Articole

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan (2 august 2022)

/0 Comentarii/în /de /2.205 vizite

foto preluat de pe twitter.com
autor Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

03 august 2022

 

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a adus această insulă în centrul atenției mondiale, prin tensiunea apărută între SUA și China exact când un eventual front al unui nou război mondial a fost deja deschis în Europa, de Rusia, prin invazia Ucrainei. Iar ce știe probabil toată lumea despre Taiwan este probabil că acea insulă aparține Chinei din punct de vedere juridic, dar că e de fapt independentă, chiar dacă foarte puține țări o recunosc ca atare și că e una din acele țări din Asia care, ca și China, Japonia și Coreea de Sud, produce diverse lucruri, așa că mai toate țările fac comerț cu ea, fie că o recunosc și au diplomați acreditați în capitala Taipei, fie că nu.

Cine a văzut însă filmul “Formosa furată“, care a fost dat destul de des la televiziunile noastre în ultimul timp, a aflat că situația e puțin mai complicată și că există chiar un conflict istoric între o populație de chinezi veniți de pe continent și care, în film, se comportau practic ca ocupanți, și localnicii taiwanezi, care au propria limbă și doresc independența completă de China.

Într-adevăr, Taiwanul reprezintă subiectul unui conflict înghețat care în curând va împlini 80 de ani. 80 de ani de când această insulă și locuitorii săi sunt de fapt în această suspensie în care nici nu fac cu adevărat parte din China, nici nu sunt țara lor proprie pe de-a întregul. Mai precis, în 1949, când, după 4 ani de război civil încheiat cu victoria Partidului Comunist Chinez și a Armatei Roșii chineze conduse de Mao Zedong și cu proclamarea Republicii Populare Chineze la Beijing, Chang Kai Shi, conducătorul Republicii China încă de prin 1925-1926, împreună cu conducerea partidului naționalist Kuomintang și cu cea a armatei chineze, s-a retras în insula Taiwan și în câteva insule mai mici adiacente acesteia, sub protecția flotei militare americane din Pacific.

De la Taipei, până prin 1972, Chang Kai Shi, care a murit în 1975, și guvernul său au continuat să controleze locul de membru permanent în Consiliul de Securitate ONU ce revenea Chinei. Guvernul de la Taipei și nu cel de la Beijing era considerat de majoritatea țărilor lumii drept guvernul legal și legitim al Chinei. Doar că, chiar dacă China nu era superputerea economică din zilele noastre, nevoia de a avea relații cu puterea care controla uriașul teritoriu continental și nu doar câteva insule din Oceanul Pacific a dus treptat la schimbarea situației. Într-un final, până și președintele american Richard Nixon a efectuat o vizită istorică la Beijing, s-a întâlnit cu Mao și a recunoscut Republica Populară Chineză.

Taiwanul însă a continuat să se considere adevărata putere legitimă din China și chiar și după moartea lui Chang și a fiului acestuia a continuat să poarte numele oficial de Republica China și să folosească drept drapel național steagul acesteia.

De la bun început însă a existat și un conflict intern, între refugiații din 1949 și taiwanezii propriu-ziși. Aceștia redeveniseră o provincie chineză după 50 de ani de ocupație japoneză, între 1895 și 1945, nu vorbeau chineza mandarină și nu se simțeau neapărat extraordinar de legați de China continentală. Regimul gomindanist a impus starea de urgență imediat după instalarea sa la Taipei și a menținut-o până în 1987. Așa că, deși teoretic era o democrație, Taiwanul a fost condus în toți acești ani ca o dictatură, în care orice protest a fost reprimat brutal iar chineza mandarină impusă cu forța. La această epocă face referire filmul “Formosa furată”.

Iar după democratizarea de la finele anilor ’80 viața politică taiwaneză s-a divizat între adepții menținerii apartenenței la China, ca guvern legitim al acesteia, și adepții independenței, care argumentează că, în definitiv, Taiwanul are propria sa istorie, propria sa limbă și propriile sale interese, iar democrația liberală a Taiwanului e incompatibilă cu regimul totalitar din China. Paradoxal, Kuomintangul și celelalte partide care sunt pentru păstrarea Republicii China sunt gând la gând cu Partidul Comunist Chinez, vechiul dușman, pentru care Taiwanul e o doar o provincie rebelă a Republicii Populare Chineze.

Istoria mai veche a Taiwanului este însă cam la fel de bizară ca și cea prezentă. Și de remarcat e că, deși insula e relativ apropiată de coastele Chinei, această istorie nu a avut nimic de-a face cu China până recent. Primii locuitori ai Taiwanului au fost triburi austroneziene, cu aspectul specific locuitorilor Oceaniei, care au colonizat insula acum cca 6000 de ani. Diversitatea lingvistică a acestor populații, care ocupă și azi o parte din regiunile muntoase ale Taiwanului, i-a făcut pe unii lingviști să considere această insulă, alături de Indochina și de Peninsula Malacca, unul din punctele de pornire a migrațiilor care au colonizat treptat numeroasele insule ale Oceanului Pacific.

Primii locuitori din China care au sosit în zonă au fost pescari care, în secolul al XIII-lea, s-au stabilit în Insulele Penghu, numite de navigatorii portguhezi și Pescadores. Pe insula principală au avut loc cel mult debarcări sporadice, ostilitatea indigenilor descurajând orice idee de colonizare.

În 1542, Taiwanul a fost “descoperit” de portughezi, care i-au dat numele de Formosa, adică “frumoasa”. A fost însă Compania Olandeză a Indiilor de Est cea care a început colonizarea insulei Formosa în secolul al XVII-lea. În schimb în 1622 au fost alungați din insulele Penghu/Pescadores de către armata Imperiului Ming din China continentală. Spaniolii, care din secolul al XVI-lea erau instalați în Filipine, au încercat și ei o colonizare în nordul Formosei. Însă până în final olandezii au preluat controlul deplin al insulei.

În 1644 evenimente ce aveau să determine soarta Taiwanului aveau loc mult mai la nord, unde dinastia Ming intra în colaps când țăranii răsculați ocupau Beijing-ul, iar generalul pus în fruntea secțiunii de est a Marelui Zid Chinezesc ordona deschiderea porților în fața călăreților seminomazi manciurieni. Aceștia cucereau rapid capitala și cea mai mare parte a Chinei, iar liderul lor se instala în Orașul Interzis, edificat de împărații Ming, și devenea primul împărat al ultimei dinastii, Qing.

Repliați în sudul Chinei, câțiva membri ai fostei familii imperiale încercau să continue dinastia Ming și să se pună în fruntea rezistenței antimanciuriene. Vor fi cunoscuți drept dinastia Ming de sud și se vor război câteva decenii cu invadatorii, până când întreaga Chină continentală se va găsi sub autoritatea dinastiei Qing. Unul din generalii Ming de sud, după multiple lupte cu armatele Qing pe coasta din dreptul Formosei, avu viziunea unei fortărețe insulare și declanșă o invazie a învecinatei insule.

Avu loc astfel unul din cele mai atipice evenimente ale perioadei. Într-un secol în care statele europene își creau colonii în cele mai felurite colțuri ale lumii luând teritoriile altora, cu un avânt de neoprit, refugiații Ming din China continentală îi alungau pe olandezi și colonizau ei insula Formosa. În scurt timp, acești refugiați deveniseră populația majoritară a insulei, în timp ce sub olandezi indigenii austronezieni constituiseră totuși etnosul majoritar.

Statul creat pe insula Formosa, redenumită Taiwan, era practic un precedent pentru Taiwanul din 1949. Era un principat care se considera o continuare a regimului legitim, adică al Imperiului Ming. El se afla în adversitate deschisă cu Imperiul Qing, care se extinsese la nivelul întregii Chine continentale.

Însă, populația sa originară de pe continent era și nu era chineză. Refugiații Ming nu fuseseră chinezi Han, ci locuitori din sudul Chinei, vorbitori nativi de limbă cantoneză. Cantoneza, vorbită în prezent inclusiv în Hong Kong și Macao, este de fapt o limbă destul de diferită de chineza mandarină vorbită de chinezii Han, adică de chinezii propriu-ziși, care făcuseră parte din China unificată a primelor două dinastii imperiale, Qin și Han, în ultimele secole ale erei precreștine și în primele secole ale erei creștine. Iar în Formosa cantoneza avea să evolueze într-un dialect local, care constituie așa-numita limbă taiwaneză de care aminteam mai devreme.

Principatul Ming din Formosa nu era însă protejat de vreo mare putere militară, capabilă să-l apere, cum e Taiwanul din zilele noastre. Așa că, după mai multe hărțuieli cu manciurienii și supușii manciurienilor, în 1683 Imperiul Qing acționa decisiv, invadând și anexând insula. De-abia din acel moment putem vorbi de provincia chineză Taiwan.

Care, așa cum am arătat mai devreme, avea să rămână chineză până la războiul sino-japonez din 1895, când avea să devină pentru 50 de ani o parte constitutivă a Imperiului Japoniei.

cititi si:

- Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a încins spiritele în China. „Mesajul clar pentru Beijing”

- Lavrov: Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan este o încercare deliberată a Statelor Unite de a înfuria China

- Vizita lui Pelosi în Taiwan: dovadă de fermitate sau gest riscant?

- Niște neserioși!

Dedolarizarea continuă: Taiwanul se alătură AIIB sub principiul “O singură Chină”, declanşând proteste interne

/0 Comentarii/în /de /1.715 vizite

foto – epochtimes.ro
articol – Andrei Popescu – epochtimes.ro

Zeci de tineri manifestanţi s-au ciocnit cu politia şi personalul de securitate în faţa Biroului Prezidenţial din Taipei în seara zilei de 31 martie, după ce guvernul a decis unilateral că Taiwanul se va alătura Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, o instituţie financiară internaţională iniţiată şi susţinută de China, conform publicaţiei The Diplomat.

După ce Taiwanul şi-a manifestat interesul de a se alătura noii bănci, Beijingul a declarat că va primi insula cât timp acesta se va alătura instituţiei financiare sub principiul “O singură Chină” – cu alte cuvinte dacă va renunţa la suverranitate.

Termenii impuşi de Beijing stipulează că Taiwanul trebuie să îşi înregistreze cererea prin Biroul pentru Relaţiile cu Taiwanul (TAO), o agenţie condusă de Consiliul de Stat al Chinei care administrează relaţiile cu insula secesionistă. Beijingul nu recunoaşte suveranitatea Taiwanului şi priveşte această ţară ca pe o provincie care se va reuni în cele din urmă cu China continentală – chiar şi cu forţa dacă va fi necesar.

Criticii susţin că, fiind de acord să îşi depună cererea prin TAO şi nu prin canalele normale folosite pentru intrarea în organizaţiile internaţionale, guvernul din Taipei aparent ar fi cedat lupta şi ar fi acceptat faptul că Taiwanul este parte a Chinei. Principiul “O singură Chină”, pe care preşedintele chinez Xi Jinping l-a accentuat de câteva ori în ultimele luni, se bucură de puţin suport în rândul populaţiei taiwaneze, care îşi preţuieşte statutul de ţară independentă.

Preşedintele taiwanez Ma Ying-jeou a luat decizia alăturării Taiwanului la AIIB în 30 martie în timpul unei întâlniri cu Consiliul Naţional de Securitate şi cu oficiali seniori ai guvernului. Administraţia sa a emis o declaraţie în seara de 31 martie, anunţând că Taiwanul se va alătura AIIB. Decizia a fost luată cu uşile închise şi după foarte puţine discuţii şi fără consultări publice – o măsură extremd e controversată.

Nu au avut loc niciun fel de consultaţii cu legislativul ţării, cu partidele de opoziţie sau cu societatea – acest lucru declanşând acuzaţii că administraţia Ma a încheiat din nou un acord nociv cu Beijingul.

În noaptea de marţi, aproximativ 30 de membri ai Black Island Youth Front – una dintre numeroasele organizaţii care au luat parte la Mişcarea “Floarea Soarelui” de ocupare a Yuanului Legislativ în 18 martie 2014 – a organizat un protest în faţa Biroului Prezidenţial din Taipei.

Manifestanţii au fost rapid înconjuraţi de câţiva zeci de poliţişti şi membri ai personalului securităţii Biroului. Unii au fost săltaţi pe sus şi urcaţi în maşini de poliţie în mijlocul unor ciocniri minore. În jurul orei 11 p.m., politia a început să urce manifestanţii în autobuze.

Comentând pe marginea anunţului neaşteptat al administraţiei Ma, Partidul Progresiv Democratic (PPD) de opoziţie a declarat: “Taiwanul este o societate democrată dar preşedintele nostru a luat o decizie unilaterală şi este o decizie nocivă, care nu ţine cont de voinţa poporului. Poporul taiwanez nu va accepta faptul că decizia de aderare [la AIIB] s-a făcut prin TAO. Un astfel de comportament [din partea preşedintelui] ne subminează suveranitatea şi interesele naţionale.”

Răspunzând criticilor, premierul taiwanez Mao Chi-kuo a declarat că Taiwanul s-a alăturat AIIB în baza unei precondiţii ca “noi să fim respectaţi”. Totuşi, premierul nu a elaborat, susţine The Diplomat.

Rivală a Băncii Mondiale

AIIB a fost lansată în Beijing anul trecut pentru a stimula investiţiile din Asia în domenii precum transport, energie, telecomunicaţii şi alte sectoare ale infrastructurii. AIIB a fost creată ca o rivală a Băncii Mondiale dominate de Occident şi a Băncii Asiatice pentru Dezvoltare.

La începutul acestui an China a anunţat că 26 de ţări au fost incluse în categoria statelor fondatoare, majoritatea din Asia şi din Orientul Mijlociu. Banca plănuieşte să finalizeze articolele acordului de aderare până la sfârşitul anului.

Termenul stabilit de China pentru acceptarea ţărilor cu statut de membri fondatori a fost de 31 martie. Printre ţările care au declarat că doresc să se alăture AIIB se numără Marea Britanie, Danemarca, Rusia Franţa, Olanda, Germania, Italia sau Australia.

Statele Unite au avertizat aliaţii săi europeni să fie mai atenţi în privinţa noii bănci, să nu se grăbească să i se alăture şi să aştepte puţin pentru a vedea dacă AIIB vă va avea standardele de mediu şi de guvernare necesare.

China, care coagulează organizaţia, este cunoscută pentru practicile sale financiare opace şi pentru modul cvasi-total de control al valutei sale – mijloc prin care obţine avantaje pe pieţele externe şi un excedent bugetar masiv de pe urma exporturilor.

articol preluat de pe – http://epochtimes.ro