Calendar Ortodox 20 aprilie 2024
articole preluate de pe: doxologia.ro; www.calendar-ortodox.roș ro.orthodoxwiki.org
Calendar Ortodox 20 aprilie 2024
† Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului;
† Sf. Cuv. Teodor Trihina
† (Pomenirea morților)
Sâmbăta – ziua pomenirii morților
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula
articol preluat de pe doxologia.ro
Slujbele de pomenire pentru cei adormiți, cunoscute cu denumirea de parastase, sunt momente de întristare, de interiorizare sufletească și de comuniune cu cei adormiți. Ele se săvârșesc la soroacele rânduite de Biserică pentru răposații noștri, de obicei în sfântul locaș, în strânsă legătură cu Sfânta Liturghie, la casa celui răposat sau la mormânt.
În privința zilei săptămânale în care trebuie și putem să facem parastasele, aceasta este sâmbăta ‒ zi închinată din adâncă vechime pomenirii morților, întrucât în această zi Mântuitorul Iisus Hristos a coborât cu sufletul la iad pentru a-i elibera pe cei din veac adormiți. Lucrul acesta ni-l amintesc și cântările de la slujba Vecerniei și Utreniei sâmbetelor din Octoih, în care îi mărim pe sfinți și ne rugăm pentru morți. De aceea este bine să facem slujbele de pomenire, pe cât este posibil, în zi de sâmbătă.
Astfel, conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor șapte laude (miezonoptica de sâmbătă), ca și în unele cărți de cult (Octoihul) există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.
Între aceste sâmbete, două sunt destinate pomenirii generale a morților, și anume cea dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, amândouă având denumirea de Moși, adică zile în care facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor adormiți întru Domnul. Ele se mai numesc Moșii de iarnă și Moșii de vară și sunt respectate în toate Bisericile Ortodoxe. În unele dintre acestea și în unele părți din Biserica Ortodoxă Română există în practică și o sâmbătă a Moșilor de toamnă, care nu este menționată în cărțile de slujbă și de aceea data ei este diferită, de la o zonă la alta.
Cât privește timpul de pomenire a morților din Postul Mare, pomenirile au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.
Așadar sâmbăta, ziua pogorârii Domnului la iad, când a avut loc ridicarea celor adormiți spre înviere, este bine să fie cinstită prin aducerea aminte de cei trecuți în viața de veci, ca prin rugăciunea noastră și prin pomenirea acestora să-i ajutăm să dea răspuns bun la Judecata lui Dumnezeu și să se ridice cât mai aproape de Tronul lui Dumnezeu, unde să înalțe și pentru noi, împreună cu Îngerii și cu Sfinții, rugăciuni de răsplătire și mulțumire pentru faptul că noi, cei rămași pe pământ, nu i-am uitat.
(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 278-282)
Sinaxar 20 Aprilie
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului (Secolul al IV-lea)
Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ziarullumina.ro
Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului.
El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau zeul romanilor. Cu toate că aceştia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândeţea şi cu milostenia.
Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească.
Astfel, el şi-a pregătit o funie cu laţ, s-a sprijinit în scut şi a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce laţul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, braţul i-a rămas înţepenit.
A fost nevoie de rugămintea celorlalţi păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanţurile nevăzute.
Iar fericitul s-a milostivit de barbar şi l-a eliberat prin puterea rugăciunii.
Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele.
Un scriitor creştin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi cinstea vieţii sale.
Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei româneşti.
Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiţii călugări sciţi, teologi care au participat la discuţiile hristologice ale vremii.
În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creştinarea hunilor.
În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzaţiilor nedrepte aduse acestuia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina (Secolele IV – V).
Sf. Cuv. Teodor Trihina (Secolele IV – V) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor.
Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.
Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni.
Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia.
Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat.
Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ierarh Grigorie I al Antiohiei (†593)
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel între sfinți părintele nostru Grigorie al Antiohiei a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei între anii 571 și 593 (precedat și urmat de Anastasie I).
Prăznuirea Sf. Grigorie în Biserica Ortodoxă se face la data de 20 aprilie.
Se știu foarte puține lucruri despre tinerețea lui Grigorie. Acesta era monah la mănăstirea imperială din Ierusalim.
Ulterior a fost trimis de împăratul Iustin al II-lea la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, care a fost atacată de arabi pe când Grigorie era stareț al acesteia.
Ulterior, a devenit stareț al unei mănăstiri din Faran, în apropierea Mănăstirii Sf. Ecaterina.
În anul 571, împăratul Iustin al II-lea l-a depus pe patriarhul Antiohiei, Anastasie, iar Grigorie a fost întronizat ca succesor al acestuia.
În 578, Anatolie (din provincia Osroene), un cripto-păgân, l-a acuzat pe patriarhul Grigorie că ar fi fost la rândul său un cripto-păgân și că ar fi fost implicat în sacrificarea unui copil.
Ulterior, „după ce a fost supus la torturi groaznice”, Anatolie și-a retras acuzația.
Înainte de anul 588, Grigorie s-a implicat într-o dispută cu comitele Orientului (comitele diocezei romane a Orientului), care a dus la repetata hărțuire a patriarhului, care a fost chemat să se justifice înaintea Curții din Constantinopol.
În cele din urmă a fost achitat.
În timpul domniei împăratului Mauriciu I, patriarhul Grigorie a acționat ca mediator între acesta și trupele romane implicate în războiul cu perșii, care se răsculaseră.
La scurt timp după urcarea sa pe tronul persan (în 590) Chosroes al II-lea a fost silit să se refugieze în Siria pentru a se pune la adăpost.
Patriarhul Grigorie și mitropolitul Domițian de Melitene, un văr al împăratului Mauriciu, au fost trimiși în întâmpinarea lui Chosroes, care se ducea să îi ceară ajutorul împăratului Mauriciu.
După ce Chosroes și-a recăpătat tronul, i-a trimis lui Grigorie o cruce pe care predecesorul acestuia, Chosroes I o luase de la Sergiopolis.
Ulterior, patriarhul Grigorie a călătorit prin provinciile de graniță ale Imperiului, în încercarea de a-i convinge pe necalcedoniei să accepte hotărârile Sinodului de la Calcedon. Se pare că era un predicator talentat, și câteva din omiliile sale s-au păstrat.
Patriarhul Grigorie a trecut la Domnul în anul 593, după ce a luat un medicament pentru gută.
După moartea sa, pe tronul Bisericii Antiohiei a fost reinstalat predecesorul său, patriarhul Anastasie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie I al Antiohiei (†599).
Cel întru sfinți Anastasie I al Antiohiei a fost Patriarh al Antiohiei în a doua jumătate a secolului al VI-lea (561 – 571, precedat de Domnus al III-lea, urmat de Gregorie I și 594 – 599, precedat de Grigorie I al Antiohiei, urmat de Anastasie al II-lea).
Mai este cunoscut și ca Anastasie Sinaitul, supranume pe care îl împarte cu un alt sfânt care a trăit un secol mai târziu. Amândoi sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.
Sfântul Anastasie a fost ales pentru scaunul Bisericii Ortodoxe a Antiohiei în vremea împăratului Iustinian.
Când însă împăratul Iustinian a devenit un susținător al ereziei dochetiste, Anastasie I al Antiohiei și Eutihie al Constantinopolului s-au opus lui. Urmașul lui Iustinian, împăratul Iustin al II-lea l-a înlăturat pe Anastasie din scaunul Antiohiei.
Sfântul Grigorie cel Mare l-a repus pe Anastasie în scaunul Antiohiei după 23 de ani, în timpul domniei împăratului Mauriciu. Sf. Anastasie a murit în anul 599.
Tot în această zi, pomenirea Sfântul Anastasie Sinaitul
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Anastasie din Sinai (sau Anastasie Sinaitul) este un sfânt monah din secolul al VII-lea, care a părăsit lumea și toate ale ei. Este considerat unul din Sfinții Părinți ai Bisericii. Sfântul Anastasie este prăznuit pe 20 aprilie; mai este prăznuit, cu soborul cuvioșilor Părinți din Sinai, în Marțea Luminată. Nu trebuie confundat cu Sfântul Anastasie, patriarhul Antiohiei, cunoscut și el sub numele de “Anastasie Sinaitul” și prăznuit tot pe 20 aprilie.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.
Apostolul Zaheu (Secolul I) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vaa pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.
Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.
Acest cuvios Atanasie s-a născut în anul 1310. A dus o viaţă de nevoinţe monahiceşti la Sfântul Munte Athos. El a întemeiat faimoasa Mănăstire Meteora din Thessalia. Era hărăzit de Dumnezeu cu marile daruri ale mai înainte vederii şi facerii de minuni.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.
Sfinții Cuvioși Atanasie și Ioasaf de la Meteora – foto preluat de pe doxologia.ro
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kiev-Bratsk
articol preluat de pe doxologia.ro
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită pe 6 septembrie.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk a fost așezată la început în Biserica Sfinților Boris și Gleb din orașul Vyshgorod (lângă Kiev), unde a apărut în mod miraculos în anul 1654.
În anul 1662, când Rusia era în război cu Polonia (1659-1667), orașul a fost ocupat de tătarii din Crimeea, care luptau de partea poloneză, provocând pierderi grele. Sfânta Biserică cu hramul Purtătorilor de pătimiri Boris și Gleb a fost pângărită și distrusă. Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost dinainte scoasă din biserică și purtată de-a lungul Niprului. Moaștele sfinților au fost ascunse sub o criptă.
Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși care au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Descrierea icoanei se găsește în registrul de proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, din anul 1807.
Există un imn despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Kiev-Bratsk, alcătuit imediat după anul 1692.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită de patru ori în timpul anului: 6 septembrie, 10 mai, 2 iunie și sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare. Toate aceste zile sunt închinate arătării miraculoase din anul 1654 a sfintei icoane.
Icoana originală nu a fost conservată. Copia a fost pictată urmând întru totul originalul și este în prezent așezată în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din Kiev.
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Imnul Acatist” de la Mănăstirea Dionisiu
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Amin
Teotim I al Tomisului (Secolul al IV-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Teotim I al Tomisului
Teotim I Scitul era de neam daco-roman, născându-se în Dacia Pontică, undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, format în tinereţe în aceeaşi mănăstire din „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor“.
Acest episcop urcă pe scaunul Eparhiei Tomisului pe la anii 385-390, după mutarea din viaţă a episcopului Gherontie al Tomisului.
Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare „De viris illustribus”, despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu şi de oameni, teolog învăţat şi scriitor talentat şi neobosit.
El afirmă că „a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe”, ceea ce dovedeşte vasta sa cultură în retorica şi filosofia antică, greacă şi latină.
Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre episcopul Teotim: „Aud că scrie şi alte lucrări”.
Sozomen, istoricul bisericesc, spune despre Teotim I că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastica” (deci cu viaţa monahală).
Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe Teotim Scitul „zeul romanilor”.
Acesta a încercat să-i câştige pentru credinţa creştină, arătându-se ospitalier şi făcându-le daruri.
Barbarii au crezut însă că Teotim era bogat şi de acea au plănuit ca să-l ia prizonier.
În această împrejurare se va arăta darul facerii de minuni al Sfântului, căci braţul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului laţul pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înţepenire.
Un alt scriitor creştin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale”.
Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim I este considerat „creatorul Filocaliei româneşti”.
În gândirea sa a fost, desigur, influenţat de Sfântul Ioan Gură de Aur şi de părinţii capadocieni.
Teotim I vorbeşte foarte frumos despre liniştea minţii şi a inimii.
Sub păstoria lui Teotim I, mănăstirile şi sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză şi isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiţii „călugări sciţi”, răspândiţi, atât la nord de Dunăre până în Carpaţi, cât şi la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma şi Africa.
Bazilicile înălţate de el, ale căror ruine şi astăzi se văd, erau mari şi frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedeşte numărul impresionant de credincioşi, precum şi frumuseţea cultului şi arhitecturii secolelor IV-V.
Sfântul Teotim Scitul era bine cunoscut împăratului Arcadie şi mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat.
În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istm”, adică pentru huni.
În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului.
În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Despre activitatea literară a Sfântului Ierarh Teotim nu cunoaştem prea multe date.
Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog şi fraze scurte şi că a scris unele omilii la textele evanghelice.
Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea Sfântului Teotim era în consens cu gândirea marilor Părinţi ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creştine”.
Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului al V-lea, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viaţa aceasta, la cereştile lăcaşuri.
Pentru viaţa sa curată, pentru opera sa misionară şi pentru credinţa sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor şi se face pomenirea lui la 20 aprilie.
Troparul Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Teotim, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului
Glasul 8
Ca cel ce eşti stâlp al Bisericii lui Hristos, ai surpat eresul lui Arie, Înţelepte Teotime; pentru aceasta Dumnezeu nostru te-a împodobit pe tine, Preafericite Ierarhe Teotim. Cu rugăciunile tale păzeşte, preasfinte, întreaga turmă şi cetatea tomitană.
Acatistul Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului
Din minunile Sfântului Ierarh Teotim I, Episcop al Tomisului
Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Arhimandritul Ioanichie Bălan
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Teotim „Scitul” era bine cunoscut împăratului Arcadie şi mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istru”, adică pentru huni. În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului V, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viaţa aceasta, la cereştile lăcaşuri. Pentru viaţa sa curată, pentru opera sa misionară şi pentru credinţa sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor şi se face pomenirea lui la 20 aprilie. În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scythia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimas) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioşi, pentru sfinţenia şi minunile lui”.
Grăieşte Sozomen că o atât de înaltă idee le dăduse barbarilor şi păgânilor despre virtutea sa, încât devenise obişnuinţă între ei de a-l numi „dumnezeul romanilor”, făcând de temut Evanghelia lui Hristos şi pe împlinitorii ei, căci mulţi dintre creştini, căzând în mâinile barbarilor, se izbăveau îndată aducând rugăciune către Mântuitorul şi pomenind numele Cuviosului Teotim.
Iată că într-o zi, călătorind el aproape de latura în care se aşezaseră barbarii, cei care erau împreună cu dânsul văzură o ceată mare de păgâni venind în fuga cailor spre Tomis, şi se speriară tare, plângând amarnic pentru vieţile lor, căci au crezut că sunt pierduţi. Dar Sfântul Teotim, cunoscând marea milă a lui Dumnezeu pentru zidirea Sa, se pogorî de pe cal şi se aşeză la rugăciune întinzând mâinile către cer, rugându-se pentru el şi cei dimpreună cu dânsul. Şi, o, marea milostivire şi îndurare a lui Dumnezeu! Căci nu numai pe el, ci şi pe toţi cei împreună cu dânsul îi făcu nevăzuţi ochilor păgâneşti, căci barbarii trecură printre dânşii fără să-i vadă.
În zilele acelea erau dese năvălirile străinilor de Hristos; însă acest fericit şi mare întru sfinţi la mulţi le domolise iuţimea şi setea de sânge şi de prădăciuni prin blândeţea chipului său şi desăvârşita bunătate a sa, căci şi prin cuvinte dulci şi prin daruri le înmuiase inimile cele împietrite de răutate, şi prin dulceaţa graiului şi a cuvintelor; încă şi prin cinstea ce le-o arăta stând cu ei la masă potolise setea de fărădelegi a acestora. Pentru aceea se dusese vestea între barbari despre nemăsuratele sale virtuţi, şi mulţi veneau la el să-l vadă cu ochii lor.
Iată că într-o zi, unul din ei, închipuindu-şi că Sfântul avea multe averi şi dorind a se îmbogăţi, el şi neamul său, cu cele materialnice, căută a-l face prizonier. Şi pentru aceasta se apropie şi, sprijinindu-se în scutul său după cum îi era obiceiul când vorbea cu duşmanii lui, ridică braţul spre a-i arunca fericitului o frânghie peste gât şi a-l târî spre sine. Însă braţul înţepeni prin minune şi rămase nemişcat până ce tovarăşii lui se dezmeticiră şi alergară smeriţi şi cu lacrimi în ochi să mijlocească pentru dânsul. Iar Cuviosul Teotim, cerându-le îndreptare şi credinţă în Hristos, ceea ce ei făgăduiră, rugă pe Dumnezeu pentru iertarea barbarului, şi îndată îşi dobândi cererea, apoi îi slobozi. Multe alte minuni şi semne a făcut acest dumnezeiesc părinte Teotim în pământul Sciţiei, în vremea vieţii sale, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu peste neamul său.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 31-32)
Viața Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului
Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Fericitul episcop Teotim I era de neam daco-roman, autohton din Dacia-Pontică. El este considerat cel dintâi dascăl și părinte duhovnicesc al sfinților Ioan Cassian și Gherman, cu care era contemporan, format în tinerețe în aceeași mănăstire din „hotarele Cassienilor și ale peșterilor”. Această mănăstire, care a dat călugări cărturari și sporiți în fapte bune, era o adevărată vatră monahală de sfințenie, de trăire și de profundă teologie din eparhia Tomisului, confirmată de înaltul nivel spiritual, teologic și literar la care au ajuns cei trei sfinți daco-romani contemporani, Ioan Cassian, Gherman și Teotim I, supranumit de istoricii paleocreștini „Scitul” și „Filosoful”.
Acest episcop urcă pe scaunul eparhiei Tomisului, pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului Gherontie. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de fericitul Ieronim (t 420), în celebra sa lucrare: De viris illustribus (Despre bărbați iluștri), care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că a scris scurte tratate (cărți) sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica și filosofia antică, greacă și latină. Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre Teotim: „Aud că scrie și alte lucrări”.
Unele fragmente din scrierile Sfântului Teotim se păstrează în lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (t 749) „Paralele sfinte”, din care reiese că a scris omilii la unele texte Evanghelice. Istoricul Sozomen scrie despre el că era „scit” (daco-roman) de neam, că „traiul îi era modest” și că era un taumaturg (vindecător de boli). Iar Socrate, alt istoric paleocreștin, spune că fericitul episcop Teotim I era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari (adică păgâni) –, pentru evlavia și corectitudinea vieții sale. Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei românești. În gândirea sa a fost, desigur, influențat de Sfântul Ioan Gură de Aur și de părinții capadocieni. Sfântul Teotim vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.
Sub păstoria Sfântului Teotim mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie (liniște), au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma și Africa. Bazilicile înălțate de el, ale căror ruine și astăzi se văd, erau mari și frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.
Ca misionar, Sfântul Teotim I era tot atât de râvnitor pentru Hristos ca și înaintașii săi. El avea mult de suferit din partea „barbarilor” migratori, pe care reușea să-i îmblânzească cu greu prin daruri, prin rugăciuni și prin sfințenia vieții sale. Din această pricină păgânii îl numeau „zeul romanilor”.
Sfântul Teotim „Scitul” era binecunoscut împăratului Arcadie și mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. In anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru nomazii sciți de la Istm, adică pentru huni. în anul 400, Sfântul Teotim ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. în anul 403, Sfântul Teotim era din nou în Constantinopol și lua apărarea marelui patriarh și dascăl a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva acuzațiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre sfântul episcop străromân Teotim și Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului V, Sfântul episcop Teotim s-a strămutat cu pace din viața aceasta, la cereștile locașuri. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l:a trecut în rândul sfinților și pomenirea lui se face la 20 aprilie. În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scithia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimos) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioși, pentru sfințenia și minunile lui”.
Teodor Trihina (Secolele IV – V)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro
Sfântul Cuvios Teodor Trihina
Sfântul Teodor Trihina (Trihin sau Trihinul, gr. trichinas — „purtătorul de îmbrăcăminte de păr aspră”) s-a născut într-o familie bogată dar pioasă din Constantinopol.
Acest fericit supunându-se din tinerețe la toată reaua pătimire și petrecere în opoziție cu modul de viață al societății familiei sale, înghețat de frig și de ger, își acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a și numit Trihina.
Drept aceea a dat de gol și înșelăciunea demonilor.
Și mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor care cu dragoste năzuiesc la dânsul, și își iau sufleteasca și trupeasca tămăduire.
A adormit în Domnul la sfârșitul celui de-al IV-lea sau începutul celui de-al V-lea secol.
Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Teodor Trihina
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodore, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Teodor. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condacul Sfântului Cuvios Teodor Trihina
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai prealuminat cu viaţa, Înţelepte Părinte Teodor, socotind zdrenţele cele de păr mai mult decât vistieriile cele împărăteşti de pe pământ. Pentru aceasta ai şi dobândit haina cea cerească; roagă-te pururea pentru noi, preacuvioase.
Alt condac, glasul al 3-lea [1]:
Ca un car de foc pogorâtu-te-ai asupra virtuților, purtătorule de Dumnezeu, urcând spre lăcașurile cele cerești; și te-ai aflat ca un înger viețuind între oameni și ca un om dănțuind de bucurie împreună cu îngerii. De aceea arătatu-te-ai vas sfințit al minunilor și semnelor celor minunate, Teodore.
Notă:
[1] Acest condac este tradus după o versiune din limba engleză.
cititi mai mult despre Sf. Cuv. Teodor Trihina si pe en.orthodoxwiki.org
Viața Sfântului Cuvios Teodor Trihina
Sf. Cuv. Teodor Trihina (Secolele IV – V) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit „Trihina”, adică „Părosul”, a fost născut și crescut în cetatea Sfântului Constantin, fiind fiu de părinți bogați.
Și lăsându-și părinții, bogăția și slava pentru Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească și s-a făcut monah.
Și avea o viață atât de aspră și atât și-a slăbit trupul, încât la față era asemenea unui mort, pentru că în toate nopțile se lupta cu gerul, stând la rugăciune, neacoperindu-și capul niciodată.
Și purta numai o haină aspră de păr, de aceea s-a numit „păros”.
Încă și mănăstirea aceea pustnicească, în care cuviosul petrecea viață aspră, după aceea a luat numele de „Trihina”, adică s-a numit „păroasă”.
Iar Sfântul Teodor a luat de la Dumnezeu putere asupra diavolilor și, făcând multe minuni, s-a dus către Domnul.
Și nu numai în viața sa, ci și după mutarea sa făcea minuni.
Pentru că izvora din sfintele lui moaște mir de tămăduire binemirositor, cu care se tămăduiau toate bolile și se goneau diavolii, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Amin.