MAE rus: Sistemele antibalistice care vor fi instalate în România încalcă Tratatul INF
mediafax.ro
Sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), acuză Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.
“Toată lumea care este interesată – nu doar experţii, ci şi oamenii de rând care urmăresc ştirile de politică externă – este la curent cu recentele acuzaţii reciproce, inclusiv cele făcute publice. În principal, avem preocupări în legătură cu o serie de aspecte din comportamentul Statelor Unite privind situaţia Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF)”, afirmă Riabkov, citat de site-ul de ştiri Sputnik.
Statele Unite intenţionează să construiască sisteme antirachetă în România şi Polonia, a amintit Riabkov, subliniind că aceste instalaţii utilizează echipamente pentru lansări verticale de tip MK-41 (n.red. – echivalentul tehnologiilor de tip Aegis). Aceste sisteme sunt utilizate pentru rachete cu rază medie şi lungă de acţiune – sisteme interzise prin Tratatul forţelor nucleare intermediare, a acuzat oficialul rus.
Washingtonul a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului de către Rusia, dar nu au fost formulate acuzaţii specifice, a adăugat Riabkov, dând asigurări că Moscova este disponibilă dialogului cu oficiali americani.
În octombrie 2014, un alt oficial rus afirma că instalarea elementelor antirachetă în Europa reprezintă “o încălcare gravă” a Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). “Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare din anul 1987, care are o durată nedeterminată, rămâne valabil. Din păcate, partenerii noştri americani interpretează într-un mod foarte liber obligaţiile pe care le au în cadrul Tratatului INF şi comit încălcări grave şi masive care deja au devenit o practică recurentă. Încălcările includ teste cu sisteme antirachetă şi cu drone interzise prin Tratat”, acuza Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul Armamentului din Ministerul rus de Externe. “Există motive să credem că instalarea programată a sistemelor MK-41 (n.red. – echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) în Europa ar deveni o nouă încălcare flagrantă a Tratatului. Sperăm că dialogul iniţiat pe aceste teme va avea ca rezultat o revenire a Statelor Unite la respectarea deplină a angajamentelor asumate prin acest acord important”, preciza oficialul rus.
În iulie 2014, Rusia avertiza că are “numeroase nemulţumiri” faţă de Statele Unite privind Tratatul INF. “Nemulţumirile se referă la rachetele care au caracteristici tehnice similare cu cele ale rachetelor cu rază scurtă şi lungă de acţiune şi în legătură cu fabricarea de către americani a avioanelor militare fără pilot, care intră în mod clar, conform Tratatului, la categoria rachete de croazieră”, argumenta Ministerul rus de Externe. Sistemele de tip MK 41 cu lansare verticală (echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) au fost în centrul atenţiei în ultima perioadă, în contextul în care Statele Unite intenţionează să le instaleze în Polonia şi România în cadrul sistemului antibalistic. “Aceste sisteme pot lansa rachete de croazieră cu rază medie, iar versiunea terestră poate fi considerată o încălcare directă a Tratatului INF”, avertiza Moscova.
cititi mai mult pe http://m.mediafax.ro/externe/mae-rus-sistemele-antibalistice-care-vor-fi-instalate-in-romania-incalca-tratatul-inf-13918732#
Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Oamenii ar trebui să limiteze ascultatul de muzică la o oră pe zi
foto copilul.ro
articol mediafax.ro
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sfătuieşte populaţia să limiteze timpul de ascultare a muzicii la o oră pe zi, pentru protejarea auzului, în condiţiile în care 1,1 miliarde de adolescenţi şi tineri sunt în pericol de deteriorare permanentă a auzului, ascultând muzică “prea mult, prea tare”.
Potrivit unui raport al OMS, playerele audio, concertele şi barurile sunt “o ameninţare serioasă”, transmite bbc.com.
Cifrele publicate de OMS arată că 43 de milioane de oameni, cu vârste între 12 şi 35 de ani suferă de pierderea auzului, iar incidenţa acestei probleme este în creştere.
În cadrul grupei de vârstă amintite, potrivit OMS, jumătate dintre oamenii din ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare au fost expuşi unor niveluri periculoase ale volumului sunetului produs de dispozitivele personale de redare a muzicii.
De asemenea, 40% din populaţia acestor ţări a fost expusă unor niveluri periculoase de zgomot în baruri şi cluburi.
Proporţia de adolescenţi americani care suferă de pierdere a acuităţii auditive a crescut de la 3,5%, în 1994, la 5,3%, în 2006.
“Ceea ce încercăm să facem este să creştem gradul de conştientizare referitor la o problemă despre care nu se discută destul, dar care are potenţialul de a provoca daune care pot fi, de altfel, prevenite foarte uşor”, a declarat, pentru BBC, doctorul Etienne Krug, director pentru prevenirea rănilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
“Pe lângă faptul că este important ca volumul sunetului să fie menţinut la niveluri joase, limitarea utilizării dispozitivelor muzicale personale la o oră pe zi ar putea ajuta foarte mult în ce priveşte reducerea expunerii la zgomot”, se mai spune în raportul OMS.
“Aceasta este o recomandare generală, nu este calculată la minut, dar este utilă pentru a-i face să se gândească pe cei care petrec zece ore pe zi ascultând muzică de la un player mp3. Dar chiar şi o oră poate fi prea mult dacă volumul este prea ridicat”, a mai spus Krug.
Cu cât sunetul este mai puternic (măsurat în decibeli, dB), cu atât mai repede acesta afectează auzul.
Limitele temporale sigure pentru ascultare, potrivit OMS, sunt: 85 dB – nivelul de zgomot din interiorul unui automobil – opt ore, 90 dB – maşină de tuns iarba – două ore şi jumătate, 95 dB – zgomotul produs în medie de o motocicletă – 47 de minute, 100 dB – zgomot produs de claxon sau de metrou- 15 minute, 105 dB – mp3 player la volum maxim – patru minute, 115 dB – concert rock foarte zgomotos – 28 de secunde, 120 dB – zgomotul produs de vuvuzele sau sirene – nouă secunde.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă, ca regulă generală, menţinerea volumului de sunet al unui player muzical la 60% din capacitatea maximă.
În cazul persoanelor care vor să se izoleze de zgomotul din timpul călătoriilor cu trenul sau avionul, OMS recomandă utilizarea de căşti audio care anulează zgomotul exterior şi care permit ca muzica să fie auzită clar la un volum sonor mai redus.
De asemenea, OMS recomandă utilizarea de dopuri de urechi în sălile de concerte foarte zgomotoase şi luarea de “pauze de linişte”. În plus, fanii muzicii ar trebui să stea departe de difuzoare la concerte.
cititi mai mult pe http://m.mediafax.ro/stiinta-sanatate/organizatia-mondiala-a-sanatatii-oamenii-ar-trebui-sa-limiteze-ascultatul-de-muzica-la-o-ora-pe-zi-13911535#
Partidul Reformei al premierului Taavi Roivas câştigă alegerile parlamentare din Estonia
mediafax.ro
Partidul Reformei, de centru, care a jucat un rol dominant în politica estonă de peste zece ani, a câştigat alegerile parlamentare de duminică cu 27,2 la sută din voturi, relatează televiziune publică ERR, în pagina electronică.
Partidul Reformei al premierului Taavi Roivas, în vârstă de 35 de ani, a obţinut 27,7 la sută din voturi, respectiv 30 de mandate în noul Parlament.
Partidul de Centru, descris drept prorus, s-a clasat pe locul al doilea, cu 24,8 la sută din voturi, respectiv 27 de mandate.
Partenerul de coaliţiei al Partidului Reformei, Partidul Social-Democrat, a obţinut 15,2 la sută din voturi, respectiv 15 mandate, mult mai puţin decât cele 21 de mandate deţinute în actuala legislatură.
Uniunea Pro Patria şi Res Publica (IRL), un partid conservator considerat un partener ideologic mai natural pentru Partidul Reformei, a câştigat 14 mandate, clasându-se pe locul al patrulea, cu 13,7 la sută din voturi.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/



