Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei († 842)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro
Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei († 842)
Sfântul Teofilact (†842) a trăit pe vremea când Biserica era tulburată de erezia iconoclaştilor.
Era prieten bun cu Sfântul Tarasie, patriarhul sub care se ţinuse cel de-al 7-lea Sinod Ecumenic, în cadrul căruia se arătase cu de-amănuntul dreapta credinţă a Bisericii cu privire la cinstirea sfintelor icoane.
Intrând Teofilact în cinul monahal, Patriarhul Tarasie l-a trimis la o mănăstire pe malul Mării Negre.
Aici, sfântul s-a nevoit mult şi sporind în virtuţi, semne minunate se lucrau prin el.
Apoi, Sfântul Tarasie l-a hirotonit pe Sfântul Teofilact Episcop în Nicomidia.
Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei († 842) – foto preluat de pe doxologia.ro
În vreme ce acesta îi cârmuia cu dragoste pe dreptcredincioşii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie şi în locul său a venit Nichifor cel Înţelept.
Pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigoane împotriva sfintelor icoane.
Atunci, Patriarhul Nichifor i-a adunat pe cei mai de seamă arhierei ai vremii şi au mers la împărat, sfătuindu-l să nu mai facă tulburare în Biserică cu acea rătăcire care fusese deja osândită la Sinodul al 7-lea Ecumenic.
Însă împăratul i-a alungat pe ierarhi din scaunele lor în diferite locuri ale lumii, pe Sfântul Teofilact trimiţându-l la Strovilon, lângă mare.
Acolo, sfântul a vieţuit 30 de ani în strâmtorare şi chinuri.
La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul.
Pe vremea împărătesei Teodora (842-856), pierind cu totul erezia iconoclastă, moaştele Sfântului Teofilact au fost aşezate în biserica zidită de el în Nicomidia.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Mărturisitor Teofilact, Episcopul Nicomidiei
Glasul al 6-lea:
Neştiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină înţelegătoare în sfeşnic. Şi ţi-a înmânat tablele dogmelor Duhului, cu care luminează-ne şi pe noi.
Condacul Sfântului Ierarh Mărturisitor Teofilact, Episcopul Nicomidiei
Glasul al 2-lea:
Cele de sus căutând…
Luminător marginilor te-ai arătat, Sfinţite Părinte Teofilact, propovăduind Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul şi ceata Dumnezeieştilor părinţi ai luminat-o, arătându-te plăcut Preasfintei Treimi, înaintea Căreia stând, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.
Viața Sfântului Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei
Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părțile Răsăritului la Constantinopol și s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfântul Tarasie, încă fiind mirean și senator întru împărăteștile palate, fiind mai întâi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărățind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina și patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsând scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfântul Tarasie în locul lui la patriarhie.
Sfântul Tarasie, adunând Sinodul al șaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viața monahicească și a fost trimis de prea sfințitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahicești, a sporit în faptele bune și a câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecând, la o vreme de seceriș, întâmplându-se zăduf mare și din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu și, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorât apă destulă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor.
Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie când, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Și alta asemenea, când Samson era aproape să moară de sete și a izvorât apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viață îmbunătățită, strălucind ca o lumină de stele, preasfințitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioși părinți să fie vrednici de rânduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfințitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Și câtă sârguință a arătat Sfântul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvântătoare a lui Hristos și câtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătați și văduve, au spus despre aceasta dumnezeieștile locașuri zidite de dânsul, bolnițele și casele de străini, cum și milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele.
Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se de loc.
După aceea, preasfințitul Tarasie mutându-se din viața aceasta și primind după dânsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînțelept, s-a ridicat iarăși furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urâtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Și a adunat prea sfințitul Patriarh Nichifor arhierei aleși – pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul și pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, și s-a dus cu dânșii la răucredinciosul împărat. Și, învățând mult din dumnezeieștile Scripturi, acei sfinți părinți sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al șaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuțime și mânie.
După aceea, Sfinții Părinți tăcând, fericitul Teofilact a zis către împărat: „Știu că, nebăgând în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și neîngrijindu-te de mântuirea ta, te împotrivești învățăturilor celor vechi ale Sfinților Părinți și tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită și neașteptată, o primejdie asemenea cu viforul și nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.
Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mânie și, pe toți izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osândit la surghiun în deosebite locuri, adică: pe preasfințitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alții pe aiurea, iar pe Sfântul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lângă mare, în Chivereoti. Și acolo, mărturisitorul lui Hristos și ajutătorul cel mare al dreptei credințe, și-a petrecut cealaltă vreme a vieții sale în strâmtorare și mare chinuire și s-a mutat către Domnul.
Apoi a pierit și împăratul Leon Armeanul, cu rea și neașteptată moarte, după proorocia sfântului. Căci în ziua Nașterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostașii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dânsul, sfârșindu-se împărații iconoclaști – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail –, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăției. Iar Sfântul Metodie fiind ridicat la patriarhie și eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credință strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia și așezat în biserica cea zidită de dânsul, spre apărarea cetății Nicomidia, întru cinstea și slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
8 martie – Ziua internaţională a femeii (ONU)
foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
articole preluate: de pe ro.wikipedia.org; romanialibera.ro
(articol in curs de editare)
8 martie – Ziua internaţională a femeii (ONU)
8 martie – Ziua internaţională a femeii (ONU) – foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii.
Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor probleme precum egalitatea de gen, drepturile reproductive și abuzul împotriva femeilor.
De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.
Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU.
ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.
Istoric
Origini
Annie Kenney (stânga) și Christabel Pankhurst, c. 1908, au folosit tactici violente în Marea Britanie ca membri ai Uniunii Sociale și Politice a Femeilor (WSPU) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 martie 1909 în urma unei decizii a Partidului Socialist American sub denumirea “Ziua naționala a femeii“, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908.
În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă.
În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie.
La 23 martie 1909 în New York a avut loc o conferința a socialiștilor americani unde s-a discutat despre drepturile femeilor.
Un an mai târziu, în august 1910, s-a organizat o Conferinţă Internaţională a Femeilor, ca un preambul la cea de-a doua întâlnire a Internaţionalei Socialiste de la Copenhaga.
Inspirată de modelul tovarăşelor americane, socialista germană Luise Zietz, susţinută de comunista Clara Zetkin, a propus înfiinţarea unei sărbători anuale, internaţionale, de astă dată a femeii, fără a propune însă o dată anume.
Clara Zetkin and Rosa Luxemburg in January 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Delegaţii (100 de femei din 17 ţări) au aprobat propunerea, pe care o vedeau ca pe o bună modalitate de promovare a egalităţii drepturilor între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul la vot.
Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911.
În anul următor, pe 18 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima oară de mai bine de un milion de oameni în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia.
Poster german pentru Ziua Femeii, 8 martie 1914. Posterul a fost interzis în Imperiul German – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Numai în Imperiul Austro-Ungar s-au înregistrat peste 300 de demonstraţii.
Cea mai spectaculoasă a fost cea de la Viena, unde o mulţime de femei au mărşăluit pe celebra arteră Ringstrasse, care încercuieşte centrul istoric, cu lozinci prin care îi omagiau pe martirii Comunei din Paris.
Femeile cereau dreptul la vot şi pe cel de a putea fi, la rândul lor, alese în funcţii publice.
Vienezele demonstrau de asemenea împotriva discriminării de gen la angajare.
Femeile din America au continuat însă să fie sărbătorite în ultima duminică din februarie.
O linie de femei se adună pentru votul femeilor și anunță un miting gratuit care discută despre dreptul femeilor la vot la Washington D.C. pe 3 octombrie 1915. (Foto AP) – foto preluat de pe www.theblaze.com
În lumea socialistă
Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie.
În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou.
Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste.
Aceste demonstraţii au stat la baza a ceea ce avea să se numească Revoluţia din Februarie.
După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare.
Soviet poster: “8th of March is the day of rebellion of the working women against kitchen slavery. Down with the oppression and narrow-mindedness of household work!” – foto preluat de pe en.wikipedia.org
După Revoluţia din Octombrie, militanta bolşevică Alexandra Kollontoi l-a convins pe Vladimir Ilici Lenin să declare o zi de sărbătoare oficială dedicată femeii.
Pentru că era vorba de femeia muncitoare, această zi s-a sărbătorit, în mod firesc, prin muncă până în 1965, când, printr-un decret al preşedintelui Sovietului Suprem, s-a decis ca Ziua Femeii Muncitoare să fie liberă în Uniunea Sovetică,
„pentru comemorarea meritelor excepţionale ale femeilor sovietice în construirea comunismului, în apărarea pământului strămoşesc în Marele Război Patriotic, pentru eroismul şi dăruirea arătate de tovarăşe pe linia şi în spatele frontului şi pentru a marca puternica implicare a femeilor în sprijinirea prieteniei dintre popoare şi în lupta pentru pace“.
Women’s demonstration for bread and peace – March 8, 1917, Petrograd, Russia – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ca urmare a faptului că această sărbătoare a fost legată de Revoluţia Sovietică, ea a fost adoptată cu entuziasm şi de celelalte ţări din blocul sovietic.
Comuniştii din China au sărbătorit-o încă din 1922, iar cei din Spania din 1936.
După înfiinţarea Republicii Populare Chineze, Consiliul de Stat a proclamat 8 Martie ca sărbătoare a femeii, iar tovarăşele chineze primeau cu acest prilej o jumătate de zi liberă.
După cum bine se ştie, şi în România comunistă 8 Martie era o zi de mare importanţă, căreia însă i s-au mai tocit „dinţii“ ideologiei de partid pentru că era într-un fel absorbită de ancestrala sărbătoare a Mărţişorului.
Poster for Women’s Day March in London, 1975 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Anul 1975 a fost proclamat de către ONU Anul Internaţional al Femeilor, iar perioada 1976-1985 Deceniul ONU pentru condiţia femeii. În sfârşit, în anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie ca 8 Martie să fie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională.
Female members of the Australian Builders Labourers Federation march on International Women’s Day 1975 in Sydney – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.
cititi mai mult despre Ziua internaţională a femeii si pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; en.wikipedia.org; www.un.org
Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron – Pomenirea celor adormiți
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro; www.crestinortodox.ro
Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron – Pomenirea celor adormiți
Prima sâmbătă din Postul Paștilor este închinată Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.
Deși martirul este pomenit în fiecare an pe 17 februarie, motivele pentru care cinstirea martirului se face în prima sâmbătă a Postului Mare sunt în principal două.
În primul rând, pentru că sfântul era foarte popular și data prăznuirii lui era în preajma Postului sau chiar în Post, prima sâmbătă i-a fost dedicată.
Al doilea motiv ține de o minune a mucenicului, care a avut loc în timpul domniei Împăratului Iulian Apostatul și care este legată de colivă.
Iulian Apostatul (361-363), dăduse ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.
De aceea, Sfântul Teodor Tiron a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie şi i-a poruncit să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
În prezent, coliva se face pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, alături de alte roade de multe feluri.
Acestea
arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.
Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia.
Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor,
spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.
Sinaxar
În prima sâmbătă din Postul Paștilor se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.
În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie).
La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).
În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.
După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).
cititi si Teodor Tiron (†306)
Pomenirea celor adormiți în timpul Postului Mare
Pomenirea morților – foto preluat de pe doxologia.ro
foto si articol (Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula) preluate de pe doxologia.ro
Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.
Conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor Șapte Laude, ca și în unele cărți de cult, există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.
Cât privește pomenirea morților în Postul Mare, slujbele au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.
Așa, de exemplu, în prima sâmbătă se face pomenirea Sfântului Teodor Tiron, pentru faptul că el a salvat pe creștini de la închinarea la idoli prin folosirea grâului fiert, pomenirea calendaristică a sfântului având loc în ziua de 17 februarie. Sâmbăta a cincea este consacrată cinstirii speciale a Maicii Domnului, prin slujba Deniei Acatistului Buneivestiri, iar a șasea sâmbătă face pomenire de învierea de către Mântuitorul Hristos a lui Lazăr cel mort de patru zile, înainte de Pătimiri, ca o încredințare a Învierii Sale și a celei de obște, dreptul Lazăr fiind pomenit calendaristic la 6 octombrie. Sâmbăta a șasea amintește de punerea și șederea în mormânt a Mântuitorului Hristos.
În practică, în toate sâmbetele din Postul Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii morților pe perioada de 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea acestor pomeniri să se facă nu sâmbăta, ci în Joia Patimilor, când în biserici săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Până nu de mult, toate sâmbetele din Postul Mare erau trecute și în calendar ca zile de „pomenire a morților”. Din punct de vedere liturgic și tipiconal, sunt îndreptățite la această denumire numai sâmbetele a doua, a treia și a patra. Practica de parohie arată însă că pomenirea morților și în celelalte sâmbete este aproape îndătinată.
Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare nu este un lucru rău, deși nu este prevăzut de tipic, și ea se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.
De asemenea, parastasele din timpul Postului Mare se fac atât sâmbăta, cât și duminica, deoarece în aceste zile se săvârșește una dintre Liturghiile depline, fie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Sfântului Vasile cel Mare. Parastasul nu se face legat de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește în zilele săptămânii din post.
Faptul că nu toate sâmbetele din Postul Mare sunt menționate ca zile de pomenire a morților este un lucru corect, fără ca aceasta să împiedice săvârșirea slujbelor de pomenire generală a morților și în celelalte sâmbete, după cum nu poate nici obliga pe credincioși la practica de a pomeni pe morți în toate sâmbetele din Postul Mare.
(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 281-283)
Cum a apărut coliva și ce legătură are ea cu prima sâmbătă din Postul Paștilor?
foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Biserica Ortodoxă a consacrat pentru pomenirea generală a morţilor o zi liturgică pe săptămână, şi anume sâmbăta. Prima zi de sâmbătă din Postul Mare poartă numele de „sâmbăta Sfântului Teodor Tiron” sau „sâmbăta colivelor” și este legată nu de pomenirea lui propriu-zisă, ci de o minune pe care a săvârșit-o la 50 de ani după trecerea sa la Domnul.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş al armatei romane, în legiunea Tironilor. Aceasta era formată din ostaşi tineri, care se aflau sub conducerea generalului Vringa. Numele de Tiron pe care îl poartă Sfântul Mucenic Teodor vine din limba latină, tiro însemnând recrut sau începător.
Conform informațiilor din Sinaxar, în toamna anului 304, legiunea pe care o conducea Sfântul Teodor a fost mutată din Siria în Amasia, capitala Pontului, oraş care se afla la 85 de kilometri de Marea Neagră. După puțin timp de la aşezarea în Amasia, legiunea a primit ordin ca toţi ostaşii să aducă jertfă zeiţei Cibela în ziua unei mari sărbători păgâne.
În acea zi, Sfântului Teodor a refuzat să iasă din cort ca să aducă jertfe, precum ceilalți. Atunci, conducătorul oștii l-a întrebat de ce nu se supune, iar Sfântul Teodor și-a mărturisit credința în Dumnezeu. A rămas statornic în credinţa lui şi, de aceea, a fost ars. După trecerea sa la Domnul, a fost cinstit din ce în ce mai mult prin numeroasele minuni care au avut loc la mormântul său şi prin bisericile construite în numele lui.
Una dintre cele mai cunoscute minuni ale Sfântului Teodor Tiron este cea săvârșită la 50 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Atunci, împăratul Iulian Apostatul (361-363), amintindu-și că în prima săptămână a Postului Mare creştinii țin post aspru, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor.
Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce cu toții grâu fiert cu miere (coliva de astăzi).
În amintirea acestei minuni, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în fiecare an pe Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă din Postul Mare, cunoscută și sub numele de sâmbăta Sfantului Teodor sau a colivelor.
Coliva (în limba greacă, Κόλλυβα sau кољиво în sârbă) făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, simbolizează trupul celui adormit, având în vedere că hrana principală a fiecărui om, în timpul vieții, este grâul sau pâinea. Părintele Ene Braniște arată că ea este, în egală măsură, o expresie materială a credinţei noastre în Înviere, fiind preparată din boabe de grâu pe care Însuși Mântuitorul le-a oferit ca exemple atunci cand vorbea despre învierea trupurilor:
„Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24).
Mierea sau zahărul, alături de celelalte ingrediente care alcătuiesc coliva, reprezintă virtuțile sfinţilor sau ale celor pe care îi pomenim și, de asemenea, dulceaţa vieţii veşnice, pe care nădăjduim că au dobândit-o cei adormiți. Mai demult, existau rugăciuni sau chiar rânduieli speciale pentru binecuvântarea colivei care se folosea în cadrul slujbelor de pomenire.
Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare, pe lângă martiriul lui din 17 februarie, este o adevărată încununare a acestei zile. Pomenirile pentru cei adormiţi se vor face, începând cu această zi, în fiecare sâmbătă din Postul Sfintelor Paști, până în sâmbăta lui Lazăr sau a Floriilor.
Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletele celor adormiţi, dar şi alte prinoase. De asemenea, la sate există până astăzi tradiția unei mese de pomenire la care sunt chemaţi preotul, rudele, vecinii şi, mai cu seamă, cei sărmani şi neajutoraţi.
Reteta de colivâ
articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
Ingrediente: 500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra, ca sa se acopere bine coliva, 1 lingurita rasa cu sare si eventual, putina cacao, bomboane, pentru ornat coliva.
Instructiuni:
1. Eliminam de toate corpurile straine din grau, apoi spalam in mai multe ape (de regula sapte).
2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si se fierbe cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.
3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.
4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.
5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.
6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta. (Se recomanda sa le taiem cu cutitul).
7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.
8. Compozitia o asezam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.
11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.
Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim. Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.