”Ți-o cauți!” – ”Ești rău de gură!” – ”Bine ți-a făcut!” – ”Stai în banca ta!” Prostiile ăstea le aud de când mă știu.
Maxmilian Radu Munteanu - facebook.com/maximilian.munteanu
Astăzi veneam cu bicicleta dinspre Centrul Civic, iar în fața spitalului Regina Maria/Sf. Constantin, această oază de civilizație și compasiune pentru semeni, era parcat bine-merci un taxi. O clasică. Aceeași clasică din fiecare zi, de unde începe Iuliu Maniu pâna aproape de liceul de artă, pe unde trece pista asta amețită de biciclete.
M-am oprit și i-am spus omului că blochează ilegal o bandă, că pune în pericol bicicliștii și să-și miște mașina de acolo. Mi-a spus că puteam să-l ocolesc și că el poate opri oriunde vrea, taximetrist fiind, că-s eu bou și nu cunosc legea. L-am avertizat că i-am pozat mașina, că sun la poliție și, în paralel, îi întrebam pe cei doi agenți de pază de la spital de ce nu fac nimic. Au ridicat din umeri că n-au ce le face șoferilor. Cam pe atunci am început să mă înjur cu taxistul. I-am zis de mă-sa, mi-a zis și el tot din ăstea de dragoste și, deîndată, ca orice șofer care are impresia că ”se dă jos din mașină” și toți pică-n cur de spaimă, a coborât și a venit la mine. Era un dop de om la vreo 60-65 de ani, cu plete sure și ochelari de hippiot (sic) cu lentile mov. Mi-a pus o palmă pe față și mi-a spus că mă bate de nu mă văd. I-am răspuns că de abia aștept și i-am pus și eu o palmă nerăbdătoare pe obrazul neras. Deja în faza asta intervenise între noi unul dintre agenții de pază, dar, spre surprinderea mea, ăsta mic al meu s-a repezit la mașină și a scos din portieră un pistol în teacă” Mi l-a agitat în față și s-a răstit la mine: ”Bă!!! Dacă vreau, te-mpușc, bă! Dar îți dau cu el în cap acum, ai înțeles, bă?!” M-am scandalizat, i-am spus că acum clar sun la poliție și, între timp, s-a iritat și un cetățean de-și parcase mașina regulamentar alături și i-a întrebat pe agenți de ce nu au chemat ei deja poliția. Ăla micu’ s-a băgat înapoi în mașină, eu am pus mâna pe telefon și am sunat la secția 1, aia de la vreo 300 de metri de mai încolo. Între timp, curajul s-a murat, iar Hyundai-ul alb cu turelă de ATI s-a pus în mișcare grăbit, cotind dreapta, pe 13 Decembrie.
A venit duba, mi-au luat băieții datele, le-am arătat poza cu mașina, au dat prin stație, m-au trimis la secție, am scris o reclamație și între timp am aflat că l-au găsit pe eroul muschetar. M-a preluat un inspector și ne-am mutat într-un birou de la etaj, am stat puțin de vorbă și am rescris declarația mea, cu accentul pe detalii. Am aflat că taximetristul avea permis de port-armă și că pistolul era un Walther înregistrat, dar că a încălcat clar regimul armelor și munițiilor și că va fi sancționat pentru asta, iar arma probabil confiscată. Am fost întrebat dacă vreau să mă constitui parte civilă, am spus că momentan nu, iar inspectorul a fost foarte amabil și mi-a explicat cam tot ce voiam sau aveam nevoie să știu. I-am spus că intenția mea nu e să trag bani de pe om, ci să livrez un exemplu și că lumea trebuie să afle că AȘA NU. A fost de acord cu mine.
Ce e de reținut?
Totul trebuie să înceapă de undeva. Nu vă mai lăsați descurajați de toți boii pesimiști ”că nu se poate” și că ”poliția nu face nimic”. Poliția e foarte în regulă de cele mai multe ori. Nu vă mai lăsați călcați în picioare de toți nenorociții. Nu mai trăim în 1995, nici ca atitudine, nici ca tehnologie. Gunoaiele ăstea umane trebuie să înțeleagă că nu pot face chiar ce vor, când vor, unde vor și cum vor. NU! Stop! Pozați-i, reclamați-i, postați-i pe internet și dați-i în gât. Doar așa se vor învăța minte. Totul trebuie să înceapă de undeva.
Ah, am sunat și la taxi ATI, mi s-au prezentat scuze și la scurt timp am fost sunat de șeful de acolo. Omul a stat de vorbă cu mine, a fost relativ rezonabil, mi-a spus că omul nu a avut o reclamație în ceva de genul 17 ani de taximetrie și că-i pare rău. I-am spus destul de ferm că ar trebui să fie ceva mai atent la cum își alege colaboratorii (la ATI nu sunt angajați) și că oameni din ăștia n-ar trebui să circule așa lejer pe străzi.
Dar problema zonei Regina Maria – Nicoli – Sanitas rămâne. Probabil că dacă vor exista mai multe reclamații bine documentate, polițiștii vor fi geană pe șoferi și vor începe să dea amenzi mai cu dragă inimă. Și atunci căcănarii vor învăța să parcheze. Nu de alta, dar de cele mai multe ori, acest efort imens presupune traversarea a trei benzi.
Vă doresc să n-aveți parte de astfel de imbecili, dar dacă veți avea, să-i ardeți de să nu se vadă!
Vă țin la curent!
Voie bună!
Mx
articol preluat de pe https://facebook.com/maximilian.munteanu
Băsescu: Aproximativ 14.000 de noi membri s-au înscris în PMP în ultimele 30 de zile
Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO
AGERPRES/(A — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că în PMP s-au înscris în ultima lună circa 14.000 de noi membri de partid, precizând că a primit această informație la întâlnirea pe care a avut-o cu liderii din teritoriu ai formațiunii.
“Am vrut să mă întâlnesc și cu lideri ai PMP din teritoriu. Astăzi au avut CEN-ul (Consiliul Executiv Național — n.r.) și am avut o discuție care mi-a plăcut. Partidul este foarte determinat să-și consolideze organizațiile teritoriale și să se pregătească pentru alegerile din 2016. Cred că este mai mult entuziasm ca oricând în partid. Au făcut, din nou, analiza conferințelor județene de la Neamț, Tulcea, Argeș și Maramureș, care au fost conferințe foarte bune, cu o participare foarte bună. Și ce e îmbucurător, ce aflu de la președinții de organizații, foarte mulți oameni care nu au făcut niciodată politică. Mi-au arătat scriptele centralizatoare din organizații și în ultimele 30 de zile s-au înscris circa 14 mii de membri noi în partid”, a declarat fostul președinte.
Traian Băsescu s-a prezentat luni la sediul PMP, unde are un birou de lucru, la aproximativ o oră și jumătate după ședința CEN a partidului.
Fostul șef al statului a adăugat că, în opinia sa, “partidul are o șansă bună” și crede că “vine semnalul că partidele de tranziție și-au încheiat misiunea și trebuie construite partide noi”.
Întrebat dacă va participa la evenimentele PMP pe care conducerea partidului le are în vedere pentru întărirea organizațiilor din diaspora, Băsescu a spus: “Voi participa la acțiuni ale PMP. Nu știu la care din ele”.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/
Bill Gates este cel mai bogat om din lume, potrivit revistei Forbes
Foto: (c) Qin Lang / XINHUA ARHIVĂ
AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Tudor Martalogu)
Bill Gates, fondatorul Microsoft, conduce și în 2015 topul celor mai bogați oameni din lume publicat luni de revista Forbes pe pagina sa de internet, fiind urmat de mexicanul Carlos Slim și de veteranul investitor american Warren Buffett.
Conform celui de-al 29-lea clasament anual al celor mai bogați oameni din lume alcătuit de Forbes, în lume există un număr record de miliardari, 1.826, a căror averi cumulate însumează 7,05 trilioane de dolari, în creștere față de 6,4 trilioane de dolari în 2014. În total, lista cuprinde 290 de nume noi (față de clasamentele anterioare), dintre care 71 sunt din China. În creștere a fost și numărul tinerilor miliardari, 46 având sub 40 de ani.
În vârstă de 59 de ani, americanul Bill Gates are o avere de 79,2 miliarde de dolari și se situează pe primul loc în clasamentul Forbes pentru a 16-a oară în ultimii 21 de ani. Averea lui a crescut de anul trecut cu 3,2 miliarde de dolari.
Ca și în 2014, el este urmat de Carlos Slim (75 de ani), care conduce grupul de telecomunicații America Movil și este posesorul a 77,1 miliarde de dolari.
Pe locul al treilea în acest clasament figurează Warren Buffett (84 de ani), președintele firmei Berkshire Hathaway, cu o avere aproximată la 72,7 miliarde de dolari. În 2014, el se afla pe poziția a patra a topului.
Primul european din această listă este omul de afaceri spaniol Amancio Ortega (78 de ani), fondatorul firmei de produse textile Inditex, cu 64,5 miliarde de dolari. El ocupă locul al patrulea, în coborâre cu o poziție față de clasamentul Forbes din 2014.
Restul topului 10 este format numai din americani, singura excepție fiind franțuzoaica Liliane Bettencourt (92 de ani), proprietara grupului de cosmetice L’Oreal, care ocupă locul 10, cu cele 40,1 miliarde de dolari ale sale.
Dintre primii 20 de oameni cu cele mai mari averi din lume, patru fac parte din aceeași familie, Walton, care deține lanțul de magazine Walmart. Cei patru se regăsesc pe pozițiile 8 (Christy Walton), 9 (Jim Walton), 11 (Alice Walton) și 12 (S. Robson Walton).
Cel mai tânăr din top 20 este Mark Zuckerberg. La numai 30 de ani, creatorul Facebook ocupă locul al 16-lea, având o avere estimată de Forbes la 33,4 miliarde de euro.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/



