Calendar Ortodox 14 septembrie 2025
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 14 septembrie 2025
(✝) Înălțarea Sfintei Cruci (Post)
Sinaxar 14 Septembrie
Evanghelia Duminicii
foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 19:6-11, 13-20, 25-28, 30-35
În vremea aceea, s-au sfătuit arhiereii și bătrânii poporului împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, și L-au dus la Pilat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină!
Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege și, după Legea noastră, El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat niciun răspuns.
Deci, Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc?
Iisus a răspuns: N-ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. De aceea, cel ce M-a predat ție mai mare păcat are.
Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre», iar evreiește Gabbata.
Și era Vinerea Paștilor, cam la ceasul al șaselea, iar Pilat a zis iudeilor: Iată, Împăratul vostru!
Deci au strigat aceia: la-L! la-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit.
Și, ducându-Și Crucea, a ieșit la locul ce se cheamă «al Căpățânii», care evreiește se zice Golgota,
Unde L-au răstignit; și împreună cu El au răstignit pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus.
Iar Pilat a scris o tăbliță și a pus-o deasupra Crucii. Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor.
Deci, mulți dintre iudei au citit această tăbliță, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris evreiește, latinește și grecește.
Și stăteau lângă Crucea Iui Iisus: Mama Sa și sora Mamei Sale, Maria Iui Cleopa și Maria Magdalena.
Deci Iisus, văzând pe Mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
Apoi a zis ucenicului: Iată, Mama ta! Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine.
După aceea, știind Iisus că acum toate s-au săvârșit, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe Cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice.
Deci, au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el.
Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu l-au zdrobit fluierele picioarelor,
Ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă.
Și cel ce a văzut a mărturisit și este adevărată mărturia lui.
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.
Înălţarea Sfintei Cruci – foto preluat de pe doxologia.ro
Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.
Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: “Întru aceasta vei birui“. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.
Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând-o poporul, a început a striga: “Doamne, miluieşte!” Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea adormirii celui între sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (347 – 407).
Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347 – 407) – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
Sfântul Ioan Hrisostomul (“Gură de Aur”) a răposat în această zi de 14 septembrie, anul 407, în exil, şi pentru praznicul Cinstitei Cruci, i s-a mutat slujba în luna noiembrie în 13 zile.
Iar la 27 ianuarie prăznuim aducerea moaştelor sale la Constantinopol.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea binecredincioasei împărătese Plachila (Placila).
Această sfântă a fost soţia împăratului Teodosie cel Mare, şi petrecând toată viaţa ei întru dreapta credinţă, în grijă şi nevoinţă spre săraci, aşa s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papa.
Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi a lui Magnus, ighemonul cetăţii Larandrei din Eparhia Licaoniei. Iar chipul muceniciei sale a fost în multe feluri în timpul cărora şi-a dat sufletul către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teoclit, care prin sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Valerian pruncul, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), care a mărturisit în Tesalonic la anul 1525 (sau 1527), şi a fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Sfântul Nou-Mucenic Macarie, ucenicul Patriarhului Nifon († 14 septembrie 1527) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața Sfântului Nou-Mucenic Macarie, ucenicul Patriarhului Nifon († 14 septembrie 1527)
Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului († 1508) și ucenicii săi, Macarie și Ioasaf (Frescă din pridvorul kiriakonului Schitului Sfântul Dimitrie al Mănăstirii Vatoped – 1806) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Despre prima parte a vieții Sfântului Macarie se știu foarte puține lucruri. Nu se cunoaște nimic despre părinții săi. Știm însă că a fost ucenicul Patriarhului Nifon al II-lea al Constantinopolului și că mai târziu s-a călugărit. Pe când se aflau amândoi la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, Macarie a fost cuprins de dorința de a fi mucenic al lui Iisus Hristos. El și-a mărturisit dorința Patriarhului Nifon al II-lea, care i-a binecuvântarea sa.
Curând după aceea, Macarie a părăsit Muntele Athos și s-a dus în cetatea Tesalonicului unde s-a apropiat de o mulțime de musulmani și a început să le propovăduiască pe Iisus Hristos. Cu îndrăzneală el le-a vestit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care a venit pe pământ pentru a mântui pe toți oamenii. Când musulmanii au auzit, s-au năpustit asupra lui Macarie și nu numai că l-au bătut, dar l-au și rănit cu cuțitul. Apoi l-au dus la închisoare.
A doua zi, Sfântul Macarie a fost dus înaintea cadiului, care i-a făgăduit bogăție și cinstiri dacă Îl va tăgădui pe Hristos și va primi islamul. Macarie a refuzat, zicând: „Dacă ai ajunge să cunoști credința noastră creștin-ortodoxă, care este adevărată, desăvârșită și neprihănită, ai cere și tu să te botezi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și te-ai slobozi de credința cea rătăcită”.
Cuvintele lui Macarie nu au făcut decât să-i umple de mânie și mai tare pe musulmanii prezenți acolo, care s-au năpustit din nou pe el cu cuțitele. În ciuda acestui fapt, Sfântul Macarie a rămas și pe mai departe statornic în ortodoxia sa și pentru aceasta a fost osândit la moarte, tăindu-i-se capul.
Astfel călugărul Macarie și-a dat viața în cetatea Tesalonicului din dragoste pentru Iisus Hristos, la 14 septembrie 1527.
(Pr. Nomikos Mihail Vaporis, Mărturisitori ai lui Hristos: viețile Noilor Mucenici ortodocși din vremea stăpânirii turcești (1437-1860), traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2002, pp. 88-89)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Calendar Ortodox 13 septembrie 2025
articole preluate de pe basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 13 septembrie 2025
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci;
† Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim;
†) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop;
† Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian;
Sf. Mc. Corneliu Sutașul;
Sf. Sfințit Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei
Sinaxar 13 Septembrie
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci
Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor.
Între aceste sărbători se înscrie și cea închinată Sfintei Cruci.
Ziua de astăzi a Înainteserbării Înălțării Sfntei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători.
La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.
Tropar Glasul 2
Cu crucea cea de viaţă făcătoare a bunătăţii Tale, Doamne, pe care ne-ai dat-o nouă nevrednicilor spre mântuire, milostiveşte-Te, Stăpâne şi mântuieşte pe poporul cel dreptcredincios şi ţara aceasta. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfințirii dumnezeiescului locaș al Sfintei Învieri a lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, de la Ierusalim, în anul 335
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul
Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta Italica din orașul Cezareea Palestinei.
Deși era păgân, Corneliu era un om bun și milostiv așa cum vedem în Faptele Apostolilor, capitolul X.
Aflând despre învățăturile și patimile Domnului nostru Iisus Hristos începuse să creadă și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primit Sfântul Botez.
Acest lucru nu era tocmai ușor de împlinit, deoarece creștinii veniți din Iudeea în frunte cu Sfântul Apostol Petru susțineau că păgânii trebuie să fie mai întâi tăiați împrejur, să primească legea mozaică și pe urmă să fie botezați.
În Faptele Apostolilor capitolul X, versetele 10-16 se arată descoperirea lui Dumnezeu către Sfântul Apostol Petru prin care i se arată că și păgânii pot fi primiți la creștinism numai prin sfântul botez.
Corneliu Sutașul a fost cel dintâi păgân primit în creștinism, în felul acesta el a deschis calea păgânilor către Hristos.
După ce a primit sfântul botez, Corneliu a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit Episcop.
În timp ce se afla în Efes cu Petru și Timotei, sunt înștiințați că în orașul Schepsia există păgâni.
Au tras la sorți și aceștia au căzut asupra lui Corneliu.
Ajungând în oraș, senatorul Dimitrie îl prinde pe Corneliu și îl obligă să jertfească idolilor.
Atunci Corneliu s-a rugat lui Dumnezeu și s-a cutremurat pământul, prinzând sub dărâmături pe soția și fiul senatorului.
Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Corneliu și Evdochia împreună cu Dimitrie sunt scoși teferi de sub dărâmături.
În urma acestei minuni, senatorul Dimitrie se botează împreună cu familia sa și alți 277 de păgâni.
Episcopul Cornelie a construit pe locul vechiului templu păgân, o frumoasă biserică.
Despre moartea sa unii spun că a rămăs până la sfârșit în orașul Schepsia, iar alții spun că Sfântul Apostol Pavel l-a trimis ca Episcop în Troada (Troia – Ilion) și că acolo a murit.
Tropar Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei († 258)
Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut către anul 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului. În Biserica Ortodoxă prăznuirea lui se face la 13 septembrie. Nu trebuie confundat cu Sf. Ciprian, fostul vrăjitor, pomenit de Biserică pe 2 octombrie – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius.
Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă.
Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl repspecta și îl iubea ca pe un părinte.
Convertirea a produs o schimbare radicală a concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși.
A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea.
În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei.
Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare.
În anul 250 în timpul persecuției împăratului Deciu a crescut numărul creștinilor din Africa care au apostaziat.
Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Ciprian s-a retras într-un loc ascuns.
După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian a a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creștinism și a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitența.
Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei și cu Episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnav pe moarte.
O contribuție deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții, implincâdu-se în numeroase acte de milostenie și întrajutorare creștină.
În anul 256 izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august.
În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereușite, este condamnat la moarte și executat la data de 14 septembrie 258.
Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina.
Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creștine.
Glasul al 4-lea
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop (Secolele XV – XVI)
Sf. Cuv. Ioan de la Prislop (Secolele XV-XVI) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârşitul veacului al XV-lea, în satul Silvaşul de Sus, din apropierea oraşelor Haţeg şi Hunedoara.
El îşi însoţea părinţii la lucrul câmpului unde, treptat, a început să înţeleagă, din contemplarea naturii, înţelepciunea şi atotputernicia Ziditorului tuturor.
Credinţa i-a sporit prin învăţăturile primite de la părinţii săi dreptcredincioşi şi prin rugăciunile făcute în biserica satului, dar şi în singurătate.
Dorind să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească şi s-a închinoviat în obştea călugărilor de la Mănăstirea Prislop, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana (†1406), în care se păstrau încă vii amintirea şi rânduiala lăsate de marele stareţ.
După mai mulţi ani şi după ce s-a deprins cu virtuţile ascultării şi smereniei, cu binecuvântarea duhovnicului său s-a retras pe malul abrupt al pârâului Slivuţ, nu departe de mănăstire, unde şi-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”.
Aici a vieţuit în neîncetate rugăciuni şi posturi, bine plăcând lui Dumnezeu.
Viaţa sa îmbunătăţită s-a sfârşit, potrivit tradiţiei locului, în acest fel:
Pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători, de pe versantul celălalt al prăpastiei, l-au vânat, neştiind că vieţuia în acele locuri.
Poporul dreptcredincios l-a cinstit cu evlavie ca sfânt încă din timpul vieţii, dar şi după neaşteptatul lui sfârşit.
Vestea despre el s-a răspândit şi în Ţara Românească, de unde au venit câţiva călugări care i-au cerut trupul, ducându-l şi tăinuindu-l într-una din mănăstirile de peste munţi.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop stă până astăzi pildă vie de sfinţenie pentru credincioşii din părţile Haţegului şi Hunedoarei, iar chilia Sfântului rămâne loc de pelerinaj pentru toţi cei ce se îndreaptă către străvechea mănăstire a Prislopului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, având zi de prăznuire data de 13 septembrie a fiecărui an.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Glasul 1
Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Gordian şi Sfinţii Mucenici Macrobie, Helie, Valerian, Zotic, Seleuc şi Lucian († 323 – 324)
Acești mucenici au pătimit prin anii , în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Sfinţii Macrobiu şi Gordian erau doi tineri de prin părţile Asiei Mici, unul era din Paflagonia, iar celalalt din Capadocia.
Amândoi slujeau la curtea împaratului Liciniu.
Dar, într-o zi aflându-se că sunt creştini, au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici a avut loc judecarea şi execuţia Sfinţilor Zotic, Lucian şi Helie, care în final au şi fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştina.
La aceasta au fost nevoiţi să asiste şi cei doi sfinţi exilaţi de Liciniu.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au primit şi ei mucenicia, fiind condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Ultimul dintre cei prăznuiţi în această zi, Sfântul Mucenic Valerian, a murit plângând pe mormintele fraţilor săi de credinţă.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton și Seleuc
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Petru cel din Agreia
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mare Muceniță Ketevan, regina Georgiei
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Ierotei cel nou, Iviritul
Tot în această zi, pomenirea Sf. Aristide din Atena, filozoful (Secolul al II-lea d.Hr.)
Aristide Atenianul a fost un filozof grec şi apologet creștin din secolul al II-lea d.Hr., contemporan cu apostolul Cvadrat.
Aristide este un sfânt al Bisericii Ortodoxe şi prăznuirea sa este celebrată pe 13 septembrie (iar în Biserica Catolică pe 31 august).
Informaţiile cu privire la viaţa lui sunt foarte puține. Singurele lucruri pe care le știm despre el sunt că era din Atena și că și-a păstrat haina de filosof și după convertirea la creștinism.
A rămas cunoscut în istoria Bisericii pentru o Apologie pe care ar fi scris-o și adresat-o împăratului Adrian.
Ieronim, care îl numește „ucenic foarte elocvent al lui Hristos sub vechea haină (de filosof)”, spune că Aristide a înmânat o Apologie pentru creștini împăratului Adrian (care a împărăție în anii 117-138).
La fel, Eusebiu de Cezareea, spune: „Aristide, la rândul lui, credincios ucenic al religiei noastre, a lăsat o Apologie a credinței dedicată împăratului Adrian.”
Scrieri
Apologia lui Aristide
Apologia lui Aristide a fost considerată pierdută timp de mai multe secole, până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În 1878, un fragment armenian al apologiei a fost editat de călugării de la Mănăstirea Sfântul-Lazăr din Veneția.
Intitulat „Împăratului Adrian Cezar, de la filosoful atenian Aristide”, fragmentul de traducere în limba armeană veche provenea dintr-un manuscris din secolul al X-lea.
În 1889, autenticitatea fragmentului din Veneția a fost confirmată de descoperirea unei traduceri siriace complete a Apologiei lui Aristide în codicele 16 din Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, de către cercetătorul americanul Rendel Harris.
Odată cu editarea acestui manuscris, cercetătorii au aflat că o scriere foarte populară scrisă probabil în secolul al VII-lea, Viața lui Varlaam și Ioasaf, s-a inspirat din Apologia lui Aristide.
Manuscrisul siriac a mai adus și aprecierea că Apologia ar fost dată împăratul Antonin Pius în anul 140. Fără să se poată pune de acord, mai multe grupuri de cercetători consideră că Aristide a scris Apologia sa fie în anii 124-125, fie undeva între anii 133 și 134, fie în anul 140 (cum spune manuscrisul siriac).
În 1922, alte două fragmente ale Apologiei, în limba greacă originală a scrierii au fost descoperite și publicate, după un papirus din British Museum.
Apologia lui Aristide este cea mai veche apologie creștină ajunsă până în zilele noastre.
Alte scrieri
În căutarea unui autor pentru scrierea Epistola către Diognet, unii patrologi l-au sugerat Aristide ca posibil autor, din cauza unor similitudini în stilul celor două scrieri, în descrierea creștinilor, în aprecierile față de evrei, precum și alte similitudini.
Abatele H. Doulcet a fost unui din principalii susținători ai acestei presupoziții, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Lui Aristide i se mai atribuie și o omilie la cuvântul „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23, 43), adresat de Mântuitorul Iisus Hristos tâlharului celui de-a dreapta.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Nașterea Maicii Domnului
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Nașterea Maicii Domnului
Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.
Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor.
Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat.
Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi.
Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.
Slujba sărbătorii
În seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament.
Prima este din Cartea Facerii 28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu:
“Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, 17).
A doua este din Cartea lui Iezechiel 43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului.
Iar a treia este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.
Uneori se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca 1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului și include și Cântarea Maicii Domnului:
“Mărește suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”
Citirea Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11 și vorbește despre “Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.”
Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii Domnului.
În ea, Domnul spune: “binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul Domnului și îl păstrează în inima lor!”
Nasterea Maicii Domnului – foto preluat de pe calendar-ortodox.ro
Imnografie
Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului
Glasulul al 4-lea
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară,
bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății,
Hristos Dumnezeul nostru!
Și dezlegând blestemul,
a dat binecuvântare,
și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.
Condacul Nașterii Maicii Domnului
Glasulul al 4-lea
Ioachim și Ana, din defăimarea nenașterii de fii,
și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au izbăvit,
Preacurată, prin sfântă nașterea ta.
Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor izbăvindu-se, când strigă către tine:
Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre.
Imnuri de înainte-prăznuire
Tropar la Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului
Glasul 4-lea
Astăzi, din rădăcina lui Iesei și din coapsele lui David
Slujitoarea Domnului, Maria, se naște pentru noi.
Pentru aceea se înnoiește și se bucură toată făptura!
Cerul și pământul împreună se bucură.
Neamuri, lăudați-o,
Căci Ioachim se bucură și Ana prăznuiește, strigând:
“Cea stearpă dă naștere Născătoarei de Dumnezeu, Hrănitorul vieții noastre!”
Condac la Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului
Glasulul al 3-lea
Astăzi Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu Maria
Cămara de nuntă a Mirelui ceresc
După voia lui Dumnezeu se naște din femeie stearpă,
pregătită fiind ca o caleașcă a lui Dumnezeu-Cuvântul.
Ea a fost mai înainte rânduită pentru aceasta, fiind ușă dumnezeiască și adevărata Maică a Vieții.
Nașterea Maicii Domnului
articol preluat de pe doxologia.ro
Nașterea Maicii Domnului – foto preluaat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Arhanghelul Gavriil a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”.
Domnul, Cel ce locuiește în Cer, vrând să Se arate pe pământ și să viețuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălășluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împărați ca mai înainte să-și pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Și, precum palatele împăraților pământești se zidesc de prea înțelepții lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase și mai desfătate decât alte locuințe omenești, a trebuit a se zidi așa și palatul cerescului împărat al slavei.
În Legea veche, când a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înțeleptul lucrător Hiraam, care era meșter renumit și plin de înțelepciune și de știință, ca să săvârșească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru și chiparos, care se aduceau din Liban, și din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereți, și nenumărate feluri de pomi și de flori. Deci, avea și lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulțimea poporului lui Israel. Și a venit întru ea slava Domnului în foc și în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuiește în biserici făcute de mâini omenești. „Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria. Și de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înțelepți, adică de însăși înțelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înțelepciunea lui Dumnezeu sunt fă-cute bune și desăvârșite. Iar de vreme ce palatul cel însuflețit l-a zidit înțelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvârșita casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată și neîntinată cămară; neprihănitului Mielușel I s-a zidit cea fără de prihană sălășluire, la care lucru Însuși este martor credincios în cer, zicând către dânsa: „Toată ești bună, cea de aproape a Mea, și prihană nu este în tine”. Iar Sfântul Damaschin zice: „Toată ești cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.
Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatră aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praștie. Și că din niște lemne binemirositoare de cedru și de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfântul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-și trăgea obârșia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfânta și dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Și era Preacurata Fecioară după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.
O, Doamne, din câte prea scumpe materii și din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însuflețit al Împăratului slavei! Și precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră și de lemn aveau mai multă cinste decât aurul cel curat cu care erau aurite; tot așa în nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc și arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăția deplină a sfinților ei părinți, care este mai scumpă decât tot aurul și argintul și mai cinstită decât pietrele cele de mult preț. Tot lucrul pământesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfânta Fecioară s-a născut din curăția părinților, care este mai presus decât tot neamul bun. Acest lucru îl mărturisește Sfântul Ioan Damaschin, vorbind așa către sfinții și drepții dumnezeiești părinți: „O, fericită însoțire, Ioachime și Ano! din rodul pântecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-ați cunoscut!” După cuvântul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veți cunoaște pe dînșii. Ați rânduit viața voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că viețuind în curăție și cuvioșie ați răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naștere fecioară, cu mintea, cu sufletul și după naștere fecioară și totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul și trupul de-a pururea feciorind.
Visul Sfântului Ioachim (Giotto di Bondone, 1267 – 1337) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvântătoare, Ioachime și Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăție, v-ați învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeiești, pentru că pe Fecioară, dumnezeiasca Maică, voi viețuind cu dreaptă credință și cu cuvioșie, în omenească fire ați născut, ați odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce și pe îngeri acum stăpânește. O, prea frumoasă și prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăția cu preoția s-au îmbogățit!”.
Cu aceste cuvinte, Sfântul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinți s-a născut dumnezeiasca Maică, din cât de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însuflețit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dânsa: „Cu adevărat ești Fecioară curată mai presus decât toate”. Însă nu cu înălțimea locului, ci cu a bunătăților și cu a darurilor dumnezeiești, pentru că locul unde s-a născut prea Binecuvântată Fecioară era o cetate mică în pământul Galileei, care se numește Nazaret (Despre casa lui Ioachim și Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărți scrie că în Nazaret, și nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflându-se neslăvită și necinstită și locuitorii ei defăimați. Mai apoi și pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?”. Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte și spre cei smeriți privește”, a binevoit să se nască Preacurata Maică Să, nu în Capernaumul cel ce prin mândrie până la cer se înălțase, ci în smeritul Nazaret, arătând că tot ce este între oameni înalt este urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dânșii cu vederea și defăimat, aceea la Dânsul este înalt și cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălțimea bunătăților Preacuratei Fecioare. Precum prin nașterea Sa în Betleem, care se tâlcuiește „casa pîinei”, a închipuit cu taină că El este pâinea cea coborâta din cer spre însuflețirea și întărirea lumii, așa și în nașterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tâlcuiește „înflorit, sfințit și deosebit de cele pământești, încununat și păzit”.
Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor și sterp și a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveștejită, care înflorește pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfințită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa și a umbrit-o. Și este mai sfântă decât toți sfinții, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toți sfinții. Ea este deosebită de păcătoșii pământești, căci nici un păcat în toată viața sa n-a cunoscut.
Nașterea Sfintei Fecioare Maria de Giotto, în Capela Scrovegni, Padova, Italia (circa 1305) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Toți cu David grăiesc: „Fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea”. Numai singură aceea grăiește: „Fără de nelegiuire am alergat și v-am îndreptat”, pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcând păcatul, ci și pe păcătoși abătându-i de la lucrurile cele rele, așa cum zice Biserica spre dânsa: „Bucură-te, ceea ce curățești lucrurile cele spurcate”. Ea este încununată cu slavă și cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminție a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curați și drepți născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire și slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decât a naște pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decât aceasta, ca și după naștere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decât serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decât heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înțelepciunea și cu cunoștința cea dumnezeiască i-a covârșit. „Iar slavă, cinste și pace se cuvine tot omului care face binele”, zice apostolul. Și cine din pămînteni s-a aflat lucrător de bunătăți mai bun decât Preacurata Fecioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă și păzită, că vistieria curăției sale feciorești o păzea cu strășnicie, încât nici îngerului nu voia să o încredințeze, pentru că, văzând pe înger, s-a tulburat de cuvântul lui și gândea în ce chip va fi acea închinare?
Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară și cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătățile și dumnezeieștile daruri nu este foarte înăl-țat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deși pe pământ din pământeni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gânditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia nașterea lui Ioan, același a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer și numele ei cel prea binecuvântat zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”.
Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfântă, Ierusalim nou, pogorât din cer de la Dumnezeu și locaș al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcașul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălțat, născând pe Împăratul Hristos. „O, înălțime, cu anevoie de suit de gândurile omenești!”.
Dar ce fel de frumusețe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe același Ioan Damaschin, care zice așa: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca și cu o haină de aur și înfrumusețată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, așa sla-vă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei”. Și iar zice același: „Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, și în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preț”. O podoabă ca aceasta este înfrumusețarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decât ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi și de flori. Dar și în această însuflețită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci vița sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a și întrecut.
“Nașterea Maicii Domnului” de Jusepe Leonardo (1601 – 1656) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dacă Biserica a obișnuit a-i numi heruvimi pe alți sfinți, cântând: „Ce vă vom numi pe voi, sfinților? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos”, cu atât cu cât mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupește Hristos și pe mâinile ei cele preacurate a șezut Dumnezeu ca pe un scaun: „scaun de heruvimi, fecioară”. A închipuit în sine și asemănările pomilor celor bine roditori, făcându-se, duhovnicește, măslin roditor în casa lui Dumnezeu și finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numește mlădița de viață purtătoare, Biserică cântând așa: „Din cea neroditoare rădăcină, mlădiță de viață purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor”. Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumusețele ei cele duhovnicești. Dar, pe lângă acestea, și de cele trupești nu era lipsită, după cum adeveresc mulți dascăli bisericești, că în toată partea cea de sub soare n-a fost și nu va fi fecioară așa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi știut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată fața ei. Un palat ca acesta înainte și-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul și cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă și desfătat: „Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat”. Și au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.
Cea desfătată sălășluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci și nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălășluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiții săi: „Inima noastră s-a lărgit, aveți loc destul întru noi”. Dar, la care din sfinți poate să se găsească milostivirea așa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atât cel curat, după cum și păcătosului iarăși nu-i este strâmt aici. Acolo cel pocăit are locul său și disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca și în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci și vietăților celor necurate se află scăpare.
Întru a ei milostivire toți cei scârbiți, năpăstuiți, flămânzi, învi-forați și bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu știe să fie nemi-lostivă cea al cărei pântece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulți străjeri înarmați păzesc palatele împăraților pă-mîntești și nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc și îi întreabă de unde și la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însuflețit, deși este înconjurat de heruvimi și de serafimi și de nenumărate cete ale îngerilor și ale tuturor sfinților, la ușa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu oprește pe cela ce va să intre. Nu-i opresc străjerii, nu-i gonesc ostașii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, și primește dar spre cererea cea de folos.
Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pântece neroditor, dându-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea lui Dumnezeu, Cuvântului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfântului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh de la noi cei din țarină, să fie cinste și slavă în veci”. Amin.
cititi mai mult despre Nașterea Maicii Domnului pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
cititi si: