Arhiva tag-ul pentru: socialism

Cât timp va mai dura acest capitalism bazat pe creştere economică exponenţială? Răspunsul îl putem deduce din următoarea afirmaţie a realizatorilor documentarului “Economia fericirii” (2011): “Nu există creştere economică infinită pe o planetă finită”. După cum vom vedea, în ultimii ani au fost trase tot mai multe semnale de alarmă asupra necesităţii unei schimbări de paradigmă economică, însă fără prea mare ecou în presa mainstream.

Distributismul a fost considerat încă din perioada interbelică o cale de mijloc între capitalism şi socialism, având ca idee centrală realizarea dreptăţii distributive, concretizată printr-o împărţire echitabilă a proprietăţii asupra mijloacelor de producţie. Cauzele apariţiei acestor teorii ţin de problema repartizării proprietăţii, care nu a fost niciodată rezolvată de-a lungul secolului XX: socialismul o oferea în întregime statului, în timp ce capitalismul, cu toate promisiunile lui referitoare la respectarea proprietăţii private, o punea sub controlul unui grup restrâns. Imaginea de mai jos valorează cât o mie de cuvinte:

De aceea, teoreticienii modelului economic distributist sunt de părere că democraţia politică este incompletă fară realizarea unei democraţii economice. În ultimele decenii, majoritatea statelor de pe glob a adoptat democraţia politică. Sunt semnale care ne arată faptul încurajator că următoarea revoluţie va avea ca deziderat implementarea democraţiei economice şi trecerea într-o etapă a postcapitalismului, concepţie susţinută şi descrisă pe larg de către activistul belgian Michel Bawens, adept al teoriei peer to peer (producţia în parteneriat). Postacapitalismul este coroborat cu democraţia participativă, deoarece administrarea în parteneriat este non-reprezentativă şi nu se limitează la domeniul politic, participanţii din orice domeniu social luând deciziile împreună. Democraţia este incompletă atâta vreme cât ea este obligată să se supună dictaturii proprietarilor. (Ludwig von Mises) În 1989, experimentul nereuşit al socialismului a luat sfârşit, iar capitalismul se credea învingător, dar cu odată cu trecerea timpului s-a dovedit că nu a fost decât un supravieţuitor. Economiştii susţin şi în prezent că acesta are puterea de a se reinventa, dar fără a oferi însă soluţii concrete. 90 la sută dintre aceştia nu au reuşit să prevadă recenta criză financiară. Mai putem avea încredere în specialiştii unei ştiinţe, care reducând totul la cifre, nu a reuşit decât să ajungă analfabetă? (John Chrysostom Médaille, teoretician contemporan al distributismului). În anul 2009, când era evident că sistemul economic capitalist trece prin a doua criză majoră din istoria sa, la editura Logos era lansat volumul de eseuri „Economia libertăţii. Renaşterea României profunde”, care, după cum era de aşteptat, nu a avut parte de o promovare puternică. În schimb, s-au găsit foarte mulţi contestatari ai ideilor prezentate în carte. O tipologie de comentatori care nu face decât să îngreuneze progresul, de aceea următoarea revoluţie îi va avea ca adversari declaraţi. În mod paradoxal, trei ani mai târziu a fost promovată în toate mediile de comunicare o carte cu titlul „De ce este România altfel?”. Desigur, cele două lucrări diferă sub aspectele domeniului de interes sau publicului-ţintă, dar este important de evidenţiat următorul lucru, folosind o exprimare plastică: va avea parte în mod necondiţionat de promovare un text, un articol, o carte în care se susţine doar că suntem în rahat; în timp ce o lucrare riguros documentată care va oferi pe larg soluţiile pentru a ieşi din rahat, va fi primită din start cu ostilitate. Motivele sunt foarte greu de depistat.

Cartea conţine două eseuri ale scriitorilor britanici, consideraţi a fi “părinţii” teoriei economice a distributismului în perioada interbelică, Gilbert Keith Chesterton şi Hilaire Belloc- Pericolul zilei şi Statul servil. Cei doi propuneau un model economic cu rădăcini în tradiţia şi valorile creştine, o economie „umanizată”, bazată pe colaborare şi solidaritate între oameni, şi mai puţin pe principiul capitalist al concurenţei, care nu face decât să încurajeze individualismul atroce, idee susţinută şi de conducătorul Bisericii Catolice de la acel moment, Papa Pius al XI-lea (1922-1939), în enciclica Quadragesimo Anno. Criticii au sărit imediat şi au afirmat că economia cu religia nu au nicio legătură. O abordare superficială, care îi favorizează excelent pe cei care vor să menţină actualul status-quo. De menţionat că nici autorul acestor rânduri nu prea „se omoară” cu religia, fiind pasionat mai mult de schimbările referitoare la natura umană, produse de-a lungul istoriei. Francis Fukuyama se întreabă retoric dacă sistemul economic capitalist este compatibil cu natura umană: „Sunt oare societăţile capitaliste sortite să se îmbogăţească material, dar să sărăcească moral odată cu trecerea timpului?”. Voi cita şi o altă opinie a sociologului american, din lucrarea sa de referinţă „Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale”: Statele care nu reuşesc sa ofere siguranţă publică sau drepturi ferme asupra proprietăţii au tendinţa de a forma cetăţeni care nu numai că nu au încredere în Guvern, dar nu au încredere nici unul în altul, întâmpinând dificultăţi în a se asocia. Afirmaţia asta „sună a” România după 1989. Din acest motiv, chiar şi autorul acestui text, care crede cu tărie în principiile modelului economic distributist, este destul de sceptic în ceea ce priveşte succesul pe care îl pot avea asemenea teorii în rândurile românilor, adaptaţi la o societate de consum, în care singurul lucru pentru care aceştia mai luptă sunt mijloacele non-economice pentru restabilirea echilibrului social, promise în special de către partidele de stânga în campaniile electorale. Distributismul ar trebui să fie apanajul celor situaţi la dreapta eşichierului politic, dacă aceştia ar cunoaşte un pic din istoria recentă. În România interbelică, capitalismul a coexistat cu modelul economic distributist datorită eforturilor politicienilor ţărănişti Virgil Madgearu şi Ion Mihalache, care au încurajat mişcarea cooperatistă. Băncile populare, apărute ca reacţie la fenomenul cametei, erau prezente în fiecare localitate şi acordau împrumuturi cu dobânzi mici ţăranilor ce aveau nevoie de lichidităţi pentru achiziţionarea de unelte şi animale. O mare parte din clasa de mijloc, tot mai numeroasă după reforma agrară de la 1921, activa în cadrul sistemului cooperatist. Modelul economic distributist s-a afirmat în mod deosebit după primul război mondial, când în multe state din Europa au ajuns la putere partide conservatoare tradiţionale sau agrariene, ce au promovat o redistribuire democratică a proprietăţii. G.K. Chesterton remarca amploarea succesului proiectului său distributist, care începea să prindă rădăcini: În întreaga Europă de Est şi în Balcani, într-un fel de tăcere reverenţioasă, ţărănimea a dus o luptă vastă şi înverşunată contra bolşevismului şi a fratelui său geamăn, care este Marea Corporaţie, iar ţărănimea a câştigat.. Este un eveniment crucial, un punct de cotitură în istorie precum convertirea lui Constantin şi Revoluţia Franceză…… Voi reveni pe blog cu o postare ce va conţine 10 motive pentru care cred în viabilitatea modelului economic distributist.
articol preluat de pe http://adevarul.ro