Mircea Popescu: Șantaj la Congres
foto - facebook.com/mircea.popescu.16
articol - mipopescu.wordpress.com
După cum se știe, în perioada 3-5 Aprilie 2015, a avut loc primul Congres al Diasporei Unioniste, organizat fără reproș de platforma unionistă ”Acțiunea 2012”.
Tinerii, sub bagheta lui George Simion, au interpretat ireproșabil partitura organizării acestui eveniment de o importanță aparte în cadrul istoriei mișcării unioniste. Nu voi vorbi aici despre discuțiile și disputele constructive și mai ales despre rezultatele remarcabile ale acestui Congres.
Nici nu aș fi în măsură și nici nu am dreptul s-o fac, deoarece întreg meritul aparține echipei ”Acțiunea 2012” și, ca o consecință, numai ei sunt cei îndreptățiți să prezinte acest bilanț
Au fost invitați și au răspuns cu entuziasm și patriotism, români de peste tot, tineri sau maturi, massmedia, câțiva politicieni și, cu o singura exceptie, niciun alt reprezentant parlamentar ai diasporei.
Dar cel mai grav a fost faptul ca tocmai Președinția și (Sub)Ministerul fantomă al Românilor de Pretutindeni s-au remarcat printr-o condamnabilă absență. Să fie oare aceasta o dovadă clară ca atât Președinția României cât și Guvernul României nu dau nici o ceapă degerată pe românii din diasporă, sau poate este un semn de sabotaj al ideii unioniste?
Bănuiesc că amândouă variantele sunt valabile.
Pe de o parte, deoarece odată trecute alegerile prezidențiale, votul diasporei nu mai este interesant pentru un alt ciclu de 4 ani, așa cum suntem deja obișnuiți de aleșii noștri.
Pe de altă parte, tabuul instituit de autorități pe subiectul Unirii acționează în forță, atât în mentalul politicului dâmbovițean – grav că se manifestă atât de vizibil chiar la nivelul președintelui Johannis – cât și al instituțiilor statului.
Se merge chiar mai departe prin transmiterea unui mesaj anti-unionist, sub forma unei amenințări ”binevoitoare” la adresa Chișinăului, căruia i se atrage atenția, că în cazul Unirii, clasa politică de acolo va fi transformată într-o categorie de rangul doi.
Astfel, în plin Congres unionist s-a lansat public un șantaj direct la adresa președintelui Republicii Moldova, tocmai din partea unui senator al partidului de guvernământ, dl. Mădălin Voicu.
Iar pentru ca diversiunea să fie completă, domnul senator atinge subtil teza unicității românești pe care tocmai o pusesem în discuție (pe la minutul 7 din filmul prezentat). Domnia sa, ori n-a înțeles, ori confundă semnificațiile perorând că noi (românii) nu trebuie să ne lăudăm că suntem unici, ba din contră că trebuie să ne asumăm greșelile și să nu ne ascundem gunoiul sub preș.
Foarte interesant, dar aceeași incriminare a așa ziselor greșeli ale administrației române în Basarabia este fluturată de diversele cercuri anti-unioniste de dincolo de Prut.
Oare este o simplă coincidență, domnule senator, sau dumneavoastră oferiți muniție în mod deliberat acestor cercuri tocmai de la înălțimea de senator al României din partea partidului care este la guvernare?
Și deoarece tot suntem învățați de domnul senator Mădălin Voicu să ne asumăm greșelile, consider că partidul de guvernământ, PSD are obligația să-și exprime oficial poziția față de intervenția antiunionistă a senatorului său, tocmai în fața unui Congres unionist.
Pentru ca cititorul să poată trage singur concluziile, fără interpretarea mea, posibil greșită, postez mai jos filmul cu lucrările Congresului din ziua a doua, ziua în care a avut loc acest penibil incident creat de senatorul PSD.
Momentul în care a luat cuvântul senatorul PSD, Mădălin Voicu apare undeva pe la minutul 57-58 al filmului.
Vedere de la ziua 2-a a Congresului: https://www.privesc.eu/widget/live/61174
articol preluat de pe https://mipopescu.wordpress.com
(video) În jur de 5 mii de oameni au protestat duminică în centrul Chișinăului, cu ocazia împlinirii a 6 ani de la protestele din 7 aprilie
foto si articol – independent.md
Acțiunea, organizată de Platforma Civică Demnitate și Adevăr – DA, s-a desfășurat în Scuarul Catedralei și a fost urmată de un marș până la Parlament, acolo unde manifestanții au scandat împotriva tuturor celor 101 deputați „care își servesc propriile lor interese, dar nu cele ale cetățenilor”.
Ulterior, cele câteva mii de persoane participante la acțiune au sosit în Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde au aprins lumânări în memoria victimelor protestelor din aprilie 2009.

În luările de cuvânt manifestanții au condamnat felul în care la 6 ani de la proteste Republica Moldova s-a transformat dintr-un „stat comunist” în unul „oligarhic”, care a ajuns „să jefuiască proprii cetățeni” chiar mai mult decât se întâmpla în perioada 2001-2009.
Protestatarii au cerut „adevărul despre 7 aprilie 2009”, condamnarea celor vinovați pentru acțiunile de atunci, care au dus la devastarea instituțiilor statului și la moartea a mai mulți protestatari.
De asemenea, a fost condamnată actuala „guvernare oligarhică”, care a deturnat scopul tinerilor ce au protestat în a aprilie 2009 pentru a avea o țară europeană, dar au primit la schimb „un stat captiv”.
Video: Curaj TV.
articol preluat de pe http://independent.md/
Site-ul anuntul.ro, urmărit penal pentru proxenetism
foto – oltalert.blogspot.ro
articol – AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță)
SC Anunțul Telefonic SRL, compania care administrează site-ul www.anuntul.ro, a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Procurorii susțin că site-ul a fost folosit de mai multe persoane pentru practicarea prostituției, prin postarea unor anunțuri la rubrica “Matrimoniale”.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, inițial, în acest dosar, procurorii au pus sub acuzare, în luna martie, 19 persoane sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de proxenetism, o parte dintre acestea fiind arestate preventiv sau arestate la domiciliu.
Ulterior, pe 3 aprilie, în același dosar, procurorii au extins urmărirea penală pe numele altor persoane, precum și în cazul SC Anunțul Telefonic SRL și a altor două societăți comerciale, care promovau și desfășurau activități de masaj erotic.
Totodată, prin același referat, procurorii au solicitat luarea măsurii preventive a interzicerii activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea de proxenetism pe o perioadă de 60 de zile față de SC Anunțul Telefonic SRL, și anume, interzicerea publicării anunțurilor online din cadrul subrubricii “Ea caută partener — Rubrica Matrimoniale” pe site-ul www.anunțul.ro, cererea fiind admisă de un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 București.
Procurorii susțin că, în perioada 24 mai 2013 — 4 februarie 2015, site-ul www.anuntul.ro a înlesnit practicarea prostituției de către mai multe persoane, prin postarea unor anunțuri la rubrica “Matrimoniale” — subsecțiunea “Ea caută partener”, prin intermediul cărora erau racolați clienții.
În fapt, prin intermediul unor carduri de plăți, persoanele cercetate în cauză au achitat anunțurile care apăreau pe site publicate la rubrica și secțiunea menționată iar, prin intermediul numerelor de telefon care însoțeau anunțurile, clienții contactau persoanele de sex femeiesc și obțineau, contra-cost, serviciile dorite.
Activitățile de urmărire penală vizând probarea participației penale a inculpaților s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1 București și cu suportul informativ și tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/




