test

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org; doxologia.ro

Sfântul Apostol Pavel (†64/67)

Sfântul, măritul și mult lăudatul Apostol Pavel  (n. cca. 5 AD, Tars, Cilicia — d. cca. 64 sau 67, Roma), deși nu a fost unul din cei Doisprezece Apostoli, este numit „Apostolul Neamurilor” (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7), el fiind convertit pe drumul Damascului de Însuși Iisus Hristos.

Este, probabil, cel mai influent misionar creștin timpuriu.

Este cunoscut de asemenea ca “Pavel apostolul”, “Sfântul Pavel” și “Saul din Tars”.

Scrierile atribuite lui de către biserică (epistolele pauline) formează o parte considerabilă a Noului Testament.

Influența asupra gândirii creștine din epistolele atribuite lui a fost semnificativă, în parte datorită faptului că a fost considerat un apostol proeminent al creștinismului în răspândirea Evangheliei prin comunitățile creștine timpurii din Imperiul Roman.

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Pavel, împreună cu Sfântul Petru, la 29 iunie.

Etimologie și fonologie

Traducere „Paul” vine din latină, numele original pe care acesta-l purta este latinescul „Paulus”, fiind evreu cu cetățenie romană; în timp ce traducerea „Pavel”, vine de pe filieră slavă.

În greaca koine (sau greaca alexandrină), transliterația numelui apostolului este „Paulos” sau „Pavlos”, în funcție de școala de gândire.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că diftongul αυ, în perioada romană (înainte de sec. IV d.Hr.), era încă pronunțat „au”, și nu „av”.

Din acest motiv pronunția grecească este „Paulos”, și nu „Pavlos”; cum este pronunțat și-n concordanța (un lexicon mai bogat) lui Strong.

Este același motiv pentru care pronunțăm „Saul” (Σαῦλος), și nu „Savel”, iar Paul ( Παῦλος), diferă doar în prima literă, adică „p”, în loc de „s (sigma)” .

Pe de altă parte școala ortodoxă folosește pronunțarea din greaca bizantină, care o succede pe cea koine, și în care diftongul αυ ajunsese deja să fie pronunțat „av”.

Viața

Născut în Tars și numit Saul la naștere, sfântul apostol era din tribul lui Veniamin.

Saul a devenit un fariseu sub Gamaliel, unul din Rabinii șefi ai iudeilor din zilele acelea.

După studiile îndrumate de Marele Rabin, Saul devine unul din capii persecuțiilor împotriva creștinilor.

Prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan Întâiul-mucenic (Fapte 7:58), Pavel este orbit de Iisus Hristos Însuși pe drumul Damascului (Fapte 9:1-22).

Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeiești, Saul își regretă faptele și este botezat de Anania.

Curând după convertire, Saul și-a schimbat numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor.

Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei cât și la păgâni.

Pavel și-a petrecut viața de creștin în suferință și lucrând pentru Hristos, înființând și organizând Biserici pretutindeni.

A atins o așa stare de îmbunătățire încât spune Bisericii din Galatia: „nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).

Descrierea călătoriilor misionare ale lui Pavel și epistolele lui către Biserici formează o parte importantă a Noului Testament.

Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Apostolul Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

Cronologie

Elemente de cronologie ale vieții Sf. Ap. Pavel (date aproximative):

- 5-10: Nașterea lui Saul / Pavel la Tars, în Cilicia

- 31-32: Martiriul sf. apostol și arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, la care Saul participă indirect – „Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.” (FA 7, 58) – și aprobă – „Şi Saul s-a făcut părtaş la uciderea lui.” (FA 8, 1).

- 31-35: Prima persecuție a creștinilor la Ierusalim ca urmare a martiriului lui Ștefan, persecuție la care Saul participă activ – „Şi s-a făcut în ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei. Iar bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el. Şi Saul pustiia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă.” (FA 8, 1-3)

- 32-35: Convertirea lui Saul (FA 9). Petrece un timp la Damasc, apoi în Arabia (Galateni 1, 17).

- 36-37: Prima vizită la Ierusalim, unde petrece 15 zile cu Apostolul Petru și cu Apostolul Iacov, ruda Domnului (Galateni 1, 18-19).

- 35-43: Petrece câțiva ani la Tars.

- 43-44: Propovăduiește un an în Antiohia, împreună cu Apostolul Barnaba (Fapte 11, 22-30)

- 44-45: Pavel a doua oară la Ierusalim, împreună cu Apostolul Barnaba, ducând colecta care s-a făcut în Antiohia pentru cei din Ierusalim (Fapte 11, 27-30)

- 45-49: Prima călătorie misionară, împreună cu Apostolul Barnaba și Ioan Marcu (pentru prima parte a călătoriei). Predică în Cipru (Pafos), Pisidia (Antiohia Pisidiei), Licaonia (Iconium), Pamfilia (Fapte 13-14)

- 49-50: Sinodul apostolic de la Ierusalim, la care Sf. Pavel participă împreună cu Apostolul Barnaba.

- 50-52: A doua călătorie misionară, împreună cu Apostolul Sila (Fapte 15-18). Predică în Siria, Cilicia, Frigia, Galatia, Misia, Troa, de unde trec în Macedonia (Filipi, Tesalonic) și în Grecia (Atena, Corint). De la Corint probabil să fi scris cele două Epistole către Tesaloniceni.

- 53-58: A treia călătorie misionară. Predică 3 ani în Efes, la Troa, în Corint, în Filipi, din nou la Troa, la Milet și la Efes (Fapte 18-21). În timpul acestei lungi călătorii scrie epistolele către Filipeni, Corinteni, Galateni și Romani.

- 58-60: Arestarea, prigoana și captivitatea la Ierusalim și Cezareea (Fapte 22-26).

- 60-61: Transferul la Roma cu corabia (Fapte 27-28).

- 61-63: Doi ani captivitate limitată la Roma – era liber să se miște și să predice, dar nu avea voie să părăsească Roma (Fapte 28, 30-31). Scrie epistolele către Coloseni, Efeseni și Filimon.

- 63-64 (?): Ultimele călătorii misionare (Spania și Asia Mică) – după Clement Romanul și alte surse. În această perioadă ar fi scrie epistolele către Timotei și Tit.

- 65-67: A doua captivitate romană și martiriul în timpul lui Nero (54-68), după incendierea Romei (64).

Până la convertire

Din aluziile autobiografice din scrisorile sale și din cartea neotestamentară „Faptele Apostolilor” (considerată în mod tradițional ca fiind scrisă de un ucenic al lui Pavel, Luca; cercetarea modernă consideră că autorul Faptelor este anonim și prost informat despre viața lui Pavel) se cunosc destule episoade din viața acestui apostol.

Deși trebuie luate cu precauție, scrierile apocrife și simpla tradiție transmit și ele elemente care pot ajuta la înțelegerea personajului și la creionarea portretului său.

Până la începutul primei călătorii misionare (Faptele Apostolilor 13:9) Pavel este întotdeauna numit Saul.

Unii istorici au presupus o schimbare de nume determinată de anumite motive; însă cea mai mare parte dintre cercetători – cu și mai multă credibilitate – consideră că cele două nume, semitic (Saul) și roman (Paul; în cultura bizantină și cea slavă Pavel), îi sunt proprii din copilărie.

Într-adevăr, printre evreii din diasporă era comună practica folosirii a două nume, unul ebraic pentru relațiile familiale și statutul religios; celălalt roman (sau, după caz, de altă etnie) – pentru viața publică.

În cazul lui Pavel, s-ar fi chemat Saul, întrucât aparținea tribului lui Beniamin (Veniamin) (cf. Filipeni cap. 3), trib din care se evidențiase primul rege al lui Israel, Saul; și Pavel (lat. Paulus), ca marea gens romana a Paulilor, acesta era destul de indicat pentru un viitor cetățean roman și, de ce nu, pentru părinții săi care se proclamau, astfel, clienți ai acelei celebre familii, cu care se pare că aveau legături deja mult mai vechi.

Practic, nu se știe nimic despre copilăria și adolescența sa.

Din cunoștințele pe care le manifestă în scrierile sale lasă loc presupunerii că el a învățat greaca în forma caracteristică de atunci, denumită koine (comună).

Din frecvența cu care Pavel introduce în scrierile sale, sub forma metaforelor sau pentru alt motiv, referințe la viața civilă, militară și sportivă se poate presupune că era un membru activ al vieții cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial și sediul uneia dintre cele mai reputate școli de filosofie și de retorică.

Au fost identificate trei texte care permit să se întrevadă la el cultura clasică: Fap 17,28; 1Cor 15,33; Tit 1,12; cu toate acestea aspectul este încă contrazis și dezbătut.

Cu totul altceva se poate și trebuie spus în ceea ce privește cultura lui religioasă (biblică și rabinică): a fost educat conform celei mai rigide învățături fariseice (cf. Fap 26,5; Gal 1,14).

Formarea sa intelectuală a fost făcută asupra textului Bibliei și în școala rabinică.

Ea a fost desăvârșită la Ierusalim la Școala lui Gamaliel (Fap 22,3), reprezentant de seamă stimat atât de tradiția iudaică cât și de cea creștină.

Convertirea

Pavel nu l-a cunoscut față în față pe Isus din Nazaret („după trup” cf. 2 Cor 5,16).

Curând a intrat în contact cu primii creștini și îndeosebi cu diaconul Ștefan (Fap 6,9; 7,58). Pavel a asistat, conform evanghelistului Luca, participând în formă indirectă, la uciderea lui Ștefan.

Cu temperamentul său clocotitor, a dobândit repede un loc de frunte în persecuția anticreștină (Fap 8,1u; 26,4-12; 1Cor 15,9; Gal 1,13; 1Tim 1,13).

De la Ierusalim (și, în general, din Palestina), voia să extindă persecuția și în diasporă, unde trăiau înfloritoare comunități iudaice. Numit și întărit cu scrisori de recomandare de către Marele Preot de la Ierusalim, el se îndrepta spre Damasc, faimos oraș sirian.

Cu foarte mare probabilitate aceasta se petrecea prin anul 36 e.n.

Pe drum însă a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Isus, care-i reproșa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (în unele traduceri: “Saule, Saule, de ce mă cauți” – vezi terminologie)” (Fap 9,3-9), iar Paul/Pavel nu s-a mai îndoit niciodată, până la moarte, de realitatea acestei viziuni.

De remarcat și faptul că Faptele Apostolilor prezintă de trei ori acest eveniment (și nu fără unele detalii), ceea ce prezintă unele dificultăți de justă interpretare.

Cu toate acestea, inegalabil rămâne faptul că atunci, într-o clipă, Pavel s-a transformat, brusc și misterios, din persecutor în misionar, apostol al lui Christos.

Așadar, după acest tainic eveniment, Saul are primele sale contacte cu lumea creștină nu ca persecutor, ci ca ucenic al lui Christos.

Și-a recăpătat vederea – pierdută pe cale, în momentul viziunii – odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf. Fap 9,9-19).

Abia restabilit, a încercat, de îndată, o activitate misionară (sau cel puțin apologetică), dar fără succes (Fap 9,19-22).

După această primă tentativă, s-a retras în pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde a petrecut vreo trei ani (cf. Gal 1,17u), într-o reculegere ascetico-religioasă.

Face o a doua încercare apostolică tot la Damasc, însă, de data aceasta, se termină cu o fugă precipitată (conform 2Cor 11,32u și Fap 9,23-25, Saul, încercând să scape de gărzile regelui Areta al IV-lea, a fost pus într-un coș și ajutat să evadeze pe o fereastră din zidul orașului).

Scăpat teafăr din această încercare, Saul s-a îndreptat spre Ierusalim, unde a rămas 15 zile în compania lui Barnaba, care a și garantat pentru el, eliminând, astfel, neîncrederea lui Petru, Iacob („fratele Domnului”) și a altor creștini (cf. Gal 1,18u; Fap 9,26-29).

A urmat o altă perioadă de tăcere și de solitudine petrecută, cel puțin în mare parte, la Tars (Fap 9,30; Gal 1,21).

Prin 45 (cu probabilitate), Barnaba îl caută și-l cheamă într-o misiune în Antiohia Siriei.

Cei doi, ajutați și de alții, au săvârșit o lucrare întrucâtva revoluționară: nu s-au ocupat atât de evrei, cât de păgâni, prozeliți sau nu, pe care-i convertesc la creștinism și aceasta fără nici o trecere prin iudaism.

O secetă care a lovit Iudeea, urmată de foamete, i-a făcut pe acești misionari colectorii unei oferte din partea antiohienilor, colectă pe care, apoi, personal, au dus-o la Ierusalim (Fap 11,25-30).

La scurt timp după acest episod (46, dacă se merge pe probabilitatea deja expusă), au început marile călătorii misionare ale lui Pavel.

Prima călătorie misionară

Prima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba și cu Marcu (sau Ioan Marcu, vezi Evanghelia după Marcu, personajul istoric) – cf. Fap 15,37.

De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Saul (Paul/Pavel) l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12).

Cu privire la acest episod (adică schimbarea numelui din Saul în Paul/Pavel), opiniile istoricilor sunt împărțite: în timp ce unii dintre istorici (mai puțini) presupun și susțin că Paul/Pavel și-ar fi luat numele acesta mai târziu și din oarecare interes pentru „captatio benevolentiam” față de acest proconsul, ceilalți (majoritatea) resping documentat această ipoteză.

Din Cipru, călătoria lor a continuat în Pamfilia (la Perge), apoi în Antiohia Pisidiei și în Licaonia (Iconiu, Listra și Derbe).

Au străbătut foarte mari distanțe, prin munți și prin locuri puțin primitoare.

Efectele au fost considerabile, mai ales printre simplii păgâni din Licaonia.

Pavel, care a supraviețuit prin minune lapidării îndurate la Listra (cf. Fap 14,9u), s-a preocupat să stabilească o ierarhie rudimentară – pare-se, prima (cf. Fap 14,23). Această primă călătorie s-a încheiat cam prin anul 49 e.n. la Antiohia Siriei.

Aici, apostolul a fost nevoit să înfrunte o situație delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creștinismului.

Pavel se opune categoric pretențiilor manifestate de unii creștini proveniți dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiți circumciziunea și alte rituri și prescrieri mozaice.

Problema a fost prezentată celorlalți apostoli în așa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49 e.n.), unde a avut câștig de cauză teza distincției nete între creștinism și iudaism, chiar dacă s-a admis ca ex-evreii să practice prescrierile lor mozaice și s-a recomandat creștinilor veniți dintre păgâni să se abțină de la unele obiceiuri care puteau ofensa sensibilitatea ebraică (cf. Fap 15,1-21).

Pentru o reconstituire cât mai exactă a momentului, trebuie adăugat că această poziție avea, deja, un precedent în atitudinea lui Petru cu ocazia convertirii și botezării casei centurionului Corneliu (cf. Fap ), episod la care Petru însuși va face referință în prezentarea deciziei conciliare.

A doua călătorie misionară

Din Antiohia, probabil în anul 50 e.n., Paul/Pavel s-a îndreptat spre nord, ajungând, prin comunitățile deja evanghelizate, până în Galatia, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest.

A ajuns la Alexandria Troadei (Troada), de unde a trecut în Grecia la Neapolis (actuala Cavala).

Etapele principale au fost: Filipi, Tesalonic, Anfipoli, Bereea, Atena, Corint (cf. Fap 15,30; 18,18).

Pretutindeni, excepție făcând Bereea, apostolul a suferit mult: la Filipi a fost flagelat (biciuit) și întemnițat; la Corint a fost dus în tribunal înaintea proconsulului Galion, pare-se, fratele filosofului Seneca; la Atena, unde a rostit celebrul discurs în Areopag, a fost ironizat și aproape a dat faliment.

Dar nici roadele predicării sale nu erau neînsemnate, dimpotrivă, numărul colaboratorilor adunați în jurul său a crescut, așa încât a putut constitui numeroase și zeloase comunități creștine, mai ales la Filipi, la Tesalonic și la Corint.

Această a doua călătorie misionară s-a încheiat prin 53 e.n. cu o vizită la Ierusalim și la Antiohia.

Din această perioadă (după unii autori, chiar mai repede), Paul/Pavel a a inițiat o nouă metodă de apostolat: predicii directe i-a adăugat scrieri sub formă de scrisori.

Într-adevăr, de la Corint au fost expediate cele două scrisori comunității din Tesalonic, în care apostolul își mărturisește nu doar dragostea ci și străduința de a corija unele abuzuri, îndeosebi acelea cu privire la unele false interpretări privind a doua venire a lui Christos.

La Efes, „grija pentru toate Bisericile” (cum o numește chiar el, cf. 2Cor 11,28) a crescut.

Din această localitate a trimis comunității din Corint prima și a doua Scrisoare.

Preocupările lui nu se mărginesc doar la comunitățile fondate de el, ci se îndreaptă și spre altele; de la Corint a trimis comunității din Roma (unde nu fusese misionar) cea mai importantă scriere a sa.

A treia călătorie misionară

A treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.).

Ea a avut ca obiectiv principal evanghelizarea Asiei.

Pavel, ajutat de diverși colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes (cf. Fap 22,31).

Vestea cea bună a fost proclamată nu doar în capitală, dar și în numeroase alte localități: Milet (Fap 20,17), Colose, Laodiceea, Ierapoli (cf. Col 1,2; 4,13-16; Fil 2,23).

Convertirile au fost atât de numeroase încât a afectat vizibil vânzările statuetelor Artemidei (zeitatea principal venerată în orașul Artenis).

Negustorii acestor amulete au provocat atunci celebra răzvrătire păgână din Efes, adunând o mare mulțime de popor în marele amfiteatru ca să protesteze contra amenințării cultului Artemidei.

Ajutat de câțiva creștini din localitate, Pavel a reușit să scape de protestatari, care nu l-au găsit (Fap 19,30u).

Fruntașul orașului a reușit să restabilească liniștea, apostolul, însă, la scurt timp, a plecat de acolo în Macedonia (2Cor 7,5; Fap 20,1), iar de acolo în Grecia, făcând un popas de trei luni la Corint (Fap 20,3).

De la Corint – ca să evite intrigile și capcanele pregătite de iudei – pe uscat, a plecat spre Ierusalim, unde a dus substanțiala ofertă, adunată cu atâta trudă și răbdare prin toate comunitățile creștine pe unde a predicat, mai ales printre creștinii din Macedonia (cf. 2Cor 8,1) și Ahaia (cf 1Cor 16,1-3; 8,1; 9,15; Rom 15,26-31).

La Ierusalim se încheie, fructuoasa călătorie misionară și începe, pentru el, o lungă „via crucis”, ultima (?).

Captivitatea

Acuzat pe nedrept că ar fi profanat templul de la Ierusalim în care l-a purtat pe ex-păgânul Trofim (cf. Fap 21,27-30), apostolul a fost asaltat de o mare mulțime gata să-l ucidă cu pietre.

Din mâna acestora a fost salvat de tribunul roman Claudiu Lisias, care, însă, a dat ordin să-l încătușeze și să-l flageleze, această a doua parte a poruncii nu va fi executată întrucât Pavel a revendicat privilegiul său de cetățean roman (cf Fap 22,25).

A doua zi, a fost dus în fața sinedriului, dar n-a putut să se țină nici o judecată din pricina neînțelegerii – provocată de Pavel – între saduchei și farisei (cf. Fap 22,30; 23,10).

După numai o zi, tribunul află de un complot îndreptat împotriva lui Pavel (asasinarea acestuia într-o învălmășeală a mulțimii – cf. Fap 22,35u).

Claudiu decide, prin urmare, să-l trimită pe Pavel, sub escortă sigură, în Cezareea, la proconsulul Felix, care îl va pune sub pază în „pretoriul lui Irod” (cf. Fap 23,12-15).

Cinci zile mai târziu i s-a făcut o judecată sumară, suficientă însă ca Felix să se convingă de nevinovăția sa, dar pentru a face pe plac iudeilor și, poate, cu speranța că va primi ceva bani pentru răscumpărarea lui, l-a ținut, sub pază militară, în captivitate încă doi ani (cf. Fap 24,1-25), până la sosirea noului procurator, Festus Porcius (60 e.n.).

Acesta a încercat să pună capăt situației, dar Pavel, prevăzând o judecată nedreaptă, sub presiunea iudeilor, a făcut apel la tribunalul împăratului (cf. Fap 25,11).

În așteptarea trimiterii sale la Roma, Pavel este chemat să vorbească înaintea regelui Agripa al II-lea și a rău-famatei sale surori, Berenice (cf. Fap 25,13; 26,32).

În sfârșit, întemnițatul este încredințat centurionului Iuliu cu un „elogium” de înmânat tribunalului roman.

Călătoria spre Roma a avut aventuri dramatice: nava în derivă; un scurt acostament în Creta, cu un aprins consiliu de bord, la care a intervenit și Pavel; alte zile apăsătoare, în bătaia valurilor furioase; naufragiu lângă insula Malta, din care au scăpat toți, și, după o ședere de trei luni pe această insulă (Fap 28,11), vor străbate și ultima parte a călătoriei: Siracuza, Reggio Calabria, Pozzuoli – lângă Napoli, Via Appia, Roma – destinația finală, unde au ajuns toți cu bine (cf. Fap 27,1; 28,1).

În primăvara anului 61 e.n., Pavel ajunge în capitala imperiului, unde este bine primit de creștini.

În așteptarea procesului, i se permite să rămână, timp de doi ani, într-o casă sub supraveghere militară (Fap 28,30).

Proba libertății relative se găsește în faptul că el îi poate întâlni pe reprezentanții comunității iudaice (cf. Fap 28,17-27) și i se îngăduie chiar mai mult, așa cum se poate întrezări din scrisorile, numite ale captivității (Efeseni, Coloseni, Filimon și, probabil, Filipeni).

Apostolul, chiar dacă este sub pază și încătușat, apare, în continuare, ca marele misionar care desfășoară o activitate destul de intensă în Biserica din Roma și călăuzește încă – dojenind, îndemnând și învățând – pe convertiții săi din îndepărtata Asie Mică.

Sfârșitul

În 63 e.n., din cauza faptului că din Iudeea nu se prezenta nimeni care să-l acuze de ceva, a fost lăsat în libertate.

Ce s-a mai petrecut după această dată poate numai fi bănuit, nu mai sunt informații cu privire la el.

Pentru exegeți rămâne încă o taină nedescifrată de ce anume cartea Faptele Apostolilor termină atât de brusc istoria celor doi mari protagoniști: Petru (capp. 1–15) și Pavel (capp. 9–29).

Convingerea cea mai plauzibilă este că această „neîncheiere” a cărții lasă să se înțeleagă că istoria abia începută trebuie „scrisă” de fiecare generație de creștini „până la venirea Domnului”.

Tradiția creștină cea mai veche vorbește de o călătorie misionară a apostolului în Spania, pe care o proiectase mai demult (cf. Rom 15,24.28).

Epistolele pastorale 1 și 2 Timotei și Scrisoarea către Tit – oricât de complicat ar părea – presupun o călătorie în Orient. Pavel a fost în Creta (cf. Tit 1,5), în Macedonia (1Tim 1,3), în Alexandria Troadei (cf. 2Tim 4,13), la Efes (1Tim 1,3), la Milet (2Tim 4,20) și își propunea să ajungă în Epir (cf. Tit 3,12). Toate aceste evenimente s-au verificat între 63-66 e.c..

Cu mare probabilitate, în toamna lui 66 e.n., Pavel a fost arestat la Nicopole, în Epir, și apoi dus la Roma.

În prima lui audiere nu s-a decis nimic.

Detenția era, însă, foarte grea (2Tim 1,12; 2,9) și s-a terminat cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 e.c., cum notează Eusebiu din Cezareea.

(Această ultimă parte de reconstituire a vieții apostolului, nu se bucură de unanimitate. Sunt, într-adevăr și cercetători care consideră anul morții lui Pavel ca fiind 60 sau 61; dar nu reușesc nici ei să probeze cu documente ipoteza. S-a preferat această reconstituire și cu precizarea de față pentru a crea un tablou mai complet al problemei).

Cât privește locul martiriului său își dispută și azi onoarea două părți: Tre Fontane și Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.

Este sărbătorit la 29 iunie împreună cu celălalt mare apostol: Petru.

“Tăierea capului Sfântului Pavel” – Enrique Simonet,1887 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Opera

Opera apostolului are trei părți:

1 – constituirea de comunități creștine;

2 – crearea unei „școli” creștine (a unui curent teologic creștin) și

3 – scrierile sale.

Constituirea de comunități creștine

Cât privește constituirea de comunități creștine, prin predicarea Evangheliei, acest capitol se poate reconstitui, într-o oarecare măsură, urmărind aspectul privind viața și activitatea apostolului.

Pentru a pricepe cât mai îndeaproape lucrarea acestui gigant al creștinismului ar mai fi de adăugat că este necesar să se urmărească pe o hartă traseul călătoriilor sale misionare .

Un alt aspect, nu lipsit de importanță, este constituit de cele trei vizite la Ierusalim (săvârșite după întâlnirea sa cu Domnul înviat), încheiate cu arestarea și martiriul său: în această prezentare a activității sale misionare mai ales autorul Faptelor Apostolilor pune în evidență (citind în filigran) conformitatea apostolului cu Isus.

La fel ca Isus, și Pavel urcă de trei ori la Ierusalim și a treia oară este arestat…

Școala teologică paulină

Școala teologică paulină este constituită atât de învățătura orală, cât și – mai ales – de scrierile apostolului.

Ucenicii săi colaboratori i-au preluat doctrina și au purtat-o mai departe.

Practic vorbind, trăsăturile acestei școli nu sunt altceva decât ideile fundamentale ale operei pauline, pe care azi le putem găsi în scrisorile sale și, indirect, în Fapte și-n 2Petru.

Care sunt în concret aceste idei teologice de bază?

În centrul teologiei pauline se găsește Evanghelia lui Isus Hristos, expusă cu variație de accente, care, la rândul lor, au relevanță și implicație majoră în credință.

Astfel, în Galateni, Evanghelia este reprezentată de darul înfierii universale (cf. Gal 1,11-12; 3,6-7), în Romani accentul este pe „imparțialitatea divină” universală (cf. Rom 1,16-17), în 1 și 2 Corinteni Evanghelia constă în „înțelepciunea crucii” (cf. 1Cor 1,18).

Așadar, evenimentul unic al morții lui Isus Hristos reprezintă fundamentul eshatologiei (cf. 1 și 2 Tes), al eclesiologiei (cf. Col și Efes), al pneumatologiei și al eticii pauline.

Este evident că viziunea lui Pavel asupra mântuirii este pasajul/ trecerea (Pashca) lui Hristos.

În moartea și învierea Fiului, Tatăl duce la împlinire propriul plan de mântuire, manifestându-și „dreptatea” (cf. Rom 1,17; 3,21) care restabilește omul păcătos în raport cu el. „Omului vechi” (Cf. Rom 6,6; Col 3,9) – a cărei existență fusese făcută ne-autentică, fie din cauza strictei observații la iudei, fie din cauza rătăcirii la toți ceilalți oameni – se substituie „noua creatură” (cf. 2Cor 5,17; Gal 6,15), „omul cel nou”, care, nefiind abandonat total de harul lui Dumnezeu, trăiește într-o credință rodnică și înfăptuitoare întru iubire.

Comunitatea creștină – Biserica – este „trupul lui Hristos” (cf. 1Cor 12,12), identificată într-o anume formă cu Hristos însuși (natura sacramentală a întrupării realizată continuu prin Botez, Euharistie și primirea Duhului Sfânt), dobândește și ea (Biserica) înțeles deplin în lumina Paștilor.

Această viziune a Bisericii are urmările ei firești: creștinii sunt astfel numiți mădulare ale lui Hristos; structural, deși este formată dintr-un mare număr de mădulare, Biserica este un singur trup, cu un singur cap, Hristos.

Pentru Pavel „sfârșitul timpurilor deja a venit” (cf. 1Cor 10,11), este chiar timpul pe care-l trăim noi, este „timpul favorabil”, este „ziua mântuirii” (cf. 2Cor 6,2), timp inaugurat de Hristos “începutul” răscumpărării (cf. 1Cor 15,20.23), Hristos „primul născut dintre morți” (cf. Col 1,18).

Conform viziunii Sf. Ap. Pavel creștinul este, așadar, orientat spre această plinătate, împărtășind, în același timp, tensiunea întregii creații spre „eliberare din sclavia stricăciunii, pentru a intra în libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (cf. Rom 8,21).

Alte teme ale teologiei pauline

Alte teme ale teologiei pauline care pot și merită să fie aprofundate sunt:

- planul de mântuire al lui Dumnezeu, Tatăl, în Christos Isus. Deseori în scrisorile sale, Pavel face apel la această inițiativă gratuită a lui Dumnezeu: „Dumnezeu v-a ales de la-nceput pentru mântuire (…) chemându-vă la aceasta cu evanghelia noastră, ca să luați în stăpânire (lit. posesie) slava Domnului nostru Isus Christos” (2 Tes 2,13-14), sau: „Dumnezeu nu ne-a destinat mâniei, ci posedării mântuirii prin Domnul nostru Isus Christos, care a murit pentru noi ca noi să putem trăi cu/în El” (1Tes 5,9-10).

- lucrarea lui Christos Mântuitorul/Răscumpărătorul;

- Mântuirea întru speranță; în credință;

- omul – o făptură nouă în Christos;

- evreii și ne-creștinii;

- ministerul apostolilor, pe care Tatăl i-a constituit în Christos depozitari ai „cuvântului reconcilierii” (cf. 2Cor 5,19) și care exercită ministerul/slujirea lor în calitate de „colaboratori ai lui Dumnezeu” (cf. 2Cor 5,18.6,1).

Scrisorile lui Pavel

Epistole

Biserica a inclus în canonul biblic câteva din epistolele sale către biserici:

- Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel.

Unii savanți din zilele noastre au contestat autenticitatea câtorva astfel de epistole.

În special Epistola către Evrei, al cărei autor a fost disputat încă din vremea bisericii primare, este considerată ca având un alt autor.

Cu toate acestea, rânduiala Bisericii prezintă aceste citiri din epistole ca „din epistola Sfântului Pavel către…”, așa cum lecțiile și comentariile Părinților Bisericii îi edifică pe credincioși privind Mântuirea.

Pavel în iconografie

Atribute ale lui Pavel

Deși Pavel n-a făcut parte din grupul celor 12 apostoli, cât timp Isus a fost în carne cu ei pe pământ, în majoritatea cazurilor, însă, Pavel este reprezentat împreună cu ei și aceasta prin excluderea unuia sau altuia dintre ceilalți apostoli cu scopul de a păstra numărul mistic, și nu doar istoric – 12.

Acest fapt dovedește cât de repede a fost asimilat Pavel în rândul apostolilor; probabil datorită neobositei sale activități de organizare desfășurate în comunitățile creștine primare.

Din Faptele Apostolilor (18,3) reiese că el își câștiga existența confecționând corturi, motiv pentru care sfoara este prezentă printre atributele sale iconografice, așa cum sunt și coșul (amintind de fuga lui din Damasc) și sabia (amintind de moartea sa de martir).

Reformatorii secolului al XVI-lea au văzut în Pavel opozantul lui Petru, venerat de catolici.

Această preferință a avut urmări destul de însemnate în iconografia din perioada Contrareformei. Figura lui Pavel apare destul de rar în țările și-n lăcașurile de cult catolice, în timp ce, în ambientul reformat (mai ales în Germania) iconografia s-a îmbogățit cu noi detalii, dintre care cel mai însemnat este reprezentarea lui Pavel cu două săbii: una a martiriului, cealaltă a „Cuvântului lui Dumnezeu”, nefiind exclusă nici interpretarea conform căreia ar fi opusul celor două chei ale lui Petru.

(Pot fi amintite aici ciclurile de fresce ale lui Peter Vischer din Sf. Sebald la Nüremberg și ciclul lui Tilman Reimenschneider de la Würzburg, secolul al XVI-lea).

Sabia care, în prezent, este atributul cel mai răspândit și în baza căreia Pavel poate fi identificat cu ușurință, apare în arta plastică destul de târziu (prin secolul al XIII-lea); în arta paleocreștină, însă, Pavel este cel mai des reprezentat cu o carte sau un sul de papirus.

Cu o frecvență mult mai mică este întâlnit și șarpele, amintind de vipera care l-a mușcat pe Pavel după naufragiul pe coastele insulei Malta (cf. Fap 28,1-6).

În general, artiștii s-au oprit asupra particularităților vieții apostolului după convertirea sa și ușor de regăsit în scrisorile sale sau în Faptele Apostolilor. Unicul episod păstrat în arta creștină, în care Saul apare ca persecutor al creștinilor este, bineînțeles, scena lapidării protomartirului Ștefan (cf. Fap 7, 58-60).

Teme iconografice asupra lui Pavel

Convertirea lui Saul pe drumul Damascului este – cum, de altfel, e și normal – obiectul a nenumărate reprezentări iconografice, care, însă, pot fi împărțite în două categorii, în funcție de tradiția exegetică urmată:

Prima tradiție, și cea mai veche, îl prezintă pa Saul lovit sau învăluit de un halou de lumină, ceea ce spune că Isus cel înviat i se revelează. Din această serie de reprezentării merită o mențiune aparte o miniatură a lui Hortus Deliciarum din secolul al XII-lea, în care doar Christos apare într-o mare de lumină, de unde îndreaptă spre Saul o sabie cu două tăișuri.

Saul este prosternat la pământ între un lup și un miel. Miniatura evidențiază, astfel, că la întâlnirea cu Domnul (care, după unii, amenință cu judecata ținând sabia îndreptată spre vinovat), lupul s-a transformat în miel; după alții, însă – considerând chipul blând și privirea prietenoasă a Domnului – convertitului tocmai i se încredințează cuvântul pe care trebuie să-l ducă la toate neamurile și să-l predice și celor mici și celor mari și că el – Saul – va fi din dragostea lui pentru Christos ca un miel înaintea lupilor.

Cea de-a doua tradiție prezintă un aspect sau altul al aceluiași eveniment dramatic: Saul tocmai în momentul în care este aruncat jos de pe cal, sau deja căzut la pământ, de remarcat că aceste reprezentări prezintă și calul părtaș activ la acest dramatic eveniment (poate în legătură cu asinul lui Balaam, din Vechiul Testament). Acest tip de reprezentări își are originea prin secolul al XIV-lea, renașterea occidentală.

Izvor de inspirație pentru artiști a constituit și episodul narat în Fap 9,17-19: botezul lui Saul.

În general, este reprezentat nud, cufundat în „izvorul vieții” (apa botezului), în timp ce porumbelul – reprezentarea plastică a Duhului Sfânt – îi vorbește la ureche.

Merită o mențiune fresca Detchani din Serbia (1504): Pavel în picioare, nud în apa botezului, Anania, asistat de un acolit, cu lumânarea aprinsă în mână, citește formula sacramentală a Botezului.

Convertirea lui Pavel în artă

Scena convertirii sale la creștinism, după contactul transcedental cu Isus, în care Pavel cade de pe cal, este prezentată în numeroase tablouri (Michelangelo, Caravaggio, Lucas Cranach cel Tânăr, Parmigianino, Pieter Bruegel cel Bătrân).

Anul Paulin

Pentru a celebra personalitatea Sfântului Apostol Pavel, papa Benedict al XVI-lea a proclamat „Anul Paulin”, la împlinirea a două milenii de la nașterea lui Pavel, chiar dacă această dată este simbolică și aproape sigur arbitrară. „Anul Paulin” s-a desfășurat din data de 28 iunie 2008 până la 29 iunie 2009.

Sărbători și posturi

Viața Sfântului Pavel, epistolele sale în particular, sunt sărbătorite anual prin zile de prăznuire și prin post. Unul din cele patru posturi anuale, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post de vară care începe la nouă zile după Pogorârea Sfântului Duh și ține până la prăznuirea lor în 29 iunie.

Intermedieri

Sfântul Pavel este patronul și cel care intervine, printre alții, pentru călătorii pe mare și pentru cei care propovăduiesc.

Imnuri

Tropar (Glasul 4)

Primul înscăunat dintre apostoli,
dascălul lumii întregi:
Imploră-l pe Stăpânul a toate
Să dea lumii pacea Sa,
și multă milă sufletelor noastre!

Condac (Glasul 2)

Doamne, ai luat spre odihnă veșnică
și pentru bucuria binecuvântărilor Tale
pe cei doi propovăduitori inspirați de Duhul Sfânt și întâii între Apostoli,
pentru că ai bine primit osteneala lor ca și moartea lor ca o ardere bine plăcută Ţie,
pentru că numai Tu vezi în inima omului.
Condac (Glasul 2)

Astăzi Hristos Piatra primește cu mare slavă
Stânca Credinței și întâiul între,
Împreună cu Pavel și cu cei Doisprezece,
A căror pomenire o facem cu nerăbdarea credinței,
Arătându-I slavă celui ce ne-a arătat slava!

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Pavel si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Viața Sfântului Apostol Pavel

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminția lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinți cinstiți, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetățeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit și roman. El era rudenie cu Sfântul întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a fost dat de părinții săi în Ierusalim la învățătura cărții și a toată legea lui Moise, fiind ucenic al slăvitului dascăl Gamaliei. Și avea prieten și împreună ucenic la învățătură pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos. Și se deprinsese bine la legea părintească, fiind foarte râvnitor după ea, și se lipise de farisei.

Pe vremea aceea, în Ierusalim și în cetățile dimprejur, precum și prin sate, se răspândise buna vestire a lui Hristos, de către sfinții apostoli. Și ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii și cu toți cărturarii și învățătorii legii evreiești, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urâți și prigoniți. Deci Saul ura și el pe Sfinții Apostoli și nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.

Iar pe când rudenia lui, Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sângele de un neam cu el care se vărsa fără de vină, ci se învoia la acea ucidere și păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ștefan. Deci, luând putere de la arhierei și de la bătrâni, făcea mult rău Bisericii, intrând în casele credincioșilor, de unde târa pe bărbați și pe femei și îi ducea în temnițe. Și nu. era destul că prigonea pe credincioșii din Ierusalim, dar s-a dus și în Damasc cu scrisoare arhierească, suflând cu izgonire și cu ucidere asupra ucenicilor Domnului, vrând ca și acolo, de va afla bărbați și femei crezând în Hristos, să-i prindă și să-i ducă legați la Ierusalim. Și aceasta a fost pe vremea împărăției lui Tiberiu.

Deci apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer și, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i:Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Iar el, înspăimântându-se, a zis:Cine ești, Doamne? Iar Domnul a zis:Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigonești. Cu greu îți este ție a da cu piciorul împotriva pironului. Iar el, tremurând și înspăimântându-se, a zis:Doamne, ce îmi poruncești să fac? Iar Domnul i-a zis:Scoală-te și intră în cetate și ți se va spune ție ce ți se cade să faci.

Asemenea s-au înspăimântat și ostașii care erau cu Saul, minunându-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar ini vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculându-se de la pământ și deschizându-și ochii săi, nu vedea pe nimeni, pentru că orbise dk ochii cei trupești, începând a i se lumina ochii cei duhovnicești. Deci l-au luat de mână și l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemâncând, nici bând nimic, ci rugându-se neîncetat. Iar în Damasc era Sfântul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie și căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuiește în casa unui om pe nume Iuda; deci să se ducă acolo și să-i lumineze ochii lui cei trupești prin atingere, iar pe cei sufletești prin Sfântul Botez.

Atunci Anania a răspuns:Doamne, am auzit de la mulți despre bărbatul acesta, câte răutăți a făcut sfinților Tăi în Ierusalim, și chiar aici a venit cu putere de la arhierei ca să lege pe toți cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dânsul:Mergi fără de frică, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraților și fiilor lui Israel, pentru că îi voi spune câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Iar Sfântul Anania, mergând după porunca Domnului și găsind pe Saul, și-a pus mâinile peste dânsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi și îndată a văzut. Apoi, sculându-se, s-a botezat și s-a umplut de Duhul Sfânt, care l-a sfințit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toți și ziceau: „Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Au n-a venit aici ca să lege pe unii ca aceia și să-i ducă la arhierei?”. Iar el mai mult se întărea și tulbura pe evreii care petreceau în Damasc, dovedind că Acesta este Iisus Hristos.

Atunci iudeii s-au umplut de mânie asupra lui și s-au sfătuit să-l omoare. Și străjuiau porțile cetății ziua și noaptea ca să nu poată scăpa de dânșii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflând că iudeii vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea și l-au lăsat într-o coșniță peste zidul cetății. Și plecând el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întâi s-a dus în Arabia, precum scrie despre aceasta către Galateni:Nu am primit sfat de la trup și de la sânge, nici nu m-arn suit la Ierusalim, la apostolii cei mai înainte de mine, ci m-am dus în Arabia, și m-am întors iarăși în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să cunosc pe Petru.

Și venind în Ierusalim, Sfântul Pavel încerca să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dânsul, necrezând că este ucenicul Domnului. Iar Sfântul Apostol Varnava, văzându-l pe el și înțelegând întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat și l-a dus la apostoli. Iar Pavel le-a spus lor cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis și cum în Damasc îndrăznea pentru numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinții Apostoli, auzind aceasta, s-au umplut de bucurie și slăveau pe Domnul Hristos. Iar Sfântul Pavel și în Ierusalim se întreba cu iudeii și cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Iar odată, stând în biserică și rugându-se, a rămas uimit și a văzut pe Domnul, zicându-i:Sârguiește-te și ieși degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: „Singuri iudeii știu că eu puneam în temniță și băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar când se vărsa sângele lui Ștefan, mărturisitorul Tău, stăteam eu însumi acolo, pentru că și eu voiam uciderea lui și păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis către dânsul:Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!

După vedenia aceasta, Sfântul Pavel, deși voia să mai zăbo­vească în Ierusalim câteva zile, ca să se îndulcească de vederea feței și de vorbele apostolilor, însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba pentru Hristos, se porniseră spre mânie și căutau să-l ucidă. Și înțelegând frații aceasta, l-au dus în Cezareea și l-au lăsat în Tars, unde Sfântul Pavel a petrecut învățând poporul cuvântul lui Dumne­zeu, până ce a venit Varnava de l-a luat și l-a dus în Antiohia, unde, învățând în biserică un an întreg, mult popor a întors la Hristos și i-a numit pe ei creștini. Iar după împlinirea anului, amândoi Sfinții Apostoli, Varnava și Pavel, s-au întors în Ierusalim și au spus Sfinți­lor Apostoli despre acelea ce a lucrat darul lui Dumnezeu în Antiohia și astfel au veselit foarte pe Biserica lui Hristos din Ierusalim. Apoi au adus și multă milostenie de la antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru frații cei săraci și scăpătați, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărățind Claudie, era foarte mare foamete, după proo- rocia Sfântului Agav, care era unul din cei șaptezeci de apostoli.

Și plecând ei din Ierusalim, s-au dus iarăși în Antiohia, unde petrecând câtva timp în postiri și rugăciuni, în slujirea dumnezeieștii Liturghii și în bună vestirea cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a voit să-i trimită pe dânșii la popoare spre propovăduire, zicând către cei mai mari ai Bisericii din Antiohia:Osebiți Mie pe Varnava și pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dânșii. Atunci ei, postind, rugându-se și punându-și mâinile pe dânșii, i-au slobozit, iar Pavel și Varnava, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru și, venind în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.

După aceea, străbătând insula până la Pafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrăjitor și mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înțelept. Acest antipat, chemând la el pe Varnava și pe Pavel, cerca să audă de la dânșii cuvântul lui Dumnezeu și a crezut cele grăite de dânșii. Iar Elimas vrăjitorul se împotrivea lor, căutând să întoarcă pe antipat de la credință. Iar Sfântul Pavel umplându-se de Duhul Sfânt și căutând spre acel vrăjitor, a zis: „O, plinule de toată înșelăciunea și de toată răutatea, fiule al diavolului, vrăjmașule a toată dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată, mâna Domnului peste tine și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme!”. Și îndată a căzut peste dânsul ceață și întuneric și, pipăind, căuta povață. Atunci antipatul, văzând cele ce se făcuseră, a crezut, minunându-se de învățătura Domnului. Împreună cu dânsul a crezut și mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmulțea. Și plecând de la Pafa, Sfântul Pavel și cei ce erau cu el au mers în Perga Pamfiliei și de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta decât Antiohia cea mare a Siriei.

Acolo propovăduind pe Hristos, după ce mulți au crezut, zavis- tnicii iudei au îndemnat pe mai marii cetății, care erau de păgânătatea elinească, să izgonească cu necinste din cetate și din hotarele lor pe sfinții apostoli. Iar ei, scuturând praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecând multă vreme, au îndrăznit la propovădu- irea cuvântului. Și au adus la credință mulțime multă de iudei și elini, nu numai cu propovăduirea, ci și cu semne și minuni, care se făceau prin mâinile lor. Acolo au adus la credință și pe Sfânta fecioară Tecla, făcând-o mireasă a lui Hristos. Iar iudeii care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli și să-i ucidă cu pietre. Iar ei, aflând de aceasta, au fugit în părțile Licaoniei, în Listra și în Derbe și în cele din jurul lor. Și au binevestit și acolo, și au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om șchiop din naștere, care nu umblase niciodată și care îndată a sărit și umbla. Iar poporul, văzând această minune, și-a ridicat glasul, zicând pe licaonește:Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au pogorât la noi.

Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, adu­când tauri și împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Iar Varnava și Pavel, rupându-și hainele de pe ei, au venit între popor strigând și zicând: „Oamenilor, de ce faceți aceasta, că și noi suntem oameni pă­timași ca și voi”. Apoi au început a le vorbi despre Unul Dumnezeu Care a făcut cerul, pământul, marea și toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rânduiește vremuri roditoare și umple de hrană și de veselie inimile omenești.

Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească. Deci, petrecând ei în Listra și învățând, au venit din Antiohia și din Iconia niște iudei și au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicându-le: „Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni”. Și au răzvrătit încă și mai rău pe acei oameni, încât pe Sfântul Pavel, ca pe un mai mare al cuvântului, l-au bătut cu pietre și l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar el, sculându-se, a intrat în cetate și a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind și învățând pe mulți în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia și în Antiohia Pisidiei. Aici,. întărind sufletele ucenicilor, i-au rugat să petreacă în credință și le-au hirotonisit preoți la toate bisericile; apoi, rugându-se cu post, i-au încredințat Domnului în Care crezuseră.

După aceea, trecând Pisidia, au venit în Pamfilia. Și vorbind cuvântul Domnului în Perga, s-au pogorât în Atalia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimiși de la început de Duhul Sfânt să propovăduiască neamurilor cuvântul Domnului.

Deci, ajungând în cetatea Antiohia, au adunat Biserica și au spus tuturor câte a făcut Dumnezeu cu dânșii și câte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Iar după o vreme, între iudeii și elinii care crezuseră în Antiohia s-a făcut ceartă pentru tăierea împrejur. Unii ziceau că nu este cu putință a se mântui fără tăierea împrejur, iar alții socoteau lucru greu pentru ei acea tăiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfinții Apostoli Pavel și Varnava să se ducă în Ierusalim la apostoli și la bătrâni ca să-i întrebe de tăierea împrejur și să le vestească că Dumnezeu a deschis păgânilor ușa credinței.

Cu această vestire au bucurat foarte mult pe toți frații Ierusa­limului. Și sfătuindu-se sobornicește Sfinții Apostoli și bătrânii în Ierusalim, au lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului cel nou și le-au poruncit să se ferească de mâncările jertfite idolilor și de desfrâu, și ca întru nimic să nu facă strâmbătate aproapelui. Și au trimis cei din Ierusalim în Antiohia pe Sfinții Pavel și Varnava, și cu ei pe Iuda și pe Sila. Și ajungând ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despărțindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa și s-a dus în Cipru, iar Pavel, luând pe Sila, s-a dus în Siria și în Cilicia și, străbătând cetățile de acolo, a întărit Bisericile. Apoi, venind în Derbe și în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul său, pentru iudeii care cârteau.

De acolo s-a dus în Frigia și în părțile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia și voia să se ducă și în Bitinia, dar Duhul Sfânt n-a voit aceasta. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a arătat lui noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu chipul macedonean, stătea înaintea lui și-l ruga, zicându-i: „Vino în Macedonia și ne ajută”. Deci Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în Macedonia, ca să propovăduiască. Și plecând din Troada, s-a dus la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli și de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, învățând-o credința în Hristos și botezând-o, a fost rugat de dânsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii săi.

Iar Pavel, mergând odată la adunarea bisericească spre rugăciu­ne, l-a întâmpinat o fecioară care avea un duh necurat pitonicesc, care făcea multă dobândă stăpânilor săi, vrăjind. Aceea urmând lui Pavel și ucenicilor lui, striga: „Acești oameni sunt slugile Dumnezeu­lui celui de sus, care ne vestesc nouă calea mântuirii”. Aceasta o făcea în multe zile; iar Pavel, supărându-se și întorcându-se spre ea, a certat duhul în numele lui Iisus Hristos și l-a gonit dintr-însa. Și văzând stăpânii ei că le-a pierit nădejdea câștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și i-au dus la boieri și la voievozi, zicând: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea și, fiind evrei, au niște obiceiuri care nu ni se cade nouă a le primi, nici a le face, noi fiind romani”.

Iar voievozii, rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată pe ei cu toiege. Deci, dându-le lor multe bătăi, i-au băgat în temniță, unde rugându-se ei la miezul nopții, temnița s-a cutremurat, ușile s-au deschis și legăturile s-au dezlegat. Iar străjerul temniței, văzând acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spălat de răni și s-a botezat cu toată casa sa. Apoi le-a pus masă înaintea lor, după care apostolii iarăși s-au dus în temniță.

Iar a doua zi, voievozii căindu-se că au bătut cu asprime pe oamenii cei nevinovați, au trimis la temniță, poruncind să-i lase liberi să se ducă unde vor voi. Iar Pavel a zis către dânșii: „După ce ne-au bătut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovați și de neam roman și, punându-ne în temniță, acum în taină să ne scoată? Dar nu așa, ci să vină ei singuri să ne scoată!”. Și întorcându-se trimișii, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Iar voievozii s-au temut, aflând că cei legați pe care i-au bătut sunt romani, și ducându-se, i-au rugat să iasă din temniță și din cetate.

Deci ieșind ei din temniță, s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduiseră mai înainte, și au mângâiat pe frații ce se adunaseră acolo; apoi sărutându-i, s-au dus în Amfipoli și la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic, unde pe mulți au câștigat prin buna vestire. Iar zavistnicii iudei, adunând pe niște oameni răi clevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau apostolii și, negăsin- du-i, au prins pe Iason și pe unii din frați, și i-au dus la mai marii cetății, clevetindu-i ca pe niște potrivnici cezarului, care zic că este alt împărat, care se numește Iisus. Deci Iason abia a fost liberat din supărarea aceea.

Iar sfinții apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici, au ieșit noaptea din cetate și au mers în Veria. Dar și acolo zavistia evreiască n-a dat odihnă Sfântului Pavel, pentru că, înștiințându-se evreii din Tesalonic că Pavel propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu și în Veria, au mers și acolo, pornind și tulburând popoarele și ridicându-le împotriva lui Pavel. Deci sfântul apostol a fost nevoit să iasă și de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind rugat de frați ca să-și ferească viața sa pentru mântuirea a mai multora. Și a fost lăsat de ei să meargă pe lângă mare, iar pe Sila și pe Timotei i-a lăsat acolo să întărească pe cei nou luminați, pentru că știa că iudeii caută numai capul lui.

Deci a șezut în corabie și s-a dus la Atena. Și văzând cetatea plină de idoli, se întărâta cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atâtor de multe suflete. Și se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări, iar în târguri cu elinii și cu filosofii lor. Și a fost dus de ei la Areopag, la un loc care se numea așa fiindcă acolo se făceau judecățile cele de moarte, lângă capiștea lui Area. Și l-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dânsul; iar pe de alta – precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecății, mun­cilor și morții, de vor auzi de la dânsul ceva vrednic de pedeapsă. Iar Sfântul Pavel, luând pricină de la o capiște care avea scris deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neștiut până atunci, zicându-le: „Pe Cel care, neștiindu-L, Îl cinstiți cu bunăcuviință, pe Acesta eu îl propovăduiesc vouă!”. Și le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăință, pentru judecată și pentru învierea morților.

Și auzind ei de învierea morților, unii își băteau joc, alții încă voiau să mai audă despre aceea. Deci Pavel a ieșit din mijlocul lor neosândit, ca un nevinovat, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu era fără de folos și fără de câștigarea sufletelor, căci unii bărbați, lipindu-se de el, au crezut în Hristos și s-au botezat. Iar între aceștia era și Dionisie Areopagitul și o cinstită femeie cu numele Damar și alții mulți cu dânșii.

Iar Pavel, ieșind din Atena, a mers în Corint și a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. Și au venit la dânsul din Macedonia și Sila cu Timotei și slujeau împreună cuvântului. Iar Acvila și femeia sa, Priscila, erau cu meșteșugul făcători de corturi. Și deprinzând Pavel meșteșugul lor, lucra împreună cu ei, câștigându-și hrană lui și celor împreună cu dânsul din osteneala mâinilor sale, precum zice în Epistola către Tesaloniceni:Nu în zadar am mâncat pâine de la cineva, ci lucrând ziua și noaptea, ca să nu îngreunez pe nimeni. Și iarăși:Trebuinței mele și celor ce au fost cu mine, au slujit mâinile mele acestea. Și se întreba cu iudeii prin adunări în toate sâmbetele, mărturisindu-le că Iisus este Hristos, adevăratul Mesia. Și împotri- vindu-se iudeii și hulind, Pavel și-a scuturat hainele sale, zicând către dânșii:Sângele vostru asupra capetelor voastre, că eu sunt curat; de acum mă voi duce la neamuri.

Și când Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat noaptea în vedenie, zicându-i:Nu te teme, ci propovăduiește cuvântul Meu și nu tăcea, fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sunt cu tine și nimeni nu va putea să-ți facă ție rău. Sfântul Pavel a petrecut în Corint un an și șase luni, învățând pe iudei și pe elini Cuvântul lui Dumnezeu. Și mulți, crezând, s-au botezat; asemenea și Crisp, mai marele soborului, crezând cu toată casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecată, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit să-l judece pe Pavel, zicând:De ar fi făcut vreun lucru rău, l-aș fi judecat, dar fiindcă întrebarea voastră este pentru cuvinte și pentru legea voastră, nu voiesc să vă fiu judecător. Și i-a gonit pe ei afară din divan.

După aceasta, Sfântul Pavel, petrecând acolo încă câteva zile și pe frați sărutându-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dânsul. Și-i urmau lui și Acvila și Priscila. Și au sosit în Efes, unde, propovă­duind cuvântul Domnului, multe minuni făcea Sfântul Apostol Pavel, pentru că nu numai mâinile lui erau făcătoare de minuni, tămăduind toate neputințele prin atingerea sa, dar și basmalele lui și mahrama capului, cea adăpată cu sudorile trupului său, avea aceeași putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndată îi tămăduiau și goneau din ei duhurile cele viclene. Aceasta văzând unii dintre iudei rătăciți și fermecători, au îndrăznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndrăciți, zicând:Vă jurăm pe voi cu lisus, pe Care Pavel Îl propovăduiește! Iar duhul cel viclean a răspuns, zicând:Pe Iisus îl știu și pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sunteți?

Deci, sărind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit și, întărindu-se împotriva lor, îi bătea și-i rănea, încât abia au scăpat goi din mâinile îndrăcitului. Și a aflat de aceasta tot Efesul, și evrei și elini, și a căzut o frică mare peste toți și se mărea numele Domnului Iisus. Deci mulți au crezut în Hristos, iar vrăjitorii care erau în ceta­te, primind sfânta credință, și-au adunat cărțile lor cele vrăjitorești și, numărând prețul lor, au aflat cincizeci de mii de arginți, și și-au ars cărțile înaintea tuturor. Astfel creștea și se întărea cuvântul Domnu­lui. Și Pavel dorea să meargă la Ierusalim și zicea: „După ce voi fi în Ierusalim, se cade mie să văd și Roma”.

Deci când slujitorii capiștei Artemisei au ridicat tulburare în Efes, Sfântul Pavel, după zăbovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut șapte zile. Aici, într-o zi de Duminică, s-au adunat ucenicii să frângă pâine și a făcut către dânșii vorbire lungă, pentru că a doua zi voia să iasă de acolo. Astfel, a lungit cuvântul până la miezul nopții, arzând multe lumânări în foișorul acela. Atunci un tânăr, anume Eutihie, șezând la fereastră, s-a îngreuiat tare de somn și a căzut jos din casa de sus, de la catul al treilea, și l-au luat mort.

Și pogorându-se Pavel, s-a plecat peste el și, cuprinzându-l, a zis: „Nu vă tânguiți, că sufletul lui este în el!”. Și iarăși s-a suit Pavel în foișor și au adus pe tânăr viu, mângâindu-se mult. Iar Sfântul Pavel, vorbind până la ziuă și, sărutând pe toți credincioșii, a plecat de acolo. Și venind în Milet, a trimis la Efes ca să cheme la dânsul preoții Bisericii, pentru că nu voia să se ducă el însuși acolo, ca să nu zăbovească, deoarece se sârguia să fie în Ierusalim.

Și venind la el duhovniceasca rânduială din Efes, apostolul i-a învățat, zicând:Luați aminte de voi și de toată turma voastră, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să pașteți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu sângele Său. Și le-a proorocit pentru eretici, care, după ducerea lui, aveau să intre la ei ca lupi răi. El le-a mai spus și scopul călătoriei sale, zicând:Eu, legat fiind cu Duhul voi merge în Ierusalim, neștiind cele ce mi se vor întâmpla în el Și îmi grăiește Duhul Sfânt că mă așteaptă în Ierusalim legături și chinuri, ci mie nu-mi este nici o grijă de acestea, nici nu pun nici un preț pe sufletul meu. Numai mă silesc să-mi săvârșesc alergarea mea cu bucurie și slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu să o împlinesc. Apoi a zis către ei:Iată eu acum știu aceasta, că voi toți nu veți mai vedea fața mea.

Atunci toți au plâns și, căzând pe grumazii lui Pavel, îl sărutau, mâhnindu-se mai ales pentru cuvântul care le-a zis lor că de acum nu-i vor mai vedea fața lui. Deci au petrecut pe Sfântul Apostol până la corabie. Iar el, dându-le cea mai de pe urmă sărutare, a luat calea mării și trecând prin multe cetăți și țări care erau pe lângă mare și prin insule și pretutindeni cercetând pe credincioși și întărindu-i, a sosit la Ptolemaida și a mers în Cezareea, găzduind în casa Sfântului Apostol Filip, care era unul din cei șapte diaconi. Atunci a venit la Sfântul Pavel un prooroc, anume Agav și, luând brâul lui, și-a legat mâinile și picioarele sale, zicând:Așa grăiește Duhul Sfânt, că pe bărbatul al căruia este brâul acesta, așa îl vor lega iudeii în Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor! Auzind frații aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Sfântul Pavel a răspuns către ei:Ce faceți plângând și zdrobindu-mi inima? Pentru că eu nu numai că voiesc a fi legat, ci sunt gata și a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Iar frații au tăcut, zicând:Voia Domnului să fie!

După aceasta, Sfântul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii săi, între care era și Trofim Efeseanul, care se întorsese din elini la creștini; și a fost primit Pavel cu dragoste de Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, și de toate Bisericile credincioșilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel și care pretutindeni în Asia ridicaseră clevetiri împotriva lui. Aceia văzând pe Pavel în cetate umblând cu Trofim Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, cărturarilor și bătrânilor, cum că Pavel strică legea lui Moise, neporuncind să se taie împrejur, și propovăduiește pretutindenea pe Iisus cel răstignit. Și se întărâtau toți asupra lui Pavel, dorind să-l prindă. Deci când acei iudei din Asia au văzut pe Sfântul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndată clevetind asupra lui, au pornit pe tot poporul și, repezindu-se, au pus mâinile pe el, strigând: „Bărbați israeliteni, ajutați! Acesta este omul care grăiește hule asupra poporului, asupra Legii și asupra acestui loc. Încă și elini a băgat în biserică, spurcând acest loc sfânt”. Căci ei credeau că și pe Trofim l-a băgat Pavel în biserică. Și s-a pornit toată cetatea, făcându-se adunare de norod; și prinzându-l pe Pavel, îl trăgeau afară din biserică. Și îndată s-au închis ușile și voiau să-l ucidă pe el; dar nu în biserică, pentru ca să nu se spurce acel loc sfânt.

În vremea aceea, s-a înștiințat comandantul oștii ce păzea cetatea, cum că tot Ierusalimul s-a tulburat. Iar acela luând îndată ostași și șutași, au alergat la biserică. Și văzându-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzându-l pe Pavel, a poruncit să-l lege cu două lanțuri de fier și l-a întrebat cine este și ce rău a făcut. Iar poporul striga să-l ucidă pe Pavel.

Și neputând el să înțeleagă de ce este vinovat Pavel din pricina poporului care făcea gălăgie, a poruncit să-l ducă în tabără. Iar mulțimea poporului urma comandantului și ostașilor, strigând să se ucidă Pavel. Și fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel l-a rugat pe comandant să-l lase să grăiască către popor ceva, și comandantul i-a dat voie. Deci Pavel, întorcându-se spre popor și stând pe trepte, a strigat către ei în limba evreiască: „Bărbați frați și părinți, ascultați răspunsul meu către voi”. Și a început a le spune de râvna lui de mai înainte după Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum l-a luminat o lumină cerească și cum a văzut pe Domnul trimițându-l la neamuri.

Iar poporul, nevoind ca mai mult să-i asculte cuvintele lui, și-a ridicat glasul către comandantul oștii: „Ia de pe pământ pe unul ca acesta, pentru că nu i se cade lui să trăiască!”. Și strigând acestea, își aruncau hainele și făceau praf în văzduh de mânie, voind ca să fie ucis Pavel. Iar comandantul a poruncit să-l ducă în tabără, vrând să-l cerceteze pe el cu bătăi ca să înțeleagă, pentru care pricină poporul striga împotriva lui. Și, întinzând pe Pavel cu funii ca să-l bată, Pavel a zis către sutașul care era de față: „Oare vă este îngăduit să bateți pe un cetățean roman și nejudecat?”. Iar sutașul apropiindu-se de coman­dant, i-a zis: „Vezi, ce vrei să faci? Omul acesta este roman!”. Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: „Roman ești tu?”. Iar el a zis: „Da”. Și a zis lui: „Eu cu mult preț am câștigat numirea aceasta”. Și îndată l-a scos din lanțuri. Iar a doua zi, comandantul a poruncit să vină arhiereii și tot soborul lor, și a pus înaintea lor pe Sfântul Pavel. Iar acesta, căutând spre sobor, a zis: „Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua de azi”.

Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stăteau înaintea lui, să-l bată pe el peste gură. Iar Pavel i-a zis lui: „Te va bate pe tine Dumnezeu, perete văruit, pentru că vrând să mă judeci după Lege, calci legea, poruncind să mă bată fără vină!”.

Și cunoscând Sfântul Pavel că în soborul acela o parte sunt saduchei, iar altă parte farisei, a strigat în adunare, zicând: „Bărbați frați, eu sunt fariseu, fiu de fariseu, și pentru nădejdea și învierea morților primesc judecata”. Zicând el acestea, s-a făcut ceartă între saduchei și farisei și s-a despărțit poporul, pentru că saducheii ziceau că nu este învierea morților, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturi­sesc că sunt acestea. Atunci s-a făcut strigare mare, pentru că fariseii ziceau: „Nici un rău nu aflăm în omul acesta”, iar saducheii ziceau dimpotrivă și din această pricină se făcuse mare ceartă. Iar coman­dantul ostașilor temându-se ca Pavel să nu fie omorât de dânșii, a poruncit ostașilor să-l scoată din mijlocul lor și să-l ducă în tabără.

.Deci, sosind noaptea, Domnul S-a arătat Sfântului Pavel și i-a zis:Îndrăznește, Pavele, că precum ai mărturisit cele despre Mine în Ierusalim, tot așa se cade să mărturisești și în Roma! Și făcându-se ziuă, unii dintre iudei făcând sfat, s-au jurat între ei să nu mănânce, nici să bea, până ce nu vor omorî pe Pavel. Și erau ei mai mult de patruzeci de bărbați. De acest lucru înștiințându-se comandantul, a trimis pe Pavel cu mulți ostași înarmați în Cezareea la ighemonul Felix. Iar arhiereii cei bătrâni, aflând de aceea, s-au dus și ei în Cezareea și cleveteau pe Pavel la ighemon. Și, întrebându-se cu dânsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru că nici o vină de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul, ca să facă pe placul iudeilor, ținea pe Pavel în legături.

Iar după trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stăpânirea ighemoniei și în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca să-l trimită pe Pavel în Ierusalim. Și aceasta o făceau iudeii vrând ca să ucidă pe apostolul lui Hristos pe drum. Iar când Festus a întrebat pe Pavel, dacă voiește să meargă în Ierusalim la judecată, acesta i-a răspuns: „Eu stau la judecata Cezarului, la care mi se cade să primesc judecata. De am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă lepăd de ea, iar de nu se află nimic asupra mea din cele ce clevetesc iudeii, apoi nimeni nu poate să mă dea pe mine lor, pentru că cer să fiu judecat de Cezar!

Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii săi, a zis către Pavel: „Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!”. Iar după câteva zile, împăratul Agripa venind în Cezareea ca să cerceteze pe Festus și aflând despre Pavel, a voit ca să-l vadă pe el. Iar când Pavel a fost pus înaintea împăratului Agripa și a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos și pentru adeverirea Sa. Atunci împăratul Agripa a zis către dânsul: „Puțin de nu m-ai convins și pe mine, ca să fiu creștin!”. Iar Pavel a zis: Eu m-aș fi rugat lui Dumnezeu, ca și întru puțin și întru mult, nu numai tu, ci toți cei ce mă aud pe mine astăzi, să fie într-acest chip, precum sunt eu, afară de legăturile acestea!

Și zicând el acestea, împăratul, ighemonul și toți ceilalți s-au sculat și ducându-se, vorbeau unul către altul, zicând:Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte și de legături. Iar Agripa a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul”. Și așa l-au judecat pe el ca să-l trimită la Cezarul, dându-l cu alți legați unui sutaș, anume Iuliu, din oștile sevastienești. Iar acela, luând pe cei legați împreună cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie și au plecat.

Și mergând ei pe mare, nu fără de primejdie le-a fost calea, din pricina vânturilor celor potrivnice. Deci, când au ajuns la Creta și au mers la un loc, care se numea „Limanuri Bune”, Sfântul Pavel, ca cel ce vedea mai înainte cele ce aveau să fie, îi sfătuia pe ei să rămână acolo cu corabia. Dar sutașul asculta mai mult pe cârmaci, decât pe Pavel. Și când erau în mijlocul mării, a suflat un vânt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari; și era atâta ceață, încât paisprezece zile n-au văzut soarele ziua, nici stelele noaptea, neștiind în ce loc sunt. Deci, fiind purtați de valuri și deznădăjduindu-se, n-au mâncat în zilele acelea, așteptând cu toții moartea. Și erau în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.

Iar Pavel, stând în mijlocul lor, îi mângâia, zicându-le: „O, bărbaților, mai bine era să mă fi ascultat pe mine și să nu ieșiți din Creta; însă mă rog să fiți cu bună nădejde, pentru că nici unul din voi nu va pieri, decât numai corabia, căci astă-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicându-mi:Nu te teme, Pavele, că se cade ție să stai înaintea Cezarului. Iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți câți suni cu tine! De aceea îndrăzniți, bărbaților, că eu cred lui Dumnezeu că așa va fi. Și ruga Pavel pe toți ca să primească hrană, zicându-le:Nu vă temeți, că nici unuia dintre voi nu-i va cădea nici un fir de păr din cap.

Acestea zicându-le și luând pâinea, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, rupând-o, a început a mânca. Apoi, toți făcându-se cu bună nădejde, au primit și ei hrană. Iar după ce s-a făcut ziuă, au văzut pământul, dar nu cunoșteau ce țară este și au îndreptat corabia spre mal. Și fiind aproape de mal, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar partea dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostașii s-au sfătuit între dânșii să omoare pe cei legați, ca nu cumva să scape cineva înotând. Iar sutașul, vrând să ferească pe Sfântul Pavel, a oprit sfatul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, sărind în apă cei dintâi, să iasă la mal. Iar ceilalți privind la ei, au început și ei a înota, unii pe scânduri, iar alții pe ce apucau din corabie, așa că toți au ajuns sănătoși la pământ, scăpând din mare.

Atunci ei au cunoscut că insula aceea se cheamă Malta, iar locuitorii insulei, barbarii, le-au făcut lor multă milă. Deci le-au aprins un foc, din pricina ploii și a frigului ce era atunci, ca cei udați de apă să se încălzească. Iar Sfântul Pavel adunând o mulțime de uscături și punându-le pe foc, o viperă a ieșit de căldură și s-a apucat de mâna lui, stând atârnată. Iar barbarii, dacă au văzut vipera atâr­nată de mâna Sfântului Pavel, ziceau între dânșii:Cu adevărat, ucigaș este acesta, care izbăvindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască. Dar Sfântul Pavel, scuturând vipera în foc, nici un rău nu a pătimit. Iar aceia așteptau să se aprindă de veninul șarpelui și să cadă mort. Și așteptând ei mult și nevăzând nici un lucru ca acesta, și-au schimbat socoteala, zicând că acela este Dumnezeu.

Deci mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toți câți ieșiseră din mare, i-a ospătat cu dragoste trei zile. El avea pe tatăl său pătimind de friguri și de idropică, zăcând pe patul durerii. Atunci Pavel, intrând la el, s-a rugat Domnului și punând mâinile pe cel bolnav, l-a tămăduit. Aceasta făcând, veneau la el și ceilalți neputincioși din insula aceea, și se tămăduiau. Iar după ce au trecut trei luni, plecând cu altă corabie, au ajuns la Siracuza și de acolo în Regium, apoi în Puteoli, și după aceasta au ajuns în Roma. Și când frații din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toți au ieșit întru întâmpinarea lui, până la târgul lui Apie și până la cele trei hanuri. Iar Pavel, văzându-i, s-a mângâiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu. Atunci sutașul, care îi adusese din Ierusalim la Roma pe cei legați, i-a dat pe ei voievodului, iar lui Pavel i-a poruncit să petreacă deosebi, păzindu-l pe el un ostaș. Deci Pavel a petrecut în Roma doi ani și primea pe toți care veneau la dânsul, propovăduin- du-le cu îndrăzneală și fără opreală împărăția lui Dumnezeu și învățându-i cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Cele spuse până aici despre viața și ostenelile lui Pavel sunt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfântul Luca. Iar despre celelalte pătimiri ale lui, el singur le spune în Scrisoarea sa către Corinteni, scriind astfel:în osteneli (am fost)mai de multe ori, în bătăi peste măsură, în temniță mai mult și în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori câte 40 de lovituri fără una. Am fost bătut cu toiege de trei ori; o dată am fost împroșcat cu pietre, corabia s-a sfărâmat cu mine de trei ori, am făcui o zi și o noapte în adâncul mării; în călătorie am fost de multe ori. Și precum a măsurat lungimea și lărgimea pământului cu umblarea și marea cu înotarea, tot așa a știut și înălțimea cerului, fiind răpit până la al treilea cer. Pentru că Domnul, mângâind pe apostolul Său în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfânt, i-a descoperit bunătățile cerești, pe care ochiul nu le-a văzut; și a auzit acolo cuvinte negrăite, pe care nu este îngăduit omului a le grăi.

Iar cum a săvârșit acest sfânt apostol celelalte nevoințe ale vieții și ale alergării sale, povestește Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul faptelor bisericești. Acesta scrie că după ce Sfântul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lăsat liber ca un nevinovat și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu o vreme în Roma, iar alta, prin alte țări ale Apusului. Iar Sfântul Simeon Metafrast scrie că după ce Apostolul Pavel a scăpat de legăturile din Roma, ostenin- du-se încă câțiva ani în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit din Roma și a trecut în Spania, Galia și în toată Italia, luminând neamurile cu lumina credinței și întorcându-le la Hristos de la înșelăciunea diavo­lească. Iar când era în Spania, o femeie oarecare bogată și de bun neam, auzind de propovăduirea apostolului despre Hristos, dorea ca să-l vadă. Deci a îndemnat pe bărbatul său, Prov, să roage pe Sfântul Apostol Pavel să vină în casa lor, ca să-l ospăteze cu dragoste. Și intrând sfântul apostol în casa lor, femeia a privit la fața lui și a văzut pe fruntea lui aceste cuvinte scrise cu slove de aur: „Pavel, Apostolul lui Hristos!”.

Văzând femeia ceea ce nimeni altul nu putea să vadă, a căzut la picioarele apostolului cu bucurie și cu frică, mărturisind că Hristos este adevăratul Dumnezeu, și a cerut Sfântul Botez. Deci a primit botezul mai întâi femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi bărbatul ei Prov și toată casa lor. Asemenea a primit botezul și Filotei, mai marele cetății, și mulți alții. Apoi, străbătând el prin toate părțile acelea ale Apusului, le-a luminat cu lumina sfintei credințe. Și văzând mai înainte sfârșitul său cel mucenicesc, iarăși s-a întors în Roma și a scris Sfântului Timotei, ucenicul său, zicându-i:Iată eu acum mă jertfesc și vremea ducerii mele a sosit. Eu m-am nevoit cu nevoință bună, alergarea am săvârșit și credința am păzit; deci de acum mi se gătește cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.

Despre vremea pătimirii Sfântului Apostol Pavel, istoricii bisericești nu scriu toți într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, în capitolul 36, scrie că Sfântul Apostol Pavel a pătimit din pricina lui Simon vrăjitorul în același an și în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, căci a ajutat lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alții spun că după moartea Sfântului Petru, trecând un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie, în 29 de zile, în aceeași zi în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte. Iar pricina pătimirii lui Pavel spun că a fost aceasta, că prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare și pe femei la viața cea curată.

Insă nu se pare a fi mare deosebire întru aceea, căci se scrie în viața Sfântului Petru, de către Simeon Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfântul Petru n-a pătimit îndată, ci după câțiva ani, din pricina a două țiitoare iubite ale lui Nero, care se întorseseră la Hristos și au învățat să viețuiască în curăție. Iar de vreme ce și Sfântul Pavel a viețuit mulți ani în Roma și în părțile Apusului cele dimprejur, în aceeași vreme când trăia și Sfântul Petru, se putea întâmpla ca amândouă acelea să fie: ca Sfântul Pavel să fi ajutat Sfântului Petru împotriva lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale celei dintâi în Roma și venind a doua oară în Roma, iarăși să fi slujit cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povățuind partea bărbătească și femeiască la viața cea deplin curată. Prin aceasta au pornit spre mânie pe cel necurat și spurcat cu viața, pe împăratul Nero, care, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetățean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Și chiar dacă nu în același an, însă în aceeași zi s-au întâmplat acestea. Iar când s-a tăiat cinstitul cap al Sfântului Apostol Pavel, a curs din răni sânge cu lapte. Iar credincioșii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.

Astfel s-a sfârșit vasul lui Hristos cel ales, învățătorul neamu­rilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereștilor înălțimi și al frumuseților Raiului, priveliștea și mirarea îngerilor și a oamenilor, marele nevoitor și pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfântul și marele Apostol Pavel. Și a doua oară, deși fără de trup, s-a înălțat până la al treilea cer și a stat înaintea luminii celei întreite, împreună cu prietenul și ostenitorul său, cu Sfântul mai marele Apostol Petru, trecând de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuiește în glasul bucuriei și al mărturisirii. Iar acum ei slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.