Cuviosul părintele nostru Nichita Mărturisitorul a trăit în secolul al IX-lea, fiind un mare apărător al cultului icoanelor. A fost egumen al mănăstirii din Midichia (în Bitinia, Asia Mică); a fost întemnițat și a suferit pentru că s-a împotrivit iconoclasmului. Biserica îl prăznuiește pe 3 aprilie.
Viața
Sf. Nichita s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama sa a murit la scurtă vreme după nașterea lui, iar tatăl său, pe nume Filaret, a îmbrățișat viața monahală. Copilul a crescut sub îndrumarea bunicii sale, crescând în smerenie și râvnă.
A intrat în mănăstirea Midichia, al cărei egumen era pe atunci Sfântul Nichifor Mărturisitorul. Nichita s-a făcut tuturor pildă de virtute și râvnă în viața monahală, astfel că faima lui i-a atras pe mulți dintre cei care căutau mântuirea sufletelor. Sfântul a fost ales egumen al mănăstirii după trecerea Sfântului Nichifor la cele veșnice.
În vremea când Sf. Nichita a ajuns egumen, influența ereziei iconoclaste creștea și practicile ei distructive se înmulțeau. Tot pe-atunci Sf. Nichita a primit și darul facerii de minuni. Când împăratul Leon Armeanul (813-820) a încercat să-i convertească pe cârmuitorii mănăstirii la erezia iconoclastă,
Sf. Nichita i s-a împotrivit cu putere, astfel că împăratul a poruncit să fie aruncat în închisoare. Iconoclaștii l-au înșelat, făcându-l să se împărtășească împreună cu ei, însă aflând ce se petrecuse, Sfântul s-a pocăit și s-a ridicat cu și mai mare putere împotriva ereticilor iconoclaști. A fost închis vreme de alți șase ani ca apărător al cinstirii icoanelor.
Sf. Nichita a adormit întru Domnul în data de 3 aprilie 824. A fost îngropat în mănăstirea lui, iar moaștele sale s-au făcut izvor de tămăduire pentru mulți.
Imnografie
Tropar (glasul al 8-lea):
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Nichita înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nichita, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac (glasul al 2-lea):
Dobândind viața și cugetul cel ceresc, strălucești luminat ca soarele cu lumina faptelor, luminând pe cei ce sunt întru întunericul vieții și către Dumnezeu aducând pe toți, Părinte Nichita. Roagă-te neîncetat pentru noi toți.
Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, a trăit în timpul marilor tulburări provocate de iconoclasm (secolul al IX-lea), fiind un adevărat stâlp al Bisericii lui Hristos și al Ortodoxiei.
Pentru marea sa credință, smerenie și curăție, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 2 aprilie.
Viața
Acest fericit și sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, și lepădându-se de lume, a mers la o mănăstire de obște, mănăstirea studiților mai precis. Acolo a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea. Şi atâta s-a supus pe sine smereniei și ascultării, încât nu numai pe ceilalți frați ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci și pe tot omul.
Făcându-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Iisus Hristos, avea atâta blândețe și dragoste și milosârdie ca nimeni altul; și s-a păzit curat și la trup și la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea și mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însuflețit și icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, și ucenicii, și pe cei ce au pustnicit împreună cu dânsul.
Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.
Imnografie
Tropar glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tit. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Tropar (glasul al 8-lea):
Întru tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip; căci lăsând lumea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, preacuvioase Părinte Tit, duhul tău.
Condac (glasul al 3-lea):
Grija vieții ai lăsat și cu liniște petrecând toată viața ta, înțelepte, ai ajuns către Dumnezeu, purtătorule de minuni, părintele nostru Tit, preacuvioase.
Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Cel între sfinți părintele nostru Metodie I a fost Patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea. Metodie a fost ales ca patriarh de Împărăteasa Teodora a II-a după caterisirea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. El a purtat o politică moderată față de iconoclaști pe timpul când cinstirea icoanelor se reîntorcea în Biserică. Prăznuirea sa se face pe 14 iunie.
Viața
Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie înstărită care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a fost convins de un călugăr să urmeze viața monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit și stareț.
La începutul secolului al IX-lea, Leon al V-lea a devenit împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și, fiind iconoclast, a reînnoit persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunităților monahale. Patriarhul Nichifor I a fost depus în anul 815 deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din oraș.
Se pare că Metodie a fost trimis de patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe papa Pascal despre cele ce se întâmplau la Constantinopol. Metodie a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Metodie a fost arestat de regimul împăratului iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Metodie a fost pus în libertate de împăratul Mihail la puțin timp înainte de moartea sa.
Împăratul Teofil, și el un iconoclast, i-a urmat lui Mihail în anul 829 și a reluat persecuțiile. Metodie l-a înfruntat pe noul împărat, dar acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palat. Văzând că Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, Teofil a încercat să-l convingă cu argumente, însă Metodie a fost cel care a reușit până la urmă să-l convingă într-o oarecare măsură pe Teofil, făcându-l să mai potolească persecuțiile împotriva cinstitorilor icoanelor până la moartea sa în anul 842.
După moartea lui Teofil, situația s-a schimbat dramatic. Văduva lui Teofil, împărăteasa Teodora, o susținătoare convinsă a închinării la icoane a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea. A restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost depus. În locul său a fost ales Metodie. Acesta a convocat în anul 842 la Constantinopol un sinod care a confirmat depunerea lui Ioan al VII-lea și alegerea lui pe tronul patriarhal.
Pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – “Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici “Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).
Sfântul Metodie a trecut la Domnul pe 14 iunie 847 la Constantinopol.
Imnografie
Tropar, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Metodie înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 2-lea:
Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinăciunea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos.
Elisei a fost un mare prooroc din secolul al IX-lea î.Hr., succesor al proorocului Ilie, făcător de minuni și vindecător, potrivit relatării din Cartea a IV-a a Regilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 14 iunie.
Succesor al lui Ilie
Dumnezeu i se arată lui Ilie pe când stătea în peșteră și îi spune ce să facă: să-l ungă pe Hazael, împărat al Siriei, pe Iehu, împărat al lui Israel și pe Elisei în locul său și-l anunță că va lăsa în Israel 7000 de bărbați care nu s-au închinat lui Baal.(19,9-18).Elisei, care era plugar, se ține după Ilie în Betel, Ierihon, până pe malurile Iordanului.
Elisei este anunțat de fiii proorocilor din Betel și Ierihon că Ilie va fi ,,răpit deasupra capului său”. Ilie își face mantaua sul, lovește cu ea apele care se despart într-o parte și în alta și trec amândoi pe uscat. Ilie îi spune lui Elisei să ceară ce vrea de la el. Elisei cere o măsură îndoită din duhul său.
Ilie spune că a cerut un lucru greu și că numai dacă îl va vedea când va fi răpit la cer se va întâmpla acest lucru. Un car de foc și niște cai de foc apar și Ilie se înălță la cer într-un vârtej de vânt iar Elisei vede totul. Acesta își sfâșie hainele în două bucăți, ia mantaua lui Ilie, lovește apele Iordanului, acestea se despart și pleacă.(2,1-14)
Proorociile
Proorocie împotriva împăratului Moabului
Ioram, împăratul lui Israel, se aliază cu Iosafat, împăratul lui Iuda și cu împăratul Edomului pentru a lupta împotriva lui Meșa, împăratul Moabului. Acesta îi plătise până atunci bir împăratului Israelului, Ahab o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu lâna lor, dar acum, când la conducere rămâne fiul său, Ioram, se răscoală împotriva acestuia.
Rămași fără apă pentru oștire și pentru animale, Iosafat face apel la un prooroc al Domnului și este chemat Elisei. Acesta solicită un cântăreț, acesta îi cântă din harfă și mâna Domnului vine peste Elisei. Acesta le spune să sape niște gropi căci ele vor fi umplute de apă și le prezice victoria.
Proorocia se împlinește, împăratul Moabului este înfrânt. Acesta încearcă să-l omoare pe împăratul Edomului, nu reușește și atunci îl omoară pe fiul acestuia, aducându-l ca ardere de tot. Atunci Israel s-a îndepărtat de împăratul Moabului și s-a întors în țară. (cap.3)
Proorociile împotriva lui Ben-Hadad
Împăratul Siriei, Ben-Hadad, aflat în luptă cu împăratul lui Israel este tulburat din pricina faptului că acesta cunoștea locul unde se ascundeau sirienii, fiind informat de proorocul Elisei. Avertizat că proorocul îi dezvăluie mișcările, Ben-Hadad pleacă să-l omoare.
Înconjurat din toate părțile, Elisei se roagă lui Dumnezeu și Acesta îi lovește cu orbire, iar proorocul le spune că îi va conduce la omul pe care-l caută și îi predă împăratului lui Israel, căruia îi spune să-i cruțe și să-i dea stăpânului lor. Acesta îi ospătează și le dă drumul. Şi oștile asirienilor nu s-au mai întors pe ținutul lui Israel.(6,8-23)
Proorocia unei inflații
Elisei proorocește că în ziua următoare, în Samaria, se va vinde o măsură de floare de faină cu un siclu și două măsuri de orz pe un siclu. Proorocul îi spune călărețului care se îndoise că proorocia se va împlini că el va vedea acest lucru, dar nu va mânca din ele.
Sirienii fug la auzul unui vuiet trimis de Domnul crezând că sunt hitiții și egiptenii tocmiți de împăratul lui Israel și poporul, înștiințat de 4 leproși, pradă tabăra abandonată a sirienilor. Iar lucrurile prădate încep să se vândă la prețuri mari fiindcă era foamete în cetate, împlinind profeția lui Elisei.
În plus, călărețului respectiv îi este încredințată paza porții de către împărat și este călcat în picioare de popor la poartă și moare, împlinind profeția aceluiași prooroc (cap. 7)
Proorocia unei foamete de 7 ani
Elisei îi spune Sunamitei că Dumnezeu va trimite o foamete în țară șapte ani și îi spune să plece din țară împreună cu familia ei. Aceasta face întocmai după cuvântul omului lui Dumnezeu și pleacă în țara filistenilor șapte ani. Sunamita se întoarce și își recuperează casa și ogorul ei de la împărat, căruia Ghehazi îi povestise episodul învierii fiului ei ( cap. 8, 1-6).
Proorocia nelegiuirilor lui Hazael
Elisei îi proorocește lui Hazael că va ajunge împăratul Siriei și plânge pentru că vede dinainte răul pe care-l va face copiilor lui Israel: că va pune foc cetăților întărite ale lor, că va ucide cu sabia pe tinerii lor, că va zdrobi pe pruncii lor și că va spinteca pântecele femeilor însărcinate(8,7-15). Elisei îi proorocește lui Ioas că va avea trei victorii asupra sirienilor (13,14-19).
Minunile
Elisei vindecă apele de la Ierihon de moarte și sterpăciune aruncând sare dintr-un blid nou la izvorul apelor(2,19-22).
Elisei o ajută pe o nevastă a unui fiu de prooroc foarte credincios să nu-și vândă copiii ca robi- pentru a plăti o datorie- înmulțind untdelemnul pe care aceasta îl vindea (4,1-7).
Elisei înmulțește pâinile: din 20 de pâini de orz și spice noi mănâncă 100 de oameni și mai și rămâne (4,42-44).
Profetul îi dăruiește un fiu unei femei bogate din cetatea Şunem, care stăruia ca Elisei să mănânce și la ea și apoi chiar i-a făcut o cameră sus, în pod- căci ea nu avea fiu, iar bărbatul ei era bătrân. Când acesta are o durere de cap și moare, Elisei îi spune lui Ghehazi să pună toiagul pe capul copilului dar copilul nu se trezește.
Atunci vine la fața locului, se roagă lui Dumnezeu se pune cu trupul peste trupul copilului mort, cu gura pe gura lui, cu ochii pe ochii lui, cu mâinile pe mâinile lui, trupul copilului se încălzește, apoi se mai pune o dată și copilul strănută de șapte ori, deschide ochii și își revine(4,8-37).
Elisei lovește cu lepră pe Ghehazi (slujitorul său) și sămânța lui pentru totdeauna, pentru că acesta ceruse de la Naaman un talant de argint și două haine de schimb chipurile pentru doi fii de prooroci.(cap. 5).
Un om care urma să fie îngropat a fost aruncat, la vederea unei cete de moabiți în mormântul lui Elisei, care era mort de mai bine de un an. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, a înviat și s-a sculat pe picioare(13,20-21). Acesta este unul din temeiurile biblice ale cultului sfintelor moaște, întemeiat pe credința că relicvele unor oameni ai lui Dumnezeu își păstrează puterea de a face minuni.
Vindecarea lui Naaman
Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, tare și viteaz, care avea trecere la stăpânul său și era ținut la mare vază (căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni), suferea de lepră. O fetiță din Israel luată roabă și fiind în slujba nevestei lui Naaman spune stăpânei sale că proorocul din Samaria l-ar tămădui de lepra lui. Naaman a spus împăratului său acest lucru iar împăratul îl trimite pe Naaman cu o scrisoare la împăratul Israelului cu rugămintea de a-l scăpa de lepra sa.
Când aude împăratul lui Israel își rupe hainele spunând că nu e Dumnezeu să omoare și să învie și că nu poate să-l vindece pe Naaman, crezând că împăratul Siriei caută un prilej de ceartă cu el. Elisei îi spune împăratului să-l lase să vină la el și astfel va ști că este un prooroc în Israel. Niște soli din partea lui Elisei îi spun lui Naaman aflat la poarta casei proorocului să se scalde de șapte ori în Iordan și va fi sănătos.
Naaman se umple de mânie spunând că se aștepta ca să se înfățișeze Elisei însuși, să cheme Numele Dumnezeului lui, să ducă mâna la locul rănii și astfel să se vindece de lepră, adăugând că râurile din țara lui sunt mai bune decât toate apele lui Israel și că el s-ar fi putut curăți acolo.
Slujitorii lui Elisei îi spun că dacă ar fi făcut un lucru greu dacă i s-ar fi cerut, de ce să nu facă și un lucru simplu. Atunci Naaman s-a cufundat de șapte ori în Iordan și s-a curățit. Naaman se înfățișează înaintea lui Elisei și îi spune că acuma cunoaște că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Apoi vrea să-l răsplătească pe Elisei, dar acesta refuză. Naaman îi spune că îl roagă să-i dea pământ cât pot duce doi catâri ca de atunci înainte să nu mai aducă arderi de tot și jertfe decât Domnului; și îl mai roagă să-l ierte când se va închina zeității siriene alături de stăpânul său.( IV Regi, cap 5)
Imnografie
Tropar, glasul al 2-lea:
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis lui Elisei dar, bolile gonește și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe el le izvorăște tămăduiri.
Condac, glasul al 2-lea:
Îndoit har luând de la Duhul, prooroc minunat te-ai arătat tuturor marginilor, pe cei ce te laudă pe tine izbăvindu-i din primejdii și dăruind harul minunilor tale celor ce aleargă la tine cu credință și strigă: Bucură-te, proorocule minunate!
