Articole

Charles Fourier (1772 – 1837) filozof socialist de tendință utopistă și economist francez

Charles Fourier (1772 – 1837)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

François Marie Charles Fourier (n. 7 aprilie 1772, Besançon, Franța – d. 10 octombrie 1837, Paris, Franța) a fost un filozof socialist de tendință utopistă și economist francez.

A realizat o critică profundă a societății capitaliste, dezvăluind contradicțiile acesteia.

 

Concepții filozofice

Pornind de la ideile materialiștilor francezi, Fourier considera că societatea viitoare va trebui să corespundă naturii umane, să permită satisfacerea pasiunilor inerente ale acesteia.

Reliefând contradicțiile capitalismului de atunci (existența crizelor economice, starea de mizerie a muncitorimii, diferențele dintre oraș și sat, discriminarea femeii ș.a.), propune o societate ale cărei trăsături vor fi aspirațiile comuniștilor de mai târziu: absența antagonismelor sociale, dezvoltarea personalității umane, concordanța dintre interesele individuale și cele colective.

 

Falanster

Un falanster (termen provenit din unirea cuvintelor grecești Phalanx, formație de luptă dreptunghiulară, și stereos, solid) este un tip de organizare utopică a unei comunități imaginat la începutul secolului al XIX-lea de filozoful socialist și economistul francez Charles Fourier și promovat de industriași idealiști ca Jean-Baptiste André Godin. Comunitatea de tip falanster urma să fie formată în mod ideal din 500–2000 de persoane care să lucreze laolaltă pentru un beneficiu reciproc.

 

Structura de tip falanster

Charles Fourier a conceput falansterul ca o clădire proiectată pentru a integra caracteristicile urbane și rurale ale unei comunități umane.

Structura de tip falanster era compusă din trei părți: o parte centrală și două aripi laterale. Partea centrală era concepută pentru activități liniștite; ea includea săli de mese, săli de conferințe, biblioteci și camere de studiu. O aripă laterală era concepută pentru activități lucrative și zgomotoase precum tâmplăria și fierăria. Este îi adăpostea, de asemenea, pe copii deoarece se considera că ei făceau zgomot atunci când se jucau. Cealaltă aripă conținea un caravanserai, cu săli de bal și săli de primire a străinilor care trebuiau să plătească o taxă pentru a-i vizita și întâlni pe oamenii din falanster. Acest venit urma să susțină economia autonomă a falansterului. Falansterul cuprindea, de asemenea, apartamente private și multe săli cu scop social. O sala socială era definită de Fourier ca seristère.

Vedere în perspectivă a unui falanster, așa cum și-l imaginase Charles Fourier. Zona rurală nu este văzută pe desen - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vedere în perspectivă a unui falanster, așa cum și-l imaginase Charles Fourier. Zona rurală nu este văzută pe desen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

În Franța și SUA

Deși Fourier a publicat mai multe ziare la Paris, printre care și La Phalanstère, el nu a creat niciun falanster în Europa din cauza lipsei de sprijin financiar. Mai multe așa-numite colonii au fost fondate în Statele Unite ale Americii de către Albert Brisbane și Horace Greeley.

 

În Țările Române

Conceptul de falanster a fost adus în Țările Române de Teodor Diamant, care a studiat matematica la München și la Paris, unde a intrat în contact cu ideile socialismului utopic și a devenit discipol al lui Charles Fourier. Reîntors în țară, și-a expus concepțiile social-economice. A fost bine primit în cercurile liberale din București, reușind să-l atragă cu ideile sale pe tânărul Emanoil (Manolache) Bălăceanu, fiul lui Nae Bălăceanu din Ploiești, care moștenise o avere însemnată, ce cuprindea și moșia Scăeni, aflată pe teritoriul actualului oraș prahovean Boldești-Scăeni. Bălăceanu își arendase dezavantajos moșia unui anume Teodor Zaplan, cu care a intrat în conflict, ajungând în urma unor acțiuni în instanță dator acestuia. Pentru a evita plata datoriei, Bălăceanu a acceptat să dea moșia în arendă unei colectivități de familii, aduse de Diamant, care dorea înființarea unui falanster, un fel de colonie agricolă-industrială care funcționa după principiile socialismului utopic.

Teodor Diamant (n. Teodor Mehtupciu, 1810 - 1841), a fost un reprezentant al socialismului utopic în Țara Românească. În 1835 a înființat, la Scăeni, județul Săcueni, un falanster, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu. A preconizat lichidarea analfabetismului și a superstițiilor, dezrobirea țiganilor, precum și ideea unirii instrucției copiilor cu munca productivă - (Statuia lui Teodor Diamant din Boldeşti-Scăieni) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Statuia lui Teodor Diamant din Boldeşti-Scăieni – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Falansterul de la Scăieni a fost înființat la 10 martie 1835 și avea denumirea Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Înainte de desființare avea aproximativ 100 de membri. Ea a eșuat după mai puțin de un an, „soții agronomi” părăsind-o, nemulțumiți de rezultate, de condițiile de muncă, și de lipsa interesului lui Bălăceanu față de proiect.

 

Rolurile sexelor

Charles Fourier credea că o casă tradițională era un loc de exil și de oprimare a femeilor. El credea că rolurile sociale ale sexelor ar putea progresa prin traiul în cadrul unei comunități, mai mult decât prin susținerea libertății sexuale sau a altor concepte propagate de contele de Saint-Simon.

 

Moștenire

În secolul al XX-lea arhitectul Le Corbusier a adaptat conceptul de falanster atunci când a proiectat Unité d’Habitation, o clădire cu facilități extinse pentru o comunitate autonomă din Marsilia.

 

Opera

- Tratat despre asociația domestică și agricolă
- Teoria celor patru mișcări și a destinelor generale
- Fourier, Charles. Oeuvres complètes, 12 vols. Paris: Anthropos, 1966-1968.

 

articole preluate de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Charles Fourier si pe en.wikipedia.org

(Sorin Cucerai) Despre cei mai stangaci dintre stangisti si cei mai dreptaci dintre dreptisti

foto – alexandrinachelu.wordpress.com
articol – Sorin Cucerai – facebook.com/sorin.cucerai

În România, există o specie insuportabilă a dreptei, care te face să-ți dorești ca dreapta să nu ajungă niciodată la putere (deși e la putere de cel puțin 15 ani, în toate partidele). Pe adepții ei îi recunoști cu ușurință după următoarele caracteristici:

- repetarea non-stop a mantrei „dacă angajatorilor le merge bine, le merge bine și angajaților”;
- anticomunism visceral de tip sud-american, cuplat cu ideea că tot ce nu e ca ei e bolșevism curat;
- un filoamericanism plagiat după tezele Războiului Rece;
- reacție aiuritoare la auzul cuvântului „redistribuție”: de regulă fac atacuri de panică/ de inimă și spume la gură;
- repetarea non-stop a mantrei „pe proprietatea mea fac ce vreau”;
- credința că oamenii de afaceri sunt „buni și cinstiți”, oameni care „au reușit prin efort propriu”;
- credința că totul trebuie privatizat, ca să devină „proprietatea mea”, unde „fac ce vreau” fiindcă „sunt bun și cinstit prin efort propriu”;
- repetarea în toate felurile posibile a îndemnului „blame the poor”;
- credința că există o conspirație a „corectitudinii politice” pusă la cale de către niște misterioși și extrem de puternici adepți ai „marxismului cultural”; de aici și ideea lor că sunt „rebeli” care luptă împotriva unui mainstream imaginar.

(Pentru cei care citesc/ înțeleg mai greu: aici nu vorbesc de dreapta în general, ci de o specie a dreptei.)

În oglindă, există și o specie a stângii care te ajută să înțelegi de ce mulți oameni fug, în România, de eticheta de „om de stânga”. Adepții speciei ăsteia se remarcă mai ales prin:

- încercarea de a justifica ideologic crimele regimului comunist și în general comunismul în ansamblul lui (aici nu mă refer la discuțiile legate de îmbunătățirile sociale produse de regimul comunist ci, încă o dată, la justificarea ideologică a crimelor fostului regim și a încălcărilor masive a drepturilor omului);
- disprețul față de anticomunism în orice variantă a lui (cumva ca o consecință a celor de mai sus);
- repetiția ad nauseam a tezelor luptei de clasă;
- apărarea lui Ion Iliescu ca „lider de stânga” și criticarea lui doar în ceea ce privește „derapajele de dreapta” – de unde și refuzul de a-l considera pe Ion Iliescu vinovat de crime împotriva umanității;
- interpretarea idiot-ideologică a Revoluției din 1989 și a Golaniadei din 1990.

Ar fi bine dacă Dumnezeu ar exista și ne-ar putea feri de aceste două specii ale prostiei vehemente, dar, din nefericire, fie Dumnezeu nu există, fie, dacă există, n-are chef să ne apere :)

articol preluat de pe https://www.facebook.com/sorin.cucerai

AMERICA MA-TII !

Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com

“‘Tu-ti America ma-tii !” era o injuratura de succes in satul sibian unde ne petreceam verile, poate si prin faptul ca era relativ benigna deci utilizabila si fata de copii. Nu am stiut niciodata care era treaba cu America, poate se referea strict la neamul nostru, ca aveam un stramos poreclit Americanu’, care lucrase pe la Detroit v’o septe ani la inceputul secolului, inainte sa se intoarca, firesc, la vatra.

Cert e ca, de cand cu conflictu’ de la nord, aproape zilnic imi vine sa preiau suduiala asta mai mult amicala si sa o proiectez asupra tuturor celor ce se uita in gura americanilor si a uriasei masini de propaganda care ii pune permanent in postura de baieti buni, in timp ce oricine nu e cu ei, e … impotriva lor. Sigur ca nu vorbesc aici despre cetatenii americani, care sunt ca bulgarii; buni sau rai, traiesc ce traiesc si pana la urma mor. Nu. Ma refer strict la administratia americana, sursa a multor conflicte dupa razboiul doi.

Si nu, nu tin cu rusii, cu atat mai putin cu Putin. Ba chiar sunt foarte speriat de ei si ca entitate politico-militara dar si ca indivizi, mi se par imprevizibili si deci periculosi. Insa vreau sa punctez niste nuante care dupa parerea sunt folositoare in rationamentul razboiului de langa noi, (daca cele doua notiuni pot fi alaturate).

Ganditi-va ce ar face americanii daca rusii ar avea o organizatie de tip NATO care ar incepe sa recruteze tari in America Centrala si de Sud. De fapt, stati ca asta deja stim ! In Nicaragua au intervenit militar sustinand miscarea Contras, aruncand tara in razboi si saracie, in Honduras la fel, in Salvador la fel, in Chile la fel (in 1971, cand l-au dat jos pe Allende si l-au pus pe Pinochet), in Haiti, pe care au aruncat-o in razboi civil si saracie, la fel, in Guatemala la fel (ce-i drept aruncand tara numai in saracie), iar in Cuba aproape ca au declansat un razboi nuclear. Si nici macar nu a fost vorba de o alianta militara intre rusi si aceste tari ci doar de faptul ca la alegeri (libere!) a castigat stanga socialista ( cu exceptia Cubei unde a fost lovitura de stat a lui Castro ), despre care s-a presupus ca e in cardasie cu comunistii de prin URSS, sau pur si simplu a castigat un alt candidat al poporului care nu era client politic al americanilor, cum a fost, in Haiti, cazul lui Aristide, devenit presedinte abia dupa ani de razboi civil si acceptarea conditiilor Washington-ului. In principiu, cum castiga “gresitul”, cum vine armata americana si pune lucrurile la punct cu exact aceeasi atitudine pe care de atatea ori au avut-o rusii fata de noi … “las’ ca stim noi ce e mai bine pentru voi”.

Am auzit la radio pe cineva spunand ca a venit Putin la Bucuresti, s-a asezat la masa cu Base si W. Bush si a zis “dar pe mine cine m-a intrebat cand a intrat Romania in NATO?” chestie care a dat interlocutorii pe spate … Pai ma scuzati dar oricare presedinte al Rusiei era indreptatit de circumstante sa intrebe asta fiindca promisiunea lui Bush senior catre Gorbaciov a fost ca daca dizolva URSS, NATO nu se va extinde spre est. Ori, primul lucru pe l-a facut Clinton a fost exact asta.

Cum credeti ca ar reactiona SUA daca Putin ar avea sisteme antiracheta – defensive, haida-de ! – montate in Mexic, si daca si-ar plimba trupele la 300 de metri de granita cu Texasul ? Nu ar intra un pic in Mexic sa rezolve problema ?

Apoi, daca e sa trecem peste punerea in oglinda a situatiei si sa ne gandim un pic mai in adancime … se vorbeste despre “integrarea” Ucrainei in “lumea civilizata”. Serios ? Cine valideaza drept “lume civilizata” sistemul capitalist liberal corporatist “democratic” asa cum ne este el oferit de SUA si de UE ? Poate cele peste sapte sute de mii – cifra oficiala – de persoane fara adapost numai in SUA, poate zecile de milioane de americani care nu au asigurare medicala (uitati de Obama Care) sau treimea din populatia Romaniei care traieste in pragul saraciei asa cum ne e ea descrisa oficial de O.M.S. ? Sau noi toti romanii care vedem cum am devenit mai mult piata de desfacere a produselor vestului decat tara cu drepturi depline la Bruxelles ? Sau poate cele 36 de milioane de morti de foame anual pe aceeasi planeta unde 30 la suta din populatia “lumii civilizate” occidentale sufera de obezitate ? Ce ne promite si ce ne aduce sistemul liberal democrat industrializat ?

Nici eu pana de curand nu mi-am pus problema in mod explicit ca sistemul acesta este contestabil, ba chiar gresit, insa e usor de observat ca, cu exceptia catorva tari unde el functioneaza mai mult conjunctural, vreo 7 la numar (nordicele plus Germania, Olanda, Canada, Noua Zeelanda, Singapore), problemele pe care le creaza sunt uriase.

Sigur, e un pas inainte fata de Romania lui Ceausescu insa pana la urma cele doua oranduiri, ca sa o luam ca la istoria de a patra, sunt doua sisteme bune pe hartie a caror aplicare duce la dezastre in forme diferite, in functie de situatie. Ca se numesc Bulgaria, Romania, Albania sau Grecia, Portugalia, Spania nu prea mai conteaza. Totusi, caderea comunismului nu a insemnat victoria capitalismului, desi multi dintre noi au crezut asta atunci. In fine …

Sa remarcam neasemuita candoare cu care poporul roman a primit si asimilat valorile americane, in etape istorice diferite, incepand de la interventia postbelica de tip “Deus ex machina” direct din B-29, dar care nu a mai venit niciodata, pana la NATO 1997, trecand fireste, prin Mannix, Kojak si Dallas.

Trebuie ca americanii vorbesc despre noi ca despre modelul in viata al poporului usor de prostit, care nu doar ca ii asteapta pe americani, (si daca nu vin, trece lacul sa ii aduca, apropos de vizita lui Ponta la Washington unde plecase “dupa investitori”) dar orice magarie ar face, americanii capata a priori iertarea noastra fiindca scopul lor este unul cinstit, mai presus de orice indoiala. Cultura americana igienizata in (mii de) productii hollywoodiene, unde intotdeauna cel fara sanse la inceputul conflictului gaseste dreptatea fiindca asa e cinstit. Pe de alta parte, stiu, e greu sa nu tii partea americanului cand noi am fost chinuiti si furati timp de atatia ani – 45 plus aia dinainte, de rusi. Cu americanii nu prea am avut de face, nefiind vecini, decat in situatia aceea mai putin placuta cand am fost negociati la masa tratativelor sa ramanem in spatele Cortinei de Fier.

Numai ca observati, va rog, cum zicea bancul ala de pe vremuri, la fel ca si URSS, SUA se invecineaza mai nou cam cu cine vrea. De ce ne miram de reactia lui Putin cand chiar trecutul lui de golan corupt il recomanda ca smardoi ? Oricum rusii nu sunt cunoscuti pentru diplomatie, cel mai simpatic caz de esec al ei fiind bataia lui Hrusciov cu pantoful in masa la ONU. Americanii insa da, dar sunt diplomati pana in momentul in care nu ii mai asculti. Saddam a aflat asta pe barba lui.

Concluzie: nu cred ca e cazul sa luam partea vreunuia din cei doi mari batausi ai planetei, desi e cam tarziu fiindca pozitia noastra de mielusel al NATO spune ca am luat deja partea unuia.

In ceea ce ii priveste pe bietii ucraineni, ghinionul lor. Sa incercam sa ii sustinem si sa ii ajutam daca putem , noi ca indivizi pe ei ca indivizi, ca suntem oameni si razboiul ne doare la fel … si sa zicem merci ca nu s-a nimerit sa fie la noi in tara.

articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com/

Distributismul- o a treia cale de dezvoltare economico-socială?

Cât timp va mai dura acest capitalism bazat pe creştere economică exponenţială? Răspunsul îl putem deduce din următoarea afirmaţie a realizatorilor documentarului “Economia fericirii” (2011): “Nu există creştere economică infinită pe o planetă finită”. După cum vom vedea, în ultimii ani au fost trase tot mai multe semnale de alarmă asupra necesităţii unei schimbări de paradigmă economică, însă fără prea mare ecou în presa mainstream.

Distributismul a fost considerat încă din perioada interbelică o cale de mijloc între capitalism şi socialism, având ca idee centrală realizarea dreptăţii distributive, concretizată printr-o împărţire echitabilă a proprietăţii asupra mijloacelor de producţie. Cauzele apariţiei acestor teorii ţin de problema repartizării proprietăţii, care nu a fost niciodată rezolvată de-a lungul secolului XX: socialismul o oferea în întregime statului, în timp ce capitalismul, cu toate promisiunile lui referitoare la respectarea proprietăţii private, o punea sub controlul unui grup restrâns. Imaginea de mai jos valorează cât o mie de cuvinte:

images

De aceea, teoreticienii modelului economic distributist sunt de părere că democraţia politică este incompletă fară realizarea unei democraţii economice. În ultimele decenii, majoritatea statelor de pe glob a adoptat democraţia politică. Sunt semnale care ne arată faptul încurajator că următoarea revoluţie va avea ca deziderat implementarea democraţiei economice şi trecerea într-o etapă a postcapitalismului, concepţie susţinută şi descrisă pe larg de către activistul belgian Michel Bawens, adept al teoriei peer to peer (producţia în parteneriat). Postacapitalismul este coroborat cu democraţia participativă, deoarece administrarea în parteneriat este non-reprezentativă şi nu se limitează la domeniul politic, participanţii din orice domeniu social luând deciziile împreună. Democraţia este incompletă atâta vreme cât ea este obligată să se supună dictaturii proprietarilor. (Ludwig von Mises) În 1989, experimentul nereuşit al socialismului a luat sfârşit, iar capitalismul se credea învingător, dar cu odată cu trecerea timpului s-a dovedit că nu a fost decât un supravieţuitor. Economiştii susţin şi în prezent că acesta are puterea de a se reinventa, dar fără a oferi însă soluţii concrete. 90 la sută dintre aceştia nu au reuşit să prevadă recenta criză financiară. Mai putem avea încredere în specialiştii unei ştiinţe, care reducând totul la cifre, nu a reuşit decât să ajungă analfabetă? (John Chrysostom Médaille, teoretician contemporan al distributismului). În anul 2009, când era evident că sistemul economic capitalist trece prin a doua criză majoră din istoria sa, la editura Logos era lansat volumul de eseuri „Economia libertăţii. Renaşterea României profunde”, care, după cum era de aşteptat, nu a avut parte de o promovare puternică. În schimb, s-au găsit foarte mulţi contestatari ai ideilor prezentate în carte. O tipologie de comentatori care nu face decât să îngreuneze progresul, de aceea următoarea revoluţie îi va avea ca adversari declaraţi. În mod paradoxal, trei ani mai târziu a fost promovată în toate mediile de comunicare o carte cu titlul „De ce este România altfel?”. Desigur, cele două lucrări diferă sub aspectele domeniului de interes sau publicului-ţintă, dar este important de evidenţiat următorul lucru, folosind o exprimare plastică: va avea parte în mod necondiţionat de promovare un text, un articol, o carte în care se susţine doar că suntem în rahat; în timp ce o lucrare riguros documentată care va oferi pe larg soluţiile pentru a ieşi din rahat, va fi primită din start cu ostilitate. Motivele sunt foarte greu de depistat.

chesterton

Cartea conţine două eseuri ale scriitorilor britanici, consideraţi a fi “părinţii” teoriei economice a distributismului în perioada interbelică, Gilbert Keith Chesterton şi Hilaire Belloc- Pericolul zilei şi Statul servil. Cei doi propuneau un model economic cu rădăcini în tradiţia şi valorile creştine, o economie „umanizată”, bazată pe colaborare şi solidaritate între oameni, şi mai puţin pe principiul capitalist al concurenţei, care nu face decât să încurajeze individualismul atroce, idee susţinută şi de conducătorul Bisericii Catolice de la acel moment, Papa Pius al XI-lea (1922-1939), în enciclica Quadragesimo Anno. Criticii au sărit imediat şi au afirmat că economia cu religia nu au nicio legătură. O abordare superficială, care îi favorizează excelent pe cei care vor să menţină actualul status-quo. De menţionat că nici autorul acestor rânduri nu prea „se omoară” cu religia, fiind pasionat mai mult de schimbările referitoare la natura umană, produse de-a lungul istoriei. Francis Fukuyama se întreabă retoric dacă sistemul economic capitalist este compatibil cu natura umană: „Sunt oare societăţile capitaliste sortite să se îmbogăţească material, dar să sărăcească moral odată cu trecerea timpului?”. Voi cita şi o altă opinie a sociologului american, din lucrarea sa de referinţă „Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale”: Statele care nu reuşesc sa ofere siguranţă publică sau drepturi ferme asupra proprietăţii au tendinţa de a forma cetăţeni care nu numai că nu au încredere în Guvern, dar nu au încredere nici unul în altul, întâmpinând dificultăţi în a se asocia. Afirmaţia asta „sună a” România după 1989. Din acest motiv, chiar şi autorul acestui text, care crede cu tărie în principiile modelului economic distributist, este destul de sceptic în ceea ce priveşte succesul pe care îl pot avea asemenea teorii în rândurile românilor, adaptaţi la o societate de consum, în care singurul lucru pentru care aceştia mai luptă sunt mijloacele non-economice pentru restabilirea echilibrului social, promise în special de către partidele de stânga în campaniile electorale. Distributismul ar trebui să fie apanajul celor situaţi la dreapta eşichierului politic, dacă aceştia ar cunoaşte un pic din istoria recentă. În România interbelică, capitalismul a coexistat cu modelul economic distributist datorită eforturilor politicienilor ţărănişti Virgil Madgearu şi Ion Mihalache, care au încurajat mişcarea cooperatistă. Băncile populare, apărute ca reacţie la fenomenul cametei, erau prezente în fiecare localitate şi acordau împrumuturi cu dobânzi mici ţăranilor ce aveau nevoie de lichidităţi pentru achiziţionarea de unelte şi animale. O mare parte din clasa de mijloc, tot mai numeroasă după reforma agrară de la 1921, activa în cadrul sistemului cooperatist. Modelul economic distributist s-a afirmat în mod deosebit după primul război mondial, când în multe state din Europa au ajuns la putere partide conservatoare tradiţionale sau agrariene, ce au promovat o redistribuire democratică a proprietăţii. G.K. Chesterton remarca amploarea succesului proiectului său distributist, care începea să prindă rădăcini: În întreaga Europă de Est şi în Balcani, într-un fel de tăcere reverenţioasă, ţărănimea a dus o luptă vastă şi înverşunată contra bolşevismului şi a fratelui său geamăn, care este Marea Corporaţie, iar ţărănimea a câştigat.. Este un eveniment crucial, un punct de cotitură în istorie precum convertirea lui Constantin şi Revoluţia Franceză…… Voi reveni pe blog cu o postare ce va conţine 10 motive pentru care cred în viabilitatea modelului economic distributist.
articol preluat de pe http://adevarul.ro