(Alexandru Cristian Surcel) Marşul Unirii “Luptă pentru Basarabia” explicat

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) - foto: Sergiu Nicolae Brega

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016)

foto:: Sergiu Nicolae Brega
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

25 octombrie 2016

 

Timp de patru ani, marşurile unioniste au reuşit să aducă tema reunificării celor două state româneşti pe agenda publică, să o transforme eventual într-o temă de campanie electorală, dar nu s-au obţinut cu adevărat şi demersuri concrete ale decidenţilor politici în această direcţie. Sigur, progresul este enorm faţă de perioada anterioară, când discuţia despre reunificare practic nu exista. Dar în al cincilea an trebuia cumva forţat un dialog mai de substanţă pe această temă, unul care să se traducă şi în nişte măsuri concrete. Altfel, mişcarea unionistă a ultimilor ani ar fi început să stagneze, apoi să-şi piardă treptat din vigoare, exact cum s-a întâmplat în anii ’90, pentru ca o nouă generaţie să reia de la zero peste zece sau douăzeci de ani.

Desigur, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi alte comunităţii civice de pe cele două maluri ale Prutului, precum Tinerii Moldovei sau ODIP, propun o foaie de parcurs deosebit de ambiţioasă, care ar urma să culmineze cu reunificarea efectivă sau cel puţin cu un referendum în Republica Moldova cu rezultate favorabile reunificării în anul 2018, odată cu Centenarul. La o primă vedere pare nerealist şi mulţi dintre defetiştii şi nihiliştii din clasa politică şi din presă susţin asta, ba chiar s-au dezlănţuit începând din week-endul trecut.

Dar, îmi permit să întreb, este mai realistă mult clamată “integrare europeană” a Republicii Moldova, cu care defilează toţi politicienii de la Bucureşti, având o Uniune Europeană destul de decisă să menţină status quo-ul cu Rusia, deci care nu mai e atât de dispusă să primească în rândurile sale ţări din ceea ce Moscova numeşte “vecinătatea apropiată” şi în care agenţii acesteia sunt foarte activi? Este realist să ne imaginăm că într-o zi partenerii noştri europeni şi atlantici vor avea din proprie iniţiativă revelaţia interesului naţional românesc şi ni-l vor realiza, noi până atunci trebuind doar să stăm sluj şi să nu-i deranjăm nici măcar cu o şoaptă? A fost realist să tot pompăm bani către guverne de la Chişinău evident corupte şi manipulate de tot felul de oligarhi pe tipic post-sovietic precum Vlad Filat sau Vlad Plahotniuc? Iar când a apărut ideea Fondului Moldova, inspirată de ceea ce a fost la o scară mult mai mare Planul Marshall, care ar fi însemnat investiţii directe acolo unde e nevoie în Republica Moldova, fără ca banii să mai aterizeze în buzunarele fără fund ale unor şmecheri, România a mai dat un împrumut guvernului lui Plahotniuc… Ei bine, de va fi ca primul preşedinte ales direct al Republicii Moldova să fie omul Kremlinului, Igor Dodon, aceasta nu va fi din cauza îndrăznelii unioniştilor de a pune între paranteze defetismul şi fatalismul politicii româneşti, ci fix din cauza măsurilor haotice şi prost direcţionate ale diverselor guverne care s-au perindat pe la Palatul Victoria din anul 2009 încoace.

Aşadar, ce s-a întâmplat de fapt sâmbătă, 22 octombrie 2016, şi duminică, 23 octombrie 2016? Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a notificat Primăriei Municipiului Bucureşti un marş pe traseul Hanul lui Manuc- bulevardul I. C. Brătianu- Piaţa Universităţii- bulevardul Magheru- Piaţa Romană- bulevardul Lascăr Catargiu- Piaţa Victoriei- Calea Victoriei- Piaţa Universităţii. La discuţia avută în ziua de 11 octombrie 2016 în comisia de ordine publică, unde pe lângă viceprimarul general Aurelian Bădulescu participă reprezentanţi ai Jandarmeriei, poliţiei naţionale, poliţiei rutiere, poliţiei locale, SPP, ISU etc., sub tot felul de pretexte hilare de genul “Calea Victoriei nu are autorizaţie ISU” sau pur şi simplu pe acea atitudine de “nu vor muşchii noştri, noi suntem autoritatea de stat, Dumnezeu pe pământ” pe care Legea nr. 60/1991 a adunărilor publice republicată o face posibilă în contra Constituţiei României şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, s-a pregătit un protocol care impunea ca punct terminus al marşului Piaţa Victoriei.

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) - foto: (captrura video): Sergiu Nicolae Brega

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto: (captrura video): Sergiu Nicolae Brega

Două zile mai târziu, mă aflam din nou la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, alături de preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, deja faimosul George Simion, pentru a susţine o conferinţă de presă, dar şi pentru a continua discuţia legată de traseu; precizez că noi nu semnasem protocolul amintit mai sus, ci cerusem să avem o nouă discuţie cu comisia. Cu această ocazie, era 13 octombrie 2016, am fost invitaţi în biroul viceprimarului general Aurelian Bădulescu cu care am avut o negociere. În faţa argumentului că “vom avea în curând alegeri, Primăria Generală este de o culoare politică, Guvernul de o alta, iar dumneavoastră vreţi să ne forţaţi să ne oprim în faţa sediului Guvernului, vreţi să se spună că totul e o manevră de discreditare a Guvernului de către Primăria Generală?” am ajuns la un compromis, în sensul ca revenirea în Piaţa Universităţii să se facă pe traseul pe care venisem, pe la Piaţa Romană.

Urma aşadar ca în săptămâna următoare să semnăm un nou protocol, cuprinzând traseul astfel negociat (trecem peste amănuntul că drepturile fundamentale ale omului nu ar trebui negociate ca la piaţă şi nici “autorizate”, cum se încăpăţânează să spună o parte a presei, deşi termenul nu apare în Legea 60 şi nimeni nu le cere autorizaţie ca să respire). Ceea ce nu s-a mai întâmplat. Bun, ne aflam astfel din nou într-o situaţie în care am mai fost puşi şi în 2012, şi când cu protestele pentru Roşia Montană şi gazele de şist, şi la votul din diaspora şi când cu #Colectiv şi în alte împrejurări: atunci când autorităţile abuzează de o lege strâmbă şi ţie nu-ţi rămâne decât fie să te laşi împilat, uitând că pentru acest drept al liberei manifestări şi expresii s-a plătit un preţ de sânge, fie să protestezi fără faimoasa “autorizaţie”, asumându-ţi eventualele amenzi, plimbări cu duba şi agresiuni din partea jandarmilor.

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) - foto:: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto:: marturiilehierofantului.blogspot.ro

Faptul că sâmbătă secţia 4 poliţie a devenit loc de pelerinaj al unor politicieni controversaţi, cel puţin unul cu serioase probleme penale, că alţii au profitat de ocazie să dea declaraţii în care să atace Guvernul, nu are legătură cu demersul unionist, care e adresat tuturor partidelor şi tuturor cetăţenilor celor două state româneşti. Are legătură cu apropiatele alegeri şi cu o pornire păguboasă a politicienilor români, lipsiţi de scrupule, de a folosi chiar şi cele mai sfinte crezuri în scop meschin personal sau electoral.

Tot la fel, nu este nicio conspiraţie cu corturile care au fost instalate în zona Fântânii din Piaţa Universităţii, unde circa o sută de manifestanţi, majoritatea veniţi de dincolo de Prut, au petrecut noaptea de sâmbătă şi duminică. În primul rând, ele nu au costat nimic şi nici nu au fost puse la dispoziţie de vreun partid, fiind pur şi simplu recuperate de la un festival din Europa, unde fuseseră abandonate. Apoi, ce sens a avut această ocupare de o noapte s-a văzut a doua zi.

Cum spuneam la început, trebuia cumva forţat un dialog mai de substanţă pe tema reunificării, unul care să se traducă şi în nişte măsuri concrete. Impactul psihologic al marşului de sămbătă şi al ocupării de o noapte din Piaţa Universităţii a permis dialogul unei delegaţii a protestatarilor cu reprezentanţii diferitelor partide care contează (mai puţin în acea zi PNL, toţi liderii fiind la înmormântarea lui Radu Câmpeanu). S-au obţinut astfel o serie de promisiuni concrete. Şi înainte să spuneţi că asta nu înseamnă nimic, că promisiunile în politică se încalcă zi de zi, gândiţi-vă la nuanţa foarte bine sesizată de activistul Mircea Radea: “Una este să pui presiune fără să ai nimic, altceva să pui presiune când ai nişte promisiuni.”

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) - foto:: facebook.com (Basarabia e România)

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia (Bucuresti, 22 octombrie 2016) – foto:: facebook.com (Basarabia e România)

 

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro