Articole

(epochtimes-romania) “Am venit să te salut, frate de peste Prut!”- Înfrăţire simbolică la kilometrul 0 al Capitalei

“Am venit să te salut, frate de peste Prut!”- Înfrăţire simbolică la kilometrul 0 al Capitalei

foto: captura video – epochtimes-romania.com
articol: epochtimes-romania.com

8 iulie 2016

 

În jur de 100 de tineri de pe ambele maluri ale Prutului s-au prins vineri, în hora Unirii, la km 0 al Capitalei, în cadrul unei acţiuni menite să marcheze startul oficial al unei campanii de suflet pentru milioanele de români – Vara înfrăţeşte ţara -, campanie organizată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012.

Cu siguranţă, aceste momente îşi merită pe drept titlul de extrem de emoţionante pentru toţi, pentru fraţii români de pe ambele maluri ale Prutului. Spun asta ca o tânără basarabeancă venită aici în aşteptarea unei îmbrăţişări sincere pentru că da, noi trecem Prutul, venim cu un mesaj puternic, un mesaj al Unirii şi totuşi câteodată ne lipseşte o îmbrăţişare frăţească şi astăzi am primit-o. Suntem siguri că o să menţinem această frumoasă legătură. O să vizităm ţara deja în componenţa unei familii pentru că până la urmă sângele şi istoria ne-au demonstrat un singur lucru – suntem un popor cu o singură limbă şi o singură cultură“, a declarat pentru Epoch Times Valeria, o tânără de 19 ani venită din Streşeni pentru evenimentul de astăzi.

vedeti inregistrare video aici

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

Frații de peste Prut vin să ceară Unirea la București!

Sute de tineri s-au pornit pe jos din Chișinău în direcția Bucureștiului. Ei au plecat ieri de la Marea Adunare Națională din Chișinău, unde 30 000 de români basarabeni au cerut Unirea cu România.

Pentru a fi solidari cu ei, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează o amplă manifestație duminică, 12 iulie, la ora 14:00, în Piața Universității. Atunci, mii de bucureșteni alături de români din toate colțurile țării îi vor întâmpina pe tinerii sosiți din Basarabia.

Gestul de a parcurge pe jos această distanță dintre cele două capitale românești ne-a impresionat profund. Înainte de a participa la manifestația pregătită duminică la București, colona de tineri basarabeni e așteptată sâmbătă de sute de români din zona Moldovei la Prut, la Vama Ungheni, în jurul orei 10:00.

Facem apel la toți unioniștii din București să se implice săptămâna aceasta la organizarea Marșului Unionist de duminică, 12 iulie! E datoria noastră să ne întâmpinăm frații de peste Prut așa cum se cuvine. COMPLTEAZĂ FORMULARUL ACUM!
http://actiunea2012.ro/ii-intampinam-pe-fratii-de-peste-prut.html

DNA trece Prutul. Laura Codruţa Kovesi pleacă la Chişinău

Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015 (Epoch Times România)
articol – Loredana Diacu (Epoch Times România)

Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, va întreprinde, săptămâna viitoare, o vizită de lucru în Republica Moldova săptămâna viitoare la invitaţia premierului, Chiril Gaburici, relatează Hotnews.

Vizita a fost solicitată în contextul în care premierul Chiril Gaburici a anunţat mai multe iniţiative anticorupţie, printre care şi impulsionarea reformării instituţiilor de ocrotire a normelor de drept – Procuratura Generală, Comisia Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie, reiese dintr-un comunicat al Guvernului de la Chişinău iar invitaţia ar fi fost făcută în cadrul unei discuţii telefonice pe care Gaburici a avut-o cu Victor Ponta.

“Suntem foarte determinaţi să luptăm cu corupţia la toate nivelurile, iar România este un exemplu pozitiv pentru Republica Moldova, la acest capitol. De aceea, credem că anume discuţiile directe cu şefa DNA şi prezentarea practicilor eficiente de luptă cu corupţia din România va încuraja autorităţile noastre să fie mai ferme în acţiunile pe care urmează să le întreprindă, pentru a combate fenomenul corupţiei din toate sistemele”, a declarat Chiril Gaburici, în timpul discuţiei telefonice cu omologul său român.

Laura Codruţa Kovesi se va întâlni la Chişinău cu directorul CNA, Viorel Chetraru, preşedintele CNI, Anatolie Donciu, ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Bălan, precum şi alţi responsabili din domeniu.

În perioada următoare, Republica Moldova va fi vizitată de o echipă de experţi condusă de fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent – consilierul Preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, care are experienţă în implementarea reformelor şi combaterea corupţiei la toate nivelurile, se mai arată în comunicatul guvernului de la Chişinău.

Reamintim că Republica Moldova a fost zguduită în ultimii ani de uriaşe scandaluri de corupţie, care au stârnit nemulţumirea confraţilor noştri de peste Prut. La începutul acestei luni, zeci de mii de persoane au cerut în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, protestând faţă de abuzurile actualei guvernări.

Protestatarii au cerut restituirea necondiţionată a miliardului de euro jefuit de guvernanţi, demisia necondiţionată a conducerii Procuraturii, CNA, CNI, CSJ, Curţii de Apel Chişinău, instanţelor din capitală, Consiliul Concurenţei, Serviciului Vamal şi iniţierea procesului real de reformare a acestor instituţii, renunţarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertăţii presei prin adoptarea amendamentelor legislative coercitive la adresa jurnaliştilor şi prin strategii mafiote de a elimina de pe piaţă posturi de televiziune incomode.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Gazul românesc a trecut Prutul!

realitatea.md

Începând cu ziua de astăzi (04 Martie 2015), mai multe localități din raionul Ungheni vor primi gaz românesc. Astăzi a avut loc demararea oficială a livrării a gazelor naturale prin gazoductul Iași – Ungheni.

De gazul românesc beneficiază 19 localități din raionul Ungheni și urmează să fie conectate două localități din raionul Nisporeni. În total, sunt 10.350 de beneficiari.

articol preluat de pe http://www.realitatea.md/

Cerem Reunirea la Alba Iulia și în toate localitățile unde sunt români

1 Decembrie 2014 -96 de ani de la Marea Unire- va fi momentul în care românii din sute de localități cer împreună Unirea Republicii Moldova cu România. 

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 îi invită pe toți cei care simt românește să iasă în stradă, indiferent unde s-ar afla, cu un steag tricolor și/sau cu un mesaj care amintească de Basarabia și să ceară ReUnirea.

Ca în fiecare an, Platforma noastră va fi prezentă la Alba Iulia, locul unde acum 96 de ani se consființea unirea tuturor provinciilor istorice în cadrul aceluiași stat. Dar reprezentanții și simpatizanții noștri care nu pot ajunge în Cetatea Unirii, sunt rugați să marcheze momentul în locul unde se află: pe o parte sau alta a Prutului sau în Diaspora.

Acest eveniment va servi la centralizarea tuturor evenimentelor, din toate localitățile.

Pod rutier peste Prut, la Ungheni. Câți bani SE PROPUN pentru studiu

CNADNR aşteaptă oferte pentru realizarea unui studiu de fezabilitate necesar construcţiei unui pod rutier către Republica Moldova, peste Prut, la Ungheni, costul fiind estimat până la 2,69 milioane lei (611.000 euro), cu TVA, scrie Mediafax.

“Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelele în zonele în prezent tranzitate, scurtează legăturile rutiere cu Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Pe lângă valenţa internaţională, podul peste Prut la Ungheni va deservi în bune condiţii traficul de pe teritoriul României”, se arată în caietul de sarcini.

Ungheni este o localitate din judeţul Iaşi, pe malul vestic al râului Prut, în dreptul oraşului omonim din Republica Moldova, cu care a alcătuit în trecut aceeaşi localitate.

Contractul pentru realizarea studiului este evaluat la 1,84 milioane lei fără TVA, sumă la care se vor raporta ofertanţii în alcătuirea propunerii financiare. Ulterior, CNADNR poate opta pentru achiziţia unor servicii suplimentare de 334.647 lei, astfel încât valoarea estimată totală a contractului este de 2,17 milioane lei, fără TVA.

Termenul pentru finalizarea proiectului este de 12 luni de la data atribuirii.

Serviciile, finanţate de la bugetul de stat, vor fi adjudecate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar termenul pentru primirea ofertelor a fost stabilit la 29 octombrie.

Discuţiile dintre România şi Republica Moldova privind construcţia unui pod la Ungheni se duc de aproape un deceniu. În perioada interbelică, peste Prut existau mai mult de 20 de poduri, atât rutiere, cât şi de cale ferată, însă cele mai multe au fost distruse în al doilea Război Mondial.
articol preluat de pe http://deschide.md/ro

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor