Evenimentele Zilei de 5 ianuarie în Istorie
Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
5 ianuarie este a cincea zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 360 de zile până la sfârșitul anului (361 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 5 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia; (Ajunul Botezului Domnului; Post)
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfinții Mucenici Teopempt și Teona și Sfânta Cuvioasă Sinclitichia - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro
Greco-catolice
Ss. Teopempt și Teona, martiri († secolul al III-lea); Sf. Sinclitica, cuvioasă († secolul al IV-lea)
Romano-catolice
Ss. Emiliana, fc.; Eduard Mărturisitorul, rege
Sf. Telesfor, papă, martir

Papa Telesfor – foto: ro.wikipedia.org
Papa Telesfor – cca. 125 – 136; originar din Grecia; sf. 5 ianuarie. În primele liste de episcopi ai Romei apare pe locul al 7-lea pe lista de la Petru și pe locul al 8-lea pe lista care îl consideră papă pe Petru I Liber Pontificalis menționează că Telesfor era grec de origine, cum de altfel denotă și numele său. Conform tradiției Ordinului carmeliților, Telesfor a fost pustnic pe Muntele Carmel.
Unii istorici consideră că această tradiție este anacronică.
În mitologia greacă, “Telesfor” este numele realizării și al însănătoșirii. Pontificatului lui Papei Telesfor a durat 11 ani, între cca. 125 și 136. Liber Pontificalis îi atribuie lui Telesfor tradiția de a sărbători Paștele în zi de duminică, postul de 7 săptămâni înaintea Paștelui și introducerea în Liturghie a imnului „Gloria in excelsis Deo” (pentru Liturghia din noaptea de Crăciun).
Orașul Saint-Télesphore, aflat în sud-vestul provinciei Quebec din Canada îi poartă numele. Eusebiu din Cezareea (cca. 260) afirmă că Papa Telesfor a fost martirizat în primul an al împăratului Antoninus Pius (138-139), dar este mai probabil ca acest lucru să se fi petrecut în ultimii ani ai domniei împăratului împăratul Hadrian (117-138).
Sf. Irineu (cca.180) afirmă cu credibilitate că Papa Telesfor „a dat slăvită mărturie”, adică a îndurat moartea de martir. În orice caz, Papa Telesfor este singurul papă din sec. al II-lea despre care există date credibile că a fost martirizat.
Evenimentele Zilei de 5 ianuarie în Istorie:
- 5 ianuarie 1859 – Adunarea Electivă a Moldovei la ales în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza;
- 5 ianuarie 1968 – În Cehoslovacia, reformistul Alexander Dubček îl înlocuiește pe stanilistul Antonín Novotný ca prim-secretar al Partidului Comunist și începe o perioadă de liberalizare politică denumită Primăvara de la Praga (5 ianuarie – 21 august 1968)
- 5 ianuarie 2005 – La observatorul Palomar de lângă San Diego, California, SUA, a fost descoperită Eris, cea mai mare planetă pitică din sistemul solar.
5 ianuarie 842 - A decedat Abu Ishaq ‘Abbas al-Mu’tasim bin Harun al-Rashid ( n. 795), cel de-al optulea calif abbasid.

al-Mu’tasim – Byzantine envoys before al-Mu’tasim (seated, right), miniature from the Madrid Skylitzes (12th/13th century) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Abu Ishaq ‘Abbas al-Mu’tasim bin Harun al-Rashid (795 – 5 ianuarie 842), cunoscut mai bine sub numele de al-Mu’tasim bi-’llah, (“Cel ce caută refugiu la Dumnezeu”), a fost cel de-al optulea calif abbasid.
Acesta a domnit din 833 până la moartea sa, în 842.
Înainte de a deveni calif, al-Mu’tasim și-a dobândit reputația de comandant militar iscusit în Anatolia.
În timpul domniei fratelui său, al- Mamun, al-Mu’tasim a fost guvernator al Egiptului si a devenit calif al Imperiului Abbasid după moartea fratelui său, în 833.
În perioada de domnie a lui al-Mu’tasim, este plasat momentul constituirii corpului de armată alcătuit din soldați-sclavi (mamālīk).
Al-Mu’tasim s-a remarcat, printre altele, prin războaiele purtate atât împotriva Imperiului Bizantin, cât și împotriva diverselor grupări rebele din interiorul Califatului Abbasid.
Cea mai notabilă realizare a sa pe plan intern a fost înăbușirea revoltei khurramite.
În ziua în care a murit al-Mutasim, fiul acestuia, al-Wathiq, a depus jurământul de credință și a devenit noul calif al Imperiului Abbasid.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
5 ianuarie 1066 - Regele Angliei, Eduard Confesorul, moare fără moștenitori, ceea ce provoaca o criză de succesiune care va duce în cele din urmă la cucerirea normanda a tarii.
![Eduard Confesorul (c. 1003 / 1004 - 5 ianuarie 1066)[1], fiul lui Ethelred al II-lea al Angliei, penultimul rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa - foto (Tapiseria de la Bayeux): ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/06/Eduard-Confesorul-e1433702583982.jpg)
Eduard Confesorul (Tapiseria de la Bayeux) – foto: ro.wikipedia.org
5 ianuarie 1393 - S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti 1386-1418), şi sultanul Baiazid I.
Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război şi pace cu vecinii săi, să încheie tratate de prietenie cu ei şi să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi.
5 ianuarie 1463 - Pedeapsa cu moartea împotriva poetului Francois Villon a fost revizuită în exil timp de zece ani. De atunci, soarta lui Villon este necunoscută.
![François Villon, alias François de Montcorbier, Des Logos sau Des Loges a adoptat numele „Villon”, după cel al protectorului şi tutorelui său, Guillaume de Villon, profesor de drept canonic la Sorbona şi capelan la biserica Saint-Benoît-le-Bétourné[4]; n. 1431, Paris – dispărut în ianuarie 1463) a fost unul dintre marii poeţi ai Franţei Evului Mediu - Portret imaginar din prima ediţie a operelor sale (gravură pe coperta Marelui Testament, ed. Pierre Levet, 1489) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2019/01/Fran--ois-Villon.jpg)
François Villon – Portret imaginar din prima ediţie a operelor sale (gravură pe coperta Marelui Testament, ed. Pierre Levet, 1489) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
A absolvit Universitatea Sorbona (la vremea respectivă, academie ecleziastică de rit catolic), ca Bacalaureat (B.A.) şi Maestru (M.A.) al Facultăţii de Arte, în 1452, la vârsta de 21 de ani.
Nu sunt cunoscute nici un fel de date despre viaţa şi activitatea sa în perioada 1452-1455. În 1455, la vârsta de 24 de ani, în cursul unei altercaţii la o petrecere, îl loveşte mortal pe un alt preot care va deceda o săptămână mai târziu.
Deşi Villon va susţine ulterior că a acţionat în legitimă apărare, pentru a evita să fie prins şi judecat a fugit din Paris, unde a revenit în anul următor, fiind amnistiat în ianuarie 1456 de către regele Carol al VII-lea.
La sfârşitul aceluiaşi an, în ajunul Anului Nou este arestat, în urma unui denunţ sub tortură, pentru participarea la jefuirea capelei colegiului Navara.
Întemniţat la Châtelet, a evadat, părăsind din nou Parisul, pentru o perioadă de şase ani de vagabondaj.
Prin decembrie 1457 – ianuarie 1458 Villon a găsit adăpost la Blois, la curtea prinţului-poet ducele Charles d’Orléans care i-a acordat protecţia sa şi i-a introdus trei dintre balade într-un manuscris de opere proprii.
Firea de răzvrătit a lui Villon nu s-a adaptat la comoda viaţă de la curte, făcându-l ca în 1461 să părăsească traiul tihnit de aici în căutarea aventurii.
Prins după ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Château de Meung-sur-Loire, de unde a fost graţiat de regele Louis XI.
Revenit la Paris, spre sfârşitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut amestecat, deşi fără a avea un rol activ, într-o altercaţie de stradă în urma căreia a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare.
În urma apelului, Curtea Supremă pariziană (“Le Parlement de Paris“) i-a comutat pedeapsa la expulzarea din Paris pe o perioadă de zece ani.
La vârsta de 32 de ani (1463) François Villon a părăsit oraşul şi a dispărut definitiv
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1477 - Bătălia de la Nancy – Carol Temerarul, ducele Burgundiei între 1467 și 1477, este ucis , iar Burgundia devine parte a Frantei.

Carol Temerarul, (purtând Ordinul Lâna de Aur, de Rogier van der Weyden, ca 1460) – foto: ro.wikipedia.org
Carol Temerarul, (10 noiembrie 1433, Dijon – 5 ianuarie 1477, Nancy), botezat Charles Martin, Duce de Burgundia între 1467 și 1477. Aflat in fruntea unei armate de doar câteva mii de oameni acesta s- a întâlnit cu forțele reunite ale Lorenei și Confederației Elvețiene si pe 5 ianuarie 1477 este ucis în luptă, corpul său gol și mutilat fiind găsit câteva zile mai târziu inghetat, într-un râu din apropiere.
5 ianuarie 1499 - Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a refuzat să plătească tribut turcilor.
5 ianuarie 1500 - Ducele Ludovico Sforza recucerește Milano.
![Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro;[1] 27 iulie 1452 – 27 mai 1508), Duce al Milano din 1489 până în 1500 - foto - ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/07/Ludovic-Sforza-e1437942923447.jpg)
Ludovic Maria Sforza - foto – ro.wikipedia.org
Membru al puternicei familiei Sforza, el a fost al doilea fiu al lui Francesco Sforza.
A fost renumit ca patron al lui Leonardo da Vinci, caruia i-a comandat pictura Cina cea de taina, în timpul domniei lui avand loc etapa cea mai productivă a renașterii milaneze.
Cina cea de taina, una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano.
5 ianuarie 1589 - A murit Caterina de Medici, regină a Franței; (n.13.04.1519).

Caterina de’ Medici – foto: ro.wikipedia.org
Caterina de’ Medici (n. 13 aprilie 1519, Florența – d. 5 ianuarie 1589, Blois) a fost regina Franței și soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois.
S-a născut în Italia, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de’ Medici, iar mai târziu a trăit în Franța sub numele Catherine de Médicis.
Mai întâi regină, apoi regentă a Franței, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea.
Numele său este legat de războaiele religioase.
Rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o figură controversată, chiar și în prezent.„Era ea cea care făcea totul, regele nu mișca un pai fără ca ea să știe”—Pierre de l’Estoile
5 ianuarie 1640 - S-a născut compozitorul italian Paolo Francesco Lorenzani ( d. 28 octombrie 1713). A trait timp de 17 ani in Franta.
Împreuna cu Jean Baptiste Lully a fost unul dintre cei mai importanti compozitori din timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei.
5 ianuarie 1679 - S-a născut la Roma, compozitorul italian Pietro Filippo Scarlatti ( mort la 22 februarie 1750 la Neapole.
A fost un renumit organist, si compozitor italian creatorul operei Clitarco prezentata la Teatrul San Bartolomeo din Neapole.
5 ianuarie 1716 - Nicolae Mavrocordat a fost numit domn al Munteniei, in locul domnitorul Ștefan Cantacuzino.

Nicolae Mavrocordat - foto (portret oficial): ro.wikipedia.org
Nicolae Mavrocordat, (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 3 septembrie 1730, București), domn al Moldovei (de 2 ori), ulterior domn al Munteniei (de asemenea de 2 ori), a deschis șirul domniilor fanariote în Moldova, înlocuindu-l în 1711 pe Dimitrie Cantemir.
La 5 ianuarie 1716, Nicolae Mavrocordat a parasit tronul Moldovei fiind numit de turci pe tronul Munteniei pe care urca la data de 21 ianuarie in acelasi an.
A fost primul domn fanariot al Moldovei unde a domnit de doua ori si ulterior domn al Munteniei,de asemenea de doua ori.
La Iași domnul s-a înconjurat cu greci din Fanar, sosiţi odată cu dînsul.
Cronicarul Nicolae Muste relata, că „se pusteise Fanarul în Ţarigrad, că numai muierile lor rămăsese, iar grec, umblai mult pînă ce dai de unul acolo; iar aice sosind umplut-au curtea domnească, prin toate odăile şi prin tîrg pre la gazdă”.
5 ianuarie 1762 - A murit Împărăteasa Elisabeta a Rusiei (n. 1709)
![Elisabeta Petrovna (29 decembrie [S.V. 18 decembrie] 1709 - 5 ianuarie 1762 [S.V. 25 decembrie 1761]), cunoscută şi ca Elisabeta, a fost o împărăteasă a Rusiei (1741 – 1762) care a implicat ţara în Războiul austriac de succesiune (1740 – 1748) şi în Războiul de 7 ani (1756 – 1763). Este cunoscută pentru dorinţa de expansiune teritorială a Rusiei (Portrait painted by Vigilius Eriksen in 1757) - foto preluat de pe en.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2018/12/Elisabeta-a-Rusiei.jpg)
Elisabeta a Rusiei (Portrait painted by Vigilius Eriksen in 1757) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Este cunoscută pentru dorința de expansiune teritorială a Rusiei.
Politica sa internă a permis nobilimii să obțină o poziție dominantă în cadrul guvernului local, dar cu puteri limitate.
Ea a încurajat înființarea de către Lomonosov a Universității din Moscova și a Academiei de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg de către Șuvalov.
A cheltuit, de asemenea, sume exorbitante pe proiectele grandioase în stil baroc ale arhitectului ei preferat, Bartolomeo Rastrelli, în special în Peterhof și Țarskoe Selo.
Palatul de Iarnă și Catedrala Smolnîi rămân principalele monumente ale domniei sale la Sankt Petersburg.
În general, ea a fost una dintre cei mai iubiți monarhi ruși, pentru că nu a permis germanilor să ocupe posturi în guvern și nicio persoană nu a fost executată în timpul domniei sale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1805 - Cea dintâi legiuire care prevede eliberarea unei părţi din moşii de toate servituţile feudale şi transformarea lor în proprietate absolută a boierului – Aşezamântul agrar al lui Alexandru Moruzi.

Alexandru Moruzi – foto: ro.wikipedia.org
Alexandru Moruzi, (* 1750 – † 1816 ), a fost domn în Moldova: martie 1792 – ianuarie 1793, 4 octombrie 1802 – august 1806 și 17 octombrie 1806 – 19 martie 1807 și în Țara Românească: ianuarie 1793 – august 1796 și martie 1799 – octombrie 1801.
5 ianuarie 1819 - Poarta otomană pomulgă un regulament care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei să fie ocupate prin rotaţie numai de patru familii fanariote Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi.
5 ianuarie 1828 - S-au deschis, la Iaşi, la mănăstirea Trei Ierarhi, cursurile “Şcolii de româneşte şi latineşte”, conduse de Iordache Săulescu.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași – foto: ro.wikipedia.org
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România, situată în centrul tradițional al Iașiului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Uliță Domnească).
Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.
5 ianuarie 1846 - S-a născut Rudolf Eucken, filozof german, laureat al Premiului Nobel (d. 1926)

Rudolf Eucken – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Rudolf Christian Eucken (n. 5 ianuarie 1846 la Aurich – d. 15 septembrie 1926 Jena) a fost un filosof german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1908
Motivația juriului Nobel
“pentru seriozitatea cu care a tins spre adevăr, pentru forța pătrunzătoare a gândirii și previziunii, a căldurii și forței expunerii cu care a reprezentat și dezvoltat în numeroase lucrări o concepție de viață idealistă”
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1847 - S-a născut Nikolai Jukovski, specialist rus în aerodonamică şi hidrodinamică, considerat “părintele” aviaţiei ruse.
5 ianuarie 1855 - S-a nascut King Camp Gillete, inventator american al lamei de bărbierit; (d.09.08.1932).

King Camp Gillette - foto: ro.wikipedia.org
King Camp Gillette (n. 5 ianuarie 1855, Fond du Lac, Wisconsin — d. 9 iulie 1932, Los Angeles, California), inventator american al lamei de barbierit, brevetată în 1895, și lansată pe piață în 1903 care apoi a cucerit întreaga lume cu metoda sa revoluționară de ras
5 ianuarie 1859 - Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la Revoluția de la 1848 și la lupta pentru Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866 – (portret oficial) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”.
Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei.
Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.
Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor.
După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire).
La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili).
Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza.
Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă.
S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza.
Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
5 ianuarie 1863 - S-a născut Konstantin Stanislavski, regizor și teoretician rus al teatrului (d. 1938)

Stanislavski, c. 1901 – foto: ro.wikipedia.org
Konstantin Sergheievici Stanislavski (în limba rusă: Константин Сергеевич Станиславский) (n. 5 ianuarie 1863; d. 7 august 1938) a fost un regizor şi teoretician rus al teatrului, inovator în teatrul şi arta actoricească.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescăruşul al lui Anton Cehov.
În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său “Sistem”, bazat pe tradiţia realismului lui Alexandr Puşkin.
“Sistemul” va fi mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg, Stella Adler, Robert Lewis, Sanford Meisner şi mulţi alţii în Statele Unite.
“Sistemul” lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor.
Actorii erau instruiţi să folosească “memoria afectivă” pentru a portretiza în mod natural emoţiile personajelor interpretate.
Pentru a reuşi în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din vieţile lor în care au simţit emoţia dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorinţa de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a “magicului dacă”.
Actorii erau îndemnaţi să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind:
“Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceeaşi situaţie cu personajul meu?”
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
5 ianuarie 1874 - S-a născut Joseph Erlanger, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)

Joseph Erlanger (January 5, 1874 – December 5, 1965), Nobel Laureate in Physiology or Medicine, 1944 – foto; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1876 - S-a născut Konrad Adenauer, primul cancelar al Republicii Federale Germane (1949-1963).

Konrad Hermann Joseph Adenauer – foto: ro.wikipedia.org
Konrad Hermann Joseph Adenauer (n. 5 ianuarie 1876, Köln – d. 19 aprilie 1967, Rhöndorf, azi Bad Honnef, lângă Bonn), politician creștin-democrat german, de profesie jurist.
Din 1917 și până în 1933 a exercitat funcția de primar general al Kölnului.
Adversar al național-socialismului, a fost înlăturat din funcția de primar general.
S-a retras la mănăstirea Maria Laach. În 1944 a fost arestat sub acuzația de complot împotriva regimului nazist.
Soția sa a fost de asemenea arestată, murind în detenția Poliției Secrete (Gestapo) Konrad Adenauer,a avut un rol important in reconstrucţia Germaniei după Al Doilea Război Mondial.
5 ianuarie 1878 - S-a născut scriitorul Emil Gârleanu (“Nucul lui Odobac”, “Din lumea celor care nu cuvântă”); (m. 2 iulie 1914).

Emil Gârleanu – foto: ro.wikipedia.org
Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iaşi, d. 2 iulie 1914, Câmpulung) a fost un prozator, regizor, scenarist de film şi jurnalist român.
Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel şi al Pulcheriei, născută Antipa.
Începe liceul la Iaşi în 1889 dar se retrage şi se înscrie la Şcoala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu.
A fost sublocotenent în armata română, dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.
5 ianuarie 1896 - Într-o cafenea din oraşul egiptean Alexandria, a avut loc prima proiecţie cinematografică din Egipt şi de pe continentul african.
5 ianuarie 1909 - S-a născut principesa Ileana a României, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria; (d. 1991)

Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, Prinţesă a Ungariei, Croaţiei şi Boemiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Principesa Ileana a României (cunoscută și ca domnița Ileana; n. 5 ianuarie 1909, București – d. 21 ianuarie 1991, Pennsylvania) a fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României.
Se înrudea prin mama sa cu familiile domnitoare din Marea Britanie și Rusia.
După venirea la tron a fratelui ei mai mare, Carol al II-lea, acesta le-a izolat pe plan intern pe mama sa și pe Ileana, limitându-le îndatoririle și aparițiile publice.
Pentru principesa Ileana a fost aranjat în 1931 un mariaj cu arhiducele Anton de Austria, ea primind titlurile de arhiducesă a Austriei și principesă de Habsburg-Toscana prin căsătorie.
În anii următori Ileana a locuit împreună cu soțul lângă Viena și i-au fost permise doar scurte vizite în România, regele interzicându-i să dea naștere copiilor săi în România.
Ileana a continuat activitatea caritabilă a mamei sale, îngrijindu-se în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Germania nazistă de militarii români răniți.
Atașată inexorabil de România, s-a stabilit în timpul regimului Antonescu împreună cu familia în țară și a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a funcționat prin eforturile sale.
În acest scop, principesa nu a ezitat să mențină legături cu noii lideri comuniști ai României.
La scurt timp după abdicarea la 30 decembrie 1947 a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoită să părăsească din nou țara, proprietățile fiindu-i confiscate în cursul anului 1948.
Pentru a-și întreține familia în exil, Ileana a ținut cuvântări despre România și comunism.
A divorțat de arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ștefan Isărescu, mariaj soldat la rândul său cu un divorț.
Alegând calea monahismului, și-a luat numele monastic „maica Alexandra” și a fondat Mânăstirea ortodoxă „Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania), a cărei stareță a fost până la moarte.
După căderea comunismului, a vizitat România o singură dată, în septembrie 1990.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; www.romaniaregala.ro; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1919 - Anton Drexler a fondat Partidului Muncitorilor Germani, care va deveni Partidul Muncitoresc Naţional–Socialist German – partidul nazist.

Partidul Muncitoresc German – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
The German Workers’ Party (germană Deutsche Arbeiterpartei, DAP) Partidul Muncitoresc German (în germană Deutsche Arbeiterpartei) a fost un partid minuscul, fondat la data de 5 ianuarie 1919 de Anton Drexler (1884 – 1942) la München, Bavaria.
La înfiinţare, în afară de lăcătuşul-mecanic Anton Drexler, ales preşedinte al partidului, au mai participat jurnalistul sportiv Karl Harrer şi alte 22 de persoane, majoritatea colegi de serviciu cu Anton Drexler la uzina căilor ferate din München.

Anton Drexler (n. 13 iunie 1884, München, Imperiul German – d. 24 februarie 1942, München, Germania Nazistă) a fost un lider politic de dreapta al Germaniei din anii 1920, care a fondat Partidul Muncitoresc German (PAS) pangermanist şi antisemit (DAP), antecedentul partidului nazist (NSDAP). Drexler şi-a mentorat succesorul în NSDAP, Adolf Hitler, în primii săi ani în politică - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Membrii partidului se întruneau periodic pentru a discuta despre naţionalism, rasism şi antisemitism.
La 12 septembrie 1919, Adolf Hitler a participat pentru prima dată la o întrunire a acestui partid.
În aceeaşi zi, Anton Drexler l-a invitat pe Adolf Hitler să devină membru al partidului.
După câteva zile, Hitler a fost înscris ca membru al acestui partid şi, scurt timp după aceea, a preluat conducerea partidului.

Hitler’s German Workers’ Party (DAP) membership card – foto preluat de pe en.wikipedia.org
La 20 februarie 1920, Partidul Muncitoresc German a fost redenumit Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP, Partidul Nazist) şi a existat până la înfrângerea Germaniei în al Doilea Război Mondial, în 1945.
În perioada 1933 – 1945 NSDAP a fost unicul partid politic din Germania nazistă.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1920 - S-a născut marele pianist italian Arturo Benedetti Michelangeli; (m. 12 iunie 1995).
5 ianuarie 1921 - S-a născut Friedrich Dürrenmatt, dramaturg şi prozator elveţian (“Vizita bătrînei doamne”, “Fizicienii”, “Romulus cel Mare”); (d.14.12.1990).
5 ianuarie 1924 - Walter P. Chrysler lansează pe piaţă primul său automobil – “Chrysler Six”.

Walter Percy Chrysler (April 2, 1875 – August 18, 1940) – foto: ellis.ks.us
5 ianuarie 1929 - A murit Nicolai Nicolaievici Romanov, Mare Duce al Rusiei; (n. 1856).

Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) (6/18 noiembrie 1856 – 5 ianuarie 1929) a fost un general rus din timpul primului război mondial.
Nepot al ţarului Nicolae I, el a fost comandantul suprem al armatelor ruse de pe frontul de răsărit în primul an de război, iar mai târziu a condus campaniile încununate de succes din Caucaz.
A fost ultimul membru influent al familiei Romanov.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1932 - S-a născut Umberto Eco, scriitor italian si critic literar italian (“Numele Trandafirului”, “Pendulul lui Foucault”, “Opera aperta”, “Semiotica şi filosofia limbajului”).

Umberto Eco - foto: ro.wikipedia.org
Umberto Eco (n. 5 ianuarie 1932, în Alessandria, Piemont) este un scriitor italian, , editor, filosof și un foarte cunoscut semiotician.
Este cunoscut international, în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), un mister intelectual în care combină elemente de semiotică în cadrul ficțional, analiză biblică, studii medievale și teorie literă.
De atunci a scris mai multe romane, incluzand Pendulul lui Foucault si Insula din ziua de ieri.
Cel mai recent, Cimitirul din Praga, publicat in 2010, este un best-seller.
Eco este președintele Școlii Superioare de Studii Umanistice, Universitatea din Bolonia, și Membru Onorific al Colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.
A fost ales și al II-lea între cei mai mari 100 de intelectuali în topul revistei Prospect pe 2005. A fost ales al XIV-lea în 2008.
5 ianuarie 1932 - S-a nascut Raisa Gorbaciov, soţia fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov (d. 20.09.1999).
5 ianuarie 1933 - A început construirea podului Golden Gate din oraşul San Francisco, SUA.
5 ianuarie 1933 - A murit Calvin Coolidge, al 30-lea preşedinte al SUA; (n. 05.07.1872).

Calvin Coolidge - foto: ro.wikipedia.org
Calvin Coolidge, pe numele său complet John Calvin Coolidge, Jr. (n. 4 iulie 1872 – d. 5 ianuarie 1933) a fost cel de-al douăzeci și nouălea vicepreședinte (1921 – 1923) și cel de-al treizecilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1923 – 1929), succedând în oficiul președenției după moartea lui Warren G. Harding. Calvin Coolidge a condus o politică foarte conservativă în domeniul economic.
Calvin Coolidge a fost gazda Reginei Maria, însoțită de doi dintre copiii săi, Ileana și Nicolae, în vizita acesteia peste ocean din octombrie 1926.
5 ianuarie 1934 - În România, se formează un nou guvern liberal prezidat de Gheorghe Tătărăscu.

Gheorghe Tătărăscu – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Tătărescu (n.21 decembrie 1886, Craiova – d.28 martie 1957, Bucureşti), a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 şi în perioada 1939-1940.
Guvernarea lui Tătărăscu a netezit drumul către instaurarea dictaturii personale a regelui Carol II-lea al României.
Guvernul Tătărăscu va activa pînă la 8 decembrie 1937.
A deţinut şi alte portofolii ministeriale si a fost ambasador la Paris din 1938 şi pînă la 1 septembrie 1939, cînd a fost chemat în ţară (şi în locul lui a fost trimis de la Varşovia Richard Franasovici).
5 ianuarie 1937 - S-a născut actorul american Robert Duvall.
Robert Selden Duvall (n. 5 ianuarie 1931) este un actor și regizor american.
Născut pe 5 ianuarie 1931 și câștigător a unui premiu Oscar, două Emmy și un Golden Globe, Robert Duval și-a început cariera în anii 50.
A început cu mai multe apariții teatrale, la sfârșitul anului 1950.
A continuat cu apariții episodice și mici în diverse seriale de televiziune, cum ar fi To Kill a Mockingbird (în 1962) și Captain Newman, M.D. (în 1963).
Abia în prima parte a anului 1970 a reușit să fie distribuit în roluri mai mari, ca în MASH (în 1970) sau THX 1138 (1971).
Acesta a fost de fapt începutul unor colaborări mai mari.
A urmat succesul pe care l-a avut cu rolurile din Nașul (partea I în 1972 și partea a II-a în 1974), Rețeua (în 1976), The Great Santini (în 1979), Apocalypse Now (în 1979) și True Confessions (în 1981).
Mai mult, din acest moment a îmbinat cu succes munca în televiziune și cinema.
Au urmat producțiile Tender Mercies (1983), The Natural (1984), Colors (1988), Lonesome Dove (1989), Stalin (1992), The Man Who Captured Eichmann (1996), A Family Thing (1996), The Apostle (1997), A Civil Action (1998), Gods and Generals (2003) și Broken Trail (2006).
Contrar asemănării de nume, Robert Duvall nu are nici o legătură de rudenie cu actrița Shelley Duvall.
cititi mai mult pe: en.wikipedia.org; www.imdb.com
5 ianuarie 1938 - S-a născut regele Spaniei, Juan Carlos I.

Juan Carlos I de Bourbon
foto: ro.wikipedia.org
Juan Carlos I de Bourbon (n. 5 ianuarie 1938, Roma), rege al Spaniei din 22 noiembrie 1975 până pe 19 iunie 2014, conform constituției Spaniei, care îl recunoaște ca simbol de unitate națională și legitim moștenitor al dinastiei istorice.
La 23.11.1975, Consiliul de urgenţă îl proclamă pe Juan Carlos rege, iar la 27.11.1975 este încoronat într-un cadru festiv.
5 ianuarie 1944 - ”London Daily Mail” a devenit primul ziar care are ediţii pe cele două maluri ale Atlanticului.
5 ianuarie 1946 - S-a născut actriţa americană Diane Keaton .
Diane Keaton (n. Diane Hall, 5 ianuarie 1946, Los Angeles, California) este o actriță americană de film, regizor și producător, fotograf, dezvoltator imobiliar, autor și cântăreață, laureată în 1978 cu premiului Oscar, Premiul BAFTA, doua premii Globul de Aur, pentru rolul titular din pelicula Annie Hall, regia Woody Allen și premiul AFI Life Achievement Award.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com
5-8 ianuarie 1949 - S-a constituit, la Moscova, Consiliul Economic de Ajutor Reciproc, în replică la Planul Marshall.

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, 1978 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunității Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall.
El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic.
În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale.
Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România.
Alte țări comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului.
La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și Albania.
Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova.
CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți.
Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări.
Drept urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
5 ianuarie 1950 - S-a născut Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor şi scriitor român (“Hesperus”, “Pergamentul diafan”, “Eros şi magie în Renaştere”); (d.21.05.1991).
Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950, Iași – d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago.
Discipol și protejat al lui Mircea Eliade.
A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton).
Crima nu a fost elucidată.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.eualegromania.ro
5 ianuarie 1950 - A murit John Rabe, om de afaceri german, care a luptat impotriva masacrelor de la NANJING (n. 1882)
cititi mai mult pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; en.wikipedia.org

John Heinrich Detlef Rabe (23 noiembrie 1882 – 5 ianuarie 1950) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
5 ianuarie 1956 - Elvis Presley a înregistrat “Heartbreak Hotel“.
5 ianuarie 1957 - Preşedintele american Eisenhower a cerut aprobarea Congresului pentru acţiunile de ajutorare a statelor ameninţate de agresiunea comunistă – “Doctrina Eisenhower”.

Dwight David Eisenhower (n. 14 octombrie 1890 – d. 28 martie 1969) (in the Oval Office, February 29, 1956) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Doctrina Eisenhower a fost o politică enunțată de Dwight D. Eisenhower la 5 ianuarie 1957, în cadrul unui „Mesaj special adresat Congresului privind situația din Orientul Mijlociu”.
În conformitate cu doctrina lui Eisenhower, o țară din Orientul Mijlociu ar putea solicita asistență economică americană sau ajutor din partea forțelor militare americane dacă ar fi fost amenințată de agresiune armată.
Eisenhower a subliniat amenințarea sovietică în doctrina sa autorizând angajamentul forțelor americane
„de a asigura și proteja integritatea teritorială și independența politică a acestor națiuni, cerând astfel un ajutor împotriva agresiunii armate evidente din partea oricărei națiuni controlate de comunismul internațional.”
Expresia „comunismul internațional” a făcut doctrina mult mai largă decât o simplă reacție la acțiunea militară sovietică.
Un pericol care ar putea fi legat de comuniștii oricărei națiuni ar putea invoca doctrina.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1961 - Inaugurarea Teatrului de Comedie din Bucureşti. Primul director al acestui teatru a fost Radu Beligan (1961-1969).
Prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), în regia lui Moni Ghelerter.
5 ianuarie – 21 august 1968 - Primavara de la Praga. Comunistul reformator Alexander Dubcek devine liderul regimului reformist din Cehoslovacia si initiaza o serie de reforme prin care incearca instaurarea asa zisului socialism cu fata umana.

Primăvara de la Praga – foto preluat de pe www.historia.ro
Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
5 ianuarie 1970 - A încetat din viaţă fizicianul Max Born, laureat al Premiului Nobel în 1954; (n. 11 decembrie 1882).

Max Born - foto: ro.wikipedia.org
Max Born (n. 11 decembrie 1882 în Breslau — d. 5 ianuarie 1970 în Göttingen) a fost un matematician și fizician evreu german, convertit la luteranism.
Born a fost profesor universitar la Göttingen, Edinburgh (1933 – 1953) și Berlin (din 1953), unul dintre creatorii mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1954 împreună cu Walther Bothe.
Born a propus interpretarea standard a pătratului funcției de undă ca densitate de probabilitate.
În ianuarie 1933 a fost obligat să emigreze în Marea Britanie.
5 ianuarie 1990 - S-a emis Decretul -Lege nr.4 al CFSN privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române.
5 ianuarie 1997 - Trupele ministerului rus de interne s-au retras de pe teritoriul Republicii separatiste Cecenia, conform ordinului semnat în luna octombrie 1996 de preşedintele rus Boris Elţîn.
5 ianuarie 2000 - Iugoslavia depune un memoriu la Curtea Internaţională de Justiţie împotriva a opt state membre NATO: Belgia, Canada, Franţa, Italia, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie, considerate vinovate că au utilizat forţa împotriva unui stat suveran în ziua când a început bombardarea Iugoslaviei din 24 martie 1999.
Plângerile împotriva Spaniei şi SUA au fost anulate ca urmare a deciziei CIJ din 2 iunie 1999.
5 ianuarie 2005 - Eris, cea mai mare planetă pitică cunoscută din sistemul nostru solar, a fost descoperită de o echipă americană de astronomii de la Observatorul Palomar.
Acestia au folosit imagini luate la 21 octombrie 2003 de Observatorul Palomar.
Această decoperire a motivat ulterior Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să definească termenul planetă pentru prima dată.

Planeta pitica Eris
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
5 ianuarie 2009 - A murit Mircea Stănescu, politician român, fiul jurnalistului Sorin Roșca Stănescu (n. 1969)
5 ianuarie 2010 - A murit Toni Tecuceanu, actor român (n. 1972)

Aurelian-Antonio Tecuceanu (la Party Kiss, 2009) – foto: ro.wikipedia.org
Aurelian-Antonio Tecuceanu (n. 13 ianuarie 1972, București – d. 5 ianuarie 2010, București) a fost un actor român.
A fost cunoscut ca membru al emisiunii de divertisment Cronica Cârcotașilor.
El a murit pe 5 ianuarie 2010 la spitalul Matei Balș din București, decesul lui fiind provocat de complicațiile cauzate, la plămâni, de gripa nouă.
Moartea lui a determinat mulți români să se vaccineze.
5 ianuarie 2014 - A murit Eusébio, fotbalist portughez (n. 1942)

Eusébio da Silva Ferreira – foto: ro.wikipedia.org
Eusébio da Silva Ferreira (n. 25 ianuarie 1942, Lourenço Marques, Mozambic – d. 5 ianuarie 2014, Lisabona, Portugalia), cunoscut drept „Eusébio”, a fost un celebru jucător de fotbal portughez de origine mozambicană.
5 ianuarie 2015 - A murit Jean-Pierre Beltoise, pilot francez de Formula 1 (n. 1937)

Jean-Pierre Beltoise – foto: ro.wikipedia.org
Jean-Pierre Beltoise (n. 26 aprilie 1937 – d. 5 ianuarie 2015) a fost un fost pilot francez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1967 și 1974.
5 ianuarie 2019 - A murit Emil Brumaru, scriitor și poet român (n. 1938)

Emil Brumaru – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Bahmutea – d. 5 ianuarie 2019) a fost un scriitor și poet contemporan român.
Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur.
Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro;
5 ianuarie 2023 - În Piața Sfântul Petru din Vatican a avut loc înmormântarea Papei Benedict al XVI-lea.
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Iosif Berman | Sfințirea apei la Bobotează (B-6370)
foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
articole preluate de pe: www.facebook.com/@MuzeulTaranului; azm.gov.ro; www.crestinortodox.ro; doxologia.ro
Ajunul Bobotezei
Se spune Ajunul Bobotezei fiindcă în această zi se ajunează: se postește, nu se mănâncă „de frupt”.
Fetele nemăritate, în vechime, posteau, convinse fiind că Dumnezeu le va trimite în dar un soț chipeș și destoinic.
În Bucovina, mai ales, gospodinele gătesc fel de fel de bucate.
Tot în vechime era la mare căutare prepararea grâului fiert, îndulcit cu miere sau mac râșnit, presărat cu miez de nucă și a vărzarelor- plăcinte umplute cu varză, găluștele și prunele uscate.
Prin case, în această zi se gătește și pește prăjit sau borș de pește.
Nimeni nu mănâncă din ele până când nu vine preotul și le sfințește, stropindu-le cu agheasmă.
Preotul stropește cu agheasmă veșmintele din casa fiecăruia.
După ce sunt sfințite cu agheasmă, o parte din bucate sunt aruncate la rădăcina copacilor pentru a fi roditori peste ani.
Pomii sunt stropiți cu agheasmă, în același scop.
Și animalele din ogradă sunt stropite cu agheasmă.
Multe acte performate în această zi sunt menite să atragă prosperitatea în noul an, să protejeze pomii și animalele din ogradă.
În trecut, cu aluatul de la vărzare gospodinele ungeau tulpina pomilor, convinse fiind că vor aduce roade bogate peste vară.
În aceeași categorie a actelor apotropaice (cu rol de protecție) intră și obiceiul de a strânge cenușa din vatră pentru a o presăra, la primăvară, peste straturile cu răsaduri, spre a fi păzite de lighioanele dăunătoare.
Câteva superstiții vizează tot viitorul, felul în care se va desfășura viața în noul an: femeia care se ceartă cu bărbatul ei în această zi, va avea parte de sfadă tot anul.
Tot în vechime, în ajunul Bobotezei se așezau pe masă sare, pâine, un pahar cu apă.
Se credea că sufletele celor morți, din familie, vin noaptea și se ospătează cu ele.
Se spune că în Ajunul Bobotezei vitele vorbesc între ele și-și dezvăluie, una alteia, unde se găsesc dosite comorile care ard acum.
Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Iosif Berman | Sfințirea apei la Bobotează (B-6369) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an.
Așa cum se întâmplă în calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă, ajunul, este chiar mai importantă decât sărbătoarea însăși, atât prin numărul mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei.
Din punct de vedere ritual, sacralitatea ei se explică prin faptul că reprezintă ultima zi a sărbătorilor de iarnă, ziua în care se fac simțite cu deosebită forță valențele magice ale perioadei necurate de douăsprezece zile deschise o dată cu sărbătoarea Crăciunului.
Că este așa, ne putem da seama după numeroasele practici augurale [de prevestire] și propițiatorii [de protecție] ce se desfășoară acum, ca și în zilele precedente.
Mai mult chiar decât în prima zi a anului, în ajunul Bobotezei se purifică vitele și oamenii, se desfășoară practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Kiraleisa), sunt acționate numeroase tabuuri în vederea atingerii nivelului de bunăstare, sănătate și rod necesare peste an.
Vecinătatea unei mari sărbători creștine a făcut ca unele din actele ce o anunță (Botezul preotului) să capete o conotație magică puternică (de aici valențele faste ale agheasmei, ale fuiorului „de la crucea popei“ ș.a.).
În același timp, un obicei specific ajunurilor, deschiderea cerului (și implicit aflarea ursitei), a fost pus și el sub patronajul divinității creștine („se deschide cerul și îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro va fi norocul“), deși cea mai mare parte a practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfășoară pe ascuns, pe furate, „manipulând“ elementele sacralității creștine (furtul busuiocului de la găleata cu agheasmă, trecerea preotului peste pragul ce ascunde obiectele magice etc.).
Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Ajunul Bobotezei este sărbătoarea dinaintea Bobotezei și are o mare încărcătură duhovnicească.
Pentru a fi sănătoși, norocoși și feriți de necazuri, unii oameni țin post negru.
Tot la fel – fetele fecioare care speră să se mărite.
În această zi se fac observații meteorologice, se ghicește viitorul si se fac farmece și descântece pentru dragoste.
Acum preotul se duce prin gospodării cu Iordanul, sfințind casele și pe locuitorii acestora.
Dacă preotului îi va scârțâi zăpada sub picioare, oamenii spun că va fi un an bogat și rodnic.
Se spune că, din cauza gerului, în această noapte ouăle de corb crapă și ies puii, încercând să zboare.
Tot în această noapte se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi împlinește dorințele.
Dacă în dimineața de 5 ianuarie e brumă pe pomi, vor fi poame multe și bune.
Dacă picură din streașină, va fi o vară ploioasă.
O altă tradiție spune că în ce direcție va stropi preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă, de acolo vor veni ploile de peste an.
Un obicei foarte vechi este acela că fetele trebuie să ia de la preot o crenguță de busuioc sfințit și să-l pună noaptea sub pernă pentru a-și visa ursitul.
Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele își legau pe degetul inelar cu un fir de mătase roșie busuiocul primit.
Dacă în ajun de Bobotează o fată nemăritată alunecă pe gheață, aceasta se va căsători în anul ce urmează.
Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.
În unele zone, copiii mergeau să colinde în seara de 5 spre 6 ianuarie pentru a vesti sosirea preotului “cu crucea”.
Gospodarii îi răsplăteau pe colindători cu mere, nuci și prăjituri pe care copiii le strângeau în trăistuțele lor.
preluat de pe azm.gov.ro
Ajunul Bobotezei, zi de post negru

foto preluat de pe jurnalul.ro
articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic.
Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate.
In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile.
Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca.
Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita – Agheasma Mare.
Postul din Ajunul Botezului Domnului face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc.
In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie – odovania praznicului.
Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie sa primeasca de la duhovnic binecuvantarea de a lua Agheasma Mare.
Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.
Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare.
In acest sens, Sfantul Sava spune:
“acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi… Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa“.
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei.
Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.
In Ajunul Botezului Domnului sunt savarsite Ceasurile Imparatesti, Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia, apoi Sfintirea cea mare a apei.
Slujba de la Agheasma Mare
Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.
In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului.
Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: (“Treime mai presus de fire…“).
Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei (“Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta“) si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa.
Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh (“Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant“), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.
La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. “”
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, “firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu“.
De ce postim în ajun de Bobotează?

foto preluat de pe doxologia.ro
Arhimandritul Mihail Daniliuc – preluat de pe doxologia.ro
Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului – numit atât de frumos de înaintașii noștri Teofania ori Boboteaza.
Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiasma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive, slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiasma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni. O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.
Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, marți sau joi sau orice altă zi din săptămână. Deja am auzit voci nedumerite. Cum să fie harți miercuri sau vineri, iar duminică, marți ori joi să fie ajunare? Unii, mai inventivi, chiar au „oferit” o alternativă… amuzantă, ca să nu-i spun altfel: să ținem post miercuri sau vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce, în contul postului din ajunul Bobotezei și… ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții” ori schimburi de zile, de postiri. Chiar dacă pentru unii ar părea curios să țină post aspru în altă zi în afară de miercuri sau vineri, rânduiala trebuie respectată și, ca să o putem împlini, ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei? Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiasmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.
Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv, pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiasmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.
A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.
La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate.
Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Portret oficial Alexandru Ioan Cuza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.
cititi mai mult despre Alexandru Ioan Cuza pe ro.wikipedia.org
Unirea Principatelor Române
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decizivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Procesul a început în 1848 odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceeace a creat un context favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
cititi mai mult despre pe www.unitischimbam.ro

Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) by Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Perioada dintre data semnării Convenţiei de la Paris (7/19 august 1858) şi data convocării Adunărilor Elective s-a caracterizat prin confruntarea politică dintre forţele unioniste şi forţele conservatoare.
Partida naţională, unionistă, cuprindea pe foştii revoluţionari de la 1848, numiţi în izvoarele vremii şi ”radicali”, ”unionişti” şi ”progresişti”. Forţele unioniste au încercat să folosească într-un mod cât mai eficient acele stipulaţii ale Convenţiei de la Paris care deschideau perspectiva unirii depline a Principatelor.
Forţele conservatoare beneficiau de faptul că legea electorală cenzitară le avantaja considerabil, fiind încurajate, totodată, de acele puteri străine interesate în menţinerea separării celor două Principate Române.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858 urma ca până la alegerea domnului, în fiecare dintre cele două Principate Române, de către o Adunare Electivă, caimacamul aflat în funcţie să fie înlocuit prin trei caimacami.
În Moldova, noua căimăcămie era, prin doi dintre membrii săi, Anastase Panu şi Vasile Sturdza, favorabilă partidei naţionale, în timp ce al treilea membru, Ştefan Catargiu, era un conservator. Căimăcămia din Moldova a numit în guvern şi în administraţia ţării persoane cu vederi progresiste, precum Vasile Alecsandri, care a ocupat postul de secretar de stat, ministru al afacerilor străine, Ioan A. Cantacuzino, ministru de finanţe, Panait Donici, ministru al lucrărilor publice.
În fruntea armatei a fost numit, ca locţiitor de hatman, Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, în Moldova presa s-a putut manifesta în mod liber, reapărând periodicele unioniste ”Steaua Dunării” şi ”Zimbrul”, scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).
Alegerile din Moldova au avut loc în zilele de 14, 16, 17 şi 18 decembrie 1858 şi au adus în Adunarea Electivă o majoritate a partidei naţionale, anume 33 de deputaţi din totalul de 55. Minoritatea conservatoare, reprezentând 22 de deputaţi, se împărţea între gruparea care îl susţinea pe fostul domn Mihail Sturdza şi cea care îl susţinea pe fiul acestuia, Grigore Sturdza.
Numărul total al candidaţilor la domnie era de 38, între aceştia numărându-se şi Vasile Alecsandri (care şi-a retras ulterior candidatura) şi Costache Negri. Conform prevederilor legii electorale, la zece zile după alegeri, adică la 28 decembrie 1858 a fost convocată Adunarea Electivă. (”Magazin istoric” nr. 12 / decembrie 1975)
Faptul că majoritatea deputaţilor se pronunţa pentru unire a uşurat în bună măsură desemnarea unui candidat la tron favorabil Unirii, deşi s-au purtat discuţii aprinse până s-a ajuns la un acord în privinţa persoanei viitorului domn. Partida naţională, majoritară în cadrul Adunării, nu desemnase înainte de scrutinul electoral pe viitorul candidat. Desemnarea lui Cuza drept candidat unic al partidei naţionale a fost precedată de discuţii aprinse. (”Magazin istoric” nr. 1/ ianuarie 1976).
”Incertitudinea a durat până în seara zilei de 3/15 ianuarie, când deputaţii s-au întrunit din nou spre a se pune de acord asupra unui singur candidat, condiţie sine qua non a succesului. Întrunirea a avut loc acasă la Costache Rolla, fruntaş unionist, care stătea în localul cabinetului de istorie naturală, într-o încăpere de lângă Sala ”Elefant”. După discuţii fără rezultat, se părea că adunarea avea să se termine printr-un eşec, când Lascăr Rosetti încuie uşa şi declară că nu se vor despărţi până nu vor cădea de acord asupra candidatului unic. Neculai Pisoţchi a propus atunci să fie ales colonelul Alexandru Ioan Cuza (…) Acesta a fost acceptat imediat de toţi cei prezenţi. Se încheie în acest sens un proces-verbal (…)”, se arată în lucrarea ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”, de Constantin C. Giurescu.
În procesul-verbal încheiat în cadrul întrunirii din Sala ”Elefant”, în 3/15 ianuarie 1859, se arăta: ”Astăzi, în 3 ianuarie anul 1859, partida naţională independentă, întrunindu-se în şedinţă şi păşind în scrutin pentru alegerea candidatului la domnie, pe care cu toţii pe onor ne îndatorim a susţine în Adunare prin vot pe faţă, a ales cu majoritate absolută la domnia Moldovei pe colonelul Alecu Cuza”. (Magazin istoric nr. 1/ ianuarie 1976)
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei.
Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.

Grigorie Sturdza (n. 1821 – d. 1901) a fost un prinț român, fiu al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) – caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor.
După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire).
La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili).
Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza.
Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă.
S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza.
Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească.
Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate.
În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi.
O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei“.

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.
Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.
Țările au intrat de atunci într-o uniune personală.
Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică.
Orientarea unionistă a domnitorului a făcut însă ca acesta să acționeze pe parcursul următorilor doi ani în sensul unirii politice.

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alegerea lui Alexandru I. Cuza ca domn al Moldovei a declanșat în Iași o manifestație așa cum Iașul nu mai cunoscuse până atunci.
Mii de oameni, masați în piața palatului, au aclamat ore întregi alegerea lui Cuza, iar orașul a fost iluminat timp de patru zile.
La lumina torțelor, procesiuni însumând mase mari de oameni, veneau să-l felicite pe domn.


