La ordinea zilei – 9 iulie 2020

Situația din România - 9 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 9 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 9 iulie

Ortodoxe – Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ; Sf. Sfinţit Mc. Pangratie, Episcopul Tavromeniei

Greco-catolice – Sf. ep. m. Pancraţiu

Romano-catolice – Ss. Augustin Zhao Rong, pr. şi 119 îns., m.; Veronica Giuliani, fc.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 9 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

(…) În viața unui stat, există situații excepționale care impun măsuri excepționale, situații în care chiar paradigma acțiunii statale se schimbă. Fără îndoială, regimul stării de urgență a fost gândit de legiuitorul constituant astfel încât să asigure un răspuns prompt la un pericol iminent pentru cetățeni sau chiar pentru însuși statul român. Tocmai din acest motiv, întregul cadru normativ al măsurilor excepționale, pe de o parte, trebuie regândit și aliniat cu arhitectura constituțională, iar, pe de altă parte, trebuie să cuprindă instrumente suficiente pentru o acțiune promptă și eficientă a autorităților.

Prin Constituție, în situații de criză sanitară, statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice. În realizarea acestei obligații, soluțiile legislative, pe lângă faptul că trebuie să asigure un just echilibru între drepturile și libertățile concomitent garantate și protejate de stat, trebuie să asigure și depășirea crizei.

De aceea, în spiritul Constituției, fac un apel la colaborare loială între instituțiile fundamentale ale statului. Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor. Interesul comun al tuturor, în acest moment, trebuie să fie, mai presus de orice, salvarea vieții românilor și protejarea cetățenilor țării noastre. În astfel de momente de cumpănă pentru o întreagă țară, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor deținute.

Vedem permanent în ultimele săptămâni tot felul de contre și dispute despre o măsură sau alta. România și românii au nevoie din partea politicienilor nu doar de verva discursurilor politice, uneori subsumate interesului de campanie, ci de argumente raționale, solide, de disponibilitate de a asculta experții din domeniu și de a găsi soluțiile cele mai bune pentru societate.

Este nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, dincolo de viziunile care ne despart, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar. Virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege și nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenței lui. De aceea, fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritățile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.

Dragi români,

Am intrat, de aproape o jumătate de an deja, într-o perioadă cu extrem de multe incertitudini și este absolut normal să resimțim nesiguranță și să ne dorim ca totul să revină cum a fost. Și eu îmi doresc asta. Deocamdată însă acest lucru, din păcate, nu este posibil. Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, însă ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să reușim acest lucru. Oricâte eforturi ar face statul, sănătatea noastră, a tuturor, ține și de conștiința fiecăruia.

Să purtăm mască, să respectăm distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mâini! Asta ne spun medicii.

Aceste trei măsuri nu sunt menite să ne facă viața mai grea, ci, dimpotrivă, să ne protejeze. Ele ne asigură libertatea de a face în siguranță aproape toate activitățile de care ne bucuram înainte de pandemie. Să nu pierdem ceea ce am câștigat deja! Suntem o națiune puternică și putem să trecem împreună cu bine și peste această perioadă.

Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!

cititi mai mult pe www.presidency.ro

 

Mureş: Tibi Uşeriu şi fostul Principe Nicolae, alături de voluntarii care construiesc traseul turistic Via Transilvanica

Triplul câştigător al ultramaratonului Yukon Arctic Ultra, Tibi Uşeriu, şi fostul Principe Nicolae al României lucrează alături de voluntarii implicaţi în construirea şi marcarea celui mai mare traseu turistic din ţară, Via Transilvanica “Drumul care uneşte”, pe care îl consideră unul dintre cele mai importante proiecte de ţară, care ar putea deveni un fel de El Camino românesc.

Atât pe Tibi Uşeriu, cât şi pe fostul Principe Nicolae i-am întâlnit, joi, la Sighişoara, alături de iniţiatorul proiectului Via Transilvanica, Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, unde descărcau dintr-un TIR bornele care marchează traseul turistic, arătându-se entuziasmaţi că participă la acest proiect de anvergură naţională.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

CryptoDATA lansează joi la Buzău un balon meteo pentru testarea unui sistem internet prin blockchain

Compania românească CryptoDATA urmează să lanseze în stratosferă, joi, lângă Buzău, un balon meteo care conţine echipamente de satelit prin care testează o nouă tehnologie de comunicare criptată prin blockchain, potrivit unui comunicat remis miercuri în numele companiei. Balonul meteo va fi lansat la o altitudine de aproximativ 33 de kilometri şi va transporta în stratosferă un set de echipamente care testează comunicarea globală criptată Voice Over Blockchain Protocol.

Tehnologia care urmează să fie testată face parte din proiectul Globar, descris drept o nouă reţea globală ce are ca scop comunicarea şi transferul de date securizate între utilizatori. Compania românească CryptoDATA colaborează în acest proiect cu firma românească Autonomous Flight Technology şi cu companiile americane Momentus şi SpaceX.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

AEP: 18.981.972 cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii iunie

Prahova: 8 persoane reţinute şi 26 sub control judiciar în dosarul privind obţinerea ilegală de permise auto

Sălaj: Patru persoane au murit într-un accident rutier pe DN 19 B

Constanţa: Nouă persoane transportate la spital în urma coliziunii între două autoturisme pe Autostrada Soarelui

Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare pe râul Prut, până la ora 00:00

 

Situația din România – 9 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate.

Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat miercuri după-amiază încă 330 de cazuri de COVID-19, ceea ce aduce la 18.471 numărul total al cazurilor înregistrate până acum în această ţară, potrivit Radio Chişinău. În precedentele 24 de ore, în Republica Moldova (ţară cu o populaţie de aproximativ 4,04 milioane locuitori) s-au înregistrat 11 decese cauzate de noul coronavirus, numărul total al cazurilor fatale ajungând astfel la 614, dintre care 33 în rândul personalului medical.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.104 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 8 iulie 2020, au fost raportate 1 562 755 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 286.349 (+581) 44.391 (+155) 1.378 (+3)
Spania 252.130 (+341) 28.392 (+4) 150.376 -
Italia 241.956 (+137) 34.899 (+30) 193.640 (+825)
Franţa 168.810 (+475) 29.933 (+40) 77.780 -
Germania 197.341 (+397) 9.036 (+12) 183.153 (+112)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 8 IULIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

11.801.805 (+215.600) 543.902 (+6.201) 6.587.439 (+139.783)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 7 – 8 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Coronavirus: Situaţia cazurilor de COVID-19 în statele vecine României

 

Coronavirus: Serbia renunţă la reimpunerea restricţiilor preconizate pentru weekend după manifestaţii violente

Serbia a renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad pentru a opri o nouă propagare a infecţiilor cu noul coronavirus, după două zile de manifestaţii violente împotriva oricărei reintroduceri de restricţii, potrivit Reuters.

Grupul de criză al guvernului responsabil cu gestionarea situaţiei epidemice a decis în schimb să interzică adunările publice în spaţii închise şi deschise cu mai mult de zece persoane, pentru a reduce la minimum riscul contaminărilor.

De asemenea, restaurantelor şi cafenelelor le va fi permis să funcţioneze în interior doar până la ora 21:00. “Izolarea la domiciliu ar fi fost măsura cea mai eficientă, dar am decis în schimb să luăm în locul ei această măsură interimară“, a declarat presei şefa guvernului sârb Anna Brnabic, după reuniunea grupului de criză.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

CEDO condamnă Bulgaria pentru refuzul de a recunoaşte schimbarea de sex a unui bărbat

Bulgaria a încălcat drepturile unui bărbat transsexual refuzând ca el să-şi schimbe numele şi sexul feminin înregistrate oficial, a hotărât joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), informează dpa. Un tribunal bulgar a respins cererea bărbatului ca fiind legal inadmisibilă, chiar dacă a acceptat că el se consideră de sex masculin, trăieşte ca un bărbat şi a suferit o intervenţie chirurgicală la sâni.

CEDO a notat că alte instanţe bulgare au aprobat schimbări în registrele de stare civilă în cazuri similare şi chestiunea se află în prezent în faţa Curţii Supreme de Casaţie a ţării. Reclamantul a declarat instanţei din Strasbourg că el a vrut efectuarea operaţiei finale de schimbare de sex, dar că medicii au refuzat să o facă fără o hotărâre judecătorească ce confirmă schimbarea sa de sex. CEDO a decis că Bulgaria a încălcat dreptul bărbatului la viaţă privată şi a dispus ţării să-i plătească 7.500 de euro (8.500 dolari) reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Creşterea temperaturilor în următorii cinci ani, o ”provocarea enormă” pentru îndeplinirea obiectivului Acordului de la Paris (OMM)

Vremea la nivel mondial va continua să se încălzească în următorii cinci ani, iar temperaturile ar putea chiar să depăşească temporar cu 1,5 grade Celsius valorile din perioada pre-industrială, a anunţat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), citată de Reuters.

Aceasta nu înseamnă că va fi depăşit pragul de 1,5 grade Celsius, stabilit de oamenii de ştiinţă drept plafon pentru evitarea schimbărilor climatice catastrofale. Însă, demonstrează tendinţa de încălzire continuă într-un ritm rapid, subliniind ”provocarea enormă” cu care se confruntă lumea pentru îndeplinirea obiectivului Acordului de la Paris din 2015 de reducere a emisiilor responsabile de încălzirea climei suficient de mult pentru a menţine creşterea temperaturilor ”mult sub” 2 grade Celsius, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Activiştii Greenpeace au amplasat un banner anti-schimbări climatice pe o macara înălţată deasupra Catedralei Notre-Dame

Activiştii Greenpeace au amplasat joi un banner pe care se putea citi “Clima: E timpul pentru acţiune!” pe o macara înălţată deasupra Catedralei Notre-Dame din Paris, grav afectată de un incendiu anul trecut, notează Reuters.

Franţa nu face suficient pentru a controla schimbările climatice“, a declarat Jean-Francois Juilliard, şeful Greenpeace Franţa. “Este timpul pentru acţiune acum, am avut destule promisiuni şi discursuri“, a subliniat el. Alegerile locale de luna trecută au dus la o creştere a sprijinului acordat Verzilor în marile oraşe franceze.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Bulgaria: Un consilier şi un secretar ai preşedintelui Radev, arestaţi; percheziţii la sediul administraţiei prezidenţiale

Coreea de Sud: Primarul dispărut al Seulului, găsit mort

Inundaţii în Japonia: Cel puţin 60 de morţi în urma ploilor torenţiale

Știrile zilei – 9 iulie 2020

Revista Presei din 9 iulie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si

- Evenimentele Zilei de 9 iulie în Istorie

La ordinea zilei – 8 iulie 2020

Situația din România - 8 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 8 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 8 iulie

Ortodoxe – Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul

Greco-catolice – Sf. m. Procopie

Romano-catolice – Ss. Aquila şi Priscilla, soţi m.

 

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis

 

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban: Suntem într-un moment de cumpănă. Există riscul unei creşteri în continuare a numărului de cazuri. Guvernul este la datorie, alături de toate celelalte autorităţi care sunt implicate în lupta anti-COVID. De fiecare dată când a fost necesar am luat toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa românilor. În toate situaţiile create ca urmare a unor decizii care au fost luate de alte instituţii decât de instituţiile guvernamentale, am pus pe masă soluţii şi am cerut adoptarea acestor soluţii şi am asigurat implementarea acestor soluţii.

Vreau, în schimb, să transmit un mesaj: doar guvernul, doar autorităţile singure nu pot să asigure stăvilirea epidemiei şi revenirea la normalitate. Avem nevoie de implicarea tuturor celorlalte instituţii, avem nevoie de un comportament responsabil din partea tuturor liderilor politici, tuturor reprezentanţilor acestora în instituţii publice, în autorităţi ale administraţiei locale. Avem nevoie de o implicare serioasă şi responsabilă a tuturor companiilor, avem nevoie de fiecare cetăţean român să fie alături de noi în această bătălie contra unei epidemii fără precedent, care pune în pericol societatea românească şi îl poate pune în pericol pe oricare dintre cetăţenii români.

(Declarații de presă susținute la Palatul Victoria)

 

Situația din România – 8 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.095 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 7 iulie 2020, au fost raportate 1 558 868 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 285.768 (+352) / 44.236 (+16) / 1.375 -
Spania 251.789 (+1.244)/ 28.388 (+3) / 150.376 -
Italia 241.819 (+208) / 34.869 (+8)/ 192.815 (+574)
Franţa 168.335 (+1.375) / 29.893 (+27) / 77.780 (+336)
Germania 196.944 (+390)/ 9.024 (+26) / 183.041 (+881)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 7 IULIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

11.586.205 (+167.730)/ 537.701 (+3.743)/ 6.447.656 (+144.967)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 6 – 7 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Coronavirus: Africa depăşeşte jumătate de milion de cazuri de COVID-19, potrivit OMS

Africa a înregistrat peste o jumătate de milion de infectări cu noul coronavirus, multe ţări de pe acest continent confruntându-se cu o creştere semnificativă a numărului de cazuri COVID-19, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA. Până în prezent, virusul a dus la moartea a 11.595 de persoane pe acest continent, potrivit OMS.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Serbia: Zeci de arestări la Belgrad în urma ciocnirilor între protestatari şi forţele de ordine după anunţarea reluării restricţiilor

Clădirea parlamentului de la Belgrad a devenit marţi seara târziu scena unor ciocniri între forţele de ordine şi un grup de manifestanţi care protestau împotriva reinstaurării restricţiilor legate de noul coronavirus, relatează AFP şi dpa. Miercuri, poliţia a anunţat că 23 de persoane au fost arestate şi 43 de ofiţeri au fost răniţi în cursul protestelor care s-au calmat abia dimineaţa.

Ciocnirile au avut loc la câteva ore după ce preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat noi interdicţii de circulaţie în weekend pe motivul deteriorării situaţiei epidemiologice.

Câteva mii de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului şi au blocat traficul, dar nu au avut loc incidente până când un grup de protestatari au forţat cordonul poliţiei şi au intrat în clădire. Poliţia i-a respins, dar apoi o mulţime de circa 100 de persoane au continuat să avanseze spre clădirea parlamentului, bătând în retragere doar după ce forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro; romania.europalibera.org

 

Coronavirus: Preşedintele Vucic avertizează că în Serbia nu mai sunt locuri în spitale şi cere încetarea protestelor

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a cerut miercuri încetarea protestelor pentru a evita răspândirea şi mai mult a coronavirusului, în condiţiile în care nu mai sunt locuri libere în spitale, după ce zeci de manifestanţi şi poliţişti au fost răniţi în urma violenţelor din timpul acestor proteste declanşate după anunţul privind reinstituirea unor restricţii antiepidemice, transmite agenţia Reuters.

Nu mai sunt paturi libere în spitalele noastre, vom deschide noi spitale”, a spus preşedintele Vucic într-un mesaj către naţiune. El a acuzat de asemenea organizaţii de extremă dreapta şi unii ”ofiţeri de informaţii” regionali, pe care nu i-a precizat, că pun la cale revolte pentru ”a submina poziţia Serbiei”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Secretarul general al ONU denunţă o ”interferenţă străină” fără precedent în Libia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat miercuri o “interferenţă străină care a atins niveluri fără precedent” în Libia, prin “livrarea de echipamente sofisticate şi numărul mercenarilor implicaţi în lupte”, potrivit France Presse.

Pronunţându-se în cursul unei videoconferinţe ministeriale a Consiliului de Securitate, Antonio Guterres şi-a exprimat îngrijorarea faţă de regruparea forţelor militare în jurul oraşului Sirt, situat la jumătatea drumului între Tripoli în vest şi Benghazi în est.

Forţele Guvernului de uniune naţională libian (GNA), cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, “cu un sprijin extern semnificativ, continuă să avanseze spre est şi sunt în prezent la 25 km vest de Sirt”, a spus el. În trecut, forţele GNA au încercat în două rânduri să cucerească oraşul, a precizat secretarul general al ONU.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Inundaţii în Japonia – Cel puţin 55 de morţi şi precipitaţii record în centrul ţării

Japonia a rămas miercuri în stare de alertă, în contextul în care ploile torenţiale afectează în prezent centrul ţării, iar inundaţiile şi alunecările de teren din weekend-ul trecut s-au soldat cu cel puţin 55 de morţi, informează AFP. Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a plasat miercuri dimineaţă în alertă maximă regiunile Gifu şi Nagano, din centrul muntos al ţării. La amiază, nivelul de alertă a fost redus cu o treaptă. “În aceste zone, ploile sunt la un nivel fără precedent“, a declarat un responsabil JMA, miercuri dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA confirmă că şi-au anunţat retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

SUA au confirmat marţi că au notificat oficial ONU cu privire la retragerea americană din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzată de Washington că a reacţionat cu întârziere la pandemia de coronavirus, relatează AFP. Notificarea va fi efectivă în termen de un an, 6 iulie 2021, au precizat mai mulţi oficiali ai guvernului american, cel mai important contribuabil al organizaţiei.

Preşedintele Donald Trump a lansat oficial procedura de retragere a Statelor Unite din OMS. “Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie”, a scris pe Twitter Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru afaceri externe din Senatul SUA.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 8 iulie 2020

Revista Presei din 8 iulie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si

- Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Dacia, circa 100 d.HR., înainte de cucerirea romană - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dacia, circa 100 d.HR., înainte de cucerirea romană

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 8 iulie

(BOR) Sfântul Mare Mucenic Procopie și Sfânta Muceniță Teodosia, mama sa; ✝ Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul; Cuviosul Teofil Izvorâtorul de mir

(BRU) Sf. Procopiu, martir († 303)

 

(BRC) Ss. Aquila și Priscilla; Sf. Virginia

(calendar evanghelic, catolic) Sf. Kilian - Sfântul Kilian (ca.640 – 689 în Würzburg) a fost un episcop misionar irlandez care a fost omorât ca martir împreună cu însoțitorii săi de prințesa Gailana în Würzburg, deoarece a refuzat să binecuvânteze căsătoria prințesei văduve cu fratele răposatului.

 

Zile onomastice – Edgar, Kilian

 

Astăzi în istorie pentru 8 iulie

 

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie:

- 8 iulie 158 – Ultima mențiune epigrafica a Daciei Superior;

- 8 iulie 1481 – Bătălia de la Rîmnic

 

8 iulie 158 - Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior. În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară. Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129.

Dacia romana (106 - 271) - foto: ro.wikipedia.org

Dacia romana (106 – 271) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior Dacia Superior era guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.

Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior. Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere. Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia. La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis. În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.
cititi mai mult despre Dacia romană (106 – 271) pe www.unitischimbam.ro

 

8 iulie 452 - Papa Leon I il implora pe regele hunilor Attila,sa nu invadeze Roma. Attila, care a distrus deja Galia, dar a suferit o infrangere zdrobitoare in bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, accepta si isi retrage armata de la portile Romei. Attila a murit la scurt timp după aceea pe malurile Dunării, iar vastul imperiu hun cladit de el,dispare.

 

8 iulie 1153 - A murit Papa Eugenius al III-lea;(n.aprox. 1080 in Pisa,Italia).

 

8 iulie 1392 - Menționarea prezenței monedelor emise de Tara Romaneasca în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”); era atestată astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

 

8 iulie 1481 - A avut loc Bătălia de la Rîmnic, incheiata cu victoria lui Ștefan cel Mare al Moldovei împotriva oștii munteane condusă de Basarab al IV-lea cel Tânăr, domnul Țării Românești, susținută de armata otomană condusă de Ali-beg și Skender-beg.

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial - foto preluat de pe historia.ro

Ștefan cel Mare – foto preluat de pe historia.ro

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de Xenopol aceeaşi persoană cu Laiolta Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiolta Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite) este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia. În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei. În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“. Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, îngrijora pe Unguri şi pentru a dobîndi ajutoare contra turcilor şi lui Ţepeluş de la aceştea îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi. Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp. În această luptă a cazut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei.

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucise pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe unul Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“, acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş. Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

 

8 iulie 1497 - Navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia. Avea sub comanda sa trei nave. In luna mai va atinge coastele Indiei.

Caminho maritimo para a India.png
da Gama Rute prima călătorie spre India (notat cu negru) Călătoria Pêro da Covilhã (portocaliu) şi Afonso de Paiva (albastru). Rutele comune sunt notate cu linie verde.

 

8 iulie 1581 - Lucaci “riitorul”, profesor la Școala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon și românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.

 

8 iulie 1621 - S-a născut fabulistul francez Jean de la Fontaine; (m. 13 apr. 1695).

Jean de La Fontaine.PNG

Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța – d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale. Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei Franceze.

 

8 iulie 1647 - Prima atestare documentară a comunei Racovița.

 

8 iulie 1695 - A decedat matematicianul si fizicianul olandez Christiaan Huygens; (n. 1629).

Christiaan Huygens-painting.jpeg

Christiaan Huygens (n. 14 aprilie 1629 – d. 8 iulie 1695) a fost un matematician, astronom și fizician olandez. S-a născut în Haga, fiind fiul lui Constantijn Huygens. A studiat dreptul și matematica la Universitatea din Leyda și la College van Oranje din Breda, iar apoi interesul i s-a orientat către științe. În general, istoricii consideră că a fost savantul cu care a început revoluția științifică. În 1655 a descoperit satelitul Titan, primul satelit cunoscut al planetei Saturn.

 

8 iulie 1709 - Marele Război al Nordului - Bătălia de la Poltava – 27 iunie 1709 (stil vechi), 28 iunie 1709 (calendarul suedez), 8 iulie 1709 (S.N.) – Petru cel Mare al Rusiei îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei la Poltava; se încheie astfel rolul Suediei ca putere majoră în Europa.

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poltava 27 iunie 1709 (stil vechi), 28 iunie 1709 (calendarul suedez), 8 iulie 1709 (S.N.) a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 iulie 1730  - Un cutremur estimat la magnitude de 8,7 produce un tsunami care afectează peste 1.000 km de coastă a Chile.

 

8 iulie 1822 - A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley; (n. 4 aug. 1792).

 

8 iulie 1835 - A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc. Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

 

8 iulie 1838 - S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917).

Ferdinand Graf von Zeppelin Profil.jpg

Ferdinand von Zeppelin (n. 8 iulie 1838 – d. 8 martie 1917) a fost constructorul german al dirijabilului. În 1900, cu motorul pregătit de el, a efectuat primul zbor cu un dirijabil rigid cu structură metalică.

 

8 iulie 1839 - S-a nascut John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american; (d. 1937).

John D. Rockefeller 1885.jpg

John D. Rockefeller (n. 8 iulie 1839 – d. 23 mai 1937) a fost un industriaș și filantrop american. El a fost fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA. Standard Oil a început ca un parteneriat în Ohio format de John D. Rockefeller, fratele său, William Rockefeller, Henry Flagler, Jabez Bostwick, chimistul Samuel Andrews și Stephen V. Harkness.

În același timp în care kerosenul și benzina au devenit importante, bogăția lui Rockefeller a crescut, el devenind cel mai bogat om din lume și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari. Ajustând averea sa în funcție de inflație, el este adesea considerat ca fiind cea mai bogată persoană din istorie.

 

8 iulie 1853: Japonia este fortata sa iasa din izolare si sa-si deschida porturile navelor americane. Nave de razboi americane comandate de Matthew Perry, sosesc in Golful Edo (Tokyo).In numele de preşedintelui Statelor Unite, Perry solicită shogunului japonez (din familia Tokugawa) să deschidă porturile tarii sale navelor americane şi sa semneze un tratat de prietenie între cele două ţări. După negocieri, japonezii deschid porturile Shimoda şi Hakodate, oferind un statut privilegiat Statelor Unite ale Americii. Pentru prima dată, Japonia a deschis a lumii occidentale.

 

8 iulie 1859 - Regele Carol XV & IV accede la tronul Suediei-Norvegiei.

Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa - in imagine, Carol al XV-lea în anii 1860 - foto: ro.wikipedia.org

Carol al XV-lea în anii 1860 – foto: ro.wikipedia.org

Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa.

 

8 iulie 1869 - S-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai din Europa, in Timișoara.

 

8 iulie 1868 - A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare“.

 

8 iulie 1873 - Poetul francez Paul Verlaine, încercând să-l ucidă pe amantul său, Arthur Rimbaud – un alt poet francez – îi produce o rană gravă.

Henri Fantin-Latour 005.jpg

Paul Verlaine și Arthur Rimbaud (jos, în stânga tabloului), tablou de Henri Fantin-Latour

Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare.

Jean Nicolas Arthur Rimbaud (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières – †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului. A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere “Les étrennes des orphelins“. În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric “Le Bateau ivre” (“Corabia beată”), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine.

În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar – în același timp – se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.

Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză “Une Saison en enfer” (“O vreme petrecută’n iad”, 1973), care – prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției – marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză “Les Illuminations” (“Iluminările”), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale.

În acest ciclu se găsește celebrul “Sonnet des voyelles” (“Sonetul vocalelor”), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare. Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrînd ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia.

În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de 37 de ani. Orașul său natal, Charleville-Mézières, a organizat în anul 2004 o serie de manifestări comemorative, în cadrul “Anului Rimbaud“.

 

8 iulie 1886 - A murit Cora Pearl, demimondenă* franceză (n. 1835/1836)

Cora Pearl, născută Eliza Emma Crouch, (n. 1835, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 8 iulie 1886, Paris, Franța a fost o demimondenă franceză care a cunoscut o mare celebritate în timpul perioadei celui de-Al Doilea Imperiu Francez - Fotografie originală a Corei Pearl de Eugène Disdéri, foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fotografie originală a Corei Pearl de Eugène Disdéri, foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cora Pearl, născută Eliza Emma Crouch, (n. 1835, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 8 iulie 1886, Paris, Franța a fost o demimondenă franceză care a cunoscut o mare celebritate în timpul perioadei celui de-Al Doilea Imperiu Francez.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.historia.ro; en.wikipedia.org

*O femeie demimondenă (din franceză demi-mondaine) se referă la o femeie cu purtări ușuratice. În Franța secolului al XIX-lea, cuvântul demi-mondaine desemna femeile întreținute de bogații Parisului. Acest grup social, până acum invizibil, s-a manifestat cu mult tumult în presă, teatru, întruniri publice și, în cele din urmă, în întreaga societate pariziană din Al Doilea Imperiu, atingând apogeul în jurul anului 1900 și dispărând în timpul Primului Război Mondial. Aceste cocote de condiție joasă sau de lux sunt, de asemenea, numite “Mari orizontale”. cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 iulie 1889 - A fost publicata prima editie a prestigiosului cotidian american economic si financiar. “Wall Street Journal”.

 

8 iulie 1901 - În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.

 

8 iulie 1922 - Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis (România – India, 0-5) .

 

8 iulie 1942 - S-a nascut Șerban Foarță, poet și eseist român

Serban Foarta 2 (cropped).jpg

Şerban Foarţă, la lansarea cărţii “Nu ştiu alţii cum sunt…” (Librăria Cărtureşti, Timişoara, 2 februarie 2010
Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Turnu Severin este un poet român contemporan.

 

8 iulie 1946 - A fost creată “Uniunea Internațională a Profesorilor“.

 

8 iulie 1951 - S-a nascut actrita americana Anjelica Huston.

 

8 iulie 1958 - S-a nascut regizorul, actorul și producătorul american Kevin Bacon.

 

8 iulie 1966 - Regele Mwambutsa IV Bangiriceng al Burundi este detronat de fiul său, Prințul Charles Ndizi.

 

8 iulie 1967 - A murit actrita britanica Vivien Leigh (n. 1913)

Vivien Leigh, Lady Olivier (n. 5 noiembrie 1913 – d. 8 iulie 1967) a fost o actriță engleză de film și de teatru. Este laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra.

Vivien Leigh a fost o actriță prolifică, ea colaborând adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.

Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică în a fi luată în serios în cariera sa ca actriță. Sănătatea ei șubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câștigat reputația unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască și perioade de declin.

Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor ’40. Leigh și Olivier divorțează în 1960, iar actrița continuă să apară periodic în diferite filme și piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în anul 1967.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

8 iulie 1976 - A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene

Partidul Popular European - foto - ro.wikipedia.org

Partidul Popular European – foto – ro.wikipedia.org

Partidul Popular European este un partid de centru-dreapta european, unul din cel mai mari partide transnaționale reprezentate în Parlamentul UE. PPE a fost fondat în 1976 de către partide occidentale creștin-democrate, dar mai târziu a primit și partide europene conservatoare sau alte formațiuni politice de centru-dreapta. PPE este cel mai influent partid european.

Este cel mai mare partid din Parlamentul European din 1999, din Consiliul European din 2002 și este de departe cel mai mare partid în cadrul prezentei Comisii Europene. Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE. De asemenea, mulți dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene au fost membri ai partidelor care au format mai târziu PPE. În afara UE, partidul deține majoritatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

 

8 iulie 1982 - Tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail. cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

8 iulie 1989 - În Argentina, peronistul Carlos Menem, câștigătorul alegerilor a fost investit ca noul președinte după demisia predecesorului său, Raúl Alfonsín.

Menem con banda presidencial.jpg

Carlos Saúl Menem Akil (n. 2 iulie 1930, Anillaco, Provincia La Rioja, Argentina) este un avocat și un politician argentinian, membru al partidului peronist. A fost din iulie 1989 până în decembrie 1999 președinte al Argentinei.

 

8 iulie 1990 - Germania castiga pentru a treia oara Campionatul mondial de fotbal. In minutul 85,un penalty executat de Brehme, aduce la campionatul mondial desfasurat in Italia, cea de-a treia Cupa Mondială de fotbal Germaniei RFG mai casti titlul suprem în 1954 şi 1974.

 

8 iulie 1994 - A murit Kim Ir Sen, lider comunst nord-coreean (n. 1912)

Kim Il Sung Portrait-2.jpg

Kim Ir-sen (n. 15 aprilie 1912 – d. 8 iulie 1994) a fost un comunist nord-coreean, politician care a condus Coreea de Nord de la fondarea sa în 1948 până la moartea sa în 1994.A deținut postul de prim-ministru (1948–1972) și președinte din 1972 până la moartea sa. A fost, de asemenea, Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.

 

8 iulie 1994 - Kim Jong-il începe să-și asume conducerea supremă a Coreei de Nord, la moartea tatălui său, Kim Il-sung.

Kim Jong-il (n. 16 februarie 1941, Veatskoe, Ținutul Habarovsk, URSS – d. 17 decembrie 2011, Phenian, Coreea de Nord) a fost un om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D.Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011. După moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene - (Kim Jong-il in 2011) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Kim Jong-il in 2011 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Kim Jong-il (n. 16 februarie 1941, d. 17 decembrie 2011) a fost un om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D.Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011. După moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene. În mod oficial, a fost președintele Comisiei de Apărare Națională din Coreea de Nord, Comandant Suprem al Armatei Poporului și Secretar General al Partidului Celor ce Muncesc din Coreea (aflat la putere din 1948).

Îi succede tatălui său Kim Ir-sen, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord), care a decedat în anul 1994. În constituția nord-coreeană din aprilie 2009, este numit implicit „conducător suprem”. Asemenea tatălui său, Kim Jong-il s-a bucurat de privilegii absolute și a avut un extraordinar cult al personalității în Coreea de Nord, unde Kim a fost venerat ca un erou, mare om politic, un “om măreț”, și chiar, după cum relatează anumite surse, regele-zeu.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

8 iulie 2000 - “Love Parade” a facut sa vibreze Berlinul. Peste un milion de fani ai muzicii techno au participat în centrul Berlinului, la “Love Parade” anual, cea mai mai mare “Dance Party” din lume.

 

8 iulie 2001 - Trupul neînsuflețit al cântăreței de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona.

 

8 iulie 2006 - Primul zbor al unui ornitopter cu echipaj uman, autopropulsat (un aparat care zboara fluturand din aripi), construit la Toronto, in Canada.

 

8 iulie 2014 - Brazilia a pierdut cu un scor istoric de 1-7 împotriva Germaniei în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal.

 

8 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com