(video) Dosar de politician: Afacerea vânzării resurselor de cupru ale României, unul dintre cele mai mari jafuri naţionale

horia schiopu simu

foto – captura video b1.ro
articol – b1.ro

Unul dintre cele mai mari jafuri naţionale a fost şi este afacerea vânzării resurselor de cupru ale României. Compania de stat Cupru Min este exploatată la sânge de 6 ani şi se află în pragul falimentului.

Povestea Cuprumin este reprezentativă pentru jaful care s-a practicat în România în ultimii ani. 

Pe vremuri, România deținea un sistem integrat de productie a cuprului – aveam resurse naturale de cupru recunoscute, aveam exploatări miniere și aveam combinate care produceau metalul atât de prețios. 

Prima dată, statul roman a privatizat compania CUPROM, combinatul care producea lingourile de cupru. Cumpărătorul a fost controversatul afacerist Horia Schiopu Simu, poreclit bancherul cuprului. Simu a fost băiat deștept și, după ce a preluat Cuprom, a pus ochii și pe societatea Cuprumin, cea care, prin exploatările minere pe care le deține, scotea minereul din pământ și îl purifica. 

Cuprumin și Cuprom erau două societăți legate ombilical – una exploata minereul, cealaltă producea efectiv cuprul. Însă Simu Schiopu a înțeles că cele mai mari costuri financiare sunt cele legate de scoaterea minereului din pământ, adică munca cea mai grea și costisitoare o facea Cuprumin, adică statul român.

Profiturile însă, avea să le faca acest Simu Schiopu pe spatele statului. Așa că, în 2007, afaceristul a semnat un contract cu dedicație prin care cumpara ieftin minereul de la Cuprumin și îl rafina la Cuprom, societatea lui. Sau pur și simplu îl vindea altor combinate. 

Afacerea a fost perfectată în timpul ministrului Economiei Varujan Vosganian, cel care se pretinde un domn curat ca lacrima. Acest Simu Schiopu era un apropiat al liderilor PNL din acea perioadă. 

Nu întamplător, Simu Schiopu a primit în timpul guvernării PNL- Tăriceanu, în februarie 2008, 100 de milioane de euro de la agenția pentru restituirea proprietăților – ANRP. Acest Simu 
Schiopu a exploatat la sânge compania de stat Cuprumin, a cumpărat minereul ieftin, a folosit la maxim utilajele și angajații. În final, Cuprumin a rămas cu problemele de mediu și cu datorii imense. 

Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos. 

Dosar de politician: Afacerea vânzării resurselor de cupru, un jaf național

articol preluat de pe http://www.b1.ro/

Bună vreme, Prutule – Ansamblul Ştefan Vodă şi Maria Stoianov

ansamblul stefan voda

foto – captura video-clip facebook.com
sursa video-clip - facebook.com

Bună vreme, Prutule

Ansamblul Ştefan Vodă şi Maria Stoianov

Posted by Moldova – Travel & Living on 9 mai 2014

video-clip preluat de pe – https://www.facebook.com

(foto) Hartă umană a Reunificării în Piața Universității

harta umana

foto – infoprut.ro
articol – IULIA MODIGA – infoprut.ro

Bucureștenii au sărbătorit împlinirea a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România într-un mod inedit. Aceștia au reconstituit în centrul orașului, la Piața Universității, o hartă umană a României reîntregite cu Basarabia.

basarabia-e-romania

basarabia-e-romania1

basarabia-e-romania3

basarabia-e-romania2

basarabia-e-romania4

basarabia-e-romania6

Astăzi se împlinesc 97 de ani de la unirea Basarabiei cu României, iar evenimentul este sărbătorit pe ambele maluri ale Prutului, dar și în comunitățile de români din întreaga lume.

Peste 100 de deputați și senatori au purtat miercuri în Parlamentul României tricouri cu mesaje unioniste – „Basarabia e România – 27 martie 1918”, slogan promovat de societatea civilă care militează pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

O delegație formată din 15 parlamentari, care fac parte din grupul Prietenii Unirii se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova, cu această ocazie.

Duminică, în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău are loc o amplă manifestație stradală, Marea Adunare Tricoloră, organizată de Acțiunea 2012.

De asemenea, pe ambele maluri ale Prutului au loc dezbateri, conferințe, manifestări stradale pe tema unirii Republicii Moldova cu România.

articol si foto preluate de pe http://infoprut.ro/