Articole

Oana Gheorghiu: reforma companiilor de stat nu poate fi făcută cu „copy-paste” și sinecuri politice

/0 Comentarii/în /de /100 vizite

27 mai 2026

 

Reforma companiilor de stat a fost readusă în atenția publică după ce viceprim-ministrul Oana Gheorghiu a prezentat o serie de exemple privind modul în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) gestionează restructurarea unor companii aflate în proprietatea statului. Într-o analiză publicată pe pagina sa de Facebook, aceasta acuză existența unor planuri de restructurare construite pe modele identice, fără legătură cu realitatea economică a companiilor vizate și fără intervenții reale din partea statului ca acționar majoritar.

Potrivit viceprim-ministrului, patru companii de stat analizate în luna martie 2026 ar fi primit planuri de restructurare aproape identice, deși activitatea și problemele lor economice sunt complet diferite. Oana Gheorghiu susține că secțiunile privind măsurile de redresare sunt „textual identice”, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea procesului de restructurare și la implicarea reală a autorităților responsabile.

În analiza sa sunt menționate companii cu active imobiliare importante, terenuri și platforme industriale evaluate la zeci de milioane de lei, dar care continuă să acumuleze pierderi și să funcționeze pe baza unor proiecții financiare considerate nerealiste. Viceprim-ministrul afirmă că în multe cazuri nu există măsuri concrete de restructurare, valorificare a activelor sau schimbare a managementului, iar statul nu își exercită efectiv rolul de acționar.

Unul dintre exemplele invocate este cel al companiei Radioactiv Mineral Măgurele, unde, potrivit datelor prezentate, activitatea economică ar fi aproape imposibil de susținut în condițiile actuale, în timp ce planurile oficiale estimează profituri consistente în următorii ani. Alte cazuri menționate vizează Active Conexe SA și Arcadia 2000, companii care dețin active importante, dar care înregistrează pierderi și litigii de lungă durată privind patrimoniul administrat.

Oana Gheorghiu critică și modul în care sunt administrate consiliile de administrație ale unor companii de stat, susținând că există membri interimari cu legături politice și situații în care sunt depășite limitele legale privind cumulul de funcții și mandate. Potrivit acesteia, o parte semnificativă din veniturile obținute de companiile respective este consumată pentru plata contractelor de mandat și a cheltuielilor administrative, în loc să fie folosită pentru eficientizarea activității sau pentru investiții.

Viceprim-ministrul susține că problema nu ține doar de managementul unor companii izolate, ci de modul în care este administrată avuția publică în România. În opinia sa, lipsa de transparență, menținerea sinecurilor și folosirea unor planuri formale fără măsuri reale de reformă afectează direct interesul public și utilizarea eficientă a resurselor statului.

În finalul mesajului său, Oana Gheorghiu afirmă că reforma companiilor de stat depinde de accesul publicului la informații și de presiunea exercitată asupra instituțiilor pentru asumarea responsabilității administrative și financiare.

 

Notă editorială

Acest articol a fost realizat pe baza informațiilor publicate pe pagina personală de Facebook a viceprim-ministrului Oana Gheorghiu și are scop informativ și editorial.

Foto: imagine preluată de pe pagina personală de Facebook a viceprim-ministrului Oana Gheorghiu.

430 de organizații contestă proiectul privind ONG-urile

/0 Comentarii/în /de /206 vizite

18 mai 2026

 

Update – 19 mai 2026:

Ieri a trecut de Senat legea AUR privind așa-zisa transparență a finanțării ONG-urilor. PSD a votat pentru. Surpriză. Și pentru că urmează inevitabil valul de “ce aveți de ascuns?”, am să explic câteva lucruri pentru cei care chiar vor să înțeleagă — nu pentru cei orbiți de ură, că pe ăia nu-i ajută nimic.

- În primul rând, genul ăsta de lege care “se luptă” cu dușmanul imaginar al “ONG-urilor sorosiste” nu o să aibă niciun impact pe organizații din societatea civilă precum Funky Citizens (sau pe organizații din media ca Recorder și alții care îi enervează). Știți de ce? Pentru că deja publicăm transparent, de ani de zile, toate sursele noastre de venit. Nu doar le trimitem la ANAF. Ci sunt pe site. Dintotdeauna. Inclusiv bilanț.

- Ce nu publicăm? Numele oamenilor, persoane fizice, pentru că mai ales în comunități mici îi facem ținte pentru fix genul ăsta de ură. Dar zic că nu o să aibă impact pentru noi pentru că donațiile pe care noi le primim de la indivizi nu sunt de ordinul miilor de euro. Cei care ne susțin munca sunt oameni care donează 5, 10, maxim 100 euro, în niciun caz nu avem donatori milioanari (deși, nah, haideți încoa dacă aveți curaj). Pentru că sunt oameni în majoritar din clasa medie sau tineri și pensionari care nu chiar se scaldă în bani și pentru care a susține astfel de cauze este chiar o declarație de valori, nu de avere.

- De asemenea, nu, nu ascunde nimeni nu știu ce averi și nu se îmbuibă cu bani de la donatori dubioși. O să spun doar că niciun salariu din Funky nu depășește 2000 euro (de fapt, nici nu atinge suma asta). Dar nu intru în detalii mai multe, că nu aș vrea să ne fure alții din echipă (deși știu cât sunt de buni și sigur ar merita să fie mai bine plătiți pentru ce muncă fac și câți nervi și creieri sunt acolo, pentru toate nopțile și săptămânile de muncă non stop, pentru miile de kilometri bătuți și pentru tona de răbdare și de dedicare pe care o au).

- Știți pe cine o să îngroape în birocrație această lege? Pe ONG-urile care fac muncă mai ales în domeniul social – cei care au grijă de copii săraci, de persoane cu autism, de cei care se străduiesc să facă viața mai ușoară pentru cei aflați în stadii terminale etc. Ei reușesc să mai adune donații ceva mai consistente pentru că într-adevăr au nevoie de resurse mult mai mari din comunitate. Noi ne descurcăm mai bine pe competiții de granturi europene sau internaționale.

- De ce ne pasă atunci dacă nu afectează și “urlăm ca din gură de șarpe”?

1. Pentru că am văzut filmul ăsta în multe alte țări care nu sunt un etalon de democrație – întâi vin după societatea civilă și după media independentă pentru că sunt un dușman ușor de construit. Și pentru că enervează când țin puterea sub lupă. Apoi după justiție. Apoi după alte structuri care ar putea fi critice. Și nu e teorie, e pattern documentat: Dragnea a încercat exact același lucru în 2017. “Transparența” era paravanul, iar controlul — scopul real. Ungaria lui Orbán a mers pe același model. Rusia a mers mai departe.

2. Din ură pentru ăștia ca noi care spun lucrurilor mai pe șleau și enervează politicieni, o să bușiți niște organizații care chiar fac treaba statului în straturile cele mai vulnerabile ale societății. Mă simt un pic vinovată că pe unii atâta îi duce orbirea de ură, încât să nu se gândească la consecințe, ci doar la sloganuri. Să vă fie rușine!

Elena Calistru

***

Senatul a adoptat, cu voturile PSD și AUR, legea aceea de inspirație sovietică, pardon, rusă, prin care asociaţiile şi fundaţiile sunt obligate să facă publică identitatea persoanelor fizice şi juridice care le fac donaţii. Aceeași lege pe care, în 2017, la apogeul perioadei Dragnea, au încercat să o treacă Pleșoianu și Șerban Nicolae, fără succes.

Proiectul a fost inițiat de AUR și sprijinit voios de PSD, PACE și SOS. PNL, care votase în Comisia Juridică pentru, acum a votat împărțit, adică opt senatori au votat „contra”, dar patru s-au abţinut să voteze.

Cine s-a abţinut din PNL: Monica Anisie, Daniel Fenechiu (cel care, din câte am înțeles, votase pentru în comisie), Marian Petru, Neagu Nicolae.

Merită precizat că peste 400 de ONG-uri au scris azi parlamentarilor, cerându-le să nu voteze acest proiect de lege. Cuvântul lor nu a contat.

Partide care vor să desființeze ONG-urile care nu depun la timp declarațiile cu donatorii țin însă la secret contractele cu presa. Când vine vorba de banii colectați de la noi, prin taxe și impozite, e GDPR, e mamă, e tată, sunt clauze de confidențialitate. Când e vorba de banii amărâtelor de ONG-uri, le desființăm dacă nu fac publici donatorii. Și dacă unii dintre donatori vor să rămână anonimi… ghinion.

Mai reamintesc în context că declarațiile de avere ale politicienilor și demnitarilor sunt la secret. Alea nu sunt publice.

Loredana Diacu

 

Proiectul privind ONG-urile aflat în dezbaterea Parlamentului a stârnit reacții puternice din partea societății civile. Peste 430 de organizații neguvernamentale din România au semnat o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor, în care solicită respingerea inițiativei legislative de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

Semnatarii avertizează că obligația publicării identității donatorilor, însoțită de sancțiuni precum suspendarea activității și dizolvarea organizațiilor, reprezintă măsuri disproporționate care pot afecta grav libertatea de asociere și funcționarea organizațiilor civice.

Într-o postare publicată de Inițiativa România, organizațiile atrag atenția că „dreptul de asociere nu poate fi restrâns sub pretextul transparenței” și că „transparența nu trebuie transformată în mecanism de control al societății civile”.

 

Organizațiile invocă riscuri pentru libertatea de asociere

Organizațiile semnatare susțin că proiectul legislativ ridică „probleme serioase de constituționalitate”, dar și de compatibilitate cu standardele europene privind dreptul la liberă asociere și dreptul la viață privată.

Potrivit textului transmis parlamentarilor, instituțiile statului dețin deja informațiile privind finanțările organizațiilor și au la dispoziție instrumentele necesare pentru a interveni în cazul unor încălcări ale legii, fără a fi necesară instituirea unor obligații suplimentare considerate excesive de către societatea civilă.

Semnatarii afirmă că inițiativa legislativă ar putea deschide calea unei restrângeri accelerate a spațiului civic din România și compară mecanismul propus cu modele folosite în alte state criticate de instituțiile europene pentru limitarea activității organizațiilor neguvernamentale.

În document este invocat și articolul 53 din Constituția României, care prevede că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale poate fi realizată doar în condiții strict limitate și proporționale.

Organizațiile solicită Parlamentului respingerea rapidă a proiectului sau retragerea acestuia de către inițiatori și cer autorităților să fundamenteze eventuale modificări legislative pe date concrete și pe un dialog real cu societatea civilă.

Sunteți în poziția de a opri rapid un demers care este începutul unui proces de restrângere accelerată a spațiului civic din România.

Demersul semnat de peste 430 de organizații neguvernamentale reprezintă una dintre cele mai ample reacții publice recente ale societății civile față de o inițiativă legislativă privind activitatea ONG-urilor. Dezbaterea deschisă în jurul proiectului readuce în prim-plan tema echilibrului dintre transparență, control administrativ și protejarea libertății de asociere într-un stat democratic.

 

Notă editorială:

Articolul este realizat pe baza unei scrisori deschise semnate de peste 430 de organizații neguvernamentale din România și a unei postări publice publicate de Inițiativa România pe pagina oficială de Facebook.

Fragmente din document au fost reproduse în scop informativ și editorial, cu menționarea sursei.

Textul integral este disponibil aici

Imaginea reprezentativă este generată digital, în scop ilustrativ.

(privacy.apti.ro) Garantii tehnice și de transparență in mandatele de supraveghere tehnica

/0 Comentarii/în /de /1.917 vizite

articol: bogdan – privacy.apti.ro

31 martie 2016

Am fost astazi la dezbaterea “Garantii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere” organizata de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, împreună cu Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Centrul de Resurse Juridice, APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Asociaţia Miliţia Spirituală.

Am abordat teme precum controlul civil al activităţii serviciilor de informaţii, rolul serviciilor de informaţii în combaterea corupţiei şi garanţiile procedurale în emiterea şi punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, plecând de la Decizia Curţii Constituţionale nr.51/2016.

Dar credem că ar trebui să ne axăm și pe standarde pentru viitor dacă vrem să avem cu adevărat garanții eficiente – atât juridice, tehnice și de transparență. Și pentru ca am propus să avem o discuție așezată, am făcut și o scurtă prezentare pe această temă în speranța că se aude că sistemul la care trebuie să ne gândim trebuie să indeplinească niște reguli foarte stricte pentru a ști că este cu adevărat de încredere:

articol preluat de pe: privacy.apti.ro

Anatomia unui eşec – (preambul)

/0 Comentarii/în /de /1.897 vizite

foto si articol – danteca1.wordpress.com

Anatomia unui eşec – (preambul)

În primul rând vreau să le răspund celor care, direct sau indirect, mă îndeamnă să trag concluzii şi să dau verdicte.
Dragi prieteni, nu pot face asta. Nu sunt eu deţinătorul adevărului absolut. Iar dacă asta s-a înţeles din titlul articolului, atunci s-a înţeles greşit.

Eu m-am referit la adevăr aşa cum se spune în faţa judecătorului: „adevărul şi numai adevărul”. Dar nu eu sunt judecătorul, ci doar un simplu martor, care a putut vedea numai o parte din întreg.

Dacă vreţi să avem imaginea de ansamblu şi să-nţelegem totul mai bine, dacă vreţi s-avem o şansă de-a îndrepta lucrurile, e nevoie ca fiecare dintre voi să spună, fără frică, tot ceea ce ştie cu privire la încălcări, abuzuri, derapaje. Eu am arătat că se poate, şi o voi face în continuare.

În al doilea rând, pot să vă spun că, după ce am cântărit bine lucrurile, am ales să dau curs mai întâi promisiunii din finalul articolului referitoare la istoricul acestei construcţii politice, şi abia apoi să revin la acest ultimul episod de după demisiile din filiala Bucureşti şi mailul pe care i l-am trimis Doamnei M.

Pe un subiect atât de sensibil, mi se pare mult mai important să se-nţeleagă cât se poate de bine premisele şi modul cum au evoluat lucrurile, decât dorinţa de-a afla cât mai curând partea finală.

Aşadar, vă voi relata fapte şi întâmplări petrecute pe parcursul a mai bine de 6 luni de zile, începând cu anunţarea candidaturii Doamnei M, aşa cum le-am putut vedea eu, ca participant activ la acest proiect.

Această serie de articole pe care v-o propun, este de fapt o analiză de caz a modului prin care, chiar şi un proiect politic pornit cu mult entuziasm şi bune intenţii, ajunge să se abată atât de tare de la obiectivele iniţiale, încât se transformă în ceva la fel de detestabil precum partidele profund corupte aflate pe scena politică actuală.

Dar e chiar mai mult decât atât.

Această “poveste” este totodată şi o radiografie a societăţii în care trăim, din punctul de vedere al implicării civice şi nu numai.

Este vorba aici de onestitate, dar şi de interese mercantile, de dorinţă de putere şi corupere morală, de transparenţă, adevăr, legalitate şi democraţie.

Este vorba de imagini fardate şi realităţi crude. Este vorba de speranţă.

Am să vă relatez cele mai relevante fapte, întâmplări, discuţii la care am luat parte. Am să vă pun la dispoziţie date şi informaţii. Fără însă a evalua eu ce-a fost bine şi ce-a fost rău în toată această “epopee” civico-politică. Îl las pe fiecare dintre voi să judece asta.

Iar pentru ca totul să fie mai uşor de urmărit şi verificat, o să-ncerc să prezint totul în ordine cronologică, sub forma unui jurnal.

Voi încerca, în limita timpului disponibil (trebuie să recitesc mail-uri etc., nu vreau să scriu după ureche), să postez la fiecare câteva zile un astfel de articol, până ce voi acoperi întreaga perioadă, cât am fost implicat, trup şi suflet, în acest proiect.

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com

PRESS-ACCESS Transparența dezbaterilor pe Codul electoral

/0 Comentarii/în /de /1.455 vizite

PETIȚIE pentru transparența dezbaterilor din Parlament pe legile electorale

Accesul liber şi direct al jurnaliştilor la dezbaterile privind viitoarele legi electorale a fost limitat de către membrii Comisiei de Cod electoral, parlamentari care reprezintă toate partidele parlamentare şi care s-au prevalat de o prevedere controversată a regulamentului de funcţionare a Comisiei.

Prezenta PETIŢIE reprezintă un demers civic, bazat pe conştientizarea importanţei deosebite pe care elaborarea viitoarei legislaţii electorale o are pentru societate , dar şi pe interesul public justificat pentru acest domeniu, prin care semnatarii solicită accesul liber şi direct al mass-media la dezbaterea viitoarelor legi electorale, pe toată durata acestora, precum şi la procedura de vot, ca observatori.

 

ARGUMENTE

Principalul argument al demersului vizează satisfacerea directă, imediată, fără limitări, a interesului public privind modul în care vor fi aleşi viitorii primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, senatori, deputaţi, preşedinţi ai României, dar şi privind modul în care se va face efectiv votarea.

Lipsa de transparenţă a lucrărilor Comisiei de Cod electoral, printr-o abodare opacă a dezbaterilor, nu poate fi un bun augur pentru modul în care se vor elabora viitoarele legi electorale, dar, cu precădere, pentru modul în care va arăta viitoarea clasă politică a României.

De aceea, considerăm că accesul direct, imediat, fără limitări a mass-media se impune cu necesitate atât pentru asigurarea transparenţei depline a dezbaterilor viitoarelor legi electorale, dar şi pentru a oferi opiniei publice posibilitatea de a evalua, din timp, efectele unor mecanisme şi prevederi legislative în materie electorală, precum si concordanța dintre declarațiile și deciziile politicienilor.

Actualul cadru normativ, definit de Regulamentele parlamentare, precizează că şedinţele comisiilor parlamentare permanente sunt publice.

Măsura privind îngrădirea accesului mass-media la dezbateri şi la vot în cadrul comisiilor, decisă de membrii acestora, este reglementată, dar reprezintă o excepţie, iar aceasta este justificată doar atunci când caracterul public al şedintelor ar afecta interesul statului sau al unor persoane (securitatea națională / proceduri judiciare).

Hotărârea Parlamentului de înființare a Comisiei de Cod electoral stipulează că ședințele acesteia nu sunt publice, dar  conţine, ulterior, şi următoarea prevedere: ”condițiile în care reprezentanții mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia”.

Considerăm că impunerea, prin hotărârea votată de Parlament, a unui caracter nepublic NU se justifică, dezbaterile nefiind subsumate securităţii naţionale.

Lipsa de transparență a dezbaterilor parlamentare din comisii a condus, de-a lungul timpului, la decizii controversate. Un astfel de moment a fost cel denumit ”Marțea Neagră”, care a fost posibil din cauza lipsei de transparență a parlamentarilor din Comisia juridică a Camerei Deputaților în momentul în care au dezbătut și redactat un raport departe ochii jurnaliștilor. Exemplul menționat nu este unul singular în raport cu deciziile controversate luate în mod netransparent la nivelul unor comisii parlamentare.

PRECEDENTE

Ultima situație în care a fost vorba despre o dezbatere parlamentară amplă și s-a pus în discuție accesul jurnaliștilor la lucrările unei comisii speciale, pentru a asista la dezbateri, a fost cea a revizuirii Constituției. Cu acel prilej, în urma demersurilor jurnaliștilor, a fost permisaccesul reporterilor pe întreaga durată a dezbaterilor, în timp ce accesul camerelor de luat vederi a fost permis doar în debutul şedinţelor, pentru cinci minute, pentru ”oportunități de imagini”.

Anterior, atât la Comisia de anchetă în cazul ministrului Monica Iacob-Ridzi, cât și la Comisia de anchetă în cazul ministrului Elena Udrea, accesul presei a fost nerestricționat.

Totodată, în 2012 Parlamentul înființa o altă comisie privind legile electorale în care nu se menționa dacă ședințele acesteia sunt sau nu publice.

De asemenea, în hotărârea Parlamentului din 2006 privind înființarea Comisiei de Cod electoral se menționa că ”ședinţele comisiei sunt publice”, acest for fiind cel care a finalizat proiectul de lege privind alegerile parlamentare în 2008.

În plus, a fost cazul și a altor comisii parlamentare speciale, înființate pentru elaborarea proiectelor de lege de importanță majoră, a căror ședințe erau publice. Un astfel de caz a fost cel al Comisiei speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgentă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil și a Codului de procedură civilă, înființată în martie 2009.

SITUAȚIA în 2015

Argumentul invocat de membri ai Comisiei a fost că în prezența jurnaliștilor acest for NU ar putea lucra ”eficient”, deoarece parlamentarii ar folosi ”declarații politice” în dezbateri la vederea camerelor de luat vederi sau a jurnaliștilor.

Dacă membrii Comisiei au putut conveni ca jurnaliștii să nu poată asista la dezbateri, în mod similar pot să ajungă la un acord să nu facă ”declarații politice” în Comisie, ci eventual în afara sălii de ședințe.

CEREM:

 

În consecinţă, având în vedere cele expuse anterior, cerem permiterea accesului liber, imediat, direct şi fără limite a reprezentanţilor mass-media la şedinţele Comisie de Cod electoral, pe toată durata acestora.

Andi Manciu, Liviu Dădăcuș, Cristina Dediu, Aniela Nine, Cristina Caliu, Ionel Dancu, Lucian Negrea,    Contacteaza autorul petitiei

SEMNATI AICI – - – >>> http://www.petitieonline.com/press_access_cod_electoral
foto portal.ro-trans.net

Germania face apel la transparenţă în acordul comercial dintre SUA şi UE

/0 Comentarii/în /de /1.874 vizite

de Andrei Popescu (epochtimes-romania.com)

Germania a cerut joi mai multă transparenţă în negocierile pentru un pact comercial cuprinzător între Uniunea Europeană şi Statele Unite după mai multe plângeri conform cărora discuţiile controversate sunt prea secrete.

“Încrederea cetăţenilor este esenţială pentru ca acest acord important să aibă loc”, a declarat ministrul german al agriculturii Christian Schmidt după discuţiile cu oficialii din Washington pe tema Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).

TTIP “ne-ar putea oferi mari posibilităţi economice, legislative şi geostrategice, dar numai dacă cetăţenii înţeleg despre ce este vorba”, a declarat el.

În timpul vizitei sale de două zile în SUA, Schmidt s-a întâlnit cu omologul său american Tom Vilsack şi cu reprezentantul american pentru Comerţ, Michael Froman.

Lansate în iulie 2013, negocierile UE-SUA pentru TTIP urmăresc să creeze cel mai mare acord de investiţii şi comerţ liber al lumii. Ambele părţi îl văd ca un mijloc de dezvoltare a unei relaţii deja puternice şi de impulsionare a creşterii economice şi a creării de locuri de muncă.

Dar ambiţioasa propunere a declanşat un val intens de temeri în rândul cetăţenilor şi politicienilor, de ambele părţi. Temerile se referă, printre altele la o schimbare agresivă a reglementărilor, în special în sectorul agricol, precum şi la posibilitatea micşorării protecţiilor pentru consumatori.

Marţi, organizatorii de campanii au înmânat Uniunii Europene o petiţie semnată de peste un milion de oameni care sunt împotriva acestui acord.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

semnati petitia Stop TTIP https://www.unitischimbam.ro/initiativa-cetateneasca-europeana-independenta-stop-ttip/

(Silviu Pricope) Paradisurile fiscale

/0 Comentarii/în /de /2.824 vizite

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
12 septembrie 2014

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

Multă lume vorbește despre paradisurile fiscale, dar puțini știu cu adevărat ce sunt ele și care le sunt principalele caracteristici. De asemenea, relațiile lor cu statele dezvoltate reprezintă o necunoscută pentru majoritatea populației. Ne propunem acum, să facem un pic de lumină, în tenebroasa lume a paradisurilor fiscale.

Ce sunt de fapt paradisurile fiscale?

Un paradis fiscal este un teritoriu (poate fi o țară, o insulă, un oraș, o porțiune dintr-un oraș, etc), care are o fiscalitate (sau altfel spus un nivel de impozitare) foarte redusă, sau chiar nulă, în comparație cu alte țări dezvoltate. Nu există o definiție precisă, iar nivelul de impozitare este evaluat în mod diferit în diverse țări și de către diverse instituții.

Într-un sens mai restrâns, un paradis fiscal reprezintă o jurisdicție în care impozitarea este redusă. Dar de cele mai multe ori, paradisul fiscal este de fapt, un paradis bancar, adică un teritoriu în care secretul bancar protejează clienții de ingerințele oricărei alte jurisdicții. În unele țări, autoritățile fiscale nu au acces la datele bancare și, prin urmare, nu pot verifica declarațiile fiscale ale contribuabilului.

Nu se face întotdeauna distincția dintre paradisurile fiscale și cele bancare, iar unele jurisdicții ajung să le combine pe amândouă. Dar această combinație nu este sistemică. De exemplu, Elveția reprezintă un paradis bancar, iar secretul bancar permite clienților să se sustragă de la controlul administrațiilor fiscale din țara de origine. Dar, deși din punct de vedere fiscal, Elveția dispune de mai multe sisteme derogatorii avantajoase, impozitarea este departe de a fi inexistentă.

În presă, rareori se face distincția între două tipuri discutate mai sus, ajungându-se ca termenul de “paradis fiscal” să se refere acum mai mult la paradisul bancar.

OCED (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) a declarat următoarele criterii ca fiind necesare pentru a defini un paradis fiscal. Acestea sunt:

  • taxe nesemnificative sau inexistente;
  • lipsa de transparență a sistemului fiscal;
  • absența schimbului de informații fiscale cu alte state;

Existența paradisurilor fiscale ridică mai multe tipuri distincte de probleme:

  • concurența fiscală
  • concurența economică între companii provenind din țări diferite
  • lupta împotriva spălării banilor și a finanțării organizațiilor criminale
  • stabilitatea sistemului financiar internațional

Cine recurge la paradisurile fiscale?

În esență, fondurile speculative, companiile mari care au înființat filialele ale acestora în astfel de juridiscții (Google are de exemplu o filială în insulele Bermude) precum și persoanele bogate. Avantajul acestora este că acestea evită taxele mai mari în țara lor de origine. În Franța, de exemplu, fenomenul nu este deloc minor: în aprilie 2009, la scurt timp după cazul băncii HSBC, Franța a înființat o ” celulă de reglementare ” pentru evazioniștii fiscali. Aceasta a ajutat la repatrierea 7,3 miliarde de euro în active, cu un beneficiu estimat pentru fisc de până la 1,3 miliarde €.

Mai mult decât atât, paradisurile fiscale vehiculează și o cotă de active, ce nu poate fi cuantificată, destinată spălării banilor murdari proveniți din acte de corupție sau trafic de droguri.

Cât din economia globală reprezintă activele vehiculate în paradisurile fiscale?

Potrivit Fondului Monetar Internațional, 50% din tranzacțiile internaționale “curg” prin paradisuri fiscale. Acestea cuprindeau aproximativ 4000 de bănci, două treimi din fondurile speculative și 2 milioane de societăți fictive/paravan. În aceste conturi s-ar afla aproximativ 7.000 de miliarde de euro în active, ceea ce reprezintă mai mult de trei ori PIB-ul Franței și de mai mult de 35 de ori PIB-ul României. Gabriel Zucman, economist la Școala de Economie din Paris, consideră că valoarea activelor persoanelor particulare deținute în paradisurile fiscale s-ar ridica la aproximativ 8% din resursele financiare ale lumii (acest studiu poate fi citit aici).

În 2008, cotidianul La Tribune a estimat că activele gestionate de paradisurile fiscale s-au ridicat la 10.000 de miliarde de euro.

Care sunt aceste paradisuri fiscale?

Oficial, principalele țări dezvoltate caută să lupte împotriva paradisurilor fiscale, în special în contextul luptei împotriva terorismului, crimei organizate, sau împotriva evaziunii fiscale extrem de costisitoare pentru bugetul public.

Dar, în același timp, țările occidentale tind să accepte sau să continue să accepte, paradisurile fiscale situate în apropierea teritoriului lor, în intenția lor de a capta cât mai mult din fluxurile financiare și în vederea controlului evaziunii fiscale din propria țară. Toate tarile occidentale au propriile lor paradisuri fiscale “acceptate” și “ocrotite”:Principatul  Monaco pentru Franța, Insulele Anglo-Normande pentru Regatul Unit, Bahamas pentru Statele Unite ale Americii, Liechtenstein pentru țările germanice, Macao pentru China, San Marino pentru Italia sau Andorra pentru Spania. Această ambiguitate a devenit flagrantă în timpul summit-ului G20 de la Londra, din aprilie 2009.

“Eticheta” de paradis fiscal nu reprezintă nimic oficial și variază în funcție de instituțiile care o vehiculează. OCED la acel moment a încercat să clasifice paradisurile fiscale elaborând trei liste diferite:

  • neagră, pentru state total necooperante în domeniu fiscal;
  • gri pentru statele, care au promis să se conformeze noilor reguli, fără însă a le aplica, precum și cele care “respectă în mod substanțial” aceste reguli;
  • albă, pentru statele sau teritoriile care au făcut “un efort real pentru a se conforma regulilor ce decurg din standardele internaționale ale OCED.“

Țările occidentale au pregătit liste de paradisuri fiscale, solicitând o mai bună cooperare acestor jurisdicții în lupta împotriva spălării banilor. În același timp, țările occidentale a vrut să-și “protejeze” paradisurile fiscale. De exemplu, după îndelungi negocieri, China a obținut ca Macao și Hong Kong să nu fie incluse în lista paradisurilor fiscale, deși ambele teritorii dependente de chinezi au toate caracteristicile necesare. În schimb, Statele Unite ale Americii a câștigat clasarea insulelor Bahamas în lista gri, în loc de cea neagră.

Și astfel, în data de 2 aprilie 2009, lumea a fost “șocată” să descopere că, în conformitate cu criteriile summit-ului G20, “cele mai grave găuri negre financiare ale planetei” au fost Costa Rica, Malaezia, Filipine și Uruguay, în timp ce paradisurile fiscale reale, cum ar fi Jersey sau Insula Man au fost albite. Națiunile mari a aranjat de asemenea, pentru propriile lor grădini secrete (City of London, statul american Delaware sau Hong Kong pentru China) să nu fie nici măcar evidențiate.

Imediat după asta, țările incluse pe lista gri (Cayman, Luxemburg, Belgia, Liechtenstein, Elveția, Singapore, Insulele Virgine Britanice Insulele, Austria …), au protestat puternic (a se vedea, de exemplu, un interviu cu primul-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker).

Pentru a nu fi pe lista neagră, o țară trebuie să semneze pur și simplu un angajament cu  OCED, prin care se angajează să respecte “standardele fiscale autorizate pe plan internațional“. Acest standard prevede că, țara este de acord să ofere unui alt stat care solicită acest lucru, informații cu privire la un anumit contribuabil. Acest lucru se face pe baza unei cereri motivate și argumentate, care ajută la combaterea celor mai grave cazuri de fraudă. Acest schimb de informații la cerere reprezintă, fără îndoială, o îmbunătățire față de opacitatea totală, dar nu permite o verificare rapidă și sistematică ca în cazul unui schimb automat de informații.

Pentru a ieși din lista gri, o țară nu trebuie să accepte numai principiul schimbului de informații la cerere. Sintagma cheie aici este “respectă în mod substanțial”, aceasta referindu-se la un cumul de reguli impuse pe plan internațional. Aici, OCED se consideră mulțumită dacă o țară a implementat acest principiu în 12 acorduri bilaterale. Nu contează dacă aceste sunt făcute cu Groenlanda și Botswana sau vreo țară importantă din punct de vedere economic. O condiție atât de ușor îndeplinit a făcut ca toate țările vizate să se alăture listei albe, una după alta, în câteva luni. În cea mai recentă versiune a raportului de progres, listele negre și gri sunt acum aproape goale. Într-adevăr, mai jos este publicată lista din 2012:

liste-paradis-fiscaux-ocde-2012

După cum se vede, în accepțiunea OCED, paradisuri fiscale au rămas doar Nauru și Guatemala! Ce ar mai fi de zis după o astfel de inepție?

Însă toată lumea știe, că paradisurile fiscale nu au dispărut așa peste noapte…

Așa că Franța a reacționat dur (sic!), iar acum publică propria listă. Paradisurile fiscale pur și simplu tremură în fața acestei acțiuni curajoase a Cocoșului Galic!!!!!!!!!! Uh, dar totuși nu prea mult … Mai jos găsim lista oficială de țări/jurisdicții oficial recunoscute drept paradisuri fiscale de către Franța în 2012:

  • Botswana,
  • Brunei,
  • Guatemala
  • Insulele Marshall,
  • Montserrat,
  • Nauru,
  • Niue
  • și Filipine.

Pur și simplu fără comentarii …

articol preluat de pe http://silviupricope.wordpress.com/