Dieta de la Worms (28 ianuarie – 25 mai 1521)
Luther la Dieta din Worms, un portret din 1877 care îl înfățișează pe Martin Luther, realizat de Anton von Werner
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Dieta de la Worms (28 ianuarie – 25 mai 1521)
Convocarea lui Luther pentru a se prezenta la Dieta de la Worms, semnată de împăratul Carol al V-lea ; textul din stânga era pe verso – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Dieta de la Worms din 1521 (în germană Reichstag zu Worms) a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. Adunarea a avut loc în perioada 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.
Carol al V-lea (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Context
Cu un an în urmă, în 1520, Papa Leon al X-lea a emis bula papală Exsurge Domine („Ridică-Te, Doamne”), în care sublinia ceea ce considera a fi 41 de greșeli găsite în cele 95 de teze ale lui Martin Luther și în alte scrieri scrise de el sau în legătură cu el. Luther a fost convocat de împărat. Prințul Friedrich al III-lea, Elector de Saxonia a obținut un acord, prin care lui Luther i se promitea trecere liberă la întâlnire și pe drum. Această garanție era esențială după cum fusese tratat Jan Hus, care a fost judecat și condamnat de conciliul de la Konstanz în 1415 în pofida unor promisiuni de siguranță.
Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania. Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta Imperială de la Worms la 28 ianuarie 1521. Lui Luther i s-a cerut fie să dezavueze, fie să-și reafirme convingerile. Când a apărut la 16 aprilie în fața adunării, Johannes Eck, asistent al arhiepiscopului de Trier Richard Greiffenklau zu Vollraths, a reiterat punctul de vedere al împăratului.
Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunţate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic şi profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Martin Luther, 1529) – portret de Lucas Cranach cel Bătrân
Edictul de la Worms
Edictul de la Worms sub formă de afiș – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Edictul de la Worms a fost emis la 25 mai 1521 de împăratul Carol al V-lea, prin care se declara:
“ Din acest motiv, interzicem oricui de astăzi înainte să îndrăznească, fie cu vorba ori cu fapta, să primească, să apere, să ajute sau să favorizeze în vreun fel pe cel numit Martin Luther. Dimpotrivă, îl dorim prins și pedepsit ca notoriu eretic, așa cum merită, să fie adus personal în fața noastră, sau să fie păzit până când cei care-l vor fi prins ne vor da de veste, după care vom porunci cum să procedeze cu cel numit Luther. Cei ce vor ajuta la prinderea lui vor fi răsplătiți pentru osteneală. ”
Nunțiul papal de la Dietă, Girolamo Aleandro, a întocmit și a înaintat dezavuarea lui Luther întrupată în Edictul de la Worms, promulgat la 25 mai. Edictul l-a declarat pe Luther eretic și a interzis citirea sau deținerea scrierilor lui.
A fost punctul culminant al luptei dintre Martin Luther și Biserica Catolică în ce privește reforma, mai ales în ce privește vânzarea de indulgențe. Au existat însă și alte probleme care gravitau în jurul problemelor teologice:
- La nivel teologic, Luther contestase autoritatea absolută a Papei asupra bisericii, susținând că vânzarea de indulgențe, autorizată și promovată de Papă, era greșită.
- Luther a susținut că mântuirea se atinge numai prin credință (sola fide) și nu prin mecanismele legale ale bisericii sau prin acțiunile întreprinse de oameni pentru a o obține.
- El contestase autoritatea bisericii și prin faptul că a susținut că trebuie să se renunțe la toate doctrinele și dogmele bisericii care nu se găsesc în Scriptură (sola scriptura).
Pentru a proteja aurotoritatea papei și bisericii, dar și pentru a păstra instituția indulgențelor, oficialii bisericii l-au convins pe Carol al V-lea că Luther este o amenințare și l-au convins să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu Roman. Luther a evitat arestarea și a rămas izolat la castelul Wartburg timp de câțiva ani, unde a continuat să scrie și să traducă Biblia în germană.
Deși edictul era dur, Carol a fost prea preocupat de problemele politice și militare imediate din alte zone, iar el nu a fost niciodată aplicat. În cele din urmă, lui Luther i s-a permis să-și reia viața publică și a reușit să pună astfel bazele Reformei Protestante.
Luther la Dieta din Worms (1557) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consecințe
În ciuda promisiunii că se poate întoarce acasă în siguranță, se înțelesese că Luther avea să fie în curând arestat și pedepsit. Pentru a-l apăra de această soartă, prințul Frederick l-a răpit de pe drumul spre casă și l-a ascuns în castelul Wartburg. În perioada petrecută la Wartburg, Luther a început traducerea Bibliei în germană. Edictul a fost suspendat temporar de către dieta de la Speyer în 1526 dar a fost reinstituit în 1529.
Când Luther a ieșit în cele din urmă din Wartburg, împăratul, prins cu alte probleme, nu a cerut arestarea lui Luther. În cele din urmă, din cauza creșterii susținerii populare pentru Luther în rândul germanilor și a protecției acordate lui de anumiți principi, edictul de la Worms nu a fost niciodată aplicat în imperiu. În Țările de Jos însă (inclusiv Belgia și Luxemburgul de astăzi), edictul a fost la început aplicat împotriva celor mai înfocați susținători ai lui Luther. Aceasta s-a întâmplat deoarece aceste țări se aflau sub autoritatea directă a lui Carol al V-lea însuși. În decembrie 1521, Jacob Probst, starețul mănăstirii augustine de la Anvers, a fost primul susținător al lui Luther care a fost judecat în conformitate cu edictul de la Worms. În februarie 1522, Probst a fost obligat să se dezică public de învățăturile lui Luther. În același an, s-au făcut și alte arestări în rândul augustinilor din Anvers. Doi călugări, Johannes van Esschen și Keneth Milar, au refuzat să se dezică și au fost arși pe rug la 1 iulie 1523 la Bruxelles.
cititi despre Dieta de la Worms (28 ianuarie – 25 mai 1521) si pe en.wikipedia.org
Evenimentele Zilei de 28 ianuarie în Istorie
Luther la Dieta din Worms, un portret din 1877 care îl înfățișează pe Martin Luther, realizat de Anton von Werner
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de p:e cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
28 ianuarie este a 28-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului (338 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 28 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Efrem Sirul; Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul
cititi si Calendar Ortodox 28 ianuarie 2026
Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe crestinortodox.ro
Efrem Sirul (Ephraim Sirianul) (n. c. 306, d. 9 iunie 373) a fost un teolog, autor de imnuri în limba siriană, venerat ca sfânt în întreaga creștinătate, în special de Biserica Catolică unde este recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, este considerat clasic al literaturii siriene.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. cuv. Efrem Sirul († 373); Sf. Toma de Aquino († 1274).
Toma de Aquino (Panou al unui altar din Ascoli Piceno, Italia, de Carlo Crivelli, secolul al XV-lea) foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei – d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii. A fost venerat ca sfânt încă din timpul vieții.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;
Romano-catolice
Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.
Sărbători Internaționale ale zilei de 28 ianuarie
Ziua internațională a coexistenței pașnice (ONU)
28 ianuarie – Ziua internațională a coexistenței pașnice (ONU) – foto preluat de pe agerpres.ro
Ziua internațională a coexistenței pașnice este marcată anual la 28 ianuarie, fiind proclamată prin rezoluția A/RES/79/269, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 4 martie 2025, conform https://www.un.org/.
Ziua internațională a coexistenței pașnice îndeamnă la un angajament față de coexistența pașnică și o lume sigură și incluzivă. Un citat din Albert Einstein – ”Pacea nu poate fi păstrată cu forța; ea poate fi obținută doar prin înțelegere” – este postat pe site-ul https://www.un.org/en/observances/peaceful-coexistence-day.
cititi mai mult pe agerpres.ro
Ziua europeană a protecţiei datelor
Ziua Europeană a Protecției Datelor din 28 ianuarie 2026 marchează împlinirea a 45 de ani de la adoptarea Convenției 108 pentru protecția persoanelor referitoare la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, în anul 1981, de către Consiliul Europei, arată https://www.dataprotection.ro/ – site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua internațională a mobilizării împotriva războiului nuclear
Proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966
Evenimentele Zilei de 28 ianuarie în Istorie:
- 28 ianuarie 1813 – Jane Austen a publicat romanul Mândrie și prejudecată;
- 28 ianuarie 1871 – Războiul franco-prusac: Parisul a capitulat în fața armatelor prusace;
- 28 ianuarie 1945 – După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german de concentrare de la Birkenau (Polonia) și pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei;
- 28 ianuarie 1986 – A avut loc explozia navetei spațiale Challenger, accident în care au murit toți cei șapte astronauți de la bord;
- 28 ianuarie 1990 – A început primul protest anti FSN, contramanifestaţia si prima mineriadă (28 – 29 ianuarie 1990)
28 ianuarie 592 - A murit Guntram (n.cca. 532), rege al Burgundiei intre anii 561-592. A fost cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Clothar si Ingunda. La moartea tatălui său (561), a devenit rege al regatului francilor și a stabilit capitala la Orleans.
28 ianuarie 814 - A murit Carol cel Mare (Charlemagne), rege al francilor si fondator al Imperiului Carolingian; (n.02.04.742/748).
Carol cel Mare - ro.wikipedia.org
Carol cel Mare a devenit rege al francilor in anul 768 si împărat din anul 800. A stapanit un vast imperiu, care cuprindea teritorii din Franţa, Spania, Italia si Germania de astazi.
28 ianuarie 1225 - S-a nascut in localitatea Aquino in Regatul Siciliei, Sfantul Toma de Aquino; (d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia)
Sfântul Toma de Aquino – foto: ro.wikipedia.org
A fost un călugăr dominican, teolog, filosof si doctor al Bisericii. Doctor al Bisericii, denumit și Învățător al Bisericii (în latina Doctor Ecclesiae), este denumirea dată celor mai de seamă teologi creștini catolici. În Răsărit, titlul a fost conferit de Conciliile Ecumenice (“Părinte al Bisericii” sau “Sfânt Părinte”).
Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel (“Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, numai o parte sunt recunoscuți ca Sfinți Părinți și de Biserica Ortodoxă.
În 1252 la varsta de 27 de ani, Magistrul General al dominicanilor l-a trimis pe Toma la Paris, spre a obține bacalaureatul canonic și pentru a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic.
În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru șase ani în Italia, unde a dus la bun sfârșit o lucrare începuta la Paris: “Summa contra Gentiles”, care este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii.
Super libros de generatione et corruptione – foto: ro.wikipedia.org
Toma reușește să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obține este nu numai un grad mare de sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel. A fost luat în serviciul papei Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni și imnuri.
În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris. În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant.
Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că este de paie. În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova.
După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire cisterciană din vecinătate, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma d’Aquino a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 , el fiind sanctificat la data de 21 iulie 1323.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
28 ianuarie 1457 - S-a nascut Henric al VII-lea al Angliei. A domnit între anii 1485 – 1509 si a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor.
Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow – foto: ro.wikipedia.org
A pus capat razboiul celor doua roze, căsătorinde-se cu Elisabeta de York , fiica lui Eduard al IV-lea. Unificarea caselor rivale de York și Lancaster prin căsătorie, a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York.
A infiintat în 1487 “Camera înstelată”, un puternic instrument de represiune politică, o instanța care se intrunea in secret si care a devenit un instrument teribil în mâinile regelui impotriva adversarilor sai , fără nici o posibilitate de apel. Acesta a fost desființat în 1641 de către Parlament. Denumirea de “Star Chamber” (Camera înstelată) provine de la decoraţiunile clădirii palatului regal de la Westminster, unde se întrunea pentru a lua decizii cu privire la probleme de natură politică, care nu erau supuse magistraturii obişnuite. A fost abolită în 1641.
28 ianuarie 1521 - Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta de la Worms.
Convocarea lui Luther pentru a se prezenta la Dieta de la Worms, semnată de împăratul Carol al V-lea ; textul din stânga era pe verso – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
28 ianuarie 1547 - A murit Henric al VIII-lea (n.1491), rege al Angliei ( 21 aprilie 1509 – 28 ianuarie 1547). A rupt legăturile cu Biserica Catolică şi a întemeiat Biserica Anglicană. A fost urmat pe tron de Edward al VI-lea, fiul său care avea doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.
Henric al VIII-lea – foto: ro.wikipedia.org
Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Este faimos pentru cele sase casatorii ale sale si pentru executarea a doua dintre sotiile sale, Anne Boleyn si Catherine Howard, pe care le-a acuzat de adulter. De doua dintre sotii a divortat, pe doua le-a decapitat, una a murit dupa nastere si numai a sasea i-a supravietuit. A anexat la Anglia in anul 1536, Tara Galilor.
Eduard al VI-lea, de William Scrots, c. 1550 – foto: ro.wikipedia.org
Eduard al VI-lea (n. 12 octombrie 1537 — d. 6 iulie 1553) a fost unul din regii Angliei, fiul lui Henric al VIII-lea și al lui Jane Seymour. A devenit rege al Angliei și al Irlandei la 28 ianuarie 1547, la vârsta de nouă ani. Eduard a fost al treilea monarh al dinastiei Tudorilor și primul conducător al Angliei care a fost crescut ca protestant.
28 ianuarie 1600 - S-a nascut Papa Clement al IX-lea; a condus Biserica Catolica între anii 1667-1669; (d.9 decembrie 1669).
Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi) – foto: ro.wikipedia.org
Ales la 26 iunie 1667, a mediat în războaiele de succesiune între Franța, Spania, Anglia și Olanda prin Pacea de la Aix-la-Chapelle numita si “Pacea Clementina”.
28 ianuarie 1608 - S-a născut Giovanni Alfonso Borelli, fizician, fiziologist, matematician si astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii; (d. 31 decembrie 1679).
Giovanni Alfonso Borelli – foto: ro.wikipedia.org
28 ianuarie 1622 - S-a nascut astronomul si fizicianul francez Adrien Auzout ; (d. 23 mai 1691). A descoperit unele proprietăți ale cicloidei. De asemenea, a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești. Cea mai valoroasă lucrare a sa este “Traité de micromètre”, apărută în 1667. A mai scris numeroase note asupra lunetelor, în Mémoires de l’Académie des Sciences. Unele din lucrările sale au fost citate de Jérôme Lalande în Biographie astronomique.
28 ianuarie 1717 - S-a născut sultanul otoman Mustafa al III-lea, fiul sultanului Ahmed al III-lea; (d.1774).
Mustafa al III-lea–1774 – foto: ro.wikipedia.org
A fost un monarh energic care a căutat să modernizeze armata otomană si imperiul aflate in declin, insa incercările sale de modernizare nu au fost suficiente pentru a opri această evoluție. Reformele si planurile sale de schimbare a status quo-ului administrativ s-au lovit de opoziția acerbă a fortelor conservatoare, in primul rand a ienicerilor și imamilor.
Mustafa al III a a angajat specialisti occidentali in incercarea de a moderniza a infanteria și artileria. În plus, sultanul a ordonat infiintarea unei Academii de matematică, navigație și științe naturale. Constient de slabiciunea imperiului a cautat sa evite războaiele, insă după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, a declarat război Rusiei, urmarea fiind razboiul ruso-turc din 1768 1774, incheiat prin semnarea la 21 iulie 1774 a Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi.
În urma acestui acord de pace hanatul Crimeii devine independent, nemaifiind vasal porții otomane, iar Rusiaprimește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagra.
28 ianuarie 1724 - A fost înființată în St.Petersburg de către Împaratul Petru cel Mare, Academia de Știinte a Rusiei.
28 ianuarie 1725 - A murit Petru cel Mare, țar al Rusiei (n. 1672)
![Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa - Portrait by Paul Delaroche, 1838 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/04/Petru-cel-Mare.jpg)
Petru I al Rusiei – Portrait by Paul Delaroche, 1838 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeşte o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile. La 4 martie, după 5 săptămâni de la moartea ţarului, timp în care trupul nu fusese acoperit de giulgiu şi capacul nu fusese pus pe sicriu, Nataşa, mezina sa, moare de vărsat. Împărăteasa hotărăşte ca tatăl şi fiica să fie îngropaţi în aceeaşi zi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
28 ianuarie 1784 - S-a născut George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministrul englez al carui guvern a implicat Marea Britanie in Razboiul Crimeei, impotriva Rusiei; (m.14 decembrie1860).
George Hamilton-Gordon – foto: ro.wikipedia.org
George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855. În 1813, ca ambasador special în Austria, a contribuit la formarea coaliției care l-a învins pe Napoleon I în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.
Ca ministru de externe (1828-1830, 1841-1846), a rezolvat disputele asupra graniței dintre Canada și SUA prin Tratatul Webster-Ashburton și Tratatul Oregonului. Ca prim-ministru, a format o coaliție guvernamentală, dar indecizia sa a zădărnicit eforturile de menținere a păcii, ducând la implicarea Marii Britanii în Războiul Crimeii. Fiind responsabil, din punct de vedere constituțional, pentru greșelile generalilor britanici în război, a demisionat în 1855.
28 ianuarie 1813 - Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit, Mândrie și prejudecată.
Jane Austen – foto: ro.wikipedia.org
Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes Mândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.
28 ianuarie 1853 - S-a născut Jose Marti, scriitor si om politic cubanez, unul dintre organizatorii si conducatorii rascoalei antispaniole; (m.19.05.1895).
José Julián Martí Pérez – foto: cersipamantromanesc.com
José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 – d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez. A fost considerat un erou național și a jucat un rol important în literatura Americii Latine. Ca om politic, a fost unul dintre fondatorii Partidului revoluționar cubanez și unul dintre organizatorii și conducătorii revoluției antispaniole. Ca scriitor, a fost precursor al modernismului.
A reînviorat poezia și proza, înlăturând rigiditățile neoclasice și artificiile romantice, pe care le-a înlocuit prin simțirea vie spontană, cu o mai mare libertate ritmică și expresie metaforică novatoare. Lirica sa este subsumată glorificării personalității umane și a frumuseții universului, străbătută de accente fraterne și simbolice. A mai scris și eseuri, discursuri, scrisori. A condus publicațiile: El diablo, Cojuelo și Patria libre.
28 ianuarie 1865 - În România, a fost întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea culturala “Ateneul Român”.
Ateneul Român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.
Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor. Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.
Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.
Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 până în ziua de azi.
28 ianuarie 1871 - Războiul franco-prusac. Parisul capituleaza in fata armatelor prusace, dupa un asediu care a durat cinci luni. Marea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia ea reprezentand de asemenea sfârșitul domniei imparatu lui francezilor Napoleon al III-lea și a celui de – Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.
28 ianuarie 1873 - S-a născut romanciera franceza Colette (Sidonie-Gabrielle Colette); ( d. 3 august 1954).
Sidonie-Gabrielle Colette - foto: ro.wikipedia.org
Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) a fost o scriitoare franceză. A fost membru al Academiei Regale din Belgia (1935), președinte al Academiei Goncourt (1949) (și prima femeie să fie admis în ea, în 1945), și ofiter al Legiunii de Onoare. Este cel mai bine cunoscuta pentru romanul sau Gigi.
28 ianuarie 1880 - S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane (d 1962).
Camil Ressu – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.
“Nud” (1971) – Camil Ressu – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla și Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
28 ianuarie 1887 - S-a născut Arthur Rubinstein, pianist si compozitor american de origine poloneza evreiasca; (m.20.12.1982).
Arthur Rubinstein (fotografie din 1937) – foto: ro.wikipedia.org
Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia – d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.
28 ianuarie 1889 - S-a născut principesa Martha Bibescu, scriitoare romanca (“Izvor. Tara salciilor”); (m.28.11.1973).
Martha Bibescu, pictură din 1911 – foto: ro.wikipedia.org
Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat.
A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.
28 ianuarie 1892 - S-a născut regizorul german de film Ernst Lubitsch; (d.1947).
28 ianuarie 1897 - În Rusia a fost efectuat un recensămînt general al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori, dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.
28 ianuarie 1898 - A decedat Al. Flechtenmacher, dirijor si pedagog roman, intemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti; (n.23.12.1823).
Alexandru Adolf Flechtenmacher
foto: ro.wikipedia.org
Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text deMatei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la Teatrul National din Iasi. A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii , pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.
28 ianuarie 1909 - Trupele SUA parasesc Cuba, care fusese ocupata in urma razboiului cu Spania. Va ramane sub ocupatia americana pe aceasta insula, baza militara de la Guantanamo Bay.
28 ianuarie 1932 - Forțele japoneze ataca orasul Shanghai.
28 ianuarie 1933 - Guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.
28 ianuarie 1936 - S-a născut scriitorul albanez Ismail Kadare (“Generalul armatei moarte”).
Ismail Kadare – foto: ro.wikipedia.org
Lucrările lui Kadare au fost publicate în peste 40 de țări. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize. În iunie 2009 a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură.
28 ianuarie 1941 - Dupa rebeliunea legionara din zilele de 21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni.
Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sub guvernarea lui Ion Antonescu, regatul României a reușit performanța de a deveni unicul stat în afară de Germania nazistă care a înființat și operat propriul lagăr de exterminare (în Podolia), unde peste 100 000 de evrei au pierit. Sălbăticia și zelul cu care trupele române au executat politica lui Antonescu de exterminare a evreilor au fost remarcate la doar 3 luni de ofensivă comună în est chiar de către führer, care declara că Antonescu urmează niște politici mult mai radicale decât noi în chestiunea evreiască. La doar două săptămâni de la deschiderea frontului răsăritean, Joseph Goebbels constata și el cât de splendid acționează Antonescu în chestiunea evreiască.
Armata româna sub conducerea lui Ion Antonescu a bătut recorduri în materie de număr de evrei masacrați într-o unică acțiune, ca număr de evrei masacrați într-un timp cât mai scurt, lăsând în urmă în aceste privințe chiar si Wehrmacht-ul lui Hitler! Jaful care însoțea masacrele armatei române i-au dezgustat până și pe naziști, rapoartele militare ale Wehrmacht-ului din iulie 1941 făcându-se ecoul nemulțumirilor germane în ce privește bestialitatea cu care soldații români sub comanda lui Antonescu își executau politica de masacrare evreilor. Nemții se temeau că, asociați fiind cu românii, imaginea armatei lor ar putea să fie murdărită de zelul acestora din urmă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
28 ianuarie 1942 - 19 din cele 21 de state participante la Conferinta panamericana de la Rio de Janeiro au semnat Actul Final, care recomanda ruperea relatiilor diplomatice cu tarile Axei.
28 ianuarie 1943 - În România, a aparut primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizatia Uniunea Patrioţilor , infiintata de cercurile comuniste in vara anului 1942, cu scopul de a inchega o opozitie interna contra razboiului anticomunist din Rasarit. Dupa 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientata, in vederea “defascizarii” tarii.
28 ianuarie 1945 - După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german de concentrare de la Birkenau (Polonia) și pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei. La Auschwitz II (Birkenau) cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.
Children who were liberated from Auschwitz-Birkenau, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com
Birkenau era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz. A operat timp de trei ani, având mai multe funcţii. Construcţia sa a început în octombrie 1941 şi s-a dorit a fi un lagăr pentru 125.000 de prizonieri de război. S-a deschis în martie 1942, ca o aripă a lagărului de la Auschwitz, dar a funcţionat, concomitent, şi ca un centru de exterminare a evreilor. În faza finală, din 1944, a devenit şi locul unde prizonerii erau concentraţi înainte de a fi trimişi la muncă în industria germană.
Re-enactment of child survivors marching out of Auschwitz-Birkeau – foto: furtherglory.wordpress.com
Aproximativ 90% dintre victimele Lagărului de Concentrare de la Auschwitz au murit la Birkenau. Iar nouă din zece erau evrei. De asemenea, şi peste 70.000 de polonezi şi-au găsit sfârşitul la Birkenau. (…) Conform planurilor originale, prizonierii de război care ar fi fost închişi la Birkenau, erau nevoiţi să construiască singuri lagărul. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au fost aduşi de la Neuhammer am Quais şi probabil şi de la Lamsdorf în octombrie 1941.
Prisoners marching out of Auschwitz after the camp was liberated, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com
În încercarea de a şterge toate dovezile crimelor comise în lagăr, germanii au incendiat documentele pe străzile lagărului, pe 20 ianuarie au detonat crematoriile II şi III, care fuseseră oricum parţial demantelate, iar pe 26 ianuarie au distrus crematoriul V care era încă perfect operaţional. Pe 23 ianuarie a fost incendiat şi complexul de magazii „Kanada II”.
Young survivors at the camp, liberated by the Red Army in January 1945 – foto: en.wikipedia.org
Cei 9.000 de deţinuţi lăsaţi în urmă la Auschwitz I, Birkenau şi alte sub-lagăre aveau o soartă incertă. Majoritatea erau foarte bolnavi şi slăbiţi. Ofiţerii SS doreau să îi elimine, dar soarta a fost potrivnică intenţiilor germanilor. Au reuşit să ucidă numai 700 de prizonieri din Birkenau şi alte câteva sub-tabere până la sosirea Armatei Roşii.
cititi mai mult pe www.historia.ro
28 ianuarie 1949 - A fost înființat Consiliul Internațional al Muzicii.
28 ianuarie 1951 - A decedat eroul poporului finlandez, maresalul Gustaf Emil Mannerheim, fost presedinte al Finlandei; (n.1867) .
Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim – foto: ro.wikipedia.org
Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda – d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția), a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.
28 ianuarie 1952 - În România a avut loc o nouă reformă monetară.
28 ianuarie 1955 - S-a născut Nicolas Sarkozy, om politic francez, preşedinte al Franţei.
Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai – foto: ro.wikipedia.org
Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, în franceză de Nagy Bócsa, cunoscut ca Nicolas Sarkozy, (n. 28 ianuarie 1955, Paris) este un politician francez, fost președinte al Franței și coprinț al Andorei din 16 mai 2007 până la 15 mai 2012. Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac.
28 ianuarie 1972 - A încetat din viaţă scriitorul italian Dino Buzzati Traverso (romanul “Deşertul tătarilor”, apărut în 1940, îi aduce consacrarea europeană); (n. 16 octombrie 1906).
Dino Buzzati la lucru în studioul său – foto: ro.wikipedia.org
28 ianuarie 1977 - Paul Goma distribuie mai multor diplomaţi din Bucureşti o scrisoare deschisă de adeziune la «Carta 77».
Carta 77 – foto preluat de pe www.progetto.cz
Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992. Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă.
Manifestul omonim publicat în ianuarie 1977 într-un ziar vest-german fusese semnat de 243 de cetățeni cehoslovaci, care reprezentau diferite ocupații, poziții politice și religioase, dar până la mijlocul anilor 1980 ca. 1200 de oameni îl semnaseră.
Motivat în parte de arestarea membrilor grupului rock Plastic People of the Universe, Carta 77 critica regimul cehoslovac pentru nerespectarea drepturilor omului și nepunerea în aplicare a unui număr de documente și tratate internaționale pe care le semnase, inclusiv Constituția Cehoslovaciei din 1960, Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
28 ianuarie 1979 - A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905).
28 ianuarie 1986 - Catastrofa navetei spatiale americane “Challenger”, a carei explozie la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauti aflati la bord. Catastrofa navetei spatiale Challenger a fost vazuta in direct la televiziune de zeci de milioane de spectatori ingroziti.
Naveta Spațială Challenger, construită pentru zborul pe orbită OV-099, a fost a doua navetă spațială construită de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a început pe 4 aprilie 1983. Naveta a reușit să efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind și ultima lansare pe care a efectuat-o naveta Challenger.
Pe data de 28 ianuarie 1986, naveta a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultând și decesul celor șapte membri ai echipajului. Din cauza acestui accident, timp de doi ani și jumătate nici o navetă americană nu a mai realizat vreo misiune spațială, până la lansarea lui Discovery în anul 1988, în cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost înlocuită de Endeavour, lansată pentru prima dată în 1992.
Echipajul ultimei misiuni Challenger – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Naveta a fost distrusă în al doilea minut de la lansare în misiunea STS-51-L, a zecea misiune orbitală, pe 28 ianuarie 1986 la ora 11:38 când un inel de pe partea dreaptă s-a rupt. Inelul s-a rupt și datorită temperaturilor neobișnuit de reci. Datorită ruperii inelului a izbucnit o flacără din propulsor, flacără care a ajuns la rezervorul cu combustibil, ducând astfel distrugerea navetei.
Specialiștii NASA vor să realizeze o navetă destinată explorării spațiului cosmic îndepărtat, aceștia nu vor mai folosi rachete cu tone de combustibil care îi duce până pe Lună și înapoi. NASA se gândește că poate să folosească energia nucleară pentru explorarea spațiului cosmic, sursa de energie va fi o baterie alimentată cu uraniu, care va cântări aproximativ 22 de kilograme. Ea va genera căldură, aceasta va fi transportată de 8 motoare Stirling și va produce o energie de aproximativ 500 de wați.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
28-29 ianuarie 1990 - Prima mineriadă – În Piața Victoriei din București, s-au înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.
Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București. După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație.
În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.
cititi mai mult pe: roxanaiordache.wordpress.com; jurnalul.ro; stiri.tvr.ro; ziaristionline.ro; inliniedreapta.net
28 ianuarie 1998 - Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvernul Romaniei, urmînd să – şi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.
28 ianuarie 1999 - A fost înființată, la Bucuresti Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.
28 ianuarie 2000 - A încetat din viaţă Aurel Grigoraş, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani; (n. 1932).
28 ianuarie 2001 - Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria în Marea Neagra, s-a soldat cu decesul a 16 persoane și dispariția altor 3.
28 ianuarie 2010 - Cinci asasini ai presedintelui Republicii Bangladesh, Sheikh Mujibur Rahman, au fost executati prin spanzurare. In urma unei lovituri de stat militare, in data de 15 august 1975, Mujibur Rahman fusese ucis impreuna cu mai mulți membri ai familiei sale.
28 January 2011 - S-a declanșat Primăvara Arabă în Djibouti
Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Djibouti este o republică semiprezidențială, cu puterea executivă exercitată de guvernul central, iar puterea legislativă exercitată atât de parlament cât și de guvern. Președintele țării este Ismail Omar Guelleh iar sistemul de partide parlamentare este dominat de Adunarea Populară pentru Progres (partid condus de actualul președintele al țării – Ismail Omar Guelleh). Actuala constituție a țării a fost aprobată în septembrie 1992. Djibouti este un stat cu partid unic dominant la putere, acesta fiind Adunarea Populară pentru Progres. Partidele din opoziție sunt tolerate, dar nu au o șansă reală să câștige puterea.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sfântul Cuvios Efrem Sirul (Secolul al IV-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org;
Sfântul Cuvios Efrem Sirul (Secolul al IV-lea)
Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea, (naștere aprox. 306, mutare la Domnul 373 sau 379) El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie.
Nume
Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, Efrem este scrierea preferată în general.
Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ.
Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.
Latină — Sanctus Ephraem Syrus
Engleză — Saint Ephrem the Syrian
Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani
Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe crestinortodox.ro
Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibe (actualul Nusaybin, la granița cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină în creștere a orașului, deși hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creștină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul și grupările creștine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima și sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase și politice. Împăratul roman Dioclețian semnase un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuțiile sălbatice ale lui Dioclețian sunt o parte importantă a moștenirii bisericii Nisibene din perioada creșterii lui Efrem.
Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibe, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanții la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efrem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creștinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon ori atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri și să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuși ca la un om care adună laolaltă, (`allânâ), la episcopul său ca păstorul (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca țarc (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului (i.e., nestoriene).
În anul 337, împăratul Constantin I cel Mare, care a transformat creștinismul în religie legală (receptă) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această ocazie, Shapur al II-lea al Persiei a inițiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administrație romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 și 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat orașul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest eveniment, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificațiile în timp ce cavaleria pe elefanți a perșilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a orașului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.
O legătura fizică importantă cu viața lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripția spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăși să jefuiască regiunea. Orașele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor uciși sau deportați. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanțiu al II-lea și Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanțiu, Iulian și-a început marșul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuții din ce în ce mai puternice asupra creștinilor. Iulian a început un marș temerar cu destinația finală capitala persană Ctesiphon, unde, suprasolicitat și depășit numeric, a început imediat retragerea pe același drum. Iulian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Iovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Iovian era un creștin niceean. A fost silit de circumstanțe să încheie pace cu Shapur, și a cedat Nisibisul Persiei, cu condiția ca toți creștinii să poată părăsi liberi orașul. Episcopul Avraam, succesorul lui Vologeses și-a condus poporul în exil.
Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiați care s-a îndreptat către vest, inițial către Amida (Diyarbakir), și în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârșitul celui de al VI-lea deceniu de viață a candidat la preoție în noua biserică, și se pare că și-a continuat munca de profesor (probabil în școala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar orașul era plin de filozofii și religii păgâne. Efrem spune despre creștinii ortodocși nicenieni că erau numiți, pur și simplu, Palutians în Edessa, după un episcop decedat. Arienii, Marcioniții, Maniheiștii, Bardaisaniștii și diverse mișcări gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac mai târziu, Iacov din Serug, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.
După zece ani de rezidență în Edessa, după vârsta de șaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alții în 379.
Scrieri
S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admițând totuși că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nici un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moștenire triplă: el schițează pe modelele și metodele iudaismului rabinic timpuriu, el folosește strălucit știința și filozofia greacă, și delectează cu simbolismul misterelor în tradiția mesopotamiană/persană.
Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiții populare sau alte religii și filozofii. madrâšê-ele sunt scrise în strofe ritmate și acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradițională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan și Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretențiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite și numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credință, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor — dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecție. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susținut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.
Efrem a scris și omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puține decât madrâšê. madrâšê sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de șapte silabe fiecare).
A treia categorie de scrieri ale lui Efrem o constituie lucrările în proză. A scris comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanță evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieșire, la Faptele Apostolilor și Epistolele Sfântului Apostol Pavel. De asemenea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion și a altora.
Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traduceri ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă și în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate și vin în conflict cu versiunile originale.
Textul cel mai mare, critic și autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 și 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB, ca parte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.
Aposftegme
Patericul egiptean cuprinde trei apoftegme „Pentru sfântul Efrem”:
1. Copil era avva Efrem și a văzut vis, adică vedenie, că a răsărit vie pe limba lui și a crescut și a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Și veneau toate păsările cerului și mâncau din rodul viei. Și pe cât mâncau, se înmulțea rodul ei.
2. Altădată iarăși a văzut unul din sfinți, în vedenie, o ceată de îngeri pogorându-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris dinlăuntru și din afară și ziceau unii către alții: Cui se cuvine să se dea aceasta? Și unii ziceau: Acestuia, iar alții: Altuia. Dar au răspuns și au zis: Cu adevărat sfinți sunt și drepți. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Și a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Și sculându-se dimineața, au auzit pe Efrem că întocmai ca un izvor izvorăște din gura lui și alcătuiește. Și au cunoscut că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieșeau prin buzele lui Efrem.
3. Altădată iarăși, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasă, cu măgulire să-l tragă spre împreunare urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Și a zis ei: Vino după mine! Și apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: În locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui: Cum putem aceasta să facem, atâta norod stând și nu ne rușinăm? Iar el a zis către dânsa: Dacă de oameni ne rușinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne rușinam de Dumnezeu, care vădește cele ascunse ale întunericului. Iar ea rușinându-se, s-a dus fără de ispravă.
„Efrem Grecul”
Meditațiile literare ale lui Efrem referitor la credința creștină și poziția lui față de erezii au făcut din el o sursă populară de inspirație în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaș de lucrări pseudoepigrafice atribuite lui Efrem, precum și multe legende hagiografice. Unele din aceste compoziții sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziții târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera Sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur și imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziție cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparțin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compozițiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, și conțin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă și arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, și multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.
Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care este parte integrantă din slujbele din Postul Mare ale creștinismului răsăritean.
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi mie, slugii Tale!
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni – 3 serii de câte 4, după cum urmează:
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune);
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (închinăciune);
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă! (închinăciune);
Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).
Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Cinstirea ca sfânt
Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este știut că a practicat o viață ascetică severă, crescând permanent în sfințenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că făcea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creștini care „conveniseră” împreună să slujească și să se abțină de la relații sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiți de Efrem să-și descrie comunitatea au fost ulterior folosiți pentru descrierea comunităților monahale, dar afirmația că a fost călugăr este nefondată.
Popular, Efrem este creditat cu câteva călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinții Capadocieni, și constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.
În plus, Efrem este creditat și cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca și vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului și răspândirea lui în biserică…
Cel mai popular apelativ pentru Efrem este Harpa Duhului (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca Diaconul din Edesa, Soarele Sirienilor și ca Stâlpul bisericii.
În cadrul tradiției bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, și chiar superior în multe feluri discursului teologic. În plus, el încurajează citirea Sfintei Scripturi într-un mod care își are rădăcinile mai mult în credință decât în analiza critică. Efrem arată un simț adânc al legăturilor dintre toate ființele create, ceea ce face ca unii să vadă în el un sfânt ecologist.
Citate
- Îndrăzneala dragostei noastre îți place, Doamne, la fel de mult cum îți place că trebuie să-ți furăm din cele ce ne dăruieşti.
- Dușmanul neîmpăcat al lumii întregi, în neobrăzarea sa nerușinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată.
- Binecuvântată este acea persoană care a consimțit să devină cel mai bun prieten al credinței și rugăciunii: el are mintea liniștită iar credința și rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porțile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu și este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potolește mânia și furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porțile compasiunii.
- Serafimul nu-și putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ține, Isaia nu-l putea înghiți, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.
- (Efrem este) Cel mai mare poet al epocii patristice și, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante. — Robert Murray.
Imnografie
Tropar (Glasul 8)
Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica, și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci învățându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.
Condac (Glasul 2)
Ceasul judecății pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, părinte Efrem, ca un iubitor de liniște; și îndemânatic învățător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneși îi ridici spre pocăință.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Efrem Sirul se zugrăvește bătrân, spân, cu păr puțin și rar în barbă, negricios la chip, având capul acoperit. Poartă un înscris care zice: Îndrăzneala amestecată cu râsul surpă cu înlesnire sufletul (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 160, 196, 239).
Viața Sfântului Cuvios Efrem Sirul
articol preluat de pe doxologia.ro
Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele și să le pornească spre milă, ci și însăși vederea și blândețea lui mișcau sufletele altora spre umilință.
Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Și fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărți, iar sârguința, îndeletnicirea și cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceața. Încât și el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarășe fapta bună și sârguința în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârșit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândețea? Nu necâștigarea? Nu, peste atâta bogăție de bunătăți, și smerită cugetare? Încă și de darul cel învățătoresc a fost împărtășit. Apoi și până acum prin cuvintele sale, vorbește cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne și sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinței cel drept, ci și ne deșteptăm spre câștigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu și de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuși când a vrut să se ducă din viață, zicea astfel:
„Nicidecum în toată viața mea n-am ocărit pe Domnul și cuvânt nebun din buzele mele n-a ieșit. În toată viața mea n-am blestemat pe nimeni. Și nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioși”.
Avea încă și lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-și înceteze curgerea, decât Efrem Șirul lacrimile. Și împreună cu lacrimile ieșeau și suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinței, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia. Căci el se află pretutindeni filozofând despre judecata și a doua venire a lui Hristos, înfricoșatul divan avându-l înaintea ochilor și ziua aceea în minte întipărind-o; apoi pe sine osândit socotindu-se și foarte cu jale tânguindu-se. În astfel de cugetări ale minții îndeletnicindu-se Efrem, pururea se nevoia după cântătorul de psalmi, fugind de gâlceavă cea lumească și în pustie sălășluindu-se. Apoi, din loc în loc se muta pentru a sufletelor zidire și folos, fiindcă era mișcat de duhul dumnezeiesc.
Odată își lăsă patria și aceasta fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinăciunea sfintelor moaște, care erau întru dânsa, iar pe de alta, pentru întâlnirea cu un oarecare bărbat dintre cei cuvîn-tători, ca să ia model de viață de acolo. Acest lucru îl cerea de la Dumnezeu, adesea, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învrednicește-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu acel bărbat, care va fi puternic a-mi grăi cele spre folosul sufletului”. Astfel rugându-se, când a ajuns la porțile cetății, era îngrijorat: cum adică se va apropia de acel bătrân, ce va afla de la dânsul și ce folos va dobândi?
Deci, călătorind astfel cu ațintirea minții, o femeie îndată îl întâmpină și aceasta era desfrânată. Negreșit al lui Dumnezeu lucru era acesta; căci pentru cele bune, de multe ori le rânduiește tainic pe cele potrivnice. Deci, sfințitul Efrem, astfel întâlnind pe desfrânată, stătea uimit oarecum, căutând către dânsa, mîhnindu-se și pătimind întru sine cu sufletul, că nu i s-a împlinit cererea după rugăciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea văzându-l, iarăși privea la dânsul cu ochi necuvioși. Și fiindcă astfel multă vreme se priveau unul pe altul, vrând s-o rușineze și întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te rușinezi, o! femeie, privind la mine cu ochii ațintiți?”. Și aceea zise: „Dar mie așa mi se cade a privi la tine, că din tine și din a ta coastă sunt luată. Iar ție ți se cade a te uita nu către noi, ci în pământ, din care ai și fost luat”.
Acestea auzindu-le Efrem a mulțumit și femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, și lui Dumnezeu cu fierbințeală îi înălța mulțumire; care chiar prin cele fără de nădejde de multe ori poate face lucruri bune.
Deci, după ce au trecut zile destule, în cetatea Edesei dumnezeiescul Efrem era, locuind aproape de dânsul, o desfrânată care s-a făcut organ de răutate al vicleanului. Și printr-însa, ca prin șarpele cel dintâi, năvălea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a întâmplat, că dumnezeiescul Efrem fierbea niște bucate, acea femeie deschizând fereastra care era în perete, se plecă cu nerușinare, apoi cu obrăznicie căutând la cuviosul, îi zise: „Binecuvintează, părinte!”. Iar el cu blândețea cea cuviincioasă lui și cu graiul îi zice: „Domnul să te binecuvânteze!”. Și aceasta iarăși cu râs necuvios a zis: „Dar ce lipsește bucatelor tale?”. Iar acela a zis: „Trei pietre și puțin noroi, ca fereastra aceasta să se astupe”. Aceea cu obrăznicie a zis: „Pentru că te-am cinstit, aceasta a făcut întru tine mândrie? Eu voiesc a dormi împreună cu tine, iar tu de prima dată mă deznădăjduiești?”.
Însă precum aceea avea graiuri satanicești, astfel și el cu mult mai vârtos n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicești, căci a zis: „De voiești împreună cu mine a dormi, trebuie s-o faci unde-ți voi zice eu”. Iar aceea, dacă a auzit cuvântul, a și întrebat de locul unde voiește a dormi. „Nu într-alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetății voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială și rușine de bărbații ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetății?”. Deci, femeia aceea dorind să vâneze sufletul cel pătimaș, n-a voit a cunoaște ceea ce zice Solomon: Că ochii Domnului Celui Preaînalt de milioane de ori mai luminați sunt decât soarele; căci caută peste tot căile oamenilor.
Atunci sfântul a răspuns îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a rușina sufletul și a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează în ascuns și întru arătare, nu ne vom teme și nu ne vom spăimânta cu mult mai vârtos?”. Acestea destule au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleană poftă către dânsul și să se căiască de cele dintâi fapte rele ale ei. Căci îndată apropiindu-se și căzând la pământ, cerea iertăciune de dobitoceasca și neînfrânata ei pornire.
Apoi, făcând adevărată pocăință, a luat povățuitor și dascăl pe Sfântul Efrem în calea cea către mântuire. Iar el fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfătui cele cuviincioase, spre a nu merge iarăși, după cum zice dumnezeiescul Ieremia, în urma gândurilor inimii celei rele; apoi s-a îngrijit a o aduce într-o mânăstire femeiască, spre a face fapte bune. Și în scurt, pe aceea care a voit a-l împie-dica din calea cea dreaptă, el mai vârtos întorcând-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptății întoarcerea ei spre calea mântuirii.
Astfel, dumnezeiescul Efrem întâlnindu-se cu două femei desfrânate, pe una a folosit-o, iar de la cealaltă însuși a primit folos sau, mai adevărat să zic, de la amândouă, fiindcă ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. De acolo fiind povățuit către Cezareea Capadociei, de darul care îl purta de sus, a văzut pe marele Vasile, glasul Bisericii și izvorul dogmelor. Pe care Efrem văzându-l, cu multe cuvinte a început a-l lăuda. Căci cu ochiul cel prea binevăzător al sufletului a văzut o porumbiță asemenea cu razele soarelui șezând pe umărul cel drept al acestuia, fiind strălucită și vorbind la ureche lui Vasile. Apoi, învățându-se în taină prin acea cinstită porumbiță cele pentru Efrem, l-a cunoscut cine este și pentru ce a venit; de aceea se și împărtășesc unul cu altul de vorbire și se îndulcesc de bunătățile care erau întru dânșii.
Dar să ne întoarcem iarăși către dumnezeiescul Efrem și ale acestuia să le povestim. Căci nici un gând care să nu-i folosească în lucrarea faptei bune nu avea și cum că îndestulător i s-a dat de la Dumnezeu talentul învățătoresc pe care sfântul cu covârșire l-a împărtășit în adâncul sufletelor credincioșilor de-a pururea. Și aceasta chiar el o însemnează, zicând: Încă fiind tânăr, era ca o viță îngreuiată de mulți struguri, din limba lui crescută, la mare înălțime ridicată și pe spatele a tot pământul întinsă; și toată pasărea odihnindu-se într-însa, zbura împrejur și din struguri mânca. Iar vița cu cât strugurii i se culegeau și pe păsări cu îndestulare le ospăta, cu atât mai mult cu rodul se înmulțea. Și aceasta însuși o zicea despre sine.
Încă și alții din cei ce s-au învrednicit a vedea unele ca acestea, o mărturisesc despre Efrem. Odată, a spus unul dintre ei că a văzut o mulțime de îngeri pogorându-se de sus și având în mâini o carte, scrisă și înăuntru și afară, și făcea cercetare despre vederea ce se arătase, cine oare ar fi putut lua cartea? Unii dintr-înșii puneau înainte pe Efrem, iar alții pe altul dintre aceia citi cu adevărat săvârșeau viața cucernică și înțeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toți s-au învoit că lui Efrem i se încredințase cartea.
Deci, deșteptându-se cel ce a avut vedenia, a ajuns la biserică și a aflat într-însa pe Efrem cu învățături prea bune și decât mierea mai dulci, ospătând pe cei ce erau de față. Iar acela, după vrednicie mulțumește lui Dumnezeu. Dintr-acea vreme, atât de mult i-au fost lui Efrem curgerile cuvântului și necurmarea gândurilor, încât nici limbă nu putea sluji din destul grăbniciei vorbelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: „Stăvilește, o! Stăpâne, valurile darului Tău”. Căci făcându-se adâncul dăscăliei ca un noian, nu-l lăsa, spre a nu învăța. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, și pe aceasta cu lacrimile.
Nopțile apucându-l priveghind, se trezea iarăși la lumină, fiindcă se temea de stăpânitorul întunericului, canu cumva să-l prindă cu somnul, fiind împiedicat; și de aceea priveghea pentru năvălirea aceluia, căci cât de puțin somn îi era destul, gustându-l numai, nu spre sațiu, ci numai de nevoie, ca să-i ție trupul, care la cele multe sudori și osteneli se întindea; și așa făcea să fugă din ochii lui somnul. Și multe alte fapte îi erau lui iubite, dar mai ales culcarea pe jos, aspra petrecere și chinuirea de tot felul a trupului și necăjirea.
Apoi, a adunat atâta bogăție, încât martori pentru dânsul chiar gura să o iau și graiurile lui cele mai de pe urmă, decât care nimic nu este mai vrednic de credință sau mai adevărat. Acestea sunt în acest chip: „Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câștigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi poruncește: Nimic pe pământ să nu câștigați. De aceea nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel”.
Astfel a supus toate, cel râvnitor cu adevărat și următor al ucenicilor celor dintâi; iar în smerita cugetare, zdrobirea inimii și smerenie, cine era atât de mare, fierbinte și tare? Căci cenușa, ca pâinea o mânca și băutura cu plângere o amesteca și de laude se ferea foarte mult; pe cei ce-l lăudau, nu numai că nu-i primea, dar se arăta chiar supărat asupra lor, dar precum este cineva asupra celor care-l iau în râs și-l defaimă; el se rușina și privea la pământ, culoarea feții o schimbă uneori, cu sudori era asudată și cu totul fără de glas petrecea, ca și cum rușinea i-ar fi oprit glasul.
Aceasta încă era deosebirea smeritei lui cugetări: căci când era să moară, unele ca acestea cu certare poruncea: „Să nu cântați la moarte pe Efrem, să nu-i faceți cuvânt de laudă, să nu-l îngropați cu haine de mare preț, să nu puneți deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălășlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu și nemernic ca toți părinții mei”.
Iar despre iubirea de oameni, despre hrănirea săracilor și despre milostivirea către cei săraci multă grijă avea el și mult dorea folosirea acelora și de la sine nu avea ce să le dea; ci cu înțelepciunea limbii și priceperea deschizând inima și mâna multora din bogați, cum și vistieriile, printr-înșii dădea cu îndestulare celor ce aveau trebuință. Căci cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele și să le pornească spre milă, ci și însăși vederea și blândețea lui mișcau sufletele altora spre umilință. Acestea erau astfel, ca măsură pentru toată faptabună ce strălucea într-însul. Iar ceea ce acum cuvântul pune înainte, se cade să spun, căci este înveselitoare.
Apolinarie, cel ce a grăit multă nedreptate și a izvodit toate spre răsturnarea credincioaselor dogme, încredințase unei femei scrierile sale, care femeie slujea voiei aceluia și dezmierdărilor lui. Deci, de aceasta înștiințându-se Efrem, care avea trebuință de înțelepciune, s-a prefăcut în chipul unuia din cei ce cugetă caApolinarie, și se apropia către păzitoarea cărților, prefăcându-se că-i aduce binecuvântare și că se împrietenește cu acea femeie, pe când lipsea Apolinarie. Și de vreme ce femeia se încredințase acum cu totul cum că Efrem este ucenic al lui Apolinarie și din ceata păgânătății lui, s-a rugat ei ca să i se dea lui scrierile dascălului, „ca să pot, zicea el, să mă lupt cu ereticii”. Iar ea amăgindu-se prin acest înțelept meșteșug, i-a dat în mână cărțile, rugându-l a le înapoia grabnic.
Deci, Sfântul Efrem, amăgind ca și Iacov pe Isav și luând dreptul de întîi-născut, cu vitejie a țintit pe pierzătorul. Căci, deschizând cărțile și pe fiecare din file despărțindu-le, și cu clei de pește ungându-le pe toate, și una cu alta împreună lipindu-le, și ținându-le mult timp cu mâna și strângându-le, încât toate una să le facă, cu lipirea uneia de alta, așa că nici una de alta să nu poată să se dezlipească sau să se rupă, le-a dat înapoi femeii. Iar ea luându-le și necercetându-le, nici deschizându-le, și văzând că erau bine pe din afară, s-a mulțumit cu aceasta. Deci, a ținut câtva timp cărțile la dânsa; apoi a chemat pe Apolinarie la vorbă cu credincioșii, după sfatul dumnezeiescului Efrem, care știa necuvioasele cărți ce lucrase acela.
Deci, Apolinarie era chemat ca să vorbească cu viteazul apărător al cuvântului. Însă Apolinarie, fiind obosit și de bătrânețe și de răutățile cele multe, el s-a lepădat de vorbă, iar către ale sale cărți îndată a căutat și pe acestea a poruncit să i le aducă, „că acestea, zicea el, îmi vor sluji mult”. Pentru aceasta, luând una din cărți, încerca a o deschide. Iar după ce a văzut că nu se dezlipește nici o filă, a cerut altă carte, care asemenea era lipită. Atunci, în multă nedumerire căzând, și de mâhnire umplându-se cu sufletul, cum și de rușine, s-a risipit sinodul, iar mai pe urmă chiar și Apolinarie rău a pierit.
Astfel era Efrem cu râvnă pentru Hristos, încât în sufletul lui se sădise fapta cea bună și se socotea că un izvor ce curge cu multe feluri de ape, sau ca o livadă împodobită cu multe feluri de flori și de trandafiri, sau că alt cer pe pământ cu mulțimea stelelor, și pretutindeni înfrumusețat. El era ca un răi care înflorea și strălucea de-a pururea și niciodată nu se veștejea; iar de șarpele cel veșnic clevetitor al mântuirii noastre, cu totul era neatins și necălcat.
Însă acum, către sfârșit, trebuie să spun și povestirile cele despre Efrem. Pentru aceea este de nevoie a povesti sfârșitul aceluia, și mai ales a spune îndestularea darului celui unit cu dânsul. Căci, atunci când avea să se ducă, cu cea de pe urmă durere a poruncit celor ce erau de față ca să nu-l îngroape cu haină de mare preț. Unele ca acestea poruncind către cei ce stau împrejur, un oarecare dintre dânșii – și acesta era din cei mai străluciți, gătind o haină de mare preț și scumpă, socotea a înfășura trupul lui Efrem după moarte.
Auzind aceasta, sfântul care bolea foarte rău, s-a mâhnit, că și osârdia lui i s-a nesocotit. Pentru aceea omul acela rănindu-se de diavol, chiar lângă patul sfântului, în mijlocul tuturor celor ce-l priveau, se tânguia, sucindu-și mâinile și întorcându-și ochii, apoi curgându-i spume din gură, făcea și alte lucruri ce sunt ale îndrăcirii, prin socoteala dumnezeieștii iconomii, acestuia i-a dat pedeapsă, căci a defăimat părinteasca poruncă.
Deci, cel ce prevedea cele ascunse și grăia cu duhul cel dumnezeiesc, a înțeles că boala era rodul păcatului. Atunci dumnezeiescului Efrem făcându-i-se milă și mărturisirea primind-o, cu rugăciunea și cu punerea mâinilor l-a izbăvit de diavol, poruncindu-i a-i împlini făgăduința, după poruncă. Deci, într-acest chip sfințitul Efrem, la sfârșitul vieții, cu atât de mare minune dojenind pe cei ce erau de față și sfătuindu-i din destul la lucrarea faptei bune, a trecut către locașurile cele cerești și de acolo către strălucirea, care pe unii ca aceștia îi așteaptă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinste și stăpânire, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.