ALEGERI PARLAMENTARE în Grecia: Partidul Syriza, pe primul loc în scrutin, fiind urmat de Noua Democraţie – exit-poll

alexis-tsipras-afp

de Mihai Draghici – Mediafax

Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor cuprins între 35,5% şi 39,5%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, cu o cotă între 23% şi 27%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.

Partidul Zori Aurii, de extremă-dreapta, se situează pe locul al treilea, cu 6,4%, fiind urmat de mişcarea de centru-stânga Potami, cu 6,2%.

Partidul Comunist (KKE, de stânga) este cotat cu 5%, iar socialiştii (PASOK), cu 4,5%.

“Pare a fi o victorie istorică; alegătorii greci au transmis un mesaj care nu influenţează doar Grecia, ci răsună în întreaga Europă”, a declarat Panos Skourletis, purtătorul de cuvânt al partidului de extremă-stânga Syriza.

Dacă sondajele se vor confirma, Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, are şanse să devină cel mai tânăr premier pe care Grecia l-ar avea în ultimii 150 de ani.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Cum a intrat acționarul Roșia Montană în vizorul FBI

7214183-AFP___Mediafax_Foto-BINANI-2-300x200

Republica Guinea dispune de resurse minerale imense în jurul cărora se fac jocuri murdare care provoacă instabilitate politică. AFP PHOTO/BINANI

Rise Project

Gabriel Resources, compania din spatele proiectului Roșia Montană, a reluat tema daunelor de miliarde pe care vrea sa le solicite statului român dacă autoritățile nu dau undă verde exploatării aurului. Acționarul principal al proiectului aurifer, grupul BSG Resources, a demarat anul trecut o acțiune similară împotriva Republicii Guineea, țară din Africa de Vest unde i-au fost anulate două concesiuni miniere pe fondul unor grave acuzații de corupție. Lupta pentru resursele din Guineea a scos la suprafață tranzacțiile oculte la care au recurs reprezentanții grupului BSG pentru a influența demnitarii din țara africană. Actorii principali din cazul Guineea au legături directe cu România. RISE Project a găsit aceste conexiuni după ce a analizat documentele unei anchete FBI,  dar și pe cele rezultate dintr-un proces civil în care se luptă doi coloși ai mineritului mondial, grupul australiano – britanic Rio Tinto și corporația braziliană Vale.


Structura acționarilor din afacere. Firma lui Steinmetz deține acțiuni în proiectul Roșia prin intermediul companiei Gabriel Resources, listată la  bursa din Toronto.

Disputa multinaționalelor

Conflictul dintre cele două corporații a izbucnit în 2009, dar a devenit public abia anul trecut. Rio Tinto a deschis în aprilie 2014 un proces la New York, acuzând corporația Vale că a conspirat cu un grup rival ca să îi fure drepturile de exploatare asupra minereului de fier din zona Simandou, în Guineea. Grupul rival era BSG Resources, patronat de miliardarul israelian Benjamin “Beny” Steinmetz, jucător important pe piața globală a diamantelor.

Pe scurt, Rio Tinto spune că a vrut să vândă brazilienilor de la Vale afacerea din Africa de Vest, dar că aceștia, după ce au avut acces la documentația confidențială aferentă zăcămintelor de la Simandou, au conspirat cu BSG să scoată Rio Tinto de pe piață, prin cointeresarea politicienilor locali.

Printr-o divizie a grupului BSG, Steinmetz a fost implicat în ultimii cinci ani și în proiectul aurifer de la Roșia Montană, iar prin companii offshore și prin interpuși a derulat afaceri imobiliare la București și în alte orașe din țară. Intrarea lui Steinmetz în proiectul Roșia Montană, în noiembrie 2009, a revitalizat afacerea: proiectul a fost inclus rapid în programul de guvernare.

Compania BSG Capital Market, parte a grupului controlat de Steinmetz, a achiziționat în 2009 aproape nouă la sută din Gabriel Resources, plătind peste 67 milioane de dolari, iar ulterior prin mai multe plasamente și-a extins influența în compania care deține proiectul aurifer din Munții Apuseni. Raportările oficiale plasează compania lui Steinmetz pe primul loc între acționarii Garbiel Resources, cu 16 la sută, alături de Electronum Group, un fond de investiții american. Grupul lui Steinmetz , singurul cu investiții masive la București, a devansat în ultimii ani gigantul minier Newmont Mining Corporation, unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, care mai deține doar 13 la sută din Gabriel Resources.

cititi mai mult pe http://www.riseproject.ro/articol/cum-a-intrat-actionarul-rosia-montana-in-vizorul-fbi/

Un partid fără prinţipuri… va să zică că nu le are

rezistentapntcd

Cristina Andrei – taranista-wordpress.com

Este vorba, desigur, despre mascarada PNŢCD juridic, în fruntea căruia se află Aurelian Pavelescu – a cărui lipsă de principialitate este vizibilă cu ochiul liber (pentru cei ce au ochi să vadă), dar şi confirmată în înregistrarea de mai jos (pentru cei ce au urechi să audă, de pe la minutul 7 încolo).

Înregistrarea din şedinţă a fost dată publicităţii de Dan Moraru, vicepreşedinte al PNŢCD juridic, care a propus Comitetului Naţional de Conducere (CNC) al partidului în cadrul întrunirii din 4 decembrie 2014 ca imobilul aparţinând PNŢCD din Str. Clemenceau nr. 9 să fie vândut prin licitaţie publică – o idee respinsă categoric de Aurelian Pavelescu:

Vanzarea sediului PNTCD

Concomitent cu şedinţa CNC,  peste 50 de ţărănişti au protestat în faţa sediului central al PNŢCD faţă de această vânzare (detalii despre protest aici). Amănunte despre “Cazul Clemenceau” veţi găsi în articolul “Strada Clemenceau nr. 9 – sediul istoric al PNŢCD. Pe urmele adevărului”.

Despre actele şi faptele preşedintelui juridic Aurelian Pavelescu am mai scris de-a lungul timpului pe acest blog.O mostră recentă, foarte grăitoare în sensul relevării “principiilor” după care se conduce preşedintele juridic al PNŢCD găsiţi în articolul “Consecvenţa lui Pavelescu faţă cu amnezia ţărăniştilor aplaudaci”.

Pavelescu NU e PNTCD!

articol preluat de pe https://taranista.wordpress.com