Articole

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (†847)

 

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinți părintele nostru Metodie I a fost Patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea. Metodie a fost ales ca patriarh de Împărăteasa Teodora a II-a după caterisirea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. El a purtat o politică moderată față de iconoclaști pe timpul când cinstirea icoanelor se reîntorcea în Biserică. Prăznuirea sa se face pe 14 iunie.

 

Viața

Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie înstărită care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a fost convins de un călugăr să urmeze viața monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit și stareț.

La începutul secolului al IX-lea, Leon al V-lea a devenit împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și, fiind iconoclast, a reînnoit persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunităților monahale. Patriarhul Nichifor I a fost depus în anul 815 deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din oraș.

Se pare că Metodie a fost trimis de patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe papa Pascal despre cele ce se întâmplau la Constantinopol. Metodie a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Metodie a fost arestat de regimul împăratului iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Metodie a fost pus în libertate de împăratul Mihail la puțin timp înainte de moartea sa.

Împăratul Teofil, și el un iconoclast, i-a urmat lui Mihail în anul 829 și a reluat persecuțiile. Metodie l-a înfruntat pe noul împărat, dar acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palat. Văzând că Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, Teofil a încercat să-l convingă cu argumente, însă Metodie a fost cel care a reușit până la urmă să-l convingă într-o oarecare măsură pe Teofil, făcându-l să mai potolească persecuțiile împotriva cinstitorilor icoanelor până la moartea sa în anul 842.

După moartea lui Teofil, situația s-a schimbat dramatic. Văduva lui Teofil, împărăteasa Teodora, o susținătoare convinsă a închinării la icoane a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea. A restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost depus. În locul său a fost ales Metodie. Acesta a convocat în anul 842 la Constantinopol un sinod care a confirmat depunerea lui Ioan al VII-lea și alegerea lui pe tronul patriarhal.

Pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – “Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici “Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).

Sfântul Metodie a trecut la Domnul pe 14 iunie 847 la Constantinopol.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Metodie înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinăciunea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Prooroc Elisei (†856 î.Hr.)

Sf. Proroc Elisei

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Prooroc Elisei

Elisei a fost un mare prooroc din secolul al IX-lea î.Hr., succesor al proorocului Ilie, făcător de minuni și vindecător, potrivit relatării din Cartea a IV-a a Regilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 14 iunie.

 

Succesor al lui Ilie

Dumnezeu i se arată lui Ilie pe când stătea în peșteră și îi spune ce să facă: să-l ungă pe Hazael, împărat al Siriei, pe Iehu, împărat al lui Israel și pe Elisei în locul său și-l anunță că va lăsa în Israel 7000 de bărbați care nu s-au închinat lui Baal.(19,9-18).Elisei, care era plugar, se ține după Ilie în Betel, Ierihon, până pe malurile Iordanului.

Elisei este anunțat de fiii proorocilor din Betel și Ierihon că Ilie va fi ,,răpit deasupra capului său”. Ilie își face mantaua sul, lovește cu ea apele care se despart într-o parte și în alta și trec amândoi pe uscat. Ilie îi spune lui Elisei să ceară ce vrea de la el. Elisei cere o măsură îndoită din duhul său.

Ilie spune că a cerut un lucru greu și că numai dacă îl va vedea când va fi răpit la cer se va întâmpla acest lucru. Un car de foc și niște cai de foc apar și Ilie se înălță la cer într-un vârtej de vânt iar Elisei vede totul. Acesta își sfâșie hainele în două bucăți, ia mantaua lui Ilie, lovește apele Iordanului, acestea se despart și pleacă.(2,1-14)

 

Proorociile

Proorocie împotriva împăratului Moabului

Ioram, împăratul lui Israel, se aliază cu Iosafat, împăratul lui Iuda și cu împăratul Edomului pentru a lupta împotriva lui Meșa, împăratul Moabului. Acesta îi plătise până atunci bir împăratului Israelului, Ahab o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu lâna lor, dar acum, când la conducere rămâne fiul său, Ioram, se răscoală împotriva acestuia.

Rămași fără apă pentru oștire și pentru animale, Iosafat face apel la un prooroc al Domnului și este chemat Elisei. Acesta solicită un cântăreț, acesta îi cântă din harfă și mâna Domnului vine peste Elisei. Acesta le spune să sape niște gropi căci ele vor fi umplute de apă și le prezice victoria.

Proorocia se împlinește, împăratul Moabului este înfrânt. Acesta încearcă să-l omoare pe împăratul Edomului, nu reușește și atunci îl omoară pe fiul acestuia, aducându-l ca ardere de tot. Atunci Israel s-a îndepărtat de împăratul Moabului și s-a întors în țară. (cap.3)

 

Proorociile împotriva lui Ben-Hadad

Împăratul Siriei, Ben-Hadad, aflat în luptă cu împăratul lui Israel este tulburat din pricina faptului că acesta cunoștea locul unde se ascundeau sirienii, fiind informat de proorocul Elisei. Avertizat că proorocul îi dezvăluie mișcările, Ben-Hadad pleacă să-l omoare.

Înconjurat din toate părțile, Elisei se roagă lui Dumnezeu și Acesta îi lovește cu orbire, iar proorocul le spune că îi va conduce la omul pe care-l caută și îi predă împăratului lui Israel, căruia îi spune să-i cruțe și să-i dea stăpânului lor. Acesta îi ospătează și le dă drumul. Şi oștile asirienilor nu s-au mai întors pe ținutul lui Israel.(6,8-23)

 

Proorocia unei inflații

Elisei proorocește că în ziua următoare, în Samaria, se va vinde o măsură de floare de faină cu un siclu și două măsuri de orz pe un siclu. Proorocul îi spune călărețului care se îndoise că proorocia se va împlini că el va vedea acest lucru, dar nu va mânca din ele.

Sirienii fug la auzul unui vuiet trimis de Domnul crezând că sunt hitiții și egiptenii tocmiți de împăratul lui Israel și poporul, înștiințat de 4 leproși, pradă tabăra abandonată a sirienilor. Iar lucrurile prădate încep să se vândă la prețuri mari fiindcă era foamete în cetate, împlinind profeția lui Elisei.

În plus, călărețului respectiv îi este încredințată paza porții de către împărat și este călcat în picioare de popor la poartă și moare, împlinind profeția aceluiași prooroc (cap. 7)

 

Proorocia unei foamete de 7 ani

Elisei îi spune Sunamitei că Dumnezeu va trimite o foamete în țară șapte ani și îi spune să plece din țară împreună cu familia ei. Aceasta face întocmai după cuvântul omului lui Dumnezeu și pleacă în țara filistenilor șapte ani. Sunamita se întoarce și își recuperează casa și ogorul ei de la împărat, căruia Ghehazi îi povestise episodul învierii fiului ei ( cap. 8, 1-6).

 

Proorocia nelegiuirilor lui Hazael

Elisei îi proorocește lui Hazael că va ajunge împăratul Siriei și plânge pentru că vede dinainte răul pe care-l va face copiilor lui Israel: că va pune foc cetăților întărite ale lor, că va ucide cu sabia pe tinerii lor, că va zdrobi pe pruncii lor și că va spinteca pântecele femeilor însărcinate(8,7-15). Elisei îi proorocește lui Ioas că va avea trei victorii asupra sirienilor (13,14-19).

 

Minunile

Elisei vindecă apele de la Ierihon de moarte și sterpăciune aruncând sare dintr-un blid nou la izvorul apelor(2,19-22).

Elisei o ajută pe o nevastă a unui fiu de prooroc foarte credincios să nu-și vândă copiii ca robi- pentru a plăti o datorie- înmulțind untdelemnul pe care aceasta îl vindea (4,1-7).

Elisei înmulțește pâinile: din 20 de pâini de orz și spice noi mănâncă 100 de oameni și mai și rămâne (4,42-44).

Profetul îi dăruiește un fiu unei femei bogate din cetatea Şunem, care stăruia ca Elisei să mănânce și la ea și apoi chiar i-a făcut o cameră sus, în pod- căci ea nu avea fiu, iar bărbatul ei era bătrân. Când acesta are o durere de cap și moare, Elisei îi spune lui Ghehazi să pună toiagul pe capul copilului dar copilul nu se trezește.

Atunci vine la fața locului, se roagă lui Dumnezeu se pune cu trupul peste trupul copilului mort, cu gura pe gura lui, cu ochii pe ochii lui, cu mâinile pe mâinile lui, trupul copilului se încălzește, apoi se mai pune o dată și copilul strănută de șapte ori, deschide ochii și își revine(4,8-37).

Elisei lovește cu lepră pe Ghehazi (slujitorul său) și sămânța lui pentru totdeauna, pentru că acesta ceruse de la Naaman un talant de argint și două haine de schimb chipurile pentru doi fii de prooroci.(cap. 5).

Un om care urma să fie îngropat a fost aruncat, la vederea unei cete de moabiți în mormântul lui Elisei, care era mort de mai bine de un an. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, a înviat și s-a sculat pe picioare(13,20-21). Acesta este unul din temeiurile biblice ale cultului sfintelor moaște, întemeiat pe credința că relicvele unor oameni ai lui Dumnezeu își păstrează puterea de a face minuni.

 

Vindecarea lui Naaman

Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, tare și viteaz, care avea trecere la stăpânul său și era ținut la mare vază (căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni), suferea de lepră. O fetiță din Israel luată roabă și fiind în slujba nevestei lui Naaman spune stăpânei sale că proorocul din Samaria l-ar tămădui de lepra lui. Naaman a spus împăratului său acest lucru iar împăratul îl trimite pe Naaman cu o scrisoare la împăratul Israelului cu rugămintea de a-l scăpa de lepra sa.

Când aude împăratul lui Israel își rupe hainele spunând că nu e Dumnezeu să omoare și să învie și că nu poate să-l vindece pe Naaman, crezând că împăratul Siriei caută un prilej de ceartă cu el. Elisei îi spune împăratului să-l lase să vină la el și astfel va ști că este un prooroc în Israel. Niște soli din partea lui Elisei îi spun lui Naaman aflat la poarta casei proorocului să se scalde de șapte ori în Iordan și va fi sănătos.

Naaman se umple de mânie spunând că se aștepta ca să se înfățișeze Elisei însuși, să cheme Numele Dumnezeului lui, să ducă mâna la locul rănii și astfel să se vindece de lepră, adăugând că râurile din țara lui sunt mai bune decât toate apele lui Israel și că el s-ar fi putut curăți acolo.

Slujitorii lui Elisei îi spun că dacă ar fi făcut un lucru greu dacă i s-ar fi cerut, de ce să nu facă și un lucru simplu. Atunci Naaman s-a cufundat de șapte ori în Iordan și s-a curățit. Naaman se înfățișează înaintea lui Elisei și îi spune că acuma cunoaște că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Apoi vrea să-l răsplătească pe Elisei, dar acesta refuză. Naaman îi spune că îl roagă să-i dea pământ cât pot duce doi catâri ca de atunci înainte să nu mai aducă arderi de tot și jertfe decât Domnului; și îl mai roagă să-l ierte când se va închina zeității siriene alături de stăpânul său.( IV Regi, cap 5)

 

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis lui Elisei dar, bolile gonește și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe el le izvorăște tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

Îndoit har luând de la Duhul, prooroc minunat te-ai arătat tuturor marginilor, pe cei ce te laudă pe tine izbăvindu-i din primejdii și dăruind harul minunilor tale celor ce aleargă la tine cu credință și strigă: Bucură-te, proorocule minunate!

 

cititi mai mult despre Sfântul Prooroc Elisei si pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.orgdoxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Gheorghe al Mitilenei (776 – 821)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Gheorghe al Mitilenei

Sfântul Gheorghe al Mitilenei sau Gheorghe Mărturisitorul a fost episcop de Mitilene (capitala insulei Lesbos) în timpul ultimei perioade iconoclaste (începutul secolului al IX-lea). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 aprilie.

 

Viața

Acest sfânt Gheorghe s-a născut către anul 776 într-o familie credincioasă. De la o vârstă fragedă iubind pe Hristos, s-a călugărit la vârsta de 12 ani, când a rămas orfan. După ce a trăit doi ani într-o mănăstire din apropierea locului său de baștină, sfântul Gheorghe s-a retras în pe insula Mitilene, unde a trăit ca pustnic într-o grotă. Și împodobindu-se cu toate virtuțile, și mai multă smerenie a câștigat. Și fiind foarte milostiv și iubitor, a fost hirotonit preot și în cele din urmă a fost ales ca episcop în scaunul de Mitilene, în anul 804, deși era în vârstă de numai 28 de ani.

Nouă ani mai târziu, în anul 813, sfântul Gheorghe a trebuit să plece la Constantinopol, pentru a face apel la judecata patriarhului Nichifor I al Constantinopolului (prăznuit la 2 iunie), în disputa pe care o avea cu un nobil din Mitilene, care nu ținea seama de drepturile Bisericii în insulă. Sfântul patriarh Nichifor, apreciind virtutea și zelul tânărului episcop, l-a reținut la Constantinopol împotriva voinței sale, prevăzând furtuna care urma să se abată asupra Bisericii.

Într-adevăr, decum a luat tronul, împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) a declanșat o persecuție sălbatică împotriva apărătorilor sfintelor icoane. Sfântul Gheorghe, care a purtat lupta dreptei credințe împreună cu patriarhul Nichifor, a fost arestat, bătut și exilat într-o insulă din Propontide unde, adăugând greutăților exilului ostenelile unei asceze îngerești, a primit de la Dumnezeu harul facerii de minuni, atât în viață, cât și după trecerea sa la Domnul, la 7 aprilie 821.

Mai târziu, moaștele sale au fost aduse în catedrala de la Mitilene (de unde și sărbătoarea locală a sfântului Gheorghe „Mărturisitorul” pe 16 mai).

Ca episcop strălucind cu viața și cu învățătura, era iubit de toți. Și măcar că se afla în trup, dar pentru covârșitoarea sa cumpătare cu îngerii se socotea. Și biruind cu multa înțelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, și făcându-i a-și cunoaște rătăcirea, pe mulți a adus înapoi la dreapta credință.

Prăznuirea principală a Sf. Gheorghe al Mitilenei se face la 7 aprilie, dar în unele sinaxare prăznuirea lui se face și la 16 mai, dată care ar trebui identificată cu prăznuirea aducerii moaștelor sale în catedrala din Mitilene. Sfântul ierarh Gheorghe de Mitilene prăznuit la 1 februarie împreună cu frații său sfinții Simeon Noul Stâlpnic și David Monahul este de deosebit de sfântul Gheorghe „Mărturisitorul” prăznuit la 7 aprilie.

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei (776 - 821) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei (776 – 821) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Moaștele

În timpul păstoririi patriarhului Patriarhul Metodie, s-au făcut multe aduceri ale moaștelor sfinților mucenici și mărturisitori care au murit în exil. Printre aceștia s-au numărat Teofilact al Nicomidiei, Teodor Studitul și Nichifor I al Constantinopolului.

Locul de înmormântare a Sfântului Gheorghe a fost la Tria Kyparissia (Trei chiparoși, sau Sari Baba), în apropiere de capela Sf. Ioan Botezătorul. Între 846 și 847, sfintele moaște ale sfântului și smeritului ierarh Gheorghe au fost aduse în Mitilene cu cinste, dăruind credincioșilor izvor de minuni și vindecări.

 

Troparul, glas 4:

Mucenicul Tău, Doamne, Caliopie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Tit, făcătorul de minuni (secolul al IX-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, a trăit în timpul marilor tulburări provocate de iconoclasm (secolul al IX-lea), fiind un adevărat stâlp al Bisericii lui Hristos și al Ortodoxiei.

Pentru marea sa credință, smerenie și curăție, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 2 aprilie.

 

Viața

Acest fericit și sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, și lepădându-se de lume, a mers la o mănăstire de obște, mănăstirea studiților mai precis. Acolo a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea. Şi atâta s-a supus pe sine smereniei și ascultării, încât nu numai pe ceilalți frați ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci și pe tot omul. Făcându-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Iisus Hristos, avea atâta blândețe și dragoste și milosârdie ca nimeni altul; și s-a păzit curat și la trup și la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea și mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însuflețit și icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, și ucenicii, și pe cei ce au pustnicit împreună cu dânsul.

Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Întru tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip; căci lăsând lumea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, preacuvioase Părinte Tit, duhul tău.

Condac (glasul al 3-lea):

Grija vieții ai lăsat și cu liniște petrecând toată viața ta, înțelepte, ai ajuns către Dumnezeu, purtătorule de minuni, părintele nostru Tit, preacuvioase.

 

 

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului

Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinereţe purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-şi cu înfrânare patimile trupeşti.

El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea.

Astfel s-a învrednicit de rânduiala preoţească şi a fost egumen al mănăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont.

A făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele.

Despre Sfântul Ilarion cel Nou scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta cântare a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic, pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.

Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie.

Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzând pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.

Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.

 

Tropar Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Teofilact (†842) a trăit pe vremea când Biserica era tulburată de erezia iconoclaştilor. Era prieten bun cu Sfântul Tarasie, patriarhul sub care se ţinuse cel de-al 7-lea Sinod Ecumenic, în cadrul căruia se arătase cu de-amănuntul dreapta credinţă a Bisericii cu privire la cinstirea sfintelor icoane.

Intrând Teofilact în cinul monahal, Patriarhul Tarasie l-a trimis la o mănăstire pe malul Mării Negre. Aici, sfântul s-a nevoit mult şi sporind în virtuţi, semne minunate se lucrau prin el. Apoi, Sfântul Tarasie l-a hirotonit pe Sfântul Teofilact Episcop în Nicomidia.

În vreme ce acesta îi cârmuia cu dragoste pe dreptcredincioşii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie şi în locul său a venit Nichifor cel Înţelept. Pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigoane împotriva sfintelor icoane.

Atunci, Patriarhul Nichifor i-a adunat pe cei mai de seamă arhierei ai vremii şi au mers la împărat, sfătuindu-l să nu mai facă tulburare în Biserică cu acea rătăcire care fusese deja osândită la Sinodul al 7-lea Ecumenic. Însă împăratul i-a alungat pe ierarhi din scaunele lor în diferite locuri ale lumii, pe Sfântul Teofilact trimiţându-l la Strovilon, lângă mare.

Acolo, sfântul a vieţuit 30 de ani în strâmtorare şi chinuri. La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul. Pe vremea împărătesei Teodora (842-856), pierind cu totul erezia iconoclastă, moaştele Sfântului Teofilact au fost aşezate în biserica zidită de el în Nicomidia.

 

Troparul, glas 6

Neştiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină în­ţelegătoare în sfeşnic. Şi ţi-a înmânat tablele dogmelor Du­hului, cu care luminează-ne şi pe noi.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei si pe doxologia.ro

 

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

Ioanichie cel Mare (în greacă Όσιος Ιωαννίκιος ο Μέγας; n. 752, Marikat, Bitinia – d. 4 noiembrie 846, Antidium) a fost un călugăr și teolog creștin bizantin, care este venerat ca sfânt.

Cunoscut pentru ascetismul său devotat și pentru apărarea venerării icoanelor, Ioanichie și-a petrecut majoritatea vieții ca pustnic pe Muntele Uludağ, în apropierea actualului oraș Bursa din Turcia. Ioanichie a trăit în timpul domniei împăratului Teofil (829-842), un iconoclast convins, care a dat un edict împotriva cultului icoanelor.

Venerarea icoanelor a fost restaurată mai târziu în Imperiul Bizantin în timpul domniei împărătesei Teodora a II-a, o schimbare pe care unii credincioși devotați o atribuie influenței și profețiilor lui Ioanichie. Ioanichie a slujit în armata bizantină în tinerețea sa înainte de a-și dedica viața ascetismului și contemplației monahale. Este venerat ca sfânt, fiind prăznuit pe 4 noiembrie atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Greco-Catolică.

 

Tinerețea

Într-un mod asemănător cu situația multor sfinți creștini din perioada medievală, există foarte puține surse primare despre viața lui Ioanichie care nu au un caracter hagiografic. Cercetătorii bizantini au folosit, în principal, două lucrări hagiografice ca surse fundamentale pentru viața lui Ioanichie.

Potrivit acelor hagiografii, Ioanichie s-a născut în anul 752 în orașul Marikat din Bitinia, într-o familie de păstori săraci, dar credincioși. Ioanichie avea înclinații spirituale încă din copilărie și căuta adesea singurătatea pentru a se ruga și a medita. Având o statură impunătoare, când a ajuns la maturitate, a fost încorporat în armata bizantină a împăratului Leon al IV-lea și a slujit în mod exemplar, câștigând laudele colegilor săi soldați.

În această slujire a dovedit curaj și remarcabile virtuți creștine. După încheierea celor șase ani de serviciu militar, Ioanichie a fost atras de viața spirituală și a intrat într-o mănăstire. Deși a dorit să se retragă imediat în pustie, a rămas la mănăstire doi ani, timp în care a memorat Psalmii. După doi ani s-a retras pe Muntele Uludağ, unde a rămas ca pustnic pentru tot restul vieții.

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 - 846) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața ascetică

Potrivit hagiografiilor, Ioanichie și-a petrecut restul vieții ca ascet pe Muntele Uludağ, unde a dus în singurătate o viață de asceză, studiu și rugăciune. El a petrecut cea mai mare parte a timpului recitând psalmi și meditând asupra vieții lui Isus, dar hagiografiile îi atribuie și săvârșirea unor minuni și profeții. Printre numeroasele povești existente în sursele hagiografice, i se atribuie lui Ioanichie salvarea insulei Thasos de șerpi, scoaterea unor captivi greci din închisoare și salvarea unei călugărițe de la încălcarea jurământului monahal.

Într-una dintre cele mai cunoscute povești, Ioanichie a găsit în preajma muntelui Uludağ o călugăriță ce fugise din mănăstire cu intenția de a se căsători. Ioanichie a intervenit, luând se pare asupra sa toate suferințele păcatului ei și permițându-i să rămână o călugăriță devotată. A vindecat suferințe trupești și sufletești și a efectuat exorcizări. Se pare, potrivit hagiografiilor, că Ioanichie era atât de apropiat de Dumnezeu și atât de devotat singurătății, încât era capabil să devină invizibil[6] și să se ridice de la pământ în timpul rugăciunilor.

În afara poveștilor miraculoase, Ioanichie are o anumită importanță în istoria bizantină, în special în ceea ce privește venerarea icoanelor. Deși s-a născut într-o familie iconoclastă, Ioanichie a devenit ulterior un susținător devotat al venerării icoanelor.

În timpul domniei împăratului iconoclast Teofil (829-842), Ioanichie a profețit că Biserica Bizantină va restabili ulterior venerarea icoanelor, o profeție care este interpretată că s-ar fi împlinit în timpul domniei împărătesei Teodora (842-855) când a fost restabilită venerarea icoanelor în Biserica Ortodoxă. Ioanichie este menționat, de asemenea, ca fiind cel ce l-a binecuvântat pe tânărul Fotie I, care avea să devină un venerat patriarh al Constantinopolului.

 

Moartea și moștenirea

Potrivit mai multor surse, Ioanichie a murit în singurătate pe 4 noiembrie 846, la vârsta de 94 de ani.

 

Venerarea ca sfânt

Cuviosul Ioanichie este venerat ca sfânt de către Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă[3] și Comuniunea Anglicană. O rugăciune scurtă care îi este în general atribuită lui Ioanichie este rostită ocazional în cadrul slujbelor bisericești, după citirea psalmilor:

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Ție!” – Rugăciunea Sfântului Ioanichie.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare si pe: ro.orthodoxwiki.org; ziarullumina.ro; doxologia.ro