Soprana Diana Pop a protestat în pielea goală împotriva poluării lângă gardul unei fabrici din Timișoara

156-300x204

Soprana Diana Pap a găsit un mod original de a protesta împotriva poluării, la Timișoara, transmite dcnews.

Soprana Diana Pap apare dezbrăcată, lângă gardul fabricii Continental situată într-un cartier mărginaş din Timişoara, ea având o mască de gaze pe faţă şi ţinând în mână un trandafir roşu, în timp ce îşi acoperă pieptul cu cealaltă mână.

Fotografia postată de artistă pe Facebook a fost denumită “Artă urbană” şi a primit o serie de comentarii, unele de apreciere, altele de nedumerire.

Prin acest protest inedit, Diana Pap a dorit să tragă un semnal de alarmă privind poluarea din Timişoara generată de activitatea fabricii de anvelope.

Diana Pop nu este la primul protest de acest fel.  La începutul acestui an, aceasta  a ales o altă modalitate inedită de protest, de această dată faţă de mizeria de pe străzi. Ea şi-a dat jos pantalonii şi s-a aşezat pe un vas de WC aruncat în mijlocul unei străzi, iar apoi a postat fotografia pe Facebook.

Diana Pap are 42 de ani, este născută la Timişoara şi a absolvit Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din municipiu. A fost solistă principală a Operei din Timişoara şi a celei din Bucureşti, între anii 2002-2005, colaborator al Filarmonicii “Banatul” din Timişoara, dar şi profesor de canto la Universitatea Tibiscus din Timişoara. Genul acesta de protest e tipic țărilor din nordul Europei, dar și rusoaicelor care nu odată își exprimă nemulțumirea în costumul Evei

articol preluat de pe http://ampress.ro/stiri

Fondul ONG în România

fond_ong

AL DOILEA APEL AL FONDULUI ONG ESTE DESCHIS

Programul Fondul ONG este deschis pentru primirea cererilor de finantare. Este cel de-al doilea apel de proiecte al programului, primul fiind lansat in vara anului 2013.

Aproximativ 9.7 milioane de euro sunt disponibili pentru finantarea proiectelor organizatiilor neguvernamentale, din domenii precum: cetatenie activa, incluziune sociala, apararea drepturilor omului, protectia mediului si nu numai. Programul pastreaza aceeasi structura, formata din cinci componente, ca si in primul apel. Mai multe informatii despre tematici, eligibilitate si termene limita se gasesc mai jos.

1. Implicare - mai multe detalii aici

2. Justitie sociala  - mai multe detalii aici si aici.

3. Dezvoltare durabila - mai multe detalii aici

4. Servicii sociale si de baza - mai multe detalii aici

5. Dezvoltarea capacitatii ONG-urilor. Retele si coalitii - mai multe detalii aici

Programul Fondul ONG este parte a granturilor Spatiului Economic European 2009 – 2014 si sprijina reducerea decalajelor sociale si economice dintre Romania si statele donatoare Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

articol preluat de pe http://fondong.fdsc.ro/

foto http://www.fdsc.ro/

Tinerii Moldovei te invită la prima ediție a Academiei Tinerilor Integri

10626599_299367490263138_366949285304710947_n

Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” organizează în perioada 19 – 21 septembrie 2014, prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, ce își va desfășura activitățile în stațiunea montană Durău, județul Neamț, România.

Academia Tinerilor Integri se adresează tuturor persoanelor implicate civic care intenționează, prin activitățile lor, să aibă un impact pozitiv în societatea din Republica Moldova.

Academia Tinerilor Integri se bazează pe educație non-formală. Participanții selectați vor avea ocazia să discute cu personalități ale lumii culturale românești și să interacționeze timp de trei zile cu cei mai buni specialiști din domeniul activismului civic de peste Prut, într-un cadru de învățare destins și inovator.

Scopul acestei școli de vară este de a forma tineri care, prin puterea propriului exemplu, să readucă oamenilor din Moldova încrederea într-o șansă de afirmare la ei acasă. Academia va produce o clasă elitistă de tineri, instaurând o tradiție în acest sens prin viitoarele sale ediții. Acești juni academicieni, alături de „Tinerii Moldovei”, vor deveni agenți ai schimbării în mediul lor și actori importanți în direcția făuririi unui viitor mai bun pentru Țară, prin reunificării celor două state românești.

Dacă ești tânăr, plin de viață și vrei să aduci schimbarea în comunitatea din care vii, aplică acum și vino în România pentru a trăi o experiență unică, menită să te pună în contact cu adevărata față a neamului tău. Nu rata ocazia să înveți de la cei mai buni, să-ți împărtășești ideile cu cei care gândesc ca tine, să ai parte de trei zile de neuitat la poalele frumosului masiv Ceahlău și totodată să cunoști Carpații noștri impresionați. Vor exista și activități – surpriză, premii neașteptate și alte provocări inedite oferite de „Tinerii Moldovei”, pe care le vei descoperi doar la fața locului.

Prima ediție a Academiei Tinerilor Integri se va desfășura cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care va oferi suportul material și spiritual pentru  buna desfășurare a evenimentului. Toate cheltuielile sunt acoperite de organizatori.

La final, se vor înmâna diplome, ca dovadă a participării tinerilor la cursurile Academiei. Pentru a ajunge la Academia Tinerilor Integri,doritorii trebuie să completeze până pe 7 septembrie formularul de înscriere disponibil mai jos.

- See more at: http://tinerii.md/tinerii-moldovei-te-invita-la-prima-editie-a-academiei-tinerilor-integri/#sthash.6RDAhv8I.dpuf

articol preluat de pe http://tinerii.md/