Calendar Ortodox 27 martie 2025
foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 27 martie 2025
Sf. Mc. Matrona din Tesalonic;
Sf. Mc. Filit şi Lidia, soţia sa, cu cei 4 fii ai lor
Sinaxar 27 Martie
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic (Secolul III/IV).
Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic (sec. III sau IV) – foto preluat de pe basilica.ro
Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla.
Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor.
Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară.
După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii.
Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul.
Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.
Sfintele Mucenițe Matrona din Tesalonic și Lidia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian.
Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului.
Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile.
După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare.
În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu.
În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit.
Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină.
Dar îndată vasele s-au răcit cu totul.
Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând:
“Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!”
Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie.
Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele.
Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi.
Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.
Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea.
El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.
Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul.
El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.
După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii.
El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls.
Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei.
Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.
Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.
Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie:
“Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie“.
“Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El.
Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu.
Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.”
“Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”
“Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”
Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.
Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Calendar Ortodox 26 martie 2025
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 26 martie 2025
Odovania praznicului Bunei Vestiri;
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil;
Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima;
Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia/Dacia
Sinaxar 26 Martie
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.
Sfântul Arhanghel Gavriil – foto preluat de pe doxologia.ro
După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune.
De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti.
Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14).
După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă “Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.
Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.
În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).
O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima († 304)
Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe basilica.ro
Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani [1]
Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor.
Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici.
Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.
Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare.
Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele.
Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.
Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească.
Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor.
Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima († 304)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima († 304)
Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani [1]
Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.
Mucenicia
Preotul Montanus și soția sa Maxima trăiau în localitatea Singidunum (Belgradul de astăzi).
Ca urmare a edictelor din anii 303-304 care au declanșat noi persecuții împotriva creștinilor, printre care un edict din 27 septembrie 303 viza explicit clerul creștin, Montanus a fugit în orașul Sirmium, capitala provinciei Pannonia Secunda (azi Mitrovița), unde își avea atunci reședința cezarul Galeriu (Cezar 293-305, Augustus 305-3011), ginerele lui Dioclețian.
La Sirmium, a fost prins și dus la judecată în fața lui Probus, guvernatorul provinciei (praeses) [2].
Întrebat de guvernator, conform procedurii, dacă era creștin, preotul Montanus a confirmat că era creștin și preot din Singidunum.
Când guvernatorul i-a cerut să abjure și să aducă jertfă zeilor păgâni, Montanus a refuzat.
Ca urmare, a fost supus la torturi.
Pentru a-l convinge să se lepede de credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă înaintea tribunalului și Maxima, soția preotului Montanus, crezând că aceasta, fiind mai slabă din fire, avea să se sperie și, pentru a-l cruța de chinuri pe soțul ei, avea sa încerce să îl convingă să aducă jertfe.
Dar, spre mirarea guvernatorului Probus și a membrilor tribunalului, Maxima a mărturisit la rândul ei că era creștină și a cerut să fie și ea supusă la chinuri, alături de soțul ei, pentru a se bucura și ea de cununa muceniciei pregătită soțului ei.
Guvernatorul a poruncit să fie torturată atunci și presbitera Maxima, însă nici ea, nici soțul ei nu au acceptat să se lepede de Hristos, ci și-au mărturisit mai departe credința creștină.
Atunci guvernatorul Probus i-a condamnat la moarte prin înecarea în râul Sava.
Aflând sentința, Montanus și Maxima au dat slavă lui Dumnezeu Care îi învrednicise să pătimească și apoi să moară pentru numele Său.
La porunca guvernatorului, sfinților li s-a legat de gât câte o piatră mare și au fost aruncați în râu.
Potrivit altor surse, li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râu.
Însă apa a dus la mal trupurile acestora, iar credincioșii creștini le-au luat în ascuns și le-au îngropat cu cinste.
Sfinte Moaște
Potrivit unor relatări, moaștele Sf. Montanus și ale soției sale Maxima au fost ulterior transportate la Roma și îngropate în Catacombele Sf. Priscilla de pe via Salaria, unde au rămas până la deschiderea catacombelor, în anul 1804.
Printre Sfintele Moaște găsite acolo se găseau și cele ale Sf. Maxima, care se păstraseră în chip minunat.
Moaștele acesteia au fost dăruite unei familii catolice bogate, Sinibaldi, care le-a dăruit mai târziu Mănăstirii San Lorenzo (Sf. Laurențiu) din Roma, aparținând ordinului Clariselor.
De acolo, moaștele Sf. Maxima au fost duse în America de Sud de un preot catolic misionar (Pr. Joseph Louro), iar apoi au fost așezate în Mănăstirea Clariselor de rit bizantin din North Royalton, Ohio (în Statele Unite ale Americii).
Pretutindeni pe unde au călătorit, moaștele Sfintei Maxima s-au arătat a fi făcătoare de minuni pentru toți cei care i s-au rugat sfintei cu credință. [3]
Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cinstirea
În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sf. Montanus și Maxima.
Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi îi are și ea drept ocrotitori pe Sfinții Montanus și Maxima.
Aceștia sunt și ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reședința la Vârșeț (Serbia).
Imnografie
Troparul Sfinţilor Mucenici Montanus preotul şi soţiei sale Maxima
Glasul al 4-lea:
Pe cei ce cu vrednicie au slujit Biserica mântuitoare şi n-au voit să se închine idolilor, să-i cinstim cu cuviinţă cerându-le a mijloci la Stăpânul tuturor să ne mântuiască de orice patimă idolească.
Glasul al 4-lea:
Biserica Domnului cu vrednicie slujind, Montanus și Maxima, cu vitejie au stat în fața tiranului, moartea mucenicească împreună primind-o și dimpreună astăzi s-au mutat la viață, la veșnicele lăcașuri, cu Hristos veselindu-se.
Condacul Sfinţilor Mucenici Montanus preotul şi soţiei sale Maxima
Glasul al 3-lea
Pătimitori neînfricaţi pentru Domnul Iisus, Sfinte Părinte Montanus şi Preacintită Presbiteră Maxima, rugaţi-vă Tatălui Ceresc să întărească turma cea dreptcredincioasă, ca întru unire să preamărească Viaţa Cea fără de sfârşit.
Note
1 - Teoria acceptată în Biserica Ortodoxă Română a originii daco-romane a Sf. Montanus și Maxima a fost lansată de prof. Nicolae M. Popescu, care a reconstituit actul martiric al Sf. Montanus pe baza martirologiilor latine în care se găseau informații despre viețile acestora și după modelul Actului martiric al Sf. Irineu de Sirmium, în Preoți de mir adormiți în Domnul, „Viața Sfântului Montanus presviterul din Singidunum”, București, 1942, pp. 6-10.
Acesta apreciază că Sf. Montanus și Maxima erau de origine daco-romană pe considerentul că în perioada respectivă provincia Pannonia Inferior ar fi fost locuită de o populație daco-romană, însă nu există dovezi clare în acest sens. Sf. Montanus este considerat a fi primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii Ortodoxe Române.
2 - Actele procesului au fost înregistrate într-un proces-verbal și depuse, probabil, în arhiva tribunalului. Actele s-au pierdut, însă unele informații transcrise după acestea s-au păstrat în unele martirologii latine.
3 - St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus
Viața Sfinților Mucenici Montanus preotul și a soției sale, Maxima
Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Edictele de persecutare a creștinilor, de la începutul veacului al IV-lea, prevedeau dărâmarea locașurilor lor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărților sfinte și distrugerea arhivelor, pierderea averii și funcțiilor de stat pe care le deținuseră credincioșii, exilul și pedepsirea aspră a clericilor care nu apostaziază de la credința în Hristos.
Al patrulea edict de persecuție, din ianuarie-februarie 304, smuls lui Dioclețian de Maximian Galeriu, era și mai aspru decât cele trei publicate mai înainte, căci el imita edictul împăratului Deciu din 249, acela care declarase război general creștinismului până la nimicirea lui totală.
Prevederile de mai sus s-au aplicat cu cea mai mare strictețe în părțile răsăritene și în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, unde domneau Dioclețian, cu reședința la Nicomidia, în provincia Bitinia, și ginerele său, Galeriu, care-și avea reședința la Sirmium (azi Mitrovița, în Serbia), în provincia romană Pannonia Inferior. De aceea numeroși creștini și clerici au căzut martiri în greaua prigoană dezlănțuită de către cei doi împărați.
Măsurile de persecuție ale celor patru edicte s-au aplicat și în cetatea Singidunum (azi Belgrad), așezată pe Dunăre, în provincia amintită, locuită atunci de strămoșii noștri daco-romani. Astfel, la 26 martie 304, a pătimit pentru credința în Domnul Hristos preotul daco-roman Montanus și soția sa, Maxima.
Martiriul lor s-a petrecut astfel: văzând Preotul Montanus că mai-marele cetății Singidunum face începutul prigonirii slujitorilor lui Hristos, și-a adus aminte de cuvintele Domnului, Care a spus: «Iar când vă vor urmări în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă» (Matei 10, 22). El a plecat deci din Singidinum la Sirmium, reședința prefecturii în care locuia, unde l-au prins prigonitorii și l-au adus în fața lui Probus, guvernatorul Pannoniei Inferior.
Iar acesta, stând pe scaunul de judecată, a început cercetarea Preotului Montanus, întrebându-l cum se numește, dacă este creștin și ce îndeletnicire are. Slujitorul altarului a răspuns cu curaj că este creștin și preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum.
Probus l-a îndemnat să se supună poruncilor împăraților și să aducă jertfă zeilor. Preotul Montanus a răspuns astfel: «-Cine cinstește pe zei și nu pe Dumnezeu va fi smuls din rădăcină». Guvernatorul insistă în continuare: «-Împărații prea-îndurători au poruncit ori să aduci jertfe, ori să fii pus la chinuri». Fiind silit să aleagă între călcarea legilor sfinte și schingiuire, slujitorul Domnului a mărturisit neclintit credința sa creștină: «-Eu am primit învățătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor». La amenințarea repetată cu caznele, Montanus a răspuns: «-Mă bucur dacă ai să faci așa ceva, ca să mă aflu și eu părtaș la Patimile Domnului meu, Iisus Hristos».
Probus a poruncit să fie pus la chinuri numaidecât; și pe când îl schingiuiau cu cruzime, el îl întrebă: «- Ce zici, Montanus, aduci acum jertfă zeilor?». Iar preotul replică senin: «Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia mereu I-am jertfit».
Atunci Probus, văzând tăria și îndelunga răbdare a desăvârșitului preot, a chemat pe Maxima, soția acestuia, crezând, nelegiuitul, că femeia, mai slabă din fire fiind, se va înduioșa de chinurile soțului ei și-l va îndemna să jertfească zeilor. Dar spre uimirea păgânului, Maxima preoteasa a cerut să fie și ea dusă la munci, ca să se facă părtașă la Patimile Mântuitorului.
Uluit de curajul celor doi soți, guvernatorul glăsui tulburat: «- Voi, creștinii, sunteți nebuni, nu prețuiți viața!». Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: «-Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți» (I Cor. 1,27).
Guvernatorul Probus a stăruit pe lângă Montanus să jertfească, spre a nu fi chinuit și mai rău. Dar acesta a consimțit: «- Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi va da mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor tale». Probus, văzând răbdarea și stăruința Preotului Montanus și a soției sale, Maxima preoteasa, în credința Domnului și Mântuitorului Hristos, a dat hotărârea aceasta: «- Poruncesc ca Montanus și Maxima să fie aruncați în râu, fiindcă s-au arătat nesupuși poruncilor împărătești».
Iar fericitul Montanus și soția sa Maxima, auzind această hotărâre de moarte, ca și cum ar fi primit un dar neprețuit, slăviră pe Dumnezeu: «- Mulțumim Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare și ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veșnică».
Și pe când slujitorii demonilor au ajuns cu ei la malul râului Sava, la vărsarea lui în Dunăre, și le-au legat câte o piatră de gât, înainte de a-i arunca, robul lui Dumnezeu ridicându-și mâinile către cer s-a rugat și mai fierbinte: «-Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporește, Doamne, și apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum și de prin toate văile Dunării. Cu ochii minții văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană».
Astfel, nelegiuiții înecară în râul Sava pe cei doi neînfricați fii ai Bisericii. Valurile apelor traseră la maluri moaștele lor preacinstite. Iar credincioșii, întru ascuns, le ridicară și păstrară trupurile lor cu scumpătate, ca pe niște odoare de mare preț.
În acest chip au primit cununa de martiri robul lui Dumnezeu, Sfântul Montanus, preotul bisericii din Singidunum, împreună cu soția sa, Maxima preoteasa, pe vremea păgânului stăpânitor Dioclețian și a cârmuitorului Probus, împărățind în veci Domnul Iisus Hristos.
Pomenirea acestora cu laude se face, după rânduiala creștină, în ziua trecerii lor în lumea drepților (Pr. Prof. Nicolae M. Popescu, Viața Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, în Preoți de mir adormiți în Domnul, București, 1942, p. 6-10 ; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sfântului Montanus prezviterul din Singidunum, un preot daco-român, cu bogată bibliografie, în Actele martirice, București, 1982, p. 184-189).
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 141-143 Sfântul Montanus, preotul și soția sa, Maxima.
cititi mai mult despre Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima si pe: basilica.ro; www.crestinortodox.ro; doxologia.ro