AL TREILEA PROTEST la Sebeş, împotriva POLUĂRII. Moţii s-au alăturat ecologiştilor

protest-sebes1-300x224

Alexandra Mates – Ziarul Unirea

Al treilea marş de protest împotriva poluării şi a construirii unei noi fabrici de formaldehidă la Kronospan, a început astăzi, 25 ianuarie, la Sebeş. După ce săptămâna aceasta au avut loc întâlniri ale ONG-ştilor şi conducerile instituţiilor cu autoritate în domeniu, din judeţ, iar discuţiile nu au dus la niciun rezultat, ecologiştii au ieşit din nou, într-un număr şi mai mare, în stradă. Oameni din alte oraşe ale ţării (Timişoara, Reghin, Cluj, Deva, Târgu-Mureş, Alba Iulia, Cugir), dar şi moţi din Apuseni li s-au alăturat luptătorilor împotriva poluării din Sebeş. Protestatarii cer în continuare relocarea staţiei de producere a formaldehidei de la Kronospan la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraş.

(Filmul a fost realizat de Dan Claudiu Buzdugan)

“Înarmaţi” cu vuvuzele, fluierici, banere şi pancarte, protestarii au început să se strângă în parcul din apropierea Primăriei, încă dinainte de ora 14.00. Lozinci precum “Kronospane nu uita, Sebeşul nu te mai vrea!”, „Nu mai vrem poluare”, „Sebeşeni, uniţi-vă!“, „Uniți, salvăm toată România!” „Afară, afară, cu Kronospan din ţară”, „Ne revoltăm, uniţi depoluăm!”, „Nu vă fie frică, Kronospanul pică”, „Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm”, au fost scandate de protestatari.

Aproximativ 80 de moţi, conduşi de Dan Burzu li s-au alăturat ecologiştilor. Pe marşul lui Iancu, aceştia au scandat mesaje precum „Stop defrişării din Apuseni”, „Noi, moţii, v-am salvat, salvaţi-ne şi voi pe noi!”.

protest impotriva poluarii la Sebes1202Alături de moţi se află şi Mia Oprea (foto), unul dintre liderii mişcării anti RMGC. 

Înainte ca marşul să pornească spre centrul oraşului,  în parcul din faţa Primăriei Sebeş s-a jucat Hora Unirii.

Tot aici, ecologiştii au acuzat lipsa de indiferenţă a autorităţilor locale, „care nu au binevoit nici măcar să facă act de prezenţă”.

„Sunt afectate toate comunele limitrofe Sebeşului, chiar şi Alba protest 3 impotriva poluarii la Sebes05Iulia. Autoritățile locale unde sunt? Nu fac nici măcar act de prezenţă”, a declarat profesorul Ioan Bogdan din Alba Iulia.

Chidriş Monica din Sebeş: „Le mulţumesc oaspeţilor noştri. E minunat să simţi sentimentul de solidaritate. Cerem relocarea platformei Kronospan la 50 de km de orice localitate”.

La modul ironic, în stradă a fost chemat şi primarul Sebeşului Alexandru Dăncilă.

În marşul spre sediul Kronospan, în cartierul Mihai Kogălniceanu protestatarii au strigat: „Unitate”,  „Ce vrem noi, e şi pentru voi”.

Ora 16:00. Manifestanţii au ajuns în faţa sediului Kronospan, unde au scandat: „Afară, afară, cu Kronospan din ţară”, „Kronospan nu uita, România nu te vrea!”, „Vrem să trăim, nu să murim”, „Sebeşenii şi cu motii luptă cu hoţii”. Aproximativ 1500 de persoane  s-au adunat la protest.

Măsurile de ordine şi siguranţă  au fost asigurate de Jandarmeria Alba.

În jurul orei 16.30, protestul s-a încheiat.

Organizatorii spun că mitingurile vor continua până când Kronospan va reloca secţia chimică la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraș. De asemenea, aceştia au precizat că listele cu semnături pentru petitie vor fi trimise săptămâna viitoare preşedintelui Klaus Iohannis.

cititi mai mult pe http://www.ziarulunirea.ro/fotovideo-al-treilea-protest-la-sebes-impotriva-poluarii-motii-s-au-alaturat-ecologistilor-307379.html

 

Sute de tineri protestează la Chișinău

10917799_898767830174057_2956432800144185188_o

ANA MARIA LAZAR – Info Prut

Câteva sute de tineri protestează în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Manifestanții sunt supărați pentru că PLDM și PDM au creat o alianță care lasă posibilitatea comuniștilor de a accede la guvernare.

Dinu Plîngău, liderul ONG-ului Tinerii Moldovei, care a anunțat protestul, a citit o declarație cu idei luate de la manifestanții aflați în PMAN.

Protestatarii vor excluderea comuniștilor de la guvernare (se scandează jos comuniștii), formarea unei coaliții europene, un procuror general apolitic, reformă în Justiție, retragerea imunității de deputat, informarea cetăâțenilor despre problemele economice.

Anatol Ursul, unul dintre voluntarii Tinerii Moldovei spune că „noi avem deja experiență de guvernare comunistă, au fost ani de frică, ani de teroare. Nu mai vrem guvernare comunistă”.

„Partidul Comunist se face vinovat de cele mai mare crime din Republica Moldova și nu are niciun drept moral de a ajunge la guvernare. Nu vrem comuniști la guvernare și nu mai vrem comuniști în nicio instituție din Republica Moldova”, a mai spus Ursu.

Manifestanții au bannere cu Refuz, rezist sunt anticomunist! Fara comuniști la guvernare!  Vrem integrare în UE!  Nu trădați tinerii!

articol preluat de pe http://infoprut.ro/

21

Câteva cuvinte despre ipocriții noștri: 
Astăzi a fost încălcat dreptul cetățenilor la libera exprimare prin numeroasele mesaje parvenite din partea sutelor de conturi false, care aveau un mesaj violent și extremis. Prin intermediul ,,marilor experți” cu muci la nas, care și-au dat cu părerea lor în interesul celor care ne tiranizează. Avem o presă care interpretează mesajele de zeci de ori până a difuza o știre. Avem politicieni care au reușit să creeze o societate rasistă și nu mă refer la culoarea pielii, ci la culoare politică, ne urâm unii pe alții, fratele se ceartă cu fratele din cauza culorilor diferite care le-au oferit un post de lucru, cumpărând astfel sufletele lor, iar stăpâni lor crează coaliții și lucrează împreună. Bloggeri, plătiți pe bani furați de la noi, care scriu în interesul oligarhilor.
Vreau să-i dezamăgesc pe cei care așteaptă un partid politic nou în Republica Moldova, care va fi cinstit și va schimba lucrurile spre bine, din păcate un partid politic își pot permite doar oamenii care deja au partide politice.
Singura scăpare este o societate civilă puternică, unită, solidară. Mai jos este mesajul din proclamația votată de mulțime pe 25 ianuarie 2015:
• Excluderea Partidului Comuniștilor de la guvernare.
• Repunerea zonei dintre Prut și Nistru în drepturi, prin realizarea unității națiunii noastre și susținerea dezvoltării acesteia.
• Formarea unei coaliții pro-europene;
• Instituirea in funcție a unui Procuror General din exteriorul statului, imparțial și neimplicat politic;
• Instituirea in funcție a unui Președinte a Curții Supreme de Justiție din exteriorul statului;
• Demararea unor investigații transparente ale concesionărilor întreprinderilor de stat din perioada 2000-2014, cu atragerea la răspundere a tuturor celor găsiți vinoveți de fraudă și încălcare a legislației;
• Retragerea imunitații pentru deputat.
• Informarea obiectivă a populației privind cauzele actualei situații socio-economice precare din R. Moldova și soluționarea acestor probleme prin institutiile Mass-Media.
• Ridicare nivelului de conștiință civică a populației si încurajarea unei atitudini pro active față de problemele sociale cu care se confruntă oamenii în domeniile lor de activitate prin eliminarea constrangerilor institutiilor de stat asupra societatii civile;
• Reducerea lipsei de cunoaștere și eliminarea stereotipiilor de propagandă sovietică vizibile în rândul cetățenilor R. Moldova față de adevărata lor identitate națională prin Mass Media;
• Inițierea unor campanii orientate să impună un model de progres social, care să răspundă necesităților stringente ale prezentului și să direcționeze R. Moldova pe un traseu ireversibil de dezvoltare multi-vectorială.

articol preluat de pe https://www.facebook.com/dinu.plingau?fref=photo

INTERVIU – Valeriu Zgonea: Organizarea alegerilor – depolitizată. Trebuie coduri de moralitate pentru partide

zgonea-mediafax2

De Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, afirmă într-un interviu acordat MEDIAFAX că românii nu mai vor ca politicienii să se bată pe funcţia de ministru care coordonează alegerile, că modelul de finanţare a partidelor trebuie schimbat şi că sunt necesare coduri etice ale parlamentarilor şi partidelor.

Zgonea pledează pentru autosuspendarea din partid a celor care au probleme în justiţie şi consideră că trebuie eliminată suspiciunea conform căreia cei care sunt preşedinţi de CJ sunt baroni locali.

El mai spune că se vede foarte clar din jocul politic că cei doi co-preşedinţi ai noului PNL vor să preia cele două Camere, Alina Gorghiu preşedinţia Camerei Deputaţilor, iar Vasile Blaga pe cea a Senatului.

INTERVIU – Zgonea: PSD susţine alegerea primarilor într-un tur. Ordonanţa 55 a fost o mare greşeală 

de Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD are mandat să susţină în Comisia de Cod electoral alegerea primarilor într-un singur tur, el arătând, referitor la problema traseiştilor, că Ordonanţa 55 a fost „o mare greşeală”.

”PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea.

El a precizat că mandatul PSD pentru Comisia de Cod electoral include şi susţinerea diminuării numărului de parlamentari la 300 de deputaţi plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor plus patru deputaţi pentru Diaspora şi 100 de senatori plus doi senatori pentru Diaspora.

„Acest lucru înseamnă o diminuare cu aproape 40% a actualului Parlament”, a spus Zgonea, care a arătat că PSD susţine creşterea normei de reprezentare pentru un deputat sau pentru un senator existentă acum în lege.

INTERVIU – Zgonea: PSD susţine ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora. MAE va fi colaborator

de Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD susţine, în Comisia de Cod Electoral, ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora, în timp ce MAE va colabora cu AEP, care va fi „integrator unic”.

Zgonea a precizat că acest lucru este susţinut şi de către premierul Victor Ponta şi că a existat, în acest sens, o discuţie şi cu conducerea AEP.

„Primul-ministru al României, cu care am avut o discuţie acum câteva zile, şi PSD susţin această procedură. Am avut o discuţie şi cu preşedintele AEP. În acest moment, AEP e capabilă, ca autoritate, să preia toate aceste funcţii”, a spus Zgonea.

El a arătat că AEP va stabili, pe viitor, cu MAE unde sunt comunităţile de migraţie şi, pe baza registrului electoral pe care îl are în acest moment în coordonare, va face „în oglindă” un registru electoral de evidenţă a cetăţenilor din Diasporă pe baza căruia va cere de la autorităţile străine acordarea posibilităţii de a organiza secţii de votare.

articole preluate de pe http://www.mediafax.ro/