este o afirmaţie făcută(nici asumată) de mine ci un citat din Stalin. Şi mai este felul în care unii actori publici din România(prin presa pe care o deţin) aleg să se poziţioneze într-un război total cauzat de alegerile parlamentare din decembrie.
Marşul pentru Basarabia de anul acesta a căzut fix în mijlocul acestui război şi a majorităţii grupurilor de interese. Nu ne deranjează, şi noi suntem la rândul nostru un grup de interese: legitim, cel de a realiza unirea paşnică între două state româneşti. Ceea ce este deranjant este că mulţi, foarte mulţi au încercat să se folosească de noi pentru a lovi unii în alţii. Haideţi să facem un tur de orizont, prin tot acest tablou…
Primăria, Jandarmeria şi Politicienii
Majoritatea marşurilor despre care auziţi în presă ca subiect nu sunt autorizate, nici măcar asumate de nimeni. Nu sunt deloc spontane, sunt organizate cu zile sau săptămâni înainte, E cazul manifestaţiei de la Colectiv, manifestaţiei pentru imunitatea lui Gabriel Oprea, celor cu Roşia Montană care erau organizate săptămânal. Noi ne-am asumat-o am notificat autorităţile şi încă am participat la multe şedinţe inutile cu Comisia de ordine publică. În plus la toate, avem o lege a adunărilor publice stranie, în care nu se vorbeşte despre nicio autorizare şi care este în proces de modificare. Ca o comparaţie, la Chişinău există o lege a adunărilor publice mult mai democratică.
Discuţiile noastre cu Primăria au fost subiectul unor conferinţe de presă. Nu şi le mai aduce nimeni aminte acum dar, din fericire, există articole apărute. Atunci, pentru presă nu era de interes faptul că suntem ţinuţi, vrem -nu vrem, în faţa Guvernului, pentru a singulariza o persoană şi pentru a scanda în faţa unei clădiri goale…
Noi am făcut un marş. Nu un protest, nu un miting static, un marş, pe care noi ni l-am dorit să se finalizeze în Piaţa Universităţii. Alţii nu au fost de acord şi au vrut să rămânem în Piaţa Victoriei, din criterii pe care îi las pe alţii că le aprecieze. Dar nu ni se poate impune cum să ne organizăm manifestarea!
Ca să fixăm bine cadrul discuţiei: NU a existat nicio violenţă. Uitaţi-vă cu toţii la imagini şi dacă observaţi altceva decât că au tras de mine 5 minute în şir să mă ducă la dubă şi apoi la secţiile de poliţie, anunţaţi.
Fiecare forţă politică are propria reţea meditică, pe care a încercat să o folosească pentru a trage dividende electorale. Ba chiar ne-am trezit parazitaţi de politicieni. Brusc aveam avocat şi el era Aurelian Pavelescu, ba jumate din Parlamentul României se mutase la secţia de poliţie numărul 4, ba toţi îşi făceau selfiuri sau poze de grup la Piaţa Victoriei. Noi, neavând aceste unelte mediatice, am rămas în bătaia focurilor…
Presa e doar uneori “quality”
Aşa că Hotnews titrează mare Partidul lui Tariceanu, alaturi de asa-zisii unionisti: intalnire si conferinta de presa comuna. Desigur, noi suntem aşa-zişi(există unii veritabili), şi desigur, nu se specifică în articol faptul că noi am avut întâlniri şi conferinţe de presă cu TOATE partidele care au depus liste de semnături şi vor concura la alegerile din 11 decembrie. Într-un editorial a lui Cristian Pantazi se insinuează că suntem oamenii ruşilor, deşi chiar autorul recunoaşte că nu are nicio dovadă.
În România Liberă, Marius Ghilezan continuă marota şi ne conectează ori cu Rusia ori cu serviciile, clar însă cu Marian Munteanu. Vi-l amintiţi desigur, pe domnul Ghilezan din spumoasele articole pro-exploatarea de la Roşia Montana. Un adevărat vector de opinie “quality”. Atât de quality încât în editorialul plin de mistificări spune că sunt fondator al organizaţiei Miliţia Spirituală. Nimic mai fals, orientarea acestui grup fiind una pe care nu o împărtăşesc.
Dar mai multe despre mine aflăm din paginile ziarului unde scriu acum, în Adevărul: Cine este George Simion, liderul marşului pentru unirea cu Basarabia. Printre date reale, se introduc minciuni: astfel la lansarea organizaţiei am fost susţinuţi de Eugen Tomac ba fan Ponta. Cum sunt eu fan Ponta aflaţi desigur în B1, unde se relatează (tot fals) despre cum am aruncat bani în Ion Iliescu: Cine este George Simion, liderul unioniştilor: În 2009 a aprins lumânări de doliu în faţa casei lui Ion Iliescu, iar în 2010 a aruncat cu bani în fostul preşedinte. Îmi asum faptele mele din studenţie şi nu aş spune că mi-e ruşine de ele. Însă bani nu arunc, nici lăutari nu ascult. Iar lăutarii sunt cei care prelungesc o melodie care li se dă: apropierea de Rusia. Deci tot în B1 mai aflăm încă o dată cine sunt, prin compilaţii de la Cristian Pantazi, Marius Ghilezan, menţionate mai sus, Iulian Fota – omul care nu vrea să se pronunţe cuvântul cu U(unire) şi dintr-o frază al şefului SIS din R.Moldova, frază care se referea la organizaţiile ruseşti din R.Moldova: Lucruri mai puţin ştiute despre liderul unioniştilor, George Simion: Legăturile făcute de anumiţi ziarişti cu serviciile secrete şi apropierea de Rusia.
Suntem o generaţie crescută pe Internet, cu impresia că televiziunile de ştiri mint şi manipulează şi doar noi suntem deţinătorii adevărului. Nu m-a surprins să văd la RTV cum un analist răstălmăcea apelul către politicieni, în care spuneam că în loc să fure şi să meargă la DNA, mai bine ar rămâne în istorie cum au rămas Brătienii sau Maniu. Nu m-a surprins că Radu Tudor intervenea la Antena 3 spunând că dacă ne unim cu Basarabia pierdem Ardealul, marota securistică care ni se tot vântură prin faţa ochilor de la Silviu Brucan încoace. Ce ne facem când Digi24, însă, aruncă pe piaţă nişte imagini venite cu dedicaţie de la jandarmerie în care eu şi colegi de-ai mei(organizatorii marşului) suntem arătaţi încercuit cum facem nimic altceva decât organizarea unui marş. Ce facem când nu ni se ia niciun drept la replică? Este zdruncinată credibilitatea lor şi vedem că toţi sunt la fel, rămânem fără repere jurnalistice (şi morale) şi te întrebi cui foloseşte toată această zbatere a noastră, a unor tineri care, deşi o cerem de ani buni, suntem ignoraţi total de sferele puterii.
Dacă într-adevăr, ministrul de Interne este sub presiunea unei eliberări din funcţii, cum scrie Moise Guran, ar trebui totuşi să nu îi spunem domnului ministru că a minţit în conferinţa de presă, că imagini cu noi filmate de mulţiea de jandarmi din preajmă au fost date, către Digi24, preferenţial, şi că gaze lacrimogene au fost împrăştiate pe faţa colegilor mei? Rândul nostru nu a venit încă, va veni cândva, în viitor, când în România va curge lapte şi miere. Când?
Marşul pentru Unire Pentru a cincea oară, şi anul acesta la Bucureşti oamenii au ieşit în stradă pentru a cere Unirea. Cine spune, din cadrul presei, că am fost 2 000 de oameni, să urmărească atent imaginile şi să numere unioniştii care au participat la eveniment. Nu au fost 2 000:
La Chişinău au ieşit în stradă 50 000 de oameni pe 27 martie, în cadrul aceluiaşi tip de manifestaţie. Suntem din ce în ce mai mulţi iar eforturile noastre vizează anul 2018 ca moment în care Unirea să fie inevitabilă.
Nu facem doar marşuri. Sau doar grafittiuri 
În aprilie am adus la Bucureşti jumătate din primarii din Republica Moldova (450 de primari), pentru a se întâlni(şi înfrăţi) cu primarii din România. Vara aceasta am venit pentru prima oară în România 40 000 de basarabei care nu îşi mai văzuseră Ţara. Vom continua până atingem cifra de 100 000 de oameni. Am colindat 600 de sate, tot vara asta, cu colegii noştri din Tinerii Moldovei. E o muncă a naibii de grea, despre care nu ştie nimeni(presa nu este interesată) sau ne mai aruncă câte unul un cuvânt de bine dar.
Vom continua să o facem. Nu avem nimic de pierdut. Alţii au: funcţii, fotolii comode, trusturi de presă. Nu ne interesează imaginea noastră, ne interesează dacă am mai făcut ceva, şi astăzi pentru realizarea Unirii. Aşa că zilele acestea am mai pus o cărămidă. Mişcarea aceasta unionistă am pornit-o de la zero, având doar generaţiile anterioare drept model, aşa că cel mai rău ce ni se poate întâmpla e să nu reuşim în 2018 şi să se întâmple Unirea abia apoi. E un mers implacabil.
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi
Astăzi, preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, ca urmare a manifestaţiilor de la sfârşitul săptămânii la Adevărul Live că subiectul unificării cu Republica Moldova trebuie discutat în mod concret, planificat. E un pic mai bine pentru Dumneavoastră, domnule preşedinte, dar un pic mai prost pentru noi, care v-am auzit în campania electorală spunând:
Unirea? e o chestiune pe care doar Bucureştiul poate să o ofere şi doar Chişinăul să o accepte. În ordinea asta.
N-am vrea să credem că era o declaraţie spusă demagogic şi electoral în 2014, în timp ce reclamaţi votul nostru, al românilor….. Dar ne declarăm mulţumiţi de reacţia întârziată de astăzi. Am luat la cunoştinţă cel puţin, au auzit şi românii ceva.
Cam acesta este rolul nostru, ca grup de presiune, ca unionişti, ca grup de interese: să ducem cauza Unirii la realizare. Vom fi pe 1 Decembrie la Bruxelles. Vom sărbători ziua de 1 Decembrie şi vom organiza şi acolo o manifestaţie, pentru a conştientiza şi Parlamentul european că românii de pe cele două maluri ale Prutului vor Unirea.
Poate vă veţi mai întâlni cu noi… Un singur sfat: nu ne mai ziceţi că nu e momentul acum. Placa asta ne-a fost pusă de prea multe ori ca să o mai ascultăm. Nu încercaţi să băgaţi subiectul sub preş pentru că va exploda. E atât de simplu să începem să construim podurile acelea peste Prut…
articol preluat de pe: adevarul.ro
(Alexandru Cristian Surcel) Marşul Unirii “Luptă pentru Basarabia” explicat
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016)
foto:: Sergiu Nicolae Brega
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com
25 octombrie 2016
Timp de patru ani, marşurile unioniste au reuşit să aducă tema reunificării celor două state româneşti pe agenda publică, să o transforme eventual într-o temă de campanie electorală, dar nu s-au obţinut cu adevărat şi demersuri concrete ale decidenţilor politici în această direcţie. Sigur, progresul este enorm faţă de perioada anterioară, când discuţia despre reunificare practic nu exista. Dar în al cincilea an trebuia cumva forţat un dialog mai de substanţă pe această temă, unul care să se traducă şi în nişte măsuri concrete. Altfel, mişcarea unionistă a ultimilor ani ar fi început să stagneze, apoi să-şi piardă treptat din vigoare, exact cum s-a întâmplat în anii ’90, pentru ca o nouă generaţie să reia de la zero peste zece sau douăzeci de ani.
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia – foto: facebook.com
Desigur, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi alte comunităţii civice de pe cele două maluri ale Prutului, precum Tinerii Moldovei sau ODIP, propun o foaie de parcurs deosebit de ambiţioasă, care ar urma să culmineze cu reunificarea efectivă sau cel puţin cu un referendum în Republica Moldova cu rezultate favorabile reunificării în anul 2018, odată cu Centenarul. La o primă vedere pare nerealist şi mulţi dintre defetiştii şi nihiliştii din clasa politică şi din presă susţin asta, ba chiar s-au dezlănţuit începând din week-endul trecut.
Dar, îmi permit să întreb, este mai realistă mult clamată “integrare europeană” a Republicii Moldova, cu care defilează toţi politicienii de la Bucureşti, având o Uniune Europeană destul de decisă să menţină status quo-ul cu Rusia, deci care nu mai e atât de dispusă să primească în rândurile sale ţări din ceea ce Moscova numeşte “vecinătatea apropiată” şi în care agenţii acesteia sunt foarte activi? Este realist să ne imaginăm că într-o zi partenerii noştri europeni şi atlantici vor avea din proprie iniţiativă revelaţia interesului naţional românesc şi ni-l vor realiza, noi până atunci trebuind doar să stăm sluj şi să nu-i deranjăm nici măcar cu o şoaptă? A fost realist să tot pompăm bani către guverne de la Chişinău evident corupte şi manipulate de tot felul de oligarhi pe tipic post-sovietic precum Vlad Filat sau Vlad Plahotniuc? Iar când a apărut ideea Fondului Moldova, inspirată de ceea ce a fost la o scară mult mai mare Planul Marshall, care ar fi însemnat investiţii directe acolo unde e nevoie în Republica Moldova, fără ca banii să mai aterizeze în buzunarele fără fund ale unor şmecheri, România a mai dat un împrumut guvernului lui Plahotniuc… Ei bine, de va fi ca primul preşedinte ales direct al Republicii Moldova să fie omul Kremlinului, Igor Dodon, aceasta nu va fi din cauza îndrăznelii unioniştilor de a pune între paranteze defetismul şi fatalismul politicii româneşti, ci fix din cauza măsurilor haotice şi prost direcţionate ale diverselor guverne care s-au perindat pe la Palatul Victoria din anul 2009 încoace.
Aşadar, ce s-a întâmplat de fapt sâmbătă, 22 octombrie 2016, şi duminică, 23 octombrie 2016? Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a notificat Primăriei Municipiului Bucureşti un marş pe traseul Hanul lui Manuc- bulevardul I. C. Brătianu- Piaţa Universităţii- bulevardul Magheru- Piaţa Romană- bulevardul Lascăr Catargiu- Piaţa Victoriei- Calea Victoriei- Piaţa Universităţii. La discuţia avută în ziua de 11 octombrie 2016 în comisia de ordine publică, unde pe lângă viceprimarul general Aurelian Bădulescu participă reprezentanţi ai Jandarmeriei, poliţiei naţionale, poliţiei rutiere, poliţiei locale, SPP, ISU etc., sub tot felul de pretexte hilare de genul “Calea Victoriei nu are autorizaţie ISU” sau pur şi simplu pe acea atitudine de “nu vor muşchii noştri, noi suntem autoritatea de stat, Dumnezeu pe pământ” pe care Legea nr. 60/1991 a adunărilor publice republicată o face posibilă în contra Constituţiei României şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, s-a pregătit un protocol care impunea ca punct terminus al marşului Piaţa Victoriei.
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto: (captrura video): Sergiu Nicolae Brega
Două zile mai târziu, mă aflam din nou la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, alături de preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, deja faimosul George Simion, pentru a susţine o conferinţă de presă, dar şi pentru a continua discuţia legată de traseu; precizez că noi nu semnasem protocolul amintit mai sus, ci cerusem să avem o nouă discuţie cu comisia. Cu această ocazie, era 13 octombrie 2016, am fost invitaţi în biroul viceprimarului general Aurelian Bădulescu cu care am avut o negociere. În faţa argumentului că “vom avea în curând alegeri, Primăria Generală este de o culoare politică, Guvernul de o alta, iar dumneavoastră vreţi să ne forţaţi să ne oprim în faţa sediului Guvernului, vreţi să se spună că totul e o manevră de discreditare a Guvernului de către Primăria Generală?” am ajuns la un compromis, în sensul ca revenirea în Piaţa Universităţii să se facă pe traseul pe care venisem, pe la Piaţa Romană.
Urma aşadar ca în săptămâna următoare să semnăm un nou protocol, cuprinzând traseul astfel negociat (trecem peste amănuntul că drepturile fundamentale ale omului nu ar trebui negociate ca la piaţă şi nici “autorizate”, cum se încăpăţânează să spună o parte a presei, deşi termenul nu apare în Legea 60 şi nimeni nu le cere autorizaţie ca să respire). Ceea ce nu s-a mai întâmplat. Bun, ne aflam astfel din nou într-o situaţie în care am mai fost puşi şi în 2012, şi când cu protestele pentru Roşia Montană şi gazele de şist, şi la votul din diaspora şi când cu #Colectiv şi în alte împrejurări: atunci când autorităţile abuzează de o lege strâmbă şi ţie nu-ţi rămâne decât fie să te laşi împilat, uitând că pentru acest drept al liberei manifestări şi expresii s-a plătit un preţ de sânge, fie să protestezi fără faimoasa “autorizaţie”, asumându-ţi eventualele amenzi, plimbări cu duba şi agresiuni din partea jandarmilor.
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto:: marturiilehierofantului.blogspot.ro
Faptul că sâmbătă secţia 4 poliţie a devenit loc de pelerinaj al unor politicieni controversaţi, cel puţin unul cu serioase probleme penale, că alţii au profitat de ocazie să dea declaraţii în care să atace Guvernul, nu are legătură cu demersul unionist, care e adresat tuturor partidelor şi tuturor cetăţenilor celor două state româneşti. Are legătură cu apropiatele alegeri şi cu o pornire păguboasă a politicienilor români, lipsiţi de scrupule, de a folosi chiar şi cele mai sfinte crezuri în scop meschin personal sau electoral.
Tot la fel, nu este nicio conspiraţie cu corturile care au fost instalate în zona Fântânii din Piaţa Universităţii, unde circa o sută de manifestanţi, majoritatea veniţi de dincolo de Prut, au petrecut noaptea de sâmbătă şi duminică. În primul rând, ele nu au costat nimic şi nici nu au fost puse la dispoziţie de vreun partid, fiind pur şi simplu recuperate de la un festival din Europa, unde fuseseră abandonate. Apoi, ce sens a avut această ocupare de o noapte s-a văzut a doua zi.
Cum spuneam la început, trebuia cumva forţat un dialog mai de substanţă pe tema reunificării, unul care să se traducă şi în nişte măsuri concrete. Impactul psihologic al marşului de sămbătă şi al ocupării de o noapte din Piaţa Universităţii a permis dialogul unei delegaţii a protestatarilor cu reprezentanţii diferitelor partide care contează (mai puţin în acea zi PNL, toţi liderii fiind la înmormântarea lui Radu Câmpeanu). S-au obţinut astfel o serie de promisiuni concrete. Şi înainte să spuneţi că asta nu înseamnă nimic, că promisiunile în politică se încalcă zi de zi, gândiţi-vă la nuanţa foarte bine sesizată de activistul Mircea Radea: “Una este să pui presiune fără să ai nimic, altceva să pui presiune când ai nişte promisiuni.”
Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto:: facebook.com (Basarabia e România)
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro