Duminica Sfântului Apostol Toma
Încredințarea lui Toma
foto preluat de pe ziarullumina.ro
areticole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.ro
Evanghelia din Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)
Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 20:19-31:
In ziua cea dintai a saptamanii, fiind seara si usile fiind incuiate, acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua!
Si, zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul.
Atunci Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
Si, spunand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant!
Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, tinute vor fi.
Insa Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus.
Deci i-au spus lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.
Si, dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma era impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijlocul lor si a zis: Pace voua!
Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios!
A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu!
Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!
Iisus a facut inaintea ucenicilor Sai si alte multe minuni, care nu sunt scrise in cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, viata sa aveti in numele Lui.
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Încredințarea lui Toma – foto preluat de pe doxologia.ro
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie – 12 Mai 2024 – preluat de pe ziarullumina.ro
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea sprijin pentru a înţelege Taina Învierii Sale. Duminica Sfântului Toma ne dă un răspuns tocmai la această perspectivă a Învierii lui Hristos, dar şi asupra dumnezeirii Sale.
Învierea Domnului a fost un moment neaşteptat, greu de crezut, dar mai ales greu de acceptat în ceea ce au constat consecinţele ei. Când noi ne salutăm: Hristos a înviat! şi răspundem: Adevărat a înviat!, nu ne salutăm cu un simplu salut, ci acesta este în acelaşi timp şi o mărturisire de credinţă. Aşadar, pe ce se întemeiază această mărturisire a noastră de credinţă că Hristos a înviat? Evanghelia din Duminica Sfântului Apostol Toma aduce lumină în această privinţă. Din ea aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos intră la Sfinţii Săi Apostoli cu trupul prin uşile încuiate. Legile fizice sunt sfidate de o astfel de relatare. Cum să pătrundă un trup, fie el şi înviat, cum să pătrundă deci materia printr-un zid, prin uşi etc.?
A putut face aceasta pentru că trupul lui Hristos Cel înviat era un trup spiritualizat, umplut în întregime de Duhul Sfânt, era deci un trup pnevmatizat, înduhovnicit, transfigurat. După Învierea Sa din morţi, Hristos Iisus instituie Sfânta Taină a iertării păcatelor. Acesta este un dar dumnezeiesc făcut de Iisus Hristos ucenicilor Săi şi prin ei nouă tuturor, şi anume iertarea păcatelor. Puterea de a ierta păcatele a fost dată ucenicilor ca o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii, arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Hristos Domnul, înainte de moartea şi Învierea Sa, instituie Sfânta Euharistie, la Cina cea de Taină, când luând pâinea le-a spus ucenicilor Săi: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor; apoi luând paharul a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Iar după Înviere El instituie Taina iertării păcatelor, ca o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii.
Mântuitorul Iisus Hristos a trecut cu trupul prin uşile încuiate şi a intrat la Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli zicând: „Pace vouă!” Deci, după ce prima dată S-a arătat femeilor mironosiţe în dimineaţa Învierii Sale, El se arată acum Sfinţilor Apostoli, în seara Învierii Sale. Când Hristos Se arată întâia oară ucenicilor Săi, Toma nu era prezent, iar Iuda ştim că se spânzurase. Iar când Apostolii i-au spus că l-au văzut pe Domnul şi modul în care El S-a arătat, Sfântul Apostol Toma a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! (Ioan 20, 25). După opt zile, Iisus Se arată din nou ucenicilor, de data aceasta fiind şi Toma prezent, şi cum Se arată? În acelaşi mod în care S-a arătat prima dată. Pătrunde cu trupul prin uşile încuiate şi i se adresează lui Toma. „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Atunci, Toma a exclamat: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Neîncrederea Sfântului Toma (Caravaggio) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Mărturisitor puternic atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale
A atins un Om şi a mărturisit că El este Dumnezeu. Ne putem însă întreba: ce nu a crezut Toma? Nu a crezut el oare în Învierea lui Iisus? Unii exegeţi biblici spun că de fapt el nu a crezut modul în care ceilalţi Apostoli i-au relatat că li S-a arătat lor Iisus. Şi anume că a intrat la ei cu trupul prin uşile încuiate. „Am văzut pe Domnul”, i-au spus lui Sfinţii Apostoli. Învieri din morţi mai văzuse Toma: fusese martor la învierea fiului văduvei din Nain, la învierea fiicei lui Iair, la învierea lui Lazăr cel mort de patru zile. Aşadar, nu învierea ca fapt miraculos, minunat l-a determinat pe Apostolul Toma să zică ceea ce a zis, ci consecinţele învierii lui Hristos: adică pătrunderea lui Iisus cu trupul prin uşile încuiate. De aceea a cerut argumente palpabile pentru a se întări în credinţă.
Aşadar, după ce L-a văzut pe Hristos înviat, „îndoiala lui Toma a fost biruită sau vindecată, iar el a devenit un mărturisitor puternic atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale. Toma a văzut cu ochii săi trupeşti pe Iisus Cel înviat şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut”, arăta Părintele Patriarh Daniel în predica la Duminica a 2-a după Paşti.
După ce a fost încredinţat că Cel care intrase prin uşile încuiate era cu adevărat Hristos Cel înviat din morţi, Domnul Iisus i-a zis lui Toma: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). De aici înţelegem că fericiţi sunt cei care, deşi nu l-au văzut cu ochii trupului pe Iisus înviat, totuşi au crezut în El. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sublinia: „Credinţa nu este o vedere fizică, trupească, prin simţuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaştere a realităţilor spirituale nevăzute şi netrecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această putere sau capacitate spirituală de a cunoaşte realităţile nevăzute, de a vedea prezenţa lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică, prin simţuri” (†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Ed. Basilica, 2023, p. 23).
Faptul că Sfântul Apostol Toma a văzut semnul cuielor şi al suliţei pe trupul lui Hristos înseamnă că aceste semne ale Crucii rămân veşnic prezente pe trupul Domnului, ca semne ale iubirii Sale jertfelnice. Hristos le-a arătat Sfinţilor Apostoli semnul cuielor şi al lăncii pe trupul Său înviat, pentru ca ei să fie încredinţaţi că El, Cel ce a pătimit şi a murit pe Cruce, este acelaşi cu Hristos Cel înviat din morţi. „Hristos S-a sculat și de aceea nimeni să nu fie necredincios”.
Şi noi suntem chemaţi să fim mărturisitori puternici ai adevărului Învierii lui Hristos şi să strigăm cu bucurie de fiecare dată când ne întâlnim cu El în biserică, prin Sfânta Euharistie, ca oarecând Toma Apostolul: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu (1867 – 1935)
foto preluat de www.radioromaniacultural.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu (1867 – 1935)
Sarmiza ori Sarmisa Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănișteanu, n. 27 aprilie 1867 – d. 26 august 1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.
Prima femeie înscrisă în Baroul Ilfov în anul 1891, dar care nu a predat niciodată la bară.
A fost căsătorită cu inginerul Constantin Alimănișteanu.
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu (1867 – 1935) – foto preluat de ro.wikipedia.org
S-a născut la București la data de 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Mușcel), fost șef al Controlului Finanțelor în vremea prințului Barbu Știrbey.
Până la vârsta de 7 ani a studiat acasă cu dascălul Păun iar apoi a frecventat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din București.
A obținut licența în științe juridice în 1887.
În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept la Universitatea din Sorbona.
Teza sa s-a intitulat De la condition légale de la mère (“Condiția juridică a mamei“).
În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).
Totuși, Sarmiza Bilcescu nu a practicat niciodată avocatura.
Ea s-a măritat cu Constantin Alimănișteanu la șase ani după ce a fost admisă în Barou și ca urmare s-a retras din avocatură, continuând să fie însă activă în cercurile feministe.
S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.
Mihail Fărcășanu i-a publicat biografia în 1947 sub pseudonimul Mihai Villara.
cititi despre Sarmiza Bilcescu si pe: www.radioromaniacultural.ro; adevarul.ro; lipsmagazine.ro; en.wikipedia.org
Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului († 107)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului († 107)
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului din Cei Șaptezeci este pomenit de Biserica Ortodoxă în 27 aprilie și împreună cu Cei Şaptezeci în 4 ianuarie.
Sfântul Simeon a fost fiul Sfântului Apostol Cleopa, fratele mai tânăr al Sfântului Iosif Logodnicul.
El a fost martor la minunile Domnului Iisus Hristos și astfel a crezut în El.
După ce Apostolul Iacov, primul episcop al Ierusalimului a fost ucis în anul 62 sau 63 d.Hr., creștinii de acolo l-au ales pe Apostolul Simeon să îi ia locul (Patriarh al Ierusalimului 62–107, precedat de Apostolul Iacov cel Drept, urmat de Iustus I).
În timpul împăratului Traian, el a fost pârât la guvernatorul roman Atticus că făcea parte din spița Regelui David și că mărturisește credința creștină.
Păgânii l-au capturat pe Sfântul Simeon, deja în vârstă de 100 de ani, și l-au torturat vreme îndelungată, iar apoi l-au dat la moarte martirică prin răstignire pe cruce.
Sfântul Simeon este menționat în Fapte 13,1: “Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci și învățători: Barnaba și Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, și Saul.”
Imnografie
Troparul Sfântului Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Glasul 1
Pe tine, rudenia lui Hristos, Simeoane ierarhe și mucenicul cel tare, cu sfințenie te lăudăm, cel ce ai pierdut înșelăciunea și ai păzit credința. Pentru aceasta prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, dezlegare de păcate luăm prin rugăciunile tale.
Condacul Sfântului Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Glasul al 4-lea:
Ca o stea prea mare biserica câștigând astăzi pe grăitorul de Dumnezeu Simeon, se luminează strigând: Bucură-te, cinstită podoabă a mucenicilor.
Condac (glasul al 2-lea):
Sionului celui de sus făcându-te cetățean, scaunul Sionului celui de jos ai luat și bine turma ți-ai povățuit la staulul cel ceresc. Împreună te-ai răstignit cu Hristos, Simeoane, urmând patimii celei dumnezeiești.
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Simeon trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat foarte bătrân, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.
Viața Sfântului Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului (†107) – foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului, a fost văr de al doilea după mamă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Istoricului Eusebiu, acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. După uciderea Sfântului Apostol Iacov în anul 62, Sfinții Apostoli l-au ales episcop al Ierusalimului.
Acest Sfânt Simeon, care era rudenie a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost fiu al lui Cleopa, fratele Sfântului Iosif, logodnicul, pentru care vrednicii de credință, scriitorii vechi de istorie bisericească greacă, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin și Nichifor al lui Calist Xantopol, cu un glas mărturisesc că Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, și Cleopa au fost frați buni de tată și de mamă, Iosif era frate mai mare, iar Cleopa mai mic. Acest Cleopa, după întoarcerea lui Iosif din Egipt a luat de soție, de la fratele său Iosif, pe o fiică a lui Maria, care a născut pe acest Sfânt Simeon. Ajungând în vârstă și auzind despre minunile Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Simeon a crezut Într-însul. Iar după patima cea de bunăvoie a Domnului și după Înălțarea la cer, a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli întru bunavestire a lui Hristos, umblând prin cetăți și prin sate, învățând și făcând minuni; luminând popoarele cu lumina sfintei credințe și pierzând întunericul închinării idolești. Iar în acel timp Sfântul Iacov, fratele Domnului, fiul Sfântului Iosif logodnicul, ținea scaunul arhieriei Ierusalimului, fiind întâiul episcop acolo; și fiindcă mărturisea pe Hristos, necredincioșii evrei doborându-l de pe scaunul Bisericii, l-au ucis, lovindu-l în cap cu un lemn.
După uciderea Sfântului Iacob, a sosit degrabă risipirea Ierusalimului prin Tit și Vespasian, precum mai înainte a zis Domnul. Iar după risipire, s-au adunat ucenicii Domnului care erau între cei vii, împreună cu cei care după trup au fost rudenie lui Hristos Domnul, și acest sfânt Simeon, fiul lui Cleopa, nepotul și fiul de frate al lui Iosif și rudenia Domnului l-au pus al doilea episcop al Ierusalimului – în locul Sfântului Iacov -, căci acum Ierusalimul, începuse iarăși a fi locuit de oamenii cei ce rămăseseră. Iar Sfântul Simeon, fiind că o biserică a Sfântului Duh, împodobea prin sine scaunul Ierusalimului, aducând pe cei rătăciți la Hristos Dumnezeu. Apoi după mai mulți ani, pe vremea împărăției lui Traian, a fost clevetit de zavistnicii eretici către Attic, antipatul Romei, pentru două pricini: întâi, fiindcă este cu neamul din casa lui David, iar al doilea că este creștin. În timpul acela era prigonire de la împărații Romei, asupra seminției lui David și asupra celor ce credeau în Hristos. Și erau cercetați cu dinadinsul pretutindeni, când se afla cineva din neamul lui David și se pierdeau, ca nici urmă din acea seminție împărătească să nu rămână între evrei, ci să stăpânească veșnic împărații Romei pământul iudeilor. Asemenea și cei ce credeau în Hristos erau chinuiți și uciși, pentru ca zeii păgânești să fie cinstiți prin toată lumea.
Deci, Sfântul Simeon, ca cel din Seminția lui David și ca cel ce credea în Hristos, fiind rudă cu El, a fost prins de păgâni, după porunca lui Attic antipatul. Fiind bătrân Sfântul Simeon, căci avea mai mult de o sută de ani, după multe chinuri, pe cruce fiind pironit, ca și Hristos Domnul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Notă: Prologul în 18 zile ale lunii Septembrie scrie astfel despre acest Sfânt Simeon: „Acela era fiul lui Iosif, logodnicul și fratele lui Iacov. Dar mai vrednic lucru de credință este că, nu al lui Iosif a fost fiu, ci al lui Cleopa, fratele lui Iosif; iar lui Iosif i-a fost nepot, adică fecior de frate, precum de la cei mai sus ziși scriitori vechi de istorii ai Bisericii grecești, se dovedește această. De unde se arată și aceasta, că Simeon nu i-a fost frate bun lui Iacov, fratele Domnului și fiul lui Iosif, ci văr”.
Iarăși prologul, în patru zile ale lunii Ianuarie, scrie despre soborul Sfinților șaptezeci de Apostoli, și în cuvântul sub numele Sfântului Dorotei, episcopul Tirului se scrie despre acest Sfânt Simeon așa: „Cleopa sau Simeon este nepotul Domnului”. Dar acolo destul s-a arătat că altul a fost Cleopa și altul Simeon. Cleopa a fost tatăl lui Simeon, iar Simeon fiul lui Cleopa; însă nu nepot al Domnului, ci rudenie, așa ca și cum ar fi fost văr din frați.
În această lună și zi, prologul a scris astfel: „Îndoită numire a câștigat fericitul, pentru că se numea Simon și nu Simeon”. Simon a fost fiu al lui Iosif și frate bun al lui Iacov, fratele Domnului; iar Simeon, precum s-a zis, este fiul lui Cleopa și văr din frați cu Iacov; după aceea era rudenie a Domnului, fiind și numărat între cei șaptezeci de apostoli. Iar Simeon fiul lui Iosif, nicidecum nu se află între apostoli. Este scris de Sfântul Ioan Evanghelistul în cap. 7, stih 5, cum că „nici frații lui Hristos n-au crezut în El”. Iar frații aici, spune Sfântul Teofilact, sunt fiii lui Iosif, pe care Sfântul Evanghelist Matei în cap. 13, stih 56, anume îi pomenește: Iacov, Iosie, Simon și Iuda. Ci și aceasta este arătat, că mai pe urmă au crezut în El, Iuda, care se zice și Tadeu, unul din cei doisprezece apostoli; apoi Iacov cel dintâi din cei șaptezeci și Iosie asemenea din cei șaptezeci. Iar Simon se pare că n-a luat slujba apostoliei, ci mai înainte de împărțirea prin toată lumea a Sfinților Apostoli a trecut din cele de aici, adeverind Sfântul Apostol Pavel în întâia epistolă către Corinteni, în cap. 15, și zicând: Mulți sunt până acum, iar oarecare s-au și mutat.
Iar despre Sfântul Simeon al lui Cleopa și rudenie a lui Hristos, știut este că a fost unul din cei șaptezeci de apostoli și episcop al Ierusalimului, al doilea după vărul de frate al lui Iacov. Dar ceea ce se pare unora, că Cleopa murind fără fii, după legea de atunci, Iosif i-a luat femeia lui și a făcut cu dânsa șase fii, patru feciori și două fete, adică pe Maria care se numește fiica lui Cleopa și pe Salomeea pe care o pomenește Teofilact în tâlcuirea cea de la Matei în cap. 13. De aceasta se cuvine a socoti cu dinadinsul, că Iosif a murit mai înainte de Cleopa, nu Cleopa mai înainte de Iosif. Deci, cum putea Iosif ca să aibă pe femeia lui Cleopa? Iar Iosif a murit mai înainte de Cleopa, este arătat de aici, că Cleopa după Învierea Domnului a fost și a văzut pe Domnul în Emaus împreună cu Luca, de care S-a și cunoscut Domnul în frângerea pâinilor.
Cleopa, și după Înălțarea Domnului și după primirea Sfântului Duh, a fost viu și s-a sfârșit prin mucenicie. Iar Sfântul Iosif nici Patimile lui Hristos n-a apucat, ci încă mai înainte de Botezul Domnului, a trecut din viața aceasta. Deci, cum putea să fie aceasta, că Iosif după moartea lui Cleopa să ia femeia sa și să facă cu dânsa fii. Mai vrednic de crezare este aceasta, că nu Iosif a luat pe femeia lui Cleopa, ci Cleopa pe fiica lui Iosif a luat-o de soție, de care lucru Gheorghe Chedrin zice așa: „După cinci ani, Iosif s-a întors din Egipt în Nazaret, pe a cărui fiică Maria, Cleopa fratele lui Iosif, care era din doi părinți, a luat-o de soție și dintr-însa a născut pe Simeon, care după Iacov, fratele Domnului, a fost episcop al Ierusalimului”.
Iar ceea ce se zice de Maria lui Cleopa, cum că ar fi fost fiică lui Cleopa, aceasta nu este în Evanghelie; pentru că se scrie la Sfântul Evanghelist Ioan în cap. 19, stih 25: „Și stătea lângă Crucea lui Iisus, mama lui și sora mamei lui, Maria a lui Cleopa”. Aici nu zice Sfântul Evanghelist Ioan, Maria fiica lui Cleopa, ci numai Maria lui Cleopa, iar nu fiica lui Iosif, pe care ca pe o soră o avea Preacurata Fecioară Maria, Maica lui Iisus. Căci după ce S-a logodit cu Iosif, S-a dus din Biserica Domnului în casa lui și locuia cu Maria, fiica lui, fiind încă fecioară, ca soră cu soră, având locuință împreună. Deci, să se știe, că aici Maria lui Cleopa, nu este fiica lui, ci femeia, care a născut pe acest Simeon rudenia Domnului, vărul de frate după trup, din pricina lui Iosif cel părut tată al lui Hristos, fratele lui Cleopa, tatăl lui Simeon.
cititi mai mult despre Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului si pe: basilica.ro; doxologia.ro