test

articole preluate de pe ziarullumina.roș www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 23 ianuarie 2025

---

 

Sf. Sfințit Mc. Clement, episcopul Ancirei;

Sf. Mc. Agatanghel;

Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic

 

Sinaxar 23 Ianuarie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Clement, episcopul Ancirei (Secolul al III-lea).

Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câţi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă şi de una şi de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri şi, înfruntând pe toţi împăraţii şi tiranii de atunci, s-a făcut privelişte aproape în toată lumea, a minunat şi pe îngeri cu răbdarea lui şi în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira Galaţiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, şi a guvernatorilor, nouă la număr: Domeţian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatanghel (Secolul al III-lea).

Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement şi închis împreună cu sfântul şi cu alţii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiş şi Agatanghel în aceeaşi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira şi au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereştile locaşuri.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Eusebiu.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Mavisma Sirul.

În cetatea Cirului din Antiohia Siriei a trăit un bărbat cuvios, cu numele Mavisma, care vorbea limba siriacă. Cu toate că fusese crescut în viaţa ţărănească şi era neînvăţat, el a strălucit însă prin calităţile fireşti ale sufletului său. Se spune că avea numai o haină şi când aceasta se învechea, nu o lepăda, ci peste găurile vechi cosea alte petice şi cu aceasta îşi acoperea mai departe goliciunea trupului. Era atât de osârdnic la primirea străinilor şi a săracilor, încât deschidea tuturor uşa chiliei lui. El avea două vase, unul plin cu grâu şi altul cu untdelemn, din care da la toţi câţi aveau trebuinţă; iar acestea se înmulţeau pururea şi niciodată nu se deşertau. Căci Dumnezeu, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă, după cum a poruncit vasului de untdelemn şi vasului de făina al văduvei din Sarepta sa izvorască untdelemnul şi făina pentru găzduirea proorocului Ilie, tot aşa a dăruit şi lui Mavisma, iubitorul de străini, bunătăţi pe măsura osârdiei lui. Deci bine şi cuvios petrecându-şi viaţa, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Salaman sihastrul.

Lângă râul Eufrat este un sat, pe ţărmul de apus, numit Capersana. De aici a fost fericitul Salaman, care, iubind viaţa liniştită, a aflat în satul de dincolo de râu o chilie mică, în care s-a închis fără să-i lase uşă să poată ieşi şi fereastră să aibă lumină. Numai o dată pe an, săpa pământul pe dedesubt şi ieşea afară de-şi strângea hrană pentru tot anul. Arhiereul locului aflând de viaţa lui îmbunătăţită, s-a dus la el, vrând să-i dea preoţia. Şi găurind o parte a chiliei, a intrat înăuntru şi punându-şi mâinile pe capul lui, a săvârşit rugăciunea hirotoniei, i-a spus multe şi l-a vestit că i-a dat darul preoţiei. Dar cuviosul n-a grăit nimic. Iar Arhiereul s-a dus, poruncind să se zidească iarăşi partea cea găurită a chiliei. Altă dată creştinii locuitori ai satului au trecut noaptea Eufratul, i-au stricat chilia, l-au luat şi l-au dus în sat, fără ca el să se împotrivească, şi fără să-i întrebe de ce fac aşa şi l-au pus în altă chilie ce o aveau gata. Iar cuviosul sta liniştit şi acolo, fără să vorbească cu cineva. După puţine zile, creştinii locuitori din alt sat de dincolo de râu s-au dus noaptea, i-au stricat chilia aceea, au ridicat pe sfânt şi l-au dus în satul lor, fără ca el să se împotrivească cu cuvântul, şi fără să se ducă de voia lui. În astfel de chip nevoindu-se fericitul Salamon, şi-a petrecut viaţa ca nimeni altul, până s-a mutat către Domnul, ca să se veselească în veci.

 

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi mucenici, care fiind aruncaţi într-o groapă în oraşul Parfum, s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei din Campana şi prietenul sfântului Niceta, episcopul Remesianei din Dacia, care în pace s-a săvârşit la anul 431.

Sfântul Paulin cel Milostiv, Episcopul Nolei, provine dintr-o familie aristocrată şi înstărită din Bordeaux (Franta). Datorita educaţiei sale alese, la vârsta de 20 de ani a fost ales senator al Romei, mai târziu devenind consul şi, în final, guvernatorul regiunii Campagna din Italia.

La 25 de ani el şi soţia sa au fost botezaţi întru Hristos, după care şi-au schimbat total stilul de viaţă, vânzându-şi toate proprietăţile şi donând banii celor nevoiaşi. Acest lucru a atras după sine dispreţul din partea servitorilor şi prietenilor săi.

Pentru că nu au avut copii, cuplul credincios a adoptat orfani sărmani pe care i-au crescut cu frică de Dumnezeu. Fiind permanent în căutarea unei vieţi retrase, Sf. Paulin a plecat în oraşul spaniol Barcelona. După ce veştile despre viaţa lui sfântă s-au răspândit, în anul 393 a fost rugat să accepte hirotonirea ca preot. La scurt timp, el a părăsit Spania şi s-a întors în oraşul Nola din Italia, unde a fost ales episcop.

În timpul cotropirii vandalilor, Sf. Paulin folosea fondurile bisericii pentru a răscumpăra oamenii duşi de barbari ca sclavi în Africa. Din păcate, sfântul nu dispunea de destui bani ca să poată răscumpăra toţi captivii. De aceea, neavând posibilitatea să-l salveze pe fiul unei văduve sărace, care urma să fie sclav pe proprietatea prinţului vandalilor, Sf. Paulin s-a oferit să-i ia locul. Îmbrăcat ca un sclav, el a lucrat ca grădinar pentru prinţ. Dar identitatea sa i-a fost dezvăluită în vis conducătorului vandalilor, regele Riga, care, nu numai că l-a eliberat pe Sf. Paulin dar le-a dat drumul să plece la casele lor şi celorlalţi prizonieri din Campagna.

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat şi ca poet creştin. Printre multele sale virtuţi, cea mai minunată era dragostea lui pentru aproapele, compasiunea sa pentru nevoiaşi. S-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în 22 iunie 431. Ne-au rămas până în ziua de azi 32 de poezii şi 51 de epistole despre morală, scrise cu adâncă pioşenie.

Moaştele Sf. Paulin se află la Roma, în biserica Sf. Apostol Bartolomeu.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al şaselea Ecumenic, care a afurisit pe cei ce spuneau că Hristos, după Întrupare, a avut numai o singură voinţă. Acest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol.

Al şaselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol in anul 681 pentru a se combate erezia Monotelista. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina si cea umana.

Acestui sinod i-a urmat un altul în anul 691 numit “Sinodul din Trullo” în cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice si s-au promulgat 102 canoane.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Acholius al Tesalonicului

Sfântul Acholius sau Ascholius a fost episcop al Tesalonicului în a doua jumătate a secolului al IV-lea.

El a fost cel care l-a botezat pe împăratul Teodosie cel Mare.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 23 ianuarie.

Sfântul Acholius [1] era originar din Cezareea Capadociei. Din tinerețe a dus o viață ascetică strictă, ca pustnic în Ahaia.

Câștigându-și o reputație de sfințenie, a fost ales episcop al Tesalonicului, misiune pe care și-a început-o prin a restabili pacea Bisericii, tulburată de predecesorul său, episcopul Erennios, care s-a împotrivit sfântului Atanasie cel Mare la sinodul de la Milano din anul 355.

În anul 380, pe când împăratul Teodosie cel Mare se întorcea victorios din războaiele cu goții, s-a îmbolnăvit grav pe când era în Tesalonic și a cerut să fie botezat de către episcopul Acholius, nu înainte de a se asigura că episcopul era ortodox și nu arian.

În același an, revenind la Constantinopol sănătos, împăratul Teodosie a promulgat edictul prin care toți supușii imperiului trebuiau să fie creștini.

Sfântul Acholius a participat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381), iar în anul următor s-a dus la Roma ca să dea mărturie despre împreuna împărtășire cu Bisericile Alexandriei și Antiohiei.

Cu această ocazie, papa Damasus I al Romei l-a numit vicar pentru Iliria orientală, Macedonia și Ahaia [2].

În timpul șederii sale în Italia, Acholius l-a întâlnit și pe sfântul Ambrozie al Milanului, de care l-a legat o puternică prietenie.

A trecut la Domnul cu pace la puțină vreme după ce a revenit la Tesalonic (383-384), și ucenicul său, sfântul Anisie (prăznuit la 31 decembrie), a fost ales ca să-i succeadă în scaunul de episcop al Tesalonicului.

Note

1 - Deși a primit elogiile sfântului Vasile cel Mare (Ep. 154, 164 și 165) și ale sfântului Ambrozie al Milanului (Ep. 15 et 16), prăznuirea sa nu s-a păstrat în sinaxarele bizantine. Viața sa este trasată după Martirologiul Roman.

2 - Până în anul 732, aceste provincii ale Imperiului au depins de Roma din punct de vedere bisericesc.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie din Olimp (Secolul al XVI-lea)

Sfântul Dionisie din Olimp este unul dintre sfinții isihaști care au trăit în veacul al XVI-lea.

Acesta s-a născut spre sfârșitul veacului al XV-lea în localitatea Sklataina, din regiunea Karditsa, Grecia. Deprinzându-se încă din copilărie cu rugăciunea și citirea cărților duhovnicești, Sfântul Dionisie a urmat calea monahală după trecerea la cele veșnice a părinților săi.

A fost tuns în monahism cu numele Daniil la Mănăstirea Marea Meteora.

Căutând un loc de nevoință și mai singuratic, a mers în Sfântul Munte Athos unde, la început, a viețuit alături de un bătrân îmbunătățit, ieromonahul Serafim, sub povățuirea căruia începu să înainteze în viața duhovnicească, postind aspru și lucrând virtuțile.

În Sfântul Munte Athos a primit schima mare cu numele Dionisie și a fost diacon și mai apoi preot.

Timp de mai mulți ani a trăit ca pustnic în apropierea mănăstirii Caracalu, ostenindu-se în curățirea și păzirea minții prin rugăciunea inimii. Deasupra mănăstirii, în pădure, se afla o peșteră în interiorul căreia Sfântul Dionisie a construit un paraclis pe care închinat Sfintei Treimi. În acel loc se retrăgea nopțile pentru a se ruga.

Cu timpul, viaţa îmbunătățită a Sfântului Dionisie deveni cunoscută în Sfântul Munte și pentru aceasta a fost ales ca stareț al Mănăstirii Filoteu, care pe atunci aparținea bulgarilor.

El a rezidit mănăstirea, transformând-o în chinovie. Reacțiile față de aceste schimbări nu au întârziat să apară din partea monahilor din obște, iar pentru a pune capăt tulburărilor Sfântul Dionisie a hotărât să meargă la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Veria.

Însă, pentru a nu fi hirotonit episcop, a fugit în ascuns de aici pe Muntele Olimp.

Acolo a ctitorit o mănăstire în Pelion, la Zagora, și alta pe Olimp, la înălțimea de 1.000 metri. Lui i se datorează, de asemenea, construirea a două biserici situate pe vârfurile Sfântul Proroc Ilie și Schimbarea la Față.

După ce a așezat rânduiala vieții de obște în mănăstirea de pe Olimp, sfântul s-a retras nu departe, într-o peșteră din munte.

Acolo, chiar sub bolta de piatră, a construit un alt paraclis, despre care se crede că este cea mai mică biserică din Grecia, căci are loc să se închine doar un singur credincios.

În fiecare seară, după ce se încheia slujba Pavecerniței în mănăstire, Sfântul pleca spre peșteră. Aici petrecea întreaga noapte în rugăciune și, înainte de revărsatul zorilor, se întorcea la mănăstire pentru Sfânta Liturghie.

Ucenicii Sfântului Dionisie mărturisesc faptul că, deși era noapte, pe drumul către și dinspre peșteră sfântul nu folosea lumânări sau făclii. Lumina care îl călăuzea era lumina dumnezeiască.

Sfântul Dionisie din Olimp a fost nu numai un reprezentant de seamă al vieții isihaste a vremii sale, ci și un misionar și cărturar.

Purtând de grijă conaţionalilor săi ce se aflau sub ocupația turcă, Sfântul Dionisie mergea adesea în satele și orașele din Macedonia și Tesalia, oferindu-le oamenilor sprijin şi povățuire duhovnicească.

De asemenea, în vremea vieții sale, în Mănăstirea Sfânta Treime s-a desfășurat o intensă activitate scriitoricească.

Sfântul Dionisie din Olimp a trecut la cele veșnice către sfârșitul veacului al XVI-lea, într-o zi de 23 ianuarie, în peștera Sfântul Lazăr de lângă Mănăstirea Sfânta Treime.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.