Calendar Ortodox 23 decembrie 2024
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 23 decembrie 2024
Sfinţii 10 Mucenici din Creta;
Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei
Sinaxar 23 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta († 250).
Sfinţii 10 Mucenici din Creta († 250) – foto preluat de pe crestinortodox.ro
Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta.
Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării.
Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie.
Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.
Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi.
În urmă au fost duşi înaintea judecătorului.
Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos.
După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (Secolul al IV-lea).
Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia.
A trimis să-l aducă la el.
Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri.
Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului.
Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă.
Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit.
Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate.
Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.
Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori.
Fiecare a venit la ale sale.
Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel.
Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.
A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea.
Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia.
Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos.
Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite.
Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol.
Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis:
“Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu“.
S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi predicatorul slavilor.
Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863.
În ciuda piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor.
Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu.
După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave.
Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o.
În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp.
Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646)
Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) – precedat de Isaia, urmat de Silvestru – din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646.
Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea, fiind autorul Mărturisirii de credință ortodoxă, și ca un reformator al învățământului teologic ortodox.
Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe basilica.ro
Viața
Familia lui Petru Movilă
Petru Movilă s-a născut la 31 decembrie 1596 la Suceava, într-o familie boierească din Moldova secolului al XVII-lea.
Familia Movileștilor dăduse Moldovei și Țării Românești mai mulți domni, între care tatăl lui Petru, Simion (domn al Țării Românești, cu întreruperi, în anii 1599-1601 și al Moldovei în 1606-1607) și fratele acestuia, Ieremia Movilă (domn al Moldovei, cu o scurtă întrerupere, între anii 1595-1606).
Mama lui, Marghita, era o prințesă poloneză, călugărită ulterior sub numele de Melania.
Pe lângă Ieremia Movilă, un alt frate de-al tătălui său a fost mitropolitul Gheorghe.
Cei trei frați erau ctitorii mănăstirii Sucevița.
Tatăl celor trei frați, deci bunicul lui Petru, era marele logofăt Ioan Movilă, căsătorit cu Maria, fiica lui Petru Rareș.
Petru era, așadar, strănepotul lui Petru Rareș și al lui Ștefan cel Mare.
Dintre frații lui Petru, trei au ajuns domni în Moldova și Țara Românească: Mihail, Gavriil și Moise.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Egumenul mănăstirii Peșterilor din Kiev
Din pricina situației politice tulburi din Moldova, familia lui a trebuit să fugă în Polonia când Petru era încă foarte tânăr.
Petru a primit educația timpurie în Polonia, la școala ortodoxă din Liov, continuându-și apoi studiile în Europa Occidentală, inclusiv la universitatea din Paris și în Olanda.
În Polonia a fost o vreme ofițer, însă el era atras mai mult de viața monahală.
Și-a păstrat credința ortodoxă în toată perioada în care a trăit în țări catolice și protestante.
În anul 1625 a intrat în mănăstire, în Lavra Pecerska din Kiev.
A fost tuns în monahism în anul 1627.
Mai târziu a fost hirotonit preot și apoi a primit rangul de arhimandrit, fiind de asemenea și egumenul mănăstirii.
În acea perioadă, Ucraina se confrunta cu un curent prozelitist catolic-iezuit.
Petru Movila a izbutit să ridice activitatea bisericească și culturală a mănăstirii Pecerska la un prestigiu necunoscut până atunci.
În timpul celor peste cinci ani de activitate ca egumen, el a dovedit a fi o personalitate excepțională, cerută de situația critică în care se găsea Ortodoxia din regatul polon.
Între altele, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirii și a peșterilor în care se aflau moaște de sfinți, precum și de întocmirea vieții acelora.
A continuat activitatea tipografică a predecesorilor săi, reorganizând tipografia pe care a înzestrat-o și cu litere latine, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.
În anul 1631, a pus bazele unui colegiu, întâi în Lavră, mutat apoi în mănăstirea Bratska, din care s-a dezvoltat mai târziu vestita Academie duhovnicească de la Kiev.
Nevoia unei asemenea școli se simțea atunci mai mult ca oricând, pe de o parte, ca ortodocșii să nu mai fie nevoiți să frecventeze școlile iezuiților, pe de altă parte, ca să poată ridica nivelul cultural al clerului său și, în felul acesta, să poată apăra cu temei adevărurile de credință ortodoxe.
În anul 1632, a avut loc alegerea noului rege al Poloniei.
Cu acest prilej, arhimandritul Petru Movilă, ca reprezentant al mitropolitului din Kiev, a strâns în jurul său pe mulți nobili poloni din Dietă, izbutind să impună alegerea ca rege a lui Wladyslaw IV (1632-1648).
În felul acesta, noul rege s-a văzut silit să recunoască unele din vechile drepturi și libertăți ale ortodocșilor din regatul său, prin așa-numitele „articole de împăcare” (Articula de pacificatione sau Pacta conventa) dintre ortodocși și uniți, semnate de Wladyslaw la 1 noiembrie 1632, cu câteva zile înainte de încoronarea sa.
Printre altele, au fost câștigate: libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polon; recunoașterea legală a Mitropoliei ortodoxe a Kievului, cu eparhiile sufragane: Lvov (singura eparhie ortodoxă menținută tot timpul și până atunci), Luțk, Przemyśl și Mstislav; dreptul pentru Biserica Ortodoxă de a avea biserici, tipografii și spitale; menținerea frățiilor ortodoxe și dreptul de a înființa altele; restituirea tuturor bisericilor ortodoxe din Kiev, răpite de uniți; dreptul pentru credincioșii ortodocși de a dobândi orice demnități în stat.
Cu toate acestea, luptele dintre ortodocși și uniți au continuat, ajungându-se și la ciocniri sângeroase, încât ulterior multe din drepturile primite au fost revizuite, iar uniții au rămas favorizați.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe doxologia.ro
Hirotonia întru arhiereu
La 2 martie 1631, a trecut la cele veșnice mitropolitul Iov Boretski al Kievului, fiind ales în locul său episcopul Isaia Kopinski de Przemysl.
Nefiind recunoscut de autoritățile de stat polone, ca și ierarhii hirotoniți de Teofan al Ierusalimului, s-au făcut noi alegeri de vlădici.
În scaunul de „arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia” (e vorba de Rusia Mică) a fost ales arhimandritul Petru Movilă.
La alegerea lui au tras greu în cumpănă atât originea sa voievodală și relațiile pe care le avea cu oamenii politici ai vremii, dar, mai ales, pregătirea sa cărturărească și marile biruințe ale Ortodoxiei din regatul polon, dobândite prin vrednicia sa.
Alegerea sa ca mitropolit a fost întărită de regele Wladyslaw al IV-lea și recunoscută de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris.
La 28 aprilie 1633, a fost hirotonit întru arhiereu de către un sobor de ierarhi în frunte cu episcopul Ieremia Tissarovski, în catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia) din Lvov, la zidirea căreia contribuiseră tatăl și unchiul său, domnitorii Simion și Ieremia Movilă (era numită și „Volosskaia țerkov”).
Abia la începutul lunii iulie 1633, și-a făcut intrarea în Kiev.
Activitatea arhierească
Rodnica activitate începută de Petru Movilă ca egumen al Lavrei Pecerska a fost continuată, cu și mai multă însuflețire, după înscăunarea sa ca mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia.
Ctitoriri
Pe tărâm gospodăresc, se remarcă refacerea și înfrumusețarea unor biserici și mănăstiri din Kiev.
Astfel a luat măsuri pentru restaurarea catedralei mitropolitane Sf. Sofia (lucrările au durat vreo 10 ani) și a mănăstirilor dependente de ea, Vîdubițki și Pustîno-Nicolaevsk, restituite atunci de uniți ortodocșilor.
De asemenea, a fost înnoită biserica principală a mănăstirii Pecerska, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia), a fost restaurată din temelie biserica „Spasa”, ctitorită, după tradiție, de marele cneaz Vladimir, a fost „dezgropată” biserica Desiatinaia, ctitoria aceluiaşi cneaz, lăsată în ruină câteva secole (aceasta a fost terminată numai după moartea sa, din banii lăsaţi de el, prin testament).
În afară de acestea, a ridicat câteva spitale și azile, a pus bazele unor noi frății ortodoxe.
Supravegherea clerului
Pentru întărirea disciplinei și a vieții religios-morale a clerului său, mitropolitul Petru a instituit vicari (unul pentru Ucraina, altul pentru Bielorusia Lituania), precum și protopopi, cu misiunea de a cerceta și îndruma pe preoți (înșiși protopopii erau controlați de oamenii săi de încredere, recrutați dintre călugării cu învățătură).
El însuși cerceta adeseori pe episcopii săi sufragani.
În fiecare an convoca „soboare” de protopopi și preoți, pentru a lua felurite măsuri privitoare la bunul mers al treburilor bisericești.
A organizat un consistoriu, format din călugări învățați, pentru cercetarea și judecarea abaterilor clerului. A luat măsuri împotriva recăsătoririi preoților, pentru întărirea disciplinei monahale, pentru oprirea femeilor creștine de a sluji la evrei etc.
Academia din Kiev
Dar, în chip deosebit, trebuie subliniată activitatea culturală a mitropolitului Petru Movilă.
Așa, de pildă, a purtat o grijă permanentă școlii sale din Kiev, care avea o programă de studii identică cu a școlilor superioare din Occident, un personal didactic temeinic pregătit și o bibliotecă bogată.
Rectorul și profesorii, numiți de mitropolitul Kievului, erau recrutați dintre monahii cărturari membri ai Frățiilor Ortodoxe sau dintre tinerii trimiși la studii de Petru Movilă (Isaia Kozlovski, Sofronie Pociațki, Silvestru Kosov – urmașul lui Petru în scaunul mitropolitan -, Inochentie Ghizel și alții).
Programa de studii era foarte bogată, punându-se accentul pe disciplinele umaniste: gramatica, poetica, sintaxa, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica, filozofia, teologia etc.
Colegiul „movilean” din Kiev este considerat cel mai vechi așezământ de învățământ superior la slavii ortodocși.
Predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.
La începutul secolului al XVIII-lea a devenit Academie.
A răspândit multă lumină nu numai în Biserica ucraineană, ci în întreaga Ortodoxie (au studiat acolo și mulți români, mai ales în secolul al XIX-lea), exercitând o influență binefăcătoare asupra dezvoltării învățământului superior din alte țări ortodoxe.
De pildă, după modelul lui s-a organizat o școală superioară la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași de către domnitorul Vasile Lupu, în 1640, alta la mănăstirea Sfântul Andrei din Moscova, de către un sfetnic al tarului Alexei Mihailovici (devenită Academie slavo-greco-latină), ambele cu profesori trimiși de la Kiev.
În același timp, s-a îngrijit și de buna funcționare a celorlalte școli ortodoxe din cuprinsul eparhiei sale (Vinița, Lutk etc.).
Prin aceste școli, urmărea să formeze un cler cult, care să facă față atacurilor uniate și iezuite.
Tipărituri
A tipărit trei categorii de cărți:
- de slujbă: Liturghierul (Pecerska 1629, 1638 și 1639, Lvov 1636), Evangheliarul (Lvov 1636, Pecerska 1644), Apostolul (Lvov 1639), Psaltirea (Pecerska 1629, 1640 și 1644, Moghilev 1637), Octoihul (Lvov, 1630, 1639, 1640 și 1644), Triodul (Pecerska, 1627, 1631, 1640), Triodul înflorat (Pecerska 1631, Lvov 1642), Penticostarul (Pecerska 1631, Lvov 1642), Antologhionul (Pecerska 1636, Lvov 1638) etc.
- de evlavie sau de zi cu zi: Capitolele parenetice ale diaconului Agapet (sec. VI) și Aşezămintele ascetice ale lui Dorotei (sec. VI, 1628), Omiliile Sfîntului Macarie Egipteanul (1632), Patericul sfinților care au strălucit în Pecerska (1634), Istoria lui Varlaam și Ioasat (1637), Minunile peșterilor Kievului (1638) etc., toate tipărite la Kiev.
- de apărare a Ortodoxiei: Cazania sau Evanghelia învăţătoare (1637) și Istoria bisericească (1643).
„Este de-a dreptul impresionantă activitatea tipografică desfășurată în timpul arhipăstoririi sale. Pe lângă tipografia din Lavra Pecerska, mitropolitul Petru a pus sub controlul său direct și tipografiile din Lvov și Vilnius, pentru ca să asigure unitatea de lucru, dar mai ales pentru ca lucrările care ieșeau de sub teascurile lor să nu cuprindă abateri de la învățătura ortodoxă. Se cunosc aproximativ 50 de tipărituri îngrijite de Petru Movilă, în timp ce era egumen la Pecerska și apoi mitropolit, unele lucrate de el însuși, altele de ucenici sau colaboratori ai săi (la multe semna prefețele).”
(Pr. Mircea Păcurariu)
Sumar
Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză.
Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică.
Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma.
În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev.
Adormirea
După o păstorire de 13 ani împliniți, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veșnice, în ziua de 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647 (st. n.), fiind îngropat în biserica cea mare a mănăstirii Pecerska.
Prin testamentul său, arăta că întreaga sa avere, moștenită de la părinți, a folosit-o pentru restaurarea de biserici și înființarea de școli.
O bună parte din agoniseala vieții, care i-a mai rămas, o lăsa Colegiului de la Kiev, iar o altă parte, catedralei Sfântul Sofia și mănăstirii Pecerska, pentru refacerea lor și pentru azilul de bătrâni întemeiat de el.
Este de notat că la scurt timp după moartea sa, a început războiul de eliberare a poporului ucrainean, condus de Bogdan Hmielnițki, împotriva Poloniei, iar în 1654 s-a proclamat unirea Ucrainei cu Rusia.
Începea deci o nouă epocă în viața poporului și a Bisericii ucrainene.
Drumul pentru noi înfăptuiri era pregătit și prin munca de o viață întreagă a lui Petru Movilă.
Legăturile lui Petru Movilă cu țările române
General
În afară de faptul că „Mărturisirea Ortodoxă” a fost aprobată de un sinod ținut la Iași, unde își avuseseră scaunul de domnie unchiul, tatăl și doi din frații săi, Petru Movilă a păstrat legături neîntrerupte cu țările românești.
Astfel, de pildă, în 1631, pe când era egumen al Lavrei Pecerska, unul dintre frații săi, Moise, a ajuns domn în Moldova.
Cu acest prilej, arhimandritul Petru i-a închinat o carte bisericească tipărită atunci la Kiev, Triodul ales (sau înflorat).
În prefața semnată de el, Movilă spune că Prea puternicul Dumnezeu a binevoit să-l pună pe (Moise Movilă) pe scaunul părinților „noștri”.
Prefața cuprindea, pe câteva pagini, și unele „sfaturi către fratele său”, în care-i arăta cum trebuie să se poarte un domn creștin, operă asemănătoare cu „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, desigur, fără să se ridice la valoarea literară și politică a acestora.
În cartea sa Ex Lithos, vorbea de multe datini și obiceiuri din Moldova (tăiatul moțului la copii, hramurile de mănăstiri etc.), precum și de zidirea catedralei mitropolitane din Alba-Iulia de către Mihai Viteazul.
Penticostarul, editat în limba slavonă la Lvov (1642) în tipografia lui Mihai Sliuzka, cu binecuvântarea lui Petru Movilă, era dedicat domnilor români Matei Basarab și Vasile Lupu, demni urmași ai strămoșilor.
A sprijinit cu multă dărnicie și patriotism activitatea culturală-tipografică din Țara Românească și Moldova.
Tipografiile lui Matei Basarab de la Câmpulung (1635), Govora (1637) și Dealu-Târgoviște (1644) sau a lui Vasile Lupu de la Iași (1640-1641), în care au apărut primele cărți românești (după cele din Transilvania din secolul XVI), au fost dăruite sau cumpărate de la Petru Movilă.
Tot el a trimis și meșterii tipografi de care era nevoie (Timotei Verbițki, Ivan Kunotovici și Ivan Glebkovici).
În 1640, Vasile Lupu a întemeiat un Colegiu la Iași, după chipul celui din Kiev, în care obiectele de studiu (poezia, retorica, filozofia etc.) erau predate în limbile latină, greacă și slavonă.
Mitropolitul i-a trimis și patru profesori, în frunte cu ieromonahul Sofronie Pociațki, care a primit, la Iași, însărcinarea de profesor și rector al colegiului, egumen al mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi și conducător al tipografiei.
La începutul anului 1645, Petru Movilă a avut ocazia să viziteze Moldova, pe care n-o văzuse din copilărie.
A venit ca să binecuvinteze căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul lituanian calvin Ianusz Radziwill, căsătorie pe care o mijlocise el însuși.
Taina cununiei s-a săvârșit în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași și cu acest prilej mitropolitul kievean a rostit un „cuvânt duhovnicesc”, cam o treime în limba polonă, cunoscută de mire și de invitații din Polonia, iar două treimi în limba română, cunoscută de mireasă, de familia ei și de nuntași.
În același an, cuvântul a fost tipărit într-o broșură la Kiev, în limba polonă.
Era un adevărat tratat teologic asupra tainei căsătoriei, cu numeroase citate din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.
Mai este de adăugat că pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găsea stema Movileștilor sau a celor două țări române în care domniseră ai săi.
De altfel, el însuși se intitula adeseori „fiu al voievodului Tării Moldovei” sau „fiu de domn moldovean” (voievodici). Unul dintre potrivnicii săi îl învinuia că s-a înconjurat numai de slujitori de neam român.
De asemenea, Mitropolitul ridică o biserică în Rubiejovka cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
„Toate acestea nu trebuie să le considerăm decât o expresie a dragostei sale față de neamul din care făcea parte.”
(Pr. Mircea Păcurariu)
Memoriile lui Petru Movilă
Există și o carte în care Petru Movilă își scrie memoriile pentru a demonstra că minunile încă se săvârșesc.
Această întreprindere trebuia să susțină o lucrare pe care o pregătea despre Viețile Sfinților.
Dintre minunile povestite de Petru Movilă, câteva privesc și istoria românilor.
Avem deci, încă o dată, dovada că prelatul Kievului se interesa de Moldova unde s-a născut și unde locuiau frații și rudele sale.
Ba ceva mai mult, interesul lui Petru Movilă nu este ceva sporadic, ci din contră permanent.
Iată povestirea unei minuni: când era arhimandrit la Kiev în 1629 a venit la dânsul arhimandritul Varlaam (ajuns mai târziu mitropolit) trimes de Domnul Miron Barnovschi.
Acesta i-a povestit o întâmplare cu ocazia luptei dela Hotin între Poloni și Turci (1621).
Polonii voiau să prade Suceava și să fure moaștele Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei.
Mitropolitul n-a părăsit deloc orașul, iar moaștele s-au îngreunat și n’au putut fi astfel clintite din Suceava.
Prin urmare aici Petru Movilă reproduce povestind minunea îngreunării moaștelor Sf. Ioan cel Nou, iar mulțumită ei, orașul nu a fost prădat.
Tot odată minunea aceasta răstălmăcită însemna că sfântul dorește să rămână în Moldova.
O altă împrejurare privește pe Eremia Movilă, domnul Moldovei, cunoscut polono-fil, care avea în jurul său, în slujbele militare și civile, foarte mulți poloni.
Odată Domnul se găsea într-o biserică din Suceava împreună un polon catolic.
Acesta se apucă să insulte pe Sf. Ioan cel Nou, dar imediat a căzut jos lovit de apoplexie.
Povestirea aceasta, zice Petru Movilă, i-a spus-o un servitor moldovean, care se pripășise pe lângă dânsul încă de pe vremea când se găsea în Moldova.
Altă minune e în legătură cu Mihaiu Viteazul.
Acesta după cucerirea Ardealului, dorea să ridice la Alba-Iulia o biserică și o mitropolie pentru românii de acolo.
Catolicii din oraș s-au opus. Atunci spre a se vedea care este voința lui Dumnezeu, s-au așezat două ruguri: unul al ortodocșilor, celalalt al catolicilor.
Se întâmpla ca un fulger a aprins rugul ortodocșilor și de aici s-a interpretat că Dumnezeu dorește ca la Alba Iulia să se înființeze o mitropolie ortodoxă.
După obiceiul său, Petru Movilă spune că minunea aceasta este povestită de postelnicul Hrizea, care povestire a fost, apoi, făcută cunoscută și la Kiev.
Am văzut cum minunile însemnate de Petru Movilă se raporta și la țările române, dovedindu-se prin aceasta interesul și dragostea mitropolitului față de țările române inclusiv Ardealul.
Moștenirea literară
Petru Movilă a lăsat în urmă numeroase scrieri.
El este cel mai adesea evocat sau criticat mai ales datorită acestora.
În anul 1637, a publicat o ediție adnotată a celor patru Evanghelii.
În anul 1646, a publicat o ediție revăzută a Evhologhion-ului, cunoscut și ca Trebnicul Mare (Molitfelnicul Mare).
A mai scris și Scurte eseuri științifice despre articole de credință și un Mic Catehism Rus pentru uzul Bisericii Ruse.
Cea mai cunoscută lucrarea a sa este Mărturisirea de credință ortodoxă a catoliceștii și apostoleștii Biserici ortodoxe a răsăritului, pe care a realizat-o ca reacție la încercările ordinului iezuit catolic și a reformatorilor occidentali din acele zone ale Vechii Rusii care se aflau sub dominație poloneză.
Aceasta constituia totodată și o reacție la Mărturisirea de credință calvinizantă publicată (în 1629 și 1633) la Geneva de către Chiril Lucaris, Patriarhul Constantinopolului.
Mărturisirea mitropolitului Petru Movilă a fost discutată la Sinodul panortodox de la Iași din anul 1642 și recunoscută ca validă, după ce Sinodul corectase două puncte împrumutate din teologia catolică (recunoașterea existenței purgatoriului și problema momentului prefacerii Darurilor în timpul Sfintei Liturghii).
Mărturisirea, publicată în 1645, a fost apoi editată în întreaga Europă în limbile greacă, latină, germană și rusă.
Cu aceste modificări, ea a fost recunoscută de patriarhii Bisericii Constantinopolului, Ierusalimului, Alexandriei și Antiohiei în anul 1643.
În anul 1672, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului a adoptat Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă drept catehism oficial.
În limba română, prima ediție a Mărturisirii Ortodoxe a apărut în anul 1699.
Unii teologi ortodocși contemporani, precum Vasili Krivoșein, George Florovski sau Christos Yannaras, precum și unii teologi români, consideră că Petru Movilă a fost puternic marcat de influența occidentală, îndeosebi cea latină și că Mărturisirea de credință introducea în Biserica Ortodoxă nu doar învățături latinizante (cele sancționate în Sinodul de la Iași), ci și stilul scolastic de expunere a credinței, străin de experiența ortodoxă.
Potrivit altor teologi și autori ortodocși, influența apuseană în scrierile și activitățile mitropolitului nu a afectat însă fondul învățăturilor sale, care a rămas ortodox.
De asemenea, aceștia atrag atenția asupra faptului că toate aceste cărți au fost redactate tocmai pentru a sprijini și consolida credința ortodoxă pentru a-i ajuta pe ortodocși să reziste presiunii misiunilor catolice și protestante în rândul credincioșilor proprii.
Constituirea Academiei Teologice din Kiev, prima instituție teologică de nivel universitar din Ortodoxia rusă, a fost tot o încercare de a oferi teologilor din Biserica Ortodoxă o educație modernă, de un nivel comparabil cu cea a teologilor catolici sau protestanți ai vremii și a putea astfel apăra mai eficient credința ortodoxă.
Astfel, conchid aceștia, Mitropolitul Petru Movilă a fost în primul rând un apărător al credinței ortodoxe, rol pe care i-l recunoaște și pentru care îl cinstește întreaga Biserică Ortodoxă.
Prăznuirea
Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei.
Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.
Scrieri
Dintre scrierile Sf. Ier. Petru Movilă actualmente disponibile pe piața românească de carte amintim:
- Mărturisirea ortodoxă a credinței universale și apostolice a Bisericii orientale, Institutul European, Iași, f.a.
- Împăcarea Bisericii Ortodoxe, trad. de Ştefan Lupan, ed. îngrijită de Vlad Chiriac, Polirom, Iași, 2002 (culegere de scrieri).
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
Glasul al 4-lea:
Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al Neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
lasul al 8-lea:
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Vestitorul Ortodoxiei și apărător al credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se bucură împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței.
cititi mai mult despre Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Calendar Ortodox 22 decembrie 2024
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 22 decembrie 2024
†) Sf. Ier. Petru Movilă, Mitropolitul Kievului;
Sf. Mare Mc. Anastasia;
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)
Sinaxar 22 Decembrie
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)
Genealogia Mântuitorului – foto preluat de pe doxologia.ro
Evanghelia zilei Matei 1: 1-25
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;
Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;
Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;
Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.
Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.
Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
„Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.
Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.
Sfânta Mare Muceniță Anastasia – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian.
Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta.
A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie.
Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el.
Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare.
Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele.
S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare.
Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor.
După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste.
A îndemnat pe mulţi la mucenicie.
A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei.
În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.
Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei.
Era bărbat binecredincios şi temător de Dumnezeu.
A învăţat pe Sfânta Anastasia şi credinţa în Hristos şi Sfintele Scripturi.
Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, a fost prins şi aruncat în închisoare.
Sfânta Anastasia a scris Sfântului Hrisogon în închisoare să se roage pentru ea, ca soţul ei să se facă creştin, şi să se întoarcă creştin din călătoria pe care o făcea.
Dar Dumnezeu a găsit cu cale, în înţelepciunea Lui cea mare, ca soţul ei să nu se mai întoarcă, pierind în valurile mării.
Pe când Diocleţian se afla în Nicomidia, a scris la Roma ca să fie omorâţi toţi creştinii, iar pe Hrisogon să-l aducă legat în Nicomidia, unde i s-a tăiat capul şi s-a suit purtător de cununi în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.
Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Auzind de faptele mari ale Sfintei Anastasia, s-a dus la ea şi petrecea împreună cu ea, cu cei trei copii ai ei.
Mai înainte Teodota fusese cerută în căsătorie de un oarecare ighemon Levcadie, dar n-a primit.
Vrând să scape de el, i-a spus să mai aştepte puţin şi-i va face pe voie.
Ighemonul a aşteptat.
Ea şi-a dat averea la săraci şi slujea sfinţilor în închisori.
Când împăratul Diocleţian a auzit că toate închisorile sunt pline de creştini, a poruncit ca toţi într-o singură noapte să fie ucişi: unii de foc, alţii de apă, alţii de sabie.
Atunci Levcadie a dat pe Sfânta Teodota şi pe copiii ei lui Nichitie ighemonul Bitiniei ca să o cerceteze.
Nichitie, înfruntat de Evod, copilul cel mai mare al ei, s-a înfuriat, a pus de a aprins un cuptor mare şi a poruncit să fie aruncaţi în el, Teodota şi cu fiii ei.
Şi aşa s-au săvârşit şi s-au înfăţişat purtători de cununi Stăpânului Dumnezeu, bucurându-se de fericirea cea veşnică şi neîmbătrânită.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.
Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiţia (+ 1646).
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova.
După uciderea tatălui său, în anul 1611, a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat în Polonia.
Aici a studiat la Școala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat teologie, dar şi greacă şi latină.
După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a fost nevoit să facă şi studii militare.
Cu toate acestea, în scurt timp s-a dovedit mai degrabă un iscusit ostaş duhovnicesc în apărarea Ortodoxiei, ameninţată de prozelitismul romano-catolic şi cel calvin.
Situaţia ortodocşilor din Ucraina din acea perioadă era una foarte grea, mai ales în timpul regelui Sigismund al 3-lea, care a interzis total Ortodoxia, confiscând multe biserici şi chiar averile personale ale creştinilor ortodocşi care refuzau unirea cu Roma.
Sfântul Petru Movilă a intrat în obştea Lavrei Pecerska, unde a fost călugărit, la doar câteva luni a fost ales egumen al mănăstirii, iar la 31 de ani a fost ridicat la treapta de arhimandrit.
În cei cinci ani de stăreţie a tipărit multe cărţi şi a pus temelia unui colegiu care în 1633 va deveni Academia Duhovnicească de la Kiev.
A fost ales apoi Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică.
Ca mitropolit, vreme de 13 ani a tipărit peste 50 de cărţi: Evhologhionul (1646); Liturghierul (1629); Evangheliarul (1636); Apostolul (1638); Psaltirea (1640); o carte de apărare a Ortodoxiei, Lithos (Piatra) (1644); Mărturisirea Ortodoxă etc.
Sfântul Ierarh Petru Movilă nu a uitat nici de poporul român, el trimiţând tipografii la Târgovişte, Câmpulung, Govora şi la Iaşi.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.