(George Simion) Mă pot scoate pe mine din Basarabia, dar nu pot scoate Basarabia din sufletul meu
foto preluat de pe adevarul.ro
articol – George Simion – adevarul.ro
În drum spre vamă, fiind escortat de ofiţerii de la Chişinău, mă gândeam că nu îi cheamă Mihai, Saşa şi Victor. Ei au fost doar executanţii inocenţi ai acestei decizii ruşinoase, de fapt, cei trei inşi din maşina care mă ducea spre Prut ar fi trebuit să poarte numele Vladimir, Vladimir şi… Vladimir. Şoferul era, clar, Voronin.
În stânga probabil era Plahotniuc, cu care mă mai întâlnisem şi în 2009. Şi în dreapta, ruşinat, stătea Filat, mai de la ţară, gata să parvină în viaţă dar prostit de ceilalţi doi să pice drept singur vinovat.
Republica Moldova este condusă de 24 de ani de o castă politică neschimbată. Ei m-au arestat, pe ei i-am deranjat. Cei trei Vladimiri de azi sunt doar exponenţii vizibili. În spatele lor sunt sute de familii care stăpânesc pământul dintre Prut şi Nistru în stil medieval şi ţin prizonieri aproape 4 milioane de cetăţeni, în perfectă coordonare cu alte zeci de familii nomenclaturiste de peste Nistru. Altădată exponenţii se chemau Snegur, Lucinschi sau Sangheli. Nu trebuie să confundăm însă locuitorii dintre Prut şi Nistru cu această castă. Basarabenii noştri ne iubesc sincer şi iubesc România mai mult decât am făcut-o noi vreodată. De multe ori, ei înghit chiar în sec: oare dacă cerem Unire, nu facem un rău Ţării? NU, dragii mei, România nu a fost mai mândră de voi când l-aţi dat jos din maşină pe Voronin pe 7 aprilie 2009 sau sâmbătă, 16 mai, când aţi ieşit zeci de mii de oameni în stradă.
Dacă raportăm amploarea manifestaţiei de sâmbătă de la Chişinău la populaţia Bucureştiului, în a doua capitală românească au ieşit în stradă 60.000 de persoane. Vă imaginaţi ce cutremur ar stârni asta în ţară? Vă puteţi gândi când vreodată o să ieşim noi atâţia pentru o cauză? Nu, suntem prea ocupaţi să facem exerciţii de imaginaţie, să privim în faţă sufletul românesc, să ascultăm glasul sângelui care ne curge prin vine, preferăm să ne spălăm pe mâini, LAŞ, ca Ponţiu Pillat: Unirea nu o vor basarabenii, gata, dosar închis! Pe mine a avut cine să mă apere (minister de externe, ambasador, consul). Dar pe cele trei milioane de români de peste Prut cine îi apără?
M-au arestat ca să alimenteze teza din capul basarabenilor: nu cereţi unirea cu românii, că vă vor abandona, ei vin aici, strigă cu voi, dar imediat fug acasă dacă apar probleme. Eu n-am plecat, deci trebuia să fiu expulzat. Nici nu o să plec şi nu o să plecăm, pentru că unul din miturile cu care ne-au injectat în aceşti ani, pe ambele maluri ale Prutului trebuie să dispară! Revin la Chişinău pentru că şi acolo sunt acasă.
“Şi nu pe mine m-au expulzat, ci au încercat să expulzeze din Basarabia ideea unionistă.’
Au recurs la acest abuz în speranţa că nu va mai avea loc manifestarea de sâmbătă, de parcă un singur om putea face aşa ceva. În speranţa că voi, CHIORILOR, nu o să-i vedeţi pe basarabeni, aşa cum sunt, aşa cum au fost mereu. Uite că nu le-a ieşit. O nouă tânără generaţie a societăţii din Basarabia s-a născut la Chişinău, cum ciclic, la 7 ani, tot iau naştere acolo. Observaţi-i, comuncaţi cu ei, fiţi prezenţi, şi… cel mai important: IUBIŢI-I NECONDIŢIONAT!
articol preluat de pe http://adevarul.ro/
(Alina Mungiu-Pippidi) Cât președintele tace. De la Leușeni la Ialta
articol – Alina Mungiu-Pippidi – romaniacurata.ro
Într-o manifestare de protest fără precedent, vama Leușeni a fost blocată în acest weekend de circa o mie de persoane care au protestat contra restricţiei aplicate lui George Simion, liderului Platformei Unioniste Acţiunea 2012, membră în Alianța pentru o Românie Curată. Adevărul raportează că în urma negocierilor cu şeful Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, Dorin Purice, protestatarii au decis să deblocheze Vama Leuşeni, plină de autocare cu studenţi basarabeni care veneau la școală în România, după ce au primit asigurări că au fost iniţiate procedurile legale de anulare a interdicției pentru dl. Simion. Săptămâna trecută a văzut cea mai mare manifestare în favoarea unirii în mulți ani la Chișinău, la care gruparea lui Simion a fost printre organizatori.
(…)
Ca atare, în dezbaterea asta, dacă președintele vorbește prea mult sau prea puțin, să nu fie vreo urmă de îndoială, președinția (că e vorba de instituții, nu de persoane) nu face deocamdată tot ce trebuie și timpul de grație la care toți cei noi în funcție au dreptul expiră. E datoria șefului statului să ne consulte pe problemele expuse de mine aici, și rezultatul unui consens avizat să fie poziția noastră la Riga. Ar fi trebuit demult dezbătută și cunoscută pentru a fi legitimă, or, ea nu există decît prin documente secrete la ora asta. Ceea ce e avantajos, că așa nu putem să vedem dacă e bună sau proastă. Nici măcar dacă există. Fapt e însă, când ai o manifestație de 30.000 de oameni în țara vecină care vor Unirea, cînd ai o vamă blocată și un summit important, trebuie să spui ceva. Nu poți să taci. Nici nu mai servește să faci damage control la păduri la zece zile după ce ar fi trebuit să reacționezi, sau să te plângi că vorbește Ponta. Fraier ar fi să nu vorbească Ponta atunci când i se oferă asemenea oportunități. Administrația prezidențială a ratat să transmită mesajul principal din ziua unu a pădurilor – că președintele e contra tăierilor și monopolurilor. La fel, declarațiile de după Riga nu vor mai face nicio audiență. Ca persoană privată care l-a apărat public pe Klaus Iohannis când era atacat de establishmentul corupt al presei noastre doar pentru că nu pot sta deoparte când cineva face o porcărie, trebuie să spun clar că azi nu mai poate merge la fel, azi președintele are forța de a apăra pe cei slabi de nedreptăți, de a antrena opinia publică de partea cauzelor bune, de a o forma în subiectele de interes national. E momentul ca șeful statului să plătească ceva din marele credit care i s-a dat. Și tăcerea nu e o formă de plată. E bine că președintele nu își dă cu părerea despre justiție și anchete, e bine că nu dă lovituri de stat cum îl îndeamnă unii iresponsabili și că nu face mahala. Dar sunt și lucruri de făcut. Ce s-a putut face din simplă euforie, ca în prima vizită a lui Klaus în Moldova, s-a epuizat. Trebuie să trecem la treabă, și să discutăm public care sunt soluțiile. Consensul constituțional care e principala sarcină a președintelui se construiește prin dezbatere, care la ora asta lipsește cu desăvârșire pe zona asta. Am fost întotdeauna de partea lui Bogdan Aurescu, dar găsesc, colocvial spus, foarte slabă mișcarea și pe partea guvernului. Am scris despre Riga doar pentru că mă temeam că altfel nu va exista decât opinia SIE, și, mai rău, a unui SIE din anii nouăzeci, și așa au ajuns multe zone din politica externă, combinație de impostori noi cu spioni vechi. Hai, că putem mai mult și mai ales basarabenii au nevoie să ne mișcăm mai bine.
cititi articolul complet pe http://www.romaniacurata.ro/cat-presedintele-tace-de-la-leuseni-la-ialta/?utm_source=newsletter&utm_content=Newsletter-211313-20150519&utm_campaign=Cat+presedintele+tace%2C+ce+se+intampla+cu+Moldova%3F
VIDEO Vama Leușeni a fost deblocată
foto – infoprut.ro (Ion Leașcenco/Facebook)
articol – ANA MARIA LAZAR – infoprut.ro
Liderul Acțiunii 2012, George Simion, este așteptat de peste 1.000 de unioniști la vama Leușeni. Manifestanții au blocat vama, iar George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova.
Punctul vamal Leușeni a fost deblocat după aproape două ore de protest a unioniștilor al, declarat pentru Deschide.md membrul mișcării „ Tinerii Moldovei”, Vitaliei Prisăcaru. De asemenea, George Simion a precizat că mâine va cere autorităților de la Chișinău să-i fie ridicată interdicția.
Manifestanții au blocat intrarea și ieșirea în vama Leușeni, pe ambele maluri al Prutului. Aceștia cer să fie permisă intrarea în Republica Moldova a liderului Platformei Unioniste„Acțiunea 2012”, George Simion. Manifestanții scandează „George în țară, mafia afară!”.
Liderului Platformei „Acțiunea 2012” i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, în această seară, când a încercat să treacă granița, potrivit unor surse dintre manifestanți, citate de Deschide.md.
Manifestanții au cântat „Deșteaptă-te, române” la punctul vamal, în așteptarea lui George Simion.
Imnul nostru
Posted by Tinerii Moldovei on 17 Mai 2015
George Simion a anunțat pe contul său de Facebook că a ajuns la vama Leușeni. „ Am ajuns la vama! Ne vedem la Prut!”
În ceea ce privește plecarea spre Prut, programată pentru astăzi, ora 16:00, din Piața Marii Adunări Naționale, pe fondul presiunilor și intimidărilor practicate de structurile din Ministerul de Interne, transportatorii nu au mai dorit să efectueze cursele.
În ciuda acestor obstacole, manifestația de la Prut pentru revocarea deciziei de expulzare a cetățeanului George Simion are loc, iar deplasarea s-a făcut tot din Piața Marii Adunări Naționale, de la ora 16:00, cu mașini mici.
Șefa Biroului de Migrație și Azil, Olga Poalelungi, a comunicat pentru Deschide.md că interdicția de intrare în Republica Moldova, aplicată lui George Simion, ar putea fi ridicată, dacă acesta o va contesta în judecată.
Liderul Acțiunii 2012, George Simion, a primit o interdicție pentru cinci ani pe teritoriul Republicii Moldova.
articol preluat de pe http://infoprut.ro/
ANAF va oferi consultări pe Facebook
foto si articol - facebook.com/pages/Agenția-Națională-de-Administrare-Fiscală-ANAF
Vă anunțăm că, începând cu această săptămână, Direcția Generală de Servicii pentru Contribuabili va oferi îndrumare și asistență în domeniul fiscal, inclusiv pe această pagină de Facebook.
În fiecare zi de miercuri, patru dintre colegii noștri vor răspunde întrebărilor dumneavoastră cu privire la tematica selectată pentru discuții în săptămâna respectivă.
În acest sens, săptamâna aceasta, miercuri (20.05.2015), vă vom sta la dispoziție aici, pe Facebook, unde așteptăm întrebările voastre legate de completarea și depunerea Declarației privind veniturile realizate din România (formularul D200) și a Declarației privind veniturile realizate din străinătate (formularul D201), care au termen limită de depunere data de 25 mai 2015.
Până atunci, cei interesați pot consulta materialele publicate pe site-ul ANAF: https://www.anaf.ro/anaf/
În funcţie de numărul întrebărilor adresate şi de complexitatea acestora, răspunsul va fi comunicat pe loc sau ulterior, într-un timp cât mai scurt.
Miercuri, începând cu ora 09.00, puteți adresa întrebările sub forma comentariilor la postarea care va avea titlul: “Completarea și depunerea formularelor D200 și D201″
Cu un simplu SHARE puteți ajuta persoanele interesate să afle de această inițiativă.
Vă mulțumim!
Serviciul de Comunicare, Relații Publice și Mass-Media
articol preluat de pe https://www.facebook.com/pages/Agen%C8%9Bia-Na%C8%9Bional%C4%83-de-Administrare-Fiscal%C4%83-ANAF/1402239620095354?fref=nf






