Nevazisimaia Gazeta despre competiția de la București pentru realizarea Unirii

basarabia-e-romania-300x200

Publicația rusească Nevazisimaia Gazeta (NG) notează că premierul de la București Victor Ponta a declarat că din 2018 Republica Moldova va înceta să existe ca stat independent și va deveni parte a României.

,,Ponta speră să câștige alegerile prezidențiale din decembrie și ca șef de stat să conducă procesul de aderare a Republicii Moldova la România”, scrie NG în ediția de marți, cu referire la o serie de declarații ale unui fost comunist de la Chișinău, Victor Stepaniuc.

În același timp, președintele României, Traian Băsescu, concurează cu Victor Ponta pentru obținerea laurilor după procesul Unificării. Potrivit lui Stepaniuc, citat de NG, Traian Basescu va obține cetățenia Republicii Moldova, va ajunge la conducerea acestui stat și îl va alipi la România. Stepaniuc consideră că Băsescu va deveni cetățean moldovean ușor pentru că este necesar doar să cunoști istoria și limba Republicii Moldova și să juri credință statului. ,,Băsescu are autoritate în Republica Moldova printre acei cetățeni care se consideră români și care sunt în favoarea unirii cu România”, a conchis Stepaniuc.

InfoPrut amintește că rezultatele unui sondaj de opinie efectuat de Centrul Român de Studii și Strategii în România în 2012, peste 87% dintre respondenți s-au declarat în favoarea unirii cu Republica Moldova. Totodată, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în luna februarie a acestui an în Republica Moldova, de aceeași instituție, 52% dintre cetățeni sunt în favoarea unirii cu România, iar 54% dintre cei intervievaţi au declarat că Unirea este realizabilă, față de 32% care consideră că acest act nu ar putea avea loc.
articol preluat de pe http://www.infoprut.ro

Doi tineri din Dej vor să salveze muntele, “ultima resursă a României”

f2ed9d40-3d64-11e4-8591-85a1e01f69f9_cercetasi-1

Doi tineri cercetaşi în vârstă de 18 ani au străbătut Arcul Carpatic în 52 de zile cu scopul de a promova turismul montan din România.

Gabriel Gălbează şi Adrian Marton s-au întors ieri acasă, în Dej, după o expediţie de 1.050 de kilometri purtată sub mesajul “Salvaţi Muntele – Ultima Resursă a Romaniei!”.

“Suntem multumiţi că am reuşit să facem ceea ce ne-am propus şi le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi. Au fost şi zile mai grele, din cauza condiţiilor meteo, în rest nu am avut mari probleme. Avem o ţară minunată, care merită să fie vazută. Un alt proiect nu am stabilit încă, dar cu siguranţă va fi”, au declarat tinerii în vârstă de 18 ani, potrivit dejeanul.ro.

Cei doi membri ai Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, filiala Dej, s-au documentat în timpul expediţiei în legătură cu starea marcajelor turistice, a traseelor, curăţenia pe traseele de creastă, situaţia defrişărilor şi a păstoritului în zonele interzise şi consecinţele acestora.

Demersul lor a fost sprijinit şi monitorizat de jandarmii montani ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa — Năsăud.

articol preluat de pe https://ro.stiri.yahoo.com

Cele trei mari partide britanice, unite împotriva independenței Scoției

imageResize (3)

Conducătorii celor trei partide principale britanice s-au angajat marți să lărgească puterile Parlamentului scoțian în caz de victorie a adversarilor separatismului, cu două zile înainte de referendumul istoric asupra independenței Scoției, relatează AFP.

Această promisiune, care reiterează angajamente luate anterior, este publicată în prima pagină a principalului cotidian scoțian, Daily Record, sub titlul ‘Angajamentul’, scris cu litere mari.

Prezentat sub forma unui pergament îngălbenit pe toată pagina întâi, acest ”angajament” este semnat de premierul conservator David Cameron, liderul partidului laburist Ed Milliband (opoziție) și vicepremierul liberal-democrat Nick Clegg.

”Suntem de acord asupra faptului că Parlamentul scoțian este permanent și că noi puteri extinse îi vor fi atribuite”, scriu ei. ”Oamenii vor schimbarea. Un vot pentru NU va permite o schimbare mai rapidă, mai sigură și mai bună decât o separare”.

Editorialul confirmă un calendar pentru atribuirea noilor puteri, anunțat de cei trei conducători săptămâna trecută, după ce unele sondaje indicaseră o creștere a intențiilor de vot separatiste.

Un purtător al taberei separatiste a replicat: ”În realitate, singurul mijloc de a garanta Scoției toate puterile de care avem nevoie este să votăm DA joi”.

”Angajamentul” a fost publicat a doua zi după o ultimă deplasare a premierului Cameron în Scoția pentru a apăra unitatea Marii Britanii.

”Vă rog, rămâneți! Vă rog, nu spargeți această familie!”, a cerut David Cameron într-un discurs în care a alternat complimente, amenințări explicite și promisiuni, în Palatul Congreselor din Aberdeen, port petrolier în nord-estul Scoției.

În fața a circa 800 de susținători ai menținerii unității Marii Britanii, el a amintit toate împlinirile obținute în 307 ani de unire în domeniile științelor, literaturii, sportului etc.

Apoi, premierul a avertizat că ”nu va exista cale de întoarcere” dacă scoțienii votează în favoarea independenței și nu vor mai exista nici monedă comună, nici pensie comună, nici pașapoarte comune.

Conștient de forța votului anticonservator în această regiune cu tradiționale opinii de stânga, el a personalizat miza: ”Dacă voi nu mă iubiți, nu voi fi în funcție pentru totdeauna”.

În cursul deplasării sale la Aberdeen, într-o sală periferică a cărei localizare nu a fost anunțată decât spre seară, el a evitat să facă o întâlnire cu mulțimea.

La Londra, cîteva mii de susținători ai menținerii Scoției în cadrul Regatului Unit au efectuat un marș spre sfârșitul după-amiezii spre Trafalgar Square. Unii în kilturi, alții agitând drapelul scoțian, alții pe cel britanic. ”Scoție, nu pleca, noi te iubim!”, proclamau pancarte.

Regina Elizabeth II, oficial neutră în dezbatere, a lăsat să transpară îngrijorare la capătul unei slujbe religioase în apropiere de castelul său scoțian din Balmoral.

În cursul unei scurte și puțin obișnuite băi de mulțime, ea le-a spus alegătorilor scoțieni că trebuie ”să se gândească cu atenție la viitor”.

O dată cu apropierea scrutinului, cele două tabere sunt aproape cot la cot, chiar dacă susținătorii uniunii conduc în trei din cele patru sondaje realizate în ultimul weekend.

Primul ministru scoțian și lider al separatiștilor, Alex Salmomd, s-a străduit luni să convingă responsabili economici din Edinburgh de beneficiile independenței în fața alarmismului afișat de mediile financiare.

El a acuzat guvernul că ar fi organizat o campanie negativă și a repetat că obiectivul său este crearea unei Scoții ”mai prospere” și ”mai drepte”. Salmond a primit recent sprijinul laureatului Premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz care a estimat că există ”puțin fundament în alarmismul” exprimat.

AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)

Foto: (c) LEFTERIS PITARAKIS / AGERPRES ARHIVĂ

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro