Evenimentele Zilei de 20 septembrie în Istorie: 20 septembrie 1459 – Prima mențiune documentară a cetății Bucureștilor
Bucuresti, secolul al XVII- lea (Bucharest, woodcut, published in Leipzig in 1717)
foto preluat de pe tiparituriromanesti.wordpress.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
20 septembrie este a 263-a zi a calendarului gregorian și a 264-a zi în anii bisecți. 102 zile rămase până la sfârșitul anului.
Sărbătorile Zilei de 20 septembrie

Sfântul Mare Mucenic Eustatie, cu cei doi fii: Agapie și Teopist, și Sfânta Muceniţă Teopista, soţia Sfântului Mucenic Eustatie - foto: doxologia.ro
(BRU) Ss. Eustațiu și Teopista cu fiii lor Agapiu și Teopist, martiri († secolul al II-lea)
(BRC) Ss. Martiri din Coreea
România – Ziua Bucureștiului

Bucuresti – Piata Universitatii in perioada interbelica – foto: ro.pinterest.com
Ziua Bucureştiului a fost hotarâta în sedinta solemna a Consiliului Local al Municipiului Bucuresti, din 21.09.1990. In 1459, Vlad Tepes pomeneste pentru prima oara numele de Bucuresti, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş redactat în slavonă, limba de cancelarie a acelor timpuri.
cititi mai mult despre Bucuresti pe www.unitischimbam.ro
Astazi in istorie pentru 20 septembrie
20 septembrie 480 i.I.Chr. - Grecii infrang armatele invadatorilor persani in batalia de la Salamina, in apropierea Atenei. Bătălia a marcat punctul culminant al celei de-a doua invazii persane in Grecia, luand sfarsit dominația navala a perșilor asupra bazinului Marii Egee. Persia nu va mai putea niciodată să trimită o armată mare în Grecia, iar in secolul următor, Grecia (unită sub hegemonia macedoneană a lui Alexandru cel Mare), va inversa rolurile cu Imperiul Persan, situație care va culmina cu victoria lui Alexandru in Batalia de la Gaugamela, care a dus la prabsirea Imperiului Persan.
20 septembrie 524 - S-a nascut Kan B’alam I , regele maya din Palenque ; (d. 583).
A urcat pe tron la varsta de 47 de ani, la data de 8 aprilie 572 si a domnit pana la moartea sa.
20 septembrie 622 - Profetul Muhammad este nevoit să își părăsească orașul natal Mecca , impreuna cu un grup de musulmani devotați si sa plece în orașul Yatrib , unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze disputele. Acest eveniment se numește Hejira și marchează începutul anului islamic.

Muhammad (c. 570 – 8 June 632), full name Abū al-Qāsim Muḥammad ibn ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Muṭṭalib ibn Hāshim – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Hejira înseamnă în arabă „emigrare”. Numele orașului a fost schimbat în Medina (‘Orașul’ (în arabă), ca prescurtare de la numele complet de ‘Orașul Profetului’ (al Madinat al-Nabi)) . Muhammad devine conducătorul orașului și în scurt timp Medina ajunge capitala primului stat islamic din istorie.
20 septembrie 1066 - Bătălia de la Fulford – Parte a invaziei vikinge a Angliei.

Bătălia de la Fulford (20 septembrie 1066) – Parte a invaziei vikinge a Angliei – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Fulford s-a desfășurat, conform locului indicat de cronicarul englez Symeon din Durham, într-un sat numit Fulford, situat lângă York, în Anglia, pe data de 20 septembrie 1066 când regele Harald al III-lea al Norvegiei, cunoscut de asemenea și sub numele de Harald Haardraade, împreună cu aliatul său englez, Tostig Godwinson, au mers și au înfrânt rezistența engleză condusă de Edwin și Morcar.
Tostig era fratele alungat al lui Harold Godwinson. El s-a aliat cu Harald al Norvegiei, și posibil, cu Ducele William al Normandiei. Totuși, istoria nu ne-a lăsat nicio importanță al lui Tolstig pentru reușita campaniei. Această victorie a fost decisivă pentru poporul Viking. În timpul bătăliei se spune că cei doi comandanți s-ar fi ascuns în spatele zidurilor. Totuși, au dat peste armată vikingă în timp ce trnversau un râu. Toată ziua englezii au încercat să spargă defensiva vikingilor, dar fără rezultat. Tostig l-a respins pe Edwin, strămutându-l pe acesta de pe locul de conte de Northumbria.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 septembrie 1187 - Ostile musulmane comandate de sultanul Saladin, incep asediul Ierusalimului aparat de Cruciati. La 2 octombrie Saladin cucereste Cetatea Sfântă si provoaca prabusirea Regatului Ierusalimului, fapt care declanșează a treia cruciadă în scopul recuceririi acestei cetăți si a Tarii Sfinte de către creștini, pentru a doua oară.
Saladin ( Salah al Din), (n. 1138 – d. 4 martie 1193), a fost un musulman kurd, devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei. La apogeul puterii sale a domnit peste Egipt, Siria, Yemen, Irak, Mecca, Hejaz și Diyarbakır. În ciuda faptului că era adversarul principal al cruciaților, cronicile creștine menționează acțiunile sale onorabile si faptul ca a castigat respectul multor europeni, printre care si al lui Richard Inima de Leu.
20 septembrie 1246 - A murit Sfântul Mihail din Cernigov ( Mihail Vsevolodovici ), ( nascut c. 1185 ), prinţ rus din dinastia Rurik
A fost domn al Kievului (1236-1240, 1240, 1241-1243) şi, de asemenea, a stapanit Pereiaslavl (1206), Novgorod-Seversk (1219-1226), Chernigov (1223-1235, 1242 -1246), Novgorod (1225-1226, 1229-1230), şi Halici (1235-1236), fiind unul dintre cei mai puternici cnezi rusi in momentul marii invazii tatare. La începuturile secolului al XIII – lea (1232) hoardele tătare ale hanului Batu, profitând de îndelungatele rivalităţi dintre cnejii ruşi, s-au revărsat din adâncurile Asiei Centrale în câmpia rusă, distrugând şi tâlhărind totul în drumul lor. În 1240 au ocupat şi Kievul si faimoasa Lavră a Peşterilor. În faţa nestăvilitului avânt al tătarilor, cneazul de Cernigov şi Kiev – Mihail, ca şi mulţi alţi cneji, a fugit împreună cu boierul său credincios Teodor, lăsându-şi ţara pustiirii. Dar pentru această lipsă de curaj şi de nădejde în Dumnezeu s-a pocăit curând.
După pustiirea groaznică a pământului, Batu a permis principilor ruşi să se întoarcă în cnezatele lor cu condiţia să fie vasalii lui şi a pretins să i se înfăţişeze ca să-i jure supunere. Mihail i-a adus la cunoştinţă boierului Teodor hotărârea sa de a-L mărturisi pe Hristos cu sângele său, iar credinciosul său boier i-a făgăduit că nu-l va părăsi nici în moarte. Ajungând în tabăra Hoardei de Aur, au acceptat să declare supunere faţă de Batu ca rege pământesc, însă au refuzat să treacă prin foc şi să se închine soarelui, potrivit tipicului pirolatru al tătarilor (pirolatria – adorarea focului; zoroastrism). Mihail a devenit martir dupa ce a fost ucis de tatari atunci cand a refuzat sa renunte la credinţa creştină. El şi boierul Fedor ( Teodor) au fost torturaţi şi decapitati de către tătari, iar trupurile lor au fost aruncate câinilor, ca să le sfârtece. Însă creştinii le-au luat pe ascuns şi le-au îngropat crestineste. În 1774, au fost aduse în biserica Arhanghelilor din Moscova, unde se păstrează până astăzi.
20 septembrie 1347 - Atestarea documentară al orașului Baia Mare,intr-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei.
Orașul a fost atestat documentar pentru prima data în anul 1329 sub numele Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou .și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele 14-15.
Actul eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou la data de 20 septembrie 1347,reprezinta una dintre cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare) si cuprinde o serie de privilegii acordate centrelor miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.
20 septembrie 1459 - Prima mențiune documentară a cetății Bucureștilor, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș, domn al Ţării Româneşti, redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Țării Românești.
Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor a fost la 20 septembrie 1459, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti. In acest hrisov dat în limba slavonă „în cetatea Bucureşti”, Vlad Tepes întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”. Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.
cititi mai mult despre Bucuresti pe www.unitischimbam.ro
20 septembrie 1519 - A început expeditia in jurul lumii a lui Magellan, navigator portughez aflat in slujba regelui Spaniei, cu o flota compusa din cinci corăbii.
Fernando Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine) explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii. A fost primul european care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii. Pe 27 aprilie 1521, Magellan a fost ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băștinașii. Expediția se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni și fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521. Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano și i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”). Relatarea expediției a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expedițiile organizate de Magellan.
20 septembrie 1590 - A murit compozitorul renascentist italian Lodovico Agostini ; (n. 1534).
20 septembrie 1702 - A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, fapt mentionat in pisania din foișorul de pe latura de răsărit a palatului.
20 septembrie 1778 - S-a nascut amiralul rus Fadei Belingshauzen (Fabian Gottlieb Thaddeus von Bellingshausen )
S-a născut într-o familie baltică germană de pe teritoriul actual al Estoniei.
Fabian Gottlieb von Bellingshausen (n. 20 septembrie 1778 – d. 25 ianuarie 1852) ofițer naval al Imperiului Rus și a comandat a doua epediție rusească în jurul globului. A absolvit la 18 ani Academia Navală la Kronstadt, în apropiere de Sankt Petersburg, după care, în scurt timp, a devenit căpitan. A participat în 1803 la prima expediție rusească în jurul lumii. A comandat a doua epediție rusească în jurul globului, in anii 1803-1806 . În timpul acestei expediții Bellingshausen a devenit unul dintre primii trei europeni care a zărit Antarctica.(d. 25 ianuarie 1852). Bellingshausen a luptat în Războiul Ruso-Turc din anii 1828-1829, unde a fost ridicat la rangul de amiral. Din 1839 a devenit guvernator militar în Kronstadt, unde a și murit, în 1852.
20 septembrie 1792 - Bătălia de la Valmy. Armata prusacă a generalului Karl Wilhelm Ferdinand de Braunschweig este înfrântă de armata franceză.
Ca urmare a acestei victorii, la 21 septembrie 1792, va fi proclamată Republica Franceză.
20 septembrie 1842 - S-a născut fizicianul şi chimistul englez Sir James Dewar, cel care a inventat, în 1898, recipientul pentru păstrarea gazelor lichefiate, care ii poartă numele – “vasul Dewar” (termosul); (m. 1923).
James Dewar (n. 20 septembrie 1842 — d. 27 martie 1923) chimist, inventator și fizician scoțian.
20 septembrie 1850 - A apărut, la Paris, “România viitoare”, revistă politică sub redacţia unui grup de exilaţi români care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să trăiască în Franţa.
20 septembrie 1853 - S-a născut Chulalongkorn, regele Thailandei (1868-1910), cunoscut sub numele de Rama al V-lea (m. 23 octombrie 1910).

Phra Bat Somdet Phra Poraminthra Maha Chulalongkorn Phra Chunla Chom Klao Chao Yu Hua or Rama V (20 September 1853 – 23 October 1910) – foto: en.wikipedia.org
Phra Bat Somdet Phra Maha Chulalongkorn Poraminthra Phra Chom Klao Chao Yu Hua Chunla , sau Rama al V – lea, a fost al cincilea monarh al Siamului ( Tailandei)din Casa de Chakri si este considerat unul dintre cei mai mari regi din istoria acestei tari. In timpul domniei sale s-a trecut la modernizarea regatului și s-au infaptuit reforme sociale profunde. Totodata, datorita unei politici intelepte, a reușit să salveze Siamul de a fi colonizat de puterile europene. In fapt, toate reformele au avut ca scop sa asigure supraviețuirea Siam în mijlocul colonialismului occidental, Chulalongkorn câștigandu-si pe merit epitetul Phra Piya Maharat (พระ ปิย มหาราช – Marele si Iubitul Rege).
20 septembrie 1854 - In bătălia de la Alma, (Războiul Crimeii), trupele aliate franco-britanice infrang trupele ruse.

“Bătălia de la Alma” (20 septembrie 1854) – Parte a Războiului Crimeii – Batalionul al doilea de pușcași traversând râul Alma – foto: ro.wikipedia.org
Bătălia de la Alma (20 septembrie 1854), care este de cele mai multe ori considerată prima bătălie a războiului Crimeii, (1853-1854), a avut loc în apropierea râului Alma din Crimeea. Forțele franco-britanico-turce au reușit să obțină o victorie împotriva forțelor ruse conduse de generalul Menșikov. Comandanții aliați au fost generalul francez St. Arnaud și englezul Lord Raglan.
20 septembrie 1862 - La Bucureşti s-au inaugurat cursurile Şcolii Militare . La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus : “Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.
20 septembrie 1863 - A murit Jakob Grimm, unul din cei doi frati Grimm, considerati întemeietorii scolii mitologice în folcloristica (n. 1785).
Jacob Ludwig Carl Grimm (n. 4 ianuarie 1785, Hanau – d. 20 septembrie 1863, Berlin) cunoscut lingvist, folclorist și scriitor german.
20 septembrie 1866 - S-a nascut la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, marele poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.; (d. 09.05.1918).
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, București) poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.
20 septembrie 1876 - S-a nascut Alexandrina Cantacuzino, activist politic, filantrop, diplomată, feministă (d. 1944)

Alexandrina Cantacuzino – foto preluat de pe adevarul.ro
Alexandrina „Didina” Cantacuzino (născută Alexandrina Pallady, cunoscută și ca Alexandrina Grigore Cantacuzino; n. 20 septembrie 1876, Ciocănești, Dâmbovița, România – d. 1944) a fost o feministă, filantroapă și diplomată română, una dintre liderele feministe din România în anii 1920 și ’30. În calitate de conducătoare a Consiliului Național al Femeilor din România și a Asociației Femeilor din România, ea a fost vicepreședintă a Consiliului Internațional al Femeilor, care reprezenta Alianța Internațională a Femeilor, și a reprezentat România la Liga Națiunilor. Cu toate acestea, convingerile sale feministe și profilul internațional s-au ciocnit cu conservatorismul său național, cu sprijinul pentru eugenie, și în cele din urmă a ajuns la convertirea ei la fascism.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 septembrie 1878 - S-a nascut scriitorul american Upton Sinclair Beall Jr. ( d. 25 noiembrie 1968).

Upton Beall Sinclair Jr. as depicted on the cover of Times Magazine in 1934 – foto: en.wikipedia.org
Romanele sale, inspirate din realităţile nord-americane, au avut un puternic impact social (“Jungla”, “Speculanţii de bursă”).
20 septembrie 1880 - Orasul Buenos Aires a fost declarat capitala Republicii Argentina.
20 septembrie 1893 - S-a nascut Hans Scharoun, arhitect şi urbanist german, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi germani, după cel de–al doilea război mondial, partizan al mişcării de avangardă (d.25.11.1972).

Bernhard Hans Henry Scharoun (20 September 1893 – 25 November 1972) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Hans Scharoun este cel care a conceput cladirea Berlin Philharmonic
20 septembrie 1896 - S-a nascut poetul, dramaturgul si ziaristul român Scarlat Callimachi, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi , neam ce a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.
Scarlat Callimachi ( d.2 iunie 1975, Bucureşti) a fost descendent al unor vechi răzeşi moldoveni din neamul Calmăş, din zona Câmpulungului. Callimachi numără printre strămoşi câţiva care au jucat un rol important în istoria Moldovei, patru dintre ei ocupând chiar tronul ţării: Grigore, Ioan, Alexandru şi Scarlat, acesta din urmă fiind creatorul Codului Callimachi, tipărit în 1812 şi rămas în vigoare, ca lege fundamentală, până la Unirea Principatelor Române. Bunicul scriitorului, Theodor, era văr cu Al I. Cuza şi a fost învestit cu diferite demnităţi de către domnitor. Tatăl său, Alexandru, cărturar şi om politic, bun prieten cu N. Iorga, se retrage la moşia Stânceşti-Botoşani, loc în care îşi petrece copilăria şi Callimachi, sub atenta supraveghere a bunicii sale Zenaida.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept la Paris. Revenit în ţară, colaborează la ziarele „Facla” şi „Chemarea”, editate de N.D. Cocea. În 1933, este condamnat la un an de închisoare de Tribunalul Militar din Iaşi pentru articolul Căderea Babilonului, publicat în „Clopotul”. Îmbrăţişează o ideologie de stânga, devenind un susţinător al mişcării comuniste si are o contribuţie importantă în apărarea muncitorilor arestaţi după greva de la Atelierele CFR „Griviţa Roşie”. Aduce avocaţi celebri din Franţa pentru a-i apăra în instanţă pe fruntaşii greviştilor. De atunci, i s-a spus „Prinţul Roşu”, poreclă romantică pentru unii, ironică pentru alţii.
Scarlat Calimachi a fost membru al Partidului Naţional Ţărănist Democrat, condus de N. Lupu si director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Şt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea şi Ilarie Voronca. Obiectivul declarat al publicaţiei viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică şi contestarea literaturii conservator-paseiste. Împreună cu B. Fundoianu, Armând Pascal şi Sandu Elias, Callimachi întemeiază gruparea de teatru modern Insula, printre susţinători numărându-se şi soţia sa, actriţa Dida Solomon. Ulterior se alătură revistei „Contimporanul”, editată de Ion Vinea. Între anii 1937 şi 1939, a făcut parte din „Comitetul mondial împotriva războiului şi fascismului”, înfiinţat în Franţa de Henri Barbusse şi de Paul Vayllant-Couturier. Între 1941 şi 1944, este trimis pe frontul rusesc. Era ofiţer de cavalerie şi făcea parte din Regimentul Trei Călăraşi.
După război, colaborează la ziarul „Victoria”, alături de alţi gazetari ai vremii. Dezamăgit de politică, se retrage din viaţa publică şi se dedică istoriografiei. Din 1948 a fost director al Muzeului Româno-Rus, o instituţie creată pentru amplificarea legăturilor culturale dintre România şi Uniunea Sovietică, până în 1963, când acest muzeu a fost desfiinţat, ca urmare a distanţării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influenţa URSS. Prinţul Roşu a fost căsătorit cu Dida Solomon, importantă actriţă a teatrului românesc, celebră pentru frumuseţea şi talentul său. Au avut un singur copil, Dimitrie Callimachi.
Pe 2 iunie 1975, Sacarlat Callimachi moare si este inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. „La răscruce de vremuri„, romanul publicat postum al Prinţului Roşu Scarlat Callimachi, este o frescă a societăţii româneşti din zona Moldovei, în anii tulburi de dinainte şi de după cel de-al doilea război mondial. Avand multe nuanţe autobiografice, este si povestea unui aristocrat moldovean sedus şi dezamăgit de credinţele comuniste.
20 septembrie 1898 - A încetat din viaţă Theodor Fontane, prozator şi poet, unul dintre întemeietorii romanului realist german (” Effi Briest “, ” Adultera “); (n. 30 decembrie 1819).
Theodor Fontane (n. 30 decembrie 1819, Neuruppin – d. 20 septembrie 1898, Berlin) scriitor german
20 septembrie 1902 - S-a născut scriitorul Cesare Zavattini; a scris mai multe scenarii, în special pentru regizorul Vittorio de Sica, pentru filme precum: “Căsătorie în stil italian “, ” Acoperişul ” ; (m. 13 octombrie 1989).
20 septembrie 1913 - A avut loc primul meci oficial de rugbi din România.
20 septembrie 1915: A încetat din viaţă omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii “Delclaraţiei”de la Blaj (n. 13 iunie1833).
Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț) (n. 13 iunie 1833, Varfalău – d. 20 septembrie 1915, Blaj) istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român, canonic greco-catolic, membru titular al Academiei Române.
20 septembrie 1918 - S-a constituit, la Paris, “Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională (preşedinte – Take Ionescu; vicepreşedinţi – Vasile Lucaciu, Octavian Goga); (20.09/3.10).
Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922.
Vasile Lucaciu (n. 21 ianuarie 1852, Apa, Comitatul Sătmar – d. 29 noiembrie 1922, Satu Mare), una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.
Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.
20 septembrie 1920 - A fost infiintata Legiunea Spaniolă ( Legion Española) o unitate de elită a Armatei spaniole Unitatea, a fost conceputa ca un echivalent spaniol al Legiunii Străine Franceze. Totuși, în practică, in ea au fost recrutati aproape exclusiv spanioli și expatriați din țările vorbitoare de limba spaniola. Legiunea a luptat in coloniile africane spaniole si în Războiului Civil Spaniol. In zilele noastre, Legiunea este o unitate de elită, într-o armată profesionistă modernă, instruita și echipate pentru toate tipurile de misiuni de luptă și de menținere a păcii.
20 septembrie 1923 - S-a înfiintat, la Bucuresti, Liga sportiva – liga de hipism constituita pentru a apara adevaratii sustinatori ai sportului hipic de lacomia organizatorilor de pariuri.
20 septembrie 1934 - S-a nascut Sophia Loren, una dintre cele mai populare actriţe italiene de cinema; (“Ciociara”, “Căsătorie în stil italian”).
Sophia Loren, numele de scenă al Sofiei Scicolone (n. 20 septembrie 1934, Roma, Italia), actriță italiană de film .
20 septembrie 1934 - S-a nascut actorul roman de comedie Marian Hudac ; (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”) ;(d.29.01.1996).
Marian Hudac (n. 20 septembrie 1934 – d. 29 ianuarie 1996) a fost un renumit actor de comedie român.
I s-a acordat medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”
20 septembrie 1940 - A început evacuarea populației din teritoriul cedat Bulgariei (Cadrilaterul), în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.
20 septembrie 1946 - A apărut, la Bucureşti, săptămânalul politic, social şi cultural “Contemporanul”.
20 septembrie 1946 - Oraşul francez Cannes a găzduit prima ediţie a Festivalului internaţional de film. S-a dorit organizarea acestuia inca din anul 1939, insa izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial a amanat aceste planuri. Festivalul de la Cannes s-a dorit a fi o alternativa a celui de la Venetia, pe care liderul fascist Benito Mussolini l-a transformat intr-un instrument de propaganda. Primele filme prezentate în cadrul festivalului au fost “Diligenţa”, în regia lui John Ford, “Regula jocului” de Jean Renoir şi “Cavalerul fără spadă” de Frank Capra. Orasul Cannes a fost ales ca loc de desfasurare atat datorita pozitionarii pe coasta Mediteranei, cat si numeroaselor cazinouri si localuri aflate in zona. In 1939, deschiderea festivalului a coincis cu invadarea Poloniei de catre trupele naziste, astfel incat autoritatile franceze au luat decizia de a anula manifestarea. Dupa sapte ani a avut loc si prima editie, la care au participat 18 natiuni. In anii ’50, festivalul era considerat cea mai prestigioasa competitie de film din lume.
20 septembrie 1949 - A încetat din viaţă Nikos Skalkottas, renumit compozitor al muzicii greceşti contemporane; (n. 21 martie 1904).
20 septembrie 1954 - Harlan Herrick, realizează primul program în limbaj Fortran.
20 septembrie 1957 - A încetat din viaţă Jan Sibelius, muzician şi compozitor finlandez. Poemul său simfonic “Finlandia” (1900) a devenit cântec patriotic; (n. 8 decembrie 1865).
20 septembrie 1968 - Inaugurarea Uzinei de la Pitești, prima uzină de autoturisme din România.
20 septembrie 1971 - A murit Giorgios Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963 ; (n.13.03.1900).

Giorgos Seferis în 1963 – foto: ro.wikipedia.org
Giorgos Seferis (n. 13 martie 1900, Urla, lângă Smyrna, azi în Turcia; d. 20 septembrie 1971) a fost un poet grec contemporan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963.
Motivația Juriului Nobel:
“pentru eminenta sa operă lirică, inspirată de o profundă dragoste pentru lumea elenică a culturii“.
20 septembrie 1972 - S-a nascut omul politic social-democrat roman Victor Ponta, prim-ministru al Guvernului Romaniei; (n.Bucuresti).
20 septembrie 1974 - Inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine – 2 040 metri – care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).

Transfăgărășan în 1974 – foto: ro.wikipedia.org
20 septembrie 1975 - A încetat din viaţă poetul Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (n. 31 mai 1887).
Saint-John Perse (pseudonimul literar al lui Alexis Léger) (n. 31 mai 1887 — d. 20 septembrie 1975) poet și diplomat francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1960.
20 septembrie 1977 - Republica Socialistă Vietnam a fost admisă la Naţiunile Unite.
20 septembrie 1979 - O lovitură de stat în Imperiul Centrafrican il răstoarnă pe sangerosul impărat dictator Bokasa I.
20 septembrie 1980 - A început războiul dintre Irak și Iran, care s-a încheiat în 1988. Irakul denunță Acordul de la Alger din 1975, revendicând unele teritorii ; în conflictul iraniano-irakian au murit peste un milion de oameni.
20 septembrie 1986 - A încetat din viaţă lingvistul şi filologul Iorgu Iordan, membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin precum şi al universităţilor din Montpellier, Gand şi Roma; (n. 1888).
20 septembrie 1990 - Osetia de Sud îşi declară independenţa faţă de Georgia.
20 septembrie 1999 - A decedat Raisa Gorbaciova, soţia fostului şef al statului sovietic, Mihail Gorbaciov (n. 1932).
20 septembrie 2000 - A murit Pierre Elliott Trudeau, politician canadian de origine franceza, fost prim-ministru al Canadei; (n. 18 octombrie 1919).
20 septembrie 2005 - A încetat din viaţă Simon Wiesenthal, supranumit “vânătorul de nazişti”, care şi-a dedicat viaţa aducerii în faţa justiţiei a foştilor responsabili nazişti. (n. 13 decembrie 1908).
Simon Wiesenthal (n. 31 decembrie 1908, Buczacz, Galiția, Austro-Ungaria – d. 20 septembrie 2005, Viena, Austria) a fost un celebru „vânător de naziști”. A fost fondatorul Centrului cu acelaşi nume; (n.31.12.1908).
20-27 septembrie 2019 - Global Climate Strike – Sute de mii de oameni din toată lumea au protestat solicitând măsuri concrete împotriva încălzirii globale.

Global Climate Strike (20-27 septembrie 2019) – foto preluat de pe www.facebook.com
Sute de mii de oameni, din toată lumea şi din toate categoriile sociale şi profesionale, au ieşit vineri în stradă pentru a le solicita liderilor politici care vor participa la un summit ONU pe tema climei să ia de urgenţă măsuri concrete pentru a împiedica o “catastrofă de mediu”, transmite Reuters.
Această acţiune de protest organizată la nivel global a debutat în insulele din Pacific, cele mai ameninţate locuri de creşterea nivelului oceanului planetar, şi a continuat în Australia, Japonia, Asia de Sud-Est şi până în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
Henric al III-lea al Franței (1551 – 1589)
Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois.
Primii ani

Caterina cu fiii săi: regele Carol al IX-lea, Margareta, Henric de Anjou și Francisc de Alençon, circa 1561 – foto: ro.wikipedia.org
Henric s-a născut la Castelul de la Fontainebleau, actualmente în departamentul Seine-et-Marne, și a fost cel de al patrulea fiu al regelui Henric al II-lea și al reginei Caterina de Medici. A fost nepot al regelui Francisc I al Franței și a reginei Claude a Franței. Frații lui mai mari au fost: Francisc al II-lea al Franței, Carol al IX-lea al Franței și Elisabeta de Valois. La naștere a fost botezat Alexandre-Édouard; în 1560 a fost numit Duce de Angoulême și Duce de Orléans, apoi în 1566 Duce de Anjou iar în 1564 numele lui i-a fost schimbat în Henric (numele tatălui său).
Henric a fost considerat de către mama sa ca fiind fiul său favorit, lucru ce i-a atras animozitatea fraților mai mari. Spre deosebire de tatăl și frații mai mari, el nu era interesat de valorile tradiționale Valois: vânătoarea și exercițiile fizice. Deși avea abilități la scrimă el a preferat să se complacă în gusturile sale pentru artă și lectură. Aceste înclinații au fost atribuite de la mama lui italiană. La un moment dat în tinerețe a arătat o tendință spre protestantism ca un mijloc de a se răzvrăti. La vârsta de nouă ani, autonumindu-se “un mic hughenot“, el a refuzat să participe la Liturghie, a cântat psalmi protestanți surorii sale Margareta (îndemnând-o în tot acest timp să-și schimbe religia și i-a aruncat cartea în foc), și chiar a mușcat de nas o statuie a Sfântului Pavel. Mama lui și-a avertizat ferm copii împotriva unui astfel de comportament, și el nu va mai arăta din nou tendințe protestante. În schimb, el a devenit romano-catolic.
Sexualitate
Rapoarte care datează de pe timpul său arată că Henric s-a angajat în relații homosexuale cu favoriți de la curte, cunoscuți ca mignons. Savantul Louis Crompton oferă dovezi contemporane substanțiale a homosexualității lui Henric al III-lea, și problemele care au rezultat la curte și în politică. Unii istorici moderni contestă acest lucru. Jean-Francois Solnon, Nicolas Le Roux și Jacqueline Boucher au constatat că Henric a avut mai multe metrese faimoase, fiind bine cunoscut pentru gustul său la femei frumoase, și că nu fost identificați parteneri de sex masculin. Ei au ajuns la concluzia că ideea că el era homosexual a fost promovat de către adversarii săi politici (atât protestanți cât și catolici), care au folosit antipatia lui față de război și de vânătoare pentru a-l descrie ca efeminat și să-i submineze reputația în fața poporului francez.
Totuși, cel mai recent, Gary Ferguson a oferit o evaluare detaliată a lui Henric al III-lea și a curții sale, în contextul unei discuții pe problema homosexualității în Renașterea franceză, și a găsit interpretările lor neconvingătoare. În contrast, Katherine Crawford subliniază că problemele reputației lui Henry au fost cauzate de eșecul său de a produce un moștenitor și prezența puternicei lui mame la curte, combinat cu insistența dușmanilor săi de a pune semn egal între patronaj cu favoritism și lux cu decadența.
Elisabeta

Elisabeta I , “Darnley Portrait”, c. 1575 – foto: ro.wikipedia.org
În 1570 au început discuțiile pentru a aranja căsătoria dintre Henric și regina Elisabeta I a Angliei. Anglia aștepta de la Elisabeta, care avea aproape 37 de ani, să se căsătorească și să aibe un moștenitor. Negocierile au eșuat. Șansele unei căsătorii s-au lovit de diferite viziuni religioase (Henric era catolic, Elisabeta protestantă) și de opinia lui asupra Elisabetei. Henric face referire nedelicate la Elisabeta ca putain publique (curvă publică) și a făcut remarci înțepătoare cu privire la diferența lor de vârstă. Auzind (inexact), că ea șchioapătă din cauza varicelor, el a numit-o “creatură bătrână cu un picior nenorocit“. Istoricii consideră că mai degrabă Elisabeta a vrut să stârnească preocuparea Spaniei cu aceste nogocieri de căsătorie decât să ia în serios căsătoria.
Războaiele religioase
Înainte de urca pe tronul Franței în 1574, Henric a servit ca lider al armatei regale în Războaiele religioase din perioada 1562-1598 împotriva hughenoților și a luat parte la victoriile din Bătălia de la Jarnac (martie 1569) și Bătălia de la Moncontour (octombrie 1569).
În timp ce era încă Duce de Anjou, el a devenit, de asemenea, implicat în complotul din Noaptea Sfântului Bartolomeu din 1572. Deși Henric nu a participat direct, istoricul Thierry Wanegffelen îl vede ca membrul familiei regale cel mai responsabil pentru masacru, care a implicat uciderea a mii de hughenoți. Domnia lui Henric al III-lea ca rege al Franței, ca și cele ale fraților săi mai mari Francisc al II-lea și Carol al IX-lea, pune Franța în criză constantă de religie.
Henric a continuat să aibă un rol activ în războaiele religioase franceze și în 1572/1573 a condus asediul de la La Rochelle, un atac militar masiv asupra orașului hughenot. La sfârșitul lunii mai 1573, Henric a aflat că szlachta poloneză l-a ales ca rege al Poloniei, o țară cu o mare minoritate protestantă și considerațiile politice l-au obligat să negocieze sfârșitul asediului. Negociatorii au ajuns la un acord la 24 iunie 1573 și trupele catolice au încheiat asediul la 6 iulie 1573.
Domnia polonezo-lituaniană (1573–1574)

Portret al lui Henri Valois - foto: ro.wikipedia.org
După decesul regelui Sigismund al II-lea August la 7 iulie 1572, diplomatul francez Jean de Monluc a fost trimis ca reprezentant francez în Polonia pentru a negocia alegerea lui Henric la tronul polonez în schimbul sprijinului militar împotriva Rusiei, asistență diplomatică cu Imperiul Otoman, și subvenții financiare.
La 16 mai 1573, nobilii polonezi l-au ales pe Henric ca primul monarh ales al Comunității polono-lituaniene. Nobilii lituanieni au boicotat alegerile și rămas în grija Consiliul ducal lituanian să confirme alegerea.
O delegație poloneză a mers la La Rochelle să se întâlnească cu Henric care conducea asediul de La Rochelle. Henric a părăsit asediul în urma vizitei lor. La Paris, la 10 septembrie, delegația poloneză a cerut ca Henric să depună jurământul, la Catedrala Notre Dame, să “respecte libertățile tradiționale poloneze și legea cu privire la libertatea religioasă care fusese adoptată în timpul interregnum“. Ca condițiile pentru alegerea sa, el a fost obligat să semneze Pacta conventa și articolele Henrician, promițând toleranță religioasă în comunitatea polono-lituaniană.
Henric a fost iritat de restricțiile puterii monarhice în sistemul politic polono-lituanian a Libertății de Aur. Anna Jagiellon, sora regelui decedat Sigismund al II-lea Augustus, a cerut parlamentului polono-lituanian să-l aleagă pe Henric pe baza înțelegerii că Henric s-ar căsători cu Anna după aceea.
În ianuarie 1574 Henric a ajuns la granița Poloniei. La 21 februarie a avut loc încoronarea lui Henric la Kraków. La mijlocul lunii iunie 1574, după ce a aflat de moartea fratelui său, regele Carol al IX-lea al Franței, Henric a părăsit Polonia și s-a întors în Franța. Absența lui Henric a provocat o criză constituțională pe care Parlamentul a încercat să o rezolve notificând-l pe Henric că tronul lui va fi pierdut dacă nu se va întorce din Franța până la 12 mai 1575. Neîntoarcerea sa a determinat Parlamentul să declare tronul vacant.
Scurta domnie a lui Henric la Castelul Wawel din Polonia a fost marcată de un conflict de culturi între polonezi și francezi. Tânărul rege și suita sa au fost uimiți de mai multe practici poloneze și dezamăgiți de sărăcia din mediul rural și climatul aspru al țării. Polonezii, pe de altă parte, se întrebau dacă toți francezii erau preocupați de aspectul lor așa cum părea noul rege să fie.
În multe aspecte, cultura poloneză a avut influențe pozitive în Franța. La Wawel, francezii au văzut noile tehnologii de facilități septice, în care litiera (excremente) erau aruncate în afara zidurilor castelului. La întoarcerea în Franța, Henric a ordonat construirea de astfel de instalații și la Luvru și în alte palate. Alte invenții introduse francezilor de către Polonia a inclus baia reglementată cu apă caldă și rece. Henriic al III-lea (1551-1589) [...] este larg creditat ca fiind cel care a introdus furculița în Franța.
Domnia franceză (1575–1589)

Henric al III-lea, Rege al Franţei şi Louise de Lorraine (Muzeul Luvru, Paris) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Henric a fost încoronat rege al Franței la 13 februarie 1575 la Catedrala Reims. Deși se aștepta să producă un moștenitor după ce s-a căsătorit cu Louise de Lorena la 14 februarie 1575, nici un copil nu a rezultat din uniunea lor.
În 1576, Henric a semnat Edictul de la Beaulieu prin care a garantat multe concesii hughenoților, autorizând cultul “în toate orașele și localitățile regatului, provincii sub dependența și ocrotirea regelui, fără restricții de timp și persoane“. În urma acțiunilor sale, activistul catolic Henric I, Duce de Guise a format Liga Catolică. După multe negocieri Henric a fost obligat să anuleze cele mai multe dintre concesiile făcute.
Ambiția lui Henric de Guise țintește tronul Franței. EL pretinde că se trage din Carol cel Mare, iar partizanii săi evidențiază contrastul dintre decăderea familiei capețiene și vigoarea ramurii carolingiene.
În 1584, fratele mai mic al regelui și moștenitorul prezumptiv la tron, Francisc, Duce de Anjou, a murit. Conform Legii Salice următorul moștenitor la tron era protestantul Henric de Navara, un descendent al regelui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. La sfaturile mamei sale, Henric al III-lea se apropie de Liga Catolică și emite un edict de suprimare a protestantismului și alte concesii. La 9 septembrie, Papa Sixt al V-lea declară pe Henric de Navara privat de toate drepturile sale la tron.
Henric de Navara obține la 20 octombrie 1587 o strălucită victorie asupra trupelor regale conduse de ducele de Joyeuse. Regele înclină către o înțelegere cu vărul său de Navara și îi interzice ducelui de Guise să vină la Paris. În ciuda inerdicției acesta își face o intrare triumfală la 9 mai 1588. Este semnalul Zilei Baricadelor (12 mai 1588) în urma căreia lui Henric al III-lea nu-i rămâne decât fuga. Regina mamă moare la 5 ianuarie 1589 iar regele se apropie de vărul său de Navara pentru a înfrunta violențele Ligii catolice. În acest timp, la Paris, cei șaisprezece (nume dat delegațiilor celor 16 cartiere din Paris din timpul Ligii. Aceștia au condus Parisul în timpul asedierii orașului de către Henric al IV-lea) reprezentanți ai cartierelor au format un guvern revoluționar sub conducerea ducelui de Mayenne, fratele ducelui de Guise.
Armata regală unită cu armata protestantă au venit să asedieze Parisul la sfârșitul lunii iulie. În aceste împrejurări, iacobinul Jacques Clément l-a înjunghiat la Saint-Cloude pe regele Franței în ziua de 31. Înainte să moară la 2 august Hentic al III-lea îl recunoaște pe Henric de Navara ca urmaș.
articol preluat de pe: ro.wikipedia.org
Bătălia de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600)
Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Mirăslău a avut loc la 18/28 septembrie 1600 lângă Mirăslău între valahii conduși de Mihai Viteazul (sprijiniți de secui) și trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania).
Desfășurare
Conflictul dintre domnul Mihai Viteazu, devenit și principe al Transilvaniei în urma Bătăliei de la Șelimbăr, și nobilii transilvăneni s-a acutizat. Stăpânirea lui Mihai Viteazu în Transilvania a fost considerată nelegitimă de către Dieta de la Turda din 23 august/2 septembrie 1599, convocată de Ștefan Csáki (cel care dorea el însuși să devină principe al Transilvaniei), recunoscându-se autoritatea împăratului german Rudolf al II-lea (1576–1612).

Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9/19 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul naţional românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea – portretul de la Praga realizat de Egidius Sadeler, din anul 1601 - cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Dieta a cerut ajutorul lui Giorgio Basta, care a răspuns chemării și a pornit din Ungaria de Sus spre Transilvania, iar cavaleria și trupele Dietei Transilvaniei l-au părăsit pe Mihai și au trecut de partea habsburgică. Ajutoarele venite din Muntenia au fost oprite de sașii brașoveni la 2/12 septembrie și 4/14 septembrie 1599.

Gheorghe (Giorgio) Basta (n. 30 ianuarie 1550, Roccaforzata, în apropiere de Taranto, pe atunci în Regatul Neapolelui – d. 26 august 1607, Praga) a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane (1591-1606) şi ulterior pentru a administra Transilvania ca vasal imperial. Din ordinul său a fost ucis în 1601 în apropiere de Turda aliatul său, voievodul Mihai Viteazul – cititi mai mult pe en.wikipedia.org – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În timp ce Mihai Viteazul dispunea de aproximativ 10.000 – 12.000 de oameni, armata nobilimii, împreunată cu cea a lui Basta, era formată din aproximativ 18.000 de oameni (din care 6.000 de cavaleri germani și flamanzi, purtători de cuirase, și muschetari valoni și francezi).
Mihai Viteazul și-a așezat oastea la Mirăslău, într-un loc îngust între râul Mureș, dealuri, pârâul Lapad și o pădure întărită prin șanțuri. Lupta a început cu atacurile artileriei, din ambele părți. Giorgio Basta a simulat retragerea pentru a-l obliga pe Mihai să părăsească poziția, iar acesta a căzut în cursa întinsă. Cavaleria sa a fost atacată de muschetari și cuirasați și risipită, tunurile pierdute, în timp ce o mare parte din mercenarii cazaci l-au părăsit.
Înfrângerea a fost catastrofală, murind 4.000 dintre oamenii săi, iar domnul, pentru a se salva, trece Mureșul, pornind spre Alba Iulia. Cu ajutor muntean reușește să ia tezaurul din capitala Transilvaniei și, în contextul pătrunderii oștilor polone în Moldova și Țara Românească, a trecut munții pentru a respinge atacul polon din Țara Românească.

Teritoriile aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul (1600) – foto preluat de pepreluat de pe ro.wikipedia.org
Cauzele înfrângerii lui Mihai Viteazul
Trecerea sașilor de partea Casei de Habsburg a fost cauzată de numeroasele jafuri comise de trupele lui Mihai Viteazul, precum cele de la Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc. În plan extern Polonia nu a acceptat trecerea Moldovei sub dominația Țării Românești, iar sprijinul împăratului Rudolf al II-lea față de Mihai Viteazul a scăzut, în contextul suspiciunii că Mihai va trece de partea otomană. Generalul Giorgio Basta a fost trimis în Transilvania pentru a întări cursul antiotoman. În această conjunctură a avut loc bătălia de la Mirăslău din 16 septembrie 1600 între Mihai Viteazul și generalul imperial Basta, care se îndrepta spre Alba Iulia. Mihai, care se afla la Orăștie, l-a întâmpinat lângă satul Mirăslău. Cu toate că-și alesese o poziție întărită în mod natural, Mihai cu firea lui impulsivă, nu a profitat de această așezare strategică și s-a lăsat provocat de Basta, care a simulat o retragere. Mihai considerând această retragere ca un semn de slăbiciune a trupelor lui Basta, părăsește poziția întărită și începe să urmărească pe inamic. Această mare greșeală a fost una din cauzele înfrângerii de la Mirăslău. O altă cauză a fost superioritatea trupelor lui Basta. Trebuie amintit că dincolo de succesele sale militare, poziția lui Mihai era fragilă din cauza precarității mijloacelor sale pecuniare și militare. O altă cauză, după părerea cancelarului polon Ioan Zamoyski, este că „domnului român i-au lipsit cele mai bune unități pe care le avea: mercenarii lui Baba Novac, oastea lui Udrea și oastea română a lui Sava armașul și Radu Buzescu”.
articol preluat de pe ro.wikipedia.org




























