test

“PASSENGER DRAGNEA. Suntem în aeroportul din Viena, colegi de avion cu Dragnea însuși. Am crezut că e coincidență de nume când l-au strigat la poartă. E mai gras decât mi-l aminteam. M-am dus la el și, de la o distanță respectuoasă, i-am zis: „De aici, noi mergem direct în piața Victoriei. Să știți că n-o să câștigați. O să vă mănânce pușcăria.” M-a întrebat „ce să câștig?” Un acces de patetism m-a împins să zic „războiul împotriva poporului român”. S-a crucit. I-am zis că va avea nevoie de mult mai multe cruci. Ne vedem curând, în stradă. #rezist FYI cursa Austrian Airlines aterizează la 20.10, dacă aveți chef de un Flashmob” Irina Vasilescu

foto preluat de pe facebook.com
articol de Marius Vintilă

08 noiembrie 2017

Ieri la primele ore ale serii eram cu Irina la Viena înainte să ne îmbarcăm spre București. La coadă la duty-free vedem buza de jos a lui Sorin Oprescu atîrnînd deasupra uneia din casele de marcat. Probabil fostul primar penal găsise ceva chilipiruri mai ieftine decît el însuși. Îl înjurăm amîndoi printre dinți iar eu îi zic Irinei, care se minuna că Oprescu e liber, (ea îl știa la pîrnaie), că m-aș duce să îi zic ceva de bine față în față, măcar de atîta pedeapsă să aibă parte ăștia, dacă tot se plimbă liberi cu conturile pline din șpăgi încă nedovedite. Tot vorbind despre Oprescu, care se duce la cursa Tarom programată la aproximativ aceeași oră cu Austrian-ul nostru, ajungem la poarta de îmbarcare și ne așezăm. Funcționarul anunță la microfon trei nume printre care iese și un căznit “Dragnea” pe litere și Irina îmi spune “dacă ar fi să fie chiar Dragnea mergem să îi zicem ceva, și dacă da, ce îi zicem?”

Nu termină bine că apare Dragnea cu doi badigarzi, dar nu apucă să se așeze că Irina saltă de lîngă mine și o ia spre el aproape alergînd. După 20 de secunde mă ridic și eu și mă iau după ea, nu ca să o opresc(u) ci ca să o susțin dacă oi putea.

Ea ajunsese deja în fața lui Dragnea. Stă în picioare la doi metri de el.

Irina: – Să stiți că de aici noi ne ducem direct la protest în piața Victoriei. Nu veți cîștiga și o să vă mănînce pușcăria.

Dragnea: – Ce să cîștig?

Irina (un pic patetic): – Războiul pe care îl duceți împotriva poporului ăstuia.

Dragnea: (Își trage cu gesturi largi trei cruci)…

Irina: – Să știți că va fi nevoie de mult mai multe cruci. (Și vine spre mine cu mîinile tremurînd)

Lecție de atitudine, ce mai…!

Între timp începuse îmbarcarea. Deși bănuiam că va sta la business, Dragnea se așează la jumatea avionului, la culoar. Aștept să decolăm și îmi plănuiesc și eu ambuscada verbală, în timp ce Irina pune pe Facebook poza cu Dragnea făcută de la distanță în sala de așteptare, cu textul pe care îl știți (sau nu).

Deși am emoții, știu că nu voi ateriza fără să îi spun lui Dragnea ceva, mai ales că gestul Irinei, încă foarte tulburată, a acționat ca un super-stimulent asupra mea. Dar ce să îi spun?

Una e să te duci la Oprescu, un “fost”, și să îl înjuri (politicos, desigur) de capitala lui tac-su generalu’ de secu’. E ceva concret, știi de unde să apuci comunicarea. Sau să te duci la Stolojan, că și el era în avion (!), la business…mă gîndeam să nu cumva să îi vină lui Dumnezeu, dacă există, ideea să se răzbune pe ăștia tocmai ieri la zborul nostru. Stolo e și el un “fost”, poți să îi reproșezi chestii generale eventual, că cine-și mai amintește cu precizie ce tîmpenii a făcut…?

Dar cu Dragnea e altceva. Dragnea e încă pe val. E cel mai puternic om din România la vedere. Face și desface chiar acum guvernele care au comis cele mai nasoale și mai inconștiente chestii de după ’89. Iar noi ne pregătim să mergem la protest imediat ce aterizăm. Cu legile justiției și cu ordonanța 13 transformată în lege. Sunt activist, sunt cu el în avion și am doar două-trei minute să îi spun ceva. Ceva pe un ton civilizat, deși îmi e greu, ceva care nu mă aștept să îi schimbe comportamentul de azi pe mîine dar care să conteze. Pentru mine, pentru el, și pentru cei care i-ar spune ceva dar nu au ocazia.

M-am întrebat de multe ori de ce sunt oamenii, sau poate doar românii (?) atît de “cuminți” încît cînd văd cîte un politician lîngă ei fac obișnuitul mărunt din buze dar nu se duc să îl confrunte. Da, se înjură mult pe Facebook, pe bloguri, în piață. Dar dacă ajungi singur cu el, ce îi spui din tot ce ai să îi spui? Fără să îl jignești dar fără să cazi în ridicolul unei întrebări generale de tipul “de ce distrugeți țara, domnule X?” pe care ar rosti-o un reporter care l-a așteptat pe X mai mult de 3 ore în față la DNA, dar are doar zece secunde pînă cînd ăla se ascunde în limuzină. Și în concluzie, zero șanse la un răspuns.

Nu mai aștept sa se stingă luminițele cu centura de siguranță. Vreau să îi vorbesc lui Dragnea înainte să ajungă căruciorul însoțitoarei de zbor în dreptul lui, altfel va fi probabil prea tîrziu. (Îi spusesem și Irinei; aproape sigur nu va trece pe la ghișeele prostimii, odată aterizat.)

Mă ridic. Ajung în dreptul lui. Dragnea e cu o carte deschisă în mîini, pare că efectiv (!) citește. Un badigard de-a dreapta, celălalt pe același rînd dar peste culoar, la geam. Avionul e cu două șiruri de cîte două scaune. Cer voie să mă așez pe locul liber de vis-à-vis de Dragnea, în stînga culoarului. Badigardul mă lasă.

Marius Vintilă in avion cu Liviu Dragnea – foto preluat de pe facebook.com

Eu: – Domnu’ Dragnea, mă numesc…(mi se pare de bun simț să mă prezint), și am lucrat ceva ani în mass-media. Aș vrea să vă spun cîteva lucruri. (Se ițesc cîteva capete care ascultă interesate ce spun. Îmi cam tremură vocea.)

Dragnea: (ridică privirea din carte, mă privește în ochi, așteaptă…)

Eu: – Aș fi vrut să pot să mă întîlnesc întîmplător cu cel mai puternic politician din țara mea și să îl felicit pentru activitatea pe care o are. Dar fiind vorba de dumneavoastră trebuie să vă spun…că eu cred că vă bateți joc de țara asta și mințiți un popor întreg. Vreți să legalizați hoția… (nu îmi vine să cred ce îi spun lui Dragnea!)

Dragnea (mă întrerupe): – … pe ce vă bazați?

Eu: – Domnu’ Dragnea, sunteți un politician bun. Mă uit acum în ochii dumneavoastră și îmi vine să vă cred. Dar amîndoi știm adevărul. Ce vă doresc eu e un proces cinstit în urma căruia să mergeți la pușcărie dacă asta meritați. (Nimănui pînă acum nu i-am mai dorit pușcăria drept în față.)

Dragnea: – Așa să fie. Deocamdată lumea pare să fie de acord cu …

Eu (îl întrerup): Care lume? Domnu’ Dragnea, în țara asta jumătate din oameni vă urăsc, și aia e jumătatea educată, iar celeilalte jumătăți nu îi pasă de dumneavoastră. Să știți asta.

Mă ridic să plec, dar mă întorc…

Eu: – Atît am vrut să vă spun dacă tot am avut ocazia să stau de vorbă cu dumneavoastră. Am ales să nu tac, ca ceilalți oameni din avion care v-ar fi spus probabil același lucru. Și dacă credeți că e bine ce faceți, faceți în continuare!

Și (chiar că) plec.

Ajung la locul meu cu palmele uscate, destul de calm. Dimineața eram într-un muzeu vienez și mă gîndeam că la “remember”, acest 5th of November însemna pentru mine cel mult cei 9 ani, la zi, de cînd m-am lăsat de fumat. Seara îi spuneam celui mai periculos politician român că îl consider bun de pușcărie. Nu prea am avut timp să cîntăresc ce risc. Poate niște controale întîmplătoare de la finanțe, cum au avut cei de la Rise Project. Nu cred că-s atît de important. Și mi-am asumat riscul. Oricum, la cît de tîmpită e legislația română (și) în domeniul financiar, cînd vine ANAF-ul la o firmă găsește totdeauna ceva în neregulă.

La aeroport era Tudor Brădățan (citise convocarea Irinei la flashmob), gata să scoată afișul portabil cu #rezist dacă ar fi apărut Dragnea. Ne spune că e posibil ca Dragnea să fi fost la Viena la firma care se ocupă de imaginea lui, aceeași care se ocupă de imaginea social-democraților austrieci, care-s finanțați de Schweighofer prin influența unui lider care-i un soi de șăf pe la Gold Corporation. Cum se leagă, dom’le…(Dar mai ales CÎND se leagă?) În orice caz dacă ăia cu imaginea l-au sfătuit pe Dragnea să zboare la economy și să stea de vorbă cu rumânii ca să deie o lovitură de imagine (ceea ce e posibil că altfel cum de m-a lăsat badigardul ăla să stau jos și de ce m-a lăsat Dragnea să îi vorbesc), s-ar putea ca el să regrete deja că i-a ascultat. Oare i-o păsa de ce i-am zis, Irina și eu?

Dacă nu, măcar mi-am luat din Viena o șapcă mișto.

articol preluat de pe cuvintecuvintila.blog