Articole

(Loredana Diacu) Protest în Prelungirea Ghencea: „Vrem trotuare, nu nepăsare, vrem lărgire, nu amăgire”

Protest în Prelungirea Ghencea, 9 aprilie 2016
foto: epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

9 aprilie 2016

În Prelungirea Ghencea a avut loc sâmbătă un nou marş de protest pentru infrastructură al locuitorilor din zonă. Cum ne apropiem de campania electorală, evenimentul (al cincilea în ultimii 3 ani) a atras atenţia politicului.

Circa 300 de cetăţeni ai Bucureştiului şi din localităţi limitrofe Capitalei, respectiv Domneşti, Bragadiru, Clinceni au luat parte miercuri la un protest în Prelungirea Ghencea, nemulţumiţi de infrastructura din zonă, sau, mai exact de lipsa ei.

Reuniţi în zona Ansamblul Primăvara, de unde au plecat în marş pe traseul Prelungirea Ghencea intersecţie cu Şoseaua de Centură – Cartierul Latin, cetăţenii au afişat numeroase mesaje în care şi-au expus principalele nemulţumiri. Astfel, pe pancartele lor s-au putut citi mesaje precum: “Vrem trotuare, nu nepăsare, vrem lărgire, nu amăgire!”, “Voi plimbaţi hârtiile, nouă ne trec zilele”, “Dom’ primar când vii la noi, pune-ţi cizme că-i noroi!” “Giratorie suspendată, mult te laşi tu aşteptată, te contestă, te amână, parc-am vrea pământ pe lună.”

Practic, locuitorii din Prelungirea Ghencea precum şi cei din Domneşti, Clinceni, Bragadiru, care intră în Capitală prin Ghencea, pierd ore în şir în trafic, şoseaua fiind mult prea îngustă pentru volumul mare de maşini ce tranzitează zona. Oamenii sunt de asemenea nemulţumiţi de faptul că şoseaua de doar două benzi nu este prevăzută cu trotuare, motiv pentru care mamele înoată în zile ploioase prin noroi pentru a-şi duce copiii la grădiniţă sau la şcoală, sau pur şi simplu pentru a merge la serviciu.

Motivul principal al protestului de astăzi – cel de al cincilea organizat de cetăţeni – constă în faptul că Primăria Capitalei şi CNADNR-ul tergiversează de cel puţin un an de zile demersurile de lărgire a străzii şi pasajul peste centură. Protestatarii acuză că deşi proiectul este cunoscut şi votat din 2006 de Primăria Capitalei, abia în 2014 s-a decis împărţirea proiectului în două, lărgirea şoselei revenind Primăriei Capitalei iar pasajul CNADNR-ului.

Considerăm că este inacceptabil într-o capitală europeană în 2016 ca o lărgire a unei străzi de 4 km şi un pasaj peste centură începute pe hârtie din 2006 să nu fie finalizate nici acum”, a declarat Delia Mihalache, unul din organizatorii protestului.

Este inadmisibil ca în secolul 21 să avem cartiere rezidenţiale de 5.000 de oameni care sunt accesare prin străzi de 4 metri lăţime. Este nevoie de străzi, de infrastructură, după care trebuie dezvoltarea urbană gândită conceptual, pentru a dezvolta ce este nevoie în oraş, şcoli, grădiniţe…”, a declarat la rândul său Alexandra Dorobanţu, de la Grupul de iniţiativă Prelungirea Ghencea.

Reamintim că marşul de astăzi a fost organizat de Grupul civic Iniţiativa Prelungirea Ghencea, Grupul civic Iniţiativa Domneşti, Grupul civic Iniţiativa pentru Bragadiru, Grupul de iniţiativă Callatis – Drumul Taberei, iar evenimentul a fost sprijinit şi de membrii unor alte grupuri de iniţiativă din cartierele bucureştene, coagulate în Reţeaua Civică.

Odată la patru ani îşi aduc aminte

Deşi invitaţi să ia parte la eveniment, Primarul General al Capitalei, Razvan Sava, directorul CNADNR Cătălin Homor, preşedintele CJ Ilfov Marian Petrache, primarul sectorului 6 Rareş Mănescu, primarul interimar al sectorului 5 Daniel Croitoru, primarului oraşului Bragadiru Vasile Cimpoeru, primarul comunei Domneşti Ninel Boscu, nu şi-au făcut apariţia.

Au apărut însă alţi oameni, printre acesteia remarcându-se candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban. Prezenţa politicienilor nu a stârnit însă entuziasmul cetăţenilor, aceştia declarându-se nemulţumiţi că aceştia îşi aduc aminte de ei doar din 4 în 4 ani.

De altfel, la eveniment oamenii au strâns, simbolic, în bidoane de 5 litri, bani pentru “comision aleşilor, astfel încât aceştia să demareze lucrările îndelung tergiversate.

Fără să se lase însă intimidat de pancartele cu mesaje precum “Ne-am săturat de minciuni electorale!” şi “Aţi fost ministru al transporturilor, de ce nu aţi făcut Centura Capitalei şi Pasajul Domneşti” şi nici de apostrofările celor care l-au întrebat de ce consilierii PNL din Consiliul General al Capitalei nu mişcă nimic, Ludovic Orban a susţinut că vina pentru situaţia din zonă aparţine Primăriei Capitalei, respectiv administraţiei Oprescu.

Proiectul ăsta a început în 2006 când au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici. Nu a început fizic pentru că după ce am plecat eu a fost ales un primar general care în 8 ani de zile a schimbat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici şi a făcut o licitaţie care nu a adus nimic”, a declarat Orban.

Liberalul a reamintit că proiectul este împărţit în două şi a susţinut că partea care ţine de primărie, respectiv lărgirea şoselei Prelungirea Ghencea până la limita Bucureştiului se poate rezolva în doi ani şi jumătate, maximum 3 ani de zile iar partea care ţine de Ministerul Transporturilor – lărgirea şoselei până la centură şi pasajul peste centură – poate fi făcută de asemenea în doi ani, doi ani şi jumătate.

Ce pot să vă spun cu precizie este că momentul în care simţi efectiv că începe lucrarea este cel în care încep exproprierile. Exproprierile nu au început!”, a declarat Orban.

Liberalul a mai amintit că la ora actuală contractul încheiat de PMB pentru executarea lucrărilor cu Asocierea Alpine Bau – Search Corporation a fost reziliat şi că se impune reluarea licitaţiei pentru proiectare şi execuţie.

Trebuie făcută licitaţie de proiectare şi execuţie!” a declarat Orban.

Scurt istoric al proiectelor de lărgire şi pasaj din Prelungirea Ghencea:

Anul 2006

Au fost aprobaţi de CGMB indicatorii tehnico – economici pentru proiectul ”Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti” care prevedea lărgirea străzii pe o distanţă de 6,5 km cu 4 benzi de circulaţie şi pasaj peste Centură (HCGMB nr. 25/01.02.2006, HCGMB nr. 268/02.11.2006);

Proiectul a fost declarat de utilitate publică prin HCGMB nr. 264/02.11.2006.

Anul 2007

A fost mărită valoarea totală a proiectului prin HCGMB nr. 122/19.06.2007;

A fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 3952/08.11.2007 între PMB şi Asocierea Alpine Bau – Search Corporation.

Anul 2009

PMB a răspuns cetăţenilor că s-a realizat proiectul tehnic care prevede lărgirea la 6 benzi de circulaţie şi se lucrează la documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Anul 2011

Prin HCGMB nr. 7/27.01.2011, primarul Capitalei a fost împuternicit să semneze acordul de parteneriat cu CJ Ilfov pentru acest proiect; în dec. 2011, s-a semnat acest protocol.

Anul 2012

CGMB a votat PUZ Coordonator sector 6 care prevede lărgirea la 6 benzi a străzii Prel. Ghencea;

PMB a plătit suma de 2,500,000 lei firmei Alpine Bau pentru ”Servicii Ghencea – Domneşti”.

Între 2009 şi 2013, locuitorii zonei au trimis nenumărate petiţii individuale la care răspunsurile PMB au fost că se caută finanţare, sunt dificultăţi tehnice şi financiare etc.

Anul 2013

Locuitorii zonei au depus la PMB o petiţie colectivă cu 200 de semnături; în luna august au venit în vizită pe teren la bariera Domneşti premierul Victor Ponta, primarul capitalei Sorin Oprescu, ministrul marilor proiecte Dan Şova, preşedintele CJ Ilfov Marian Petrache şi au promis începerea lucrărilor la pasajul suprateran şi la lărgirea str. Prelungirea Ghencea, cu termen de finalizare maxim 2 ani; lucrările nu au demarat.

Anul 2014

Locuitorii din zonă au organizat trei proteste în cartier în lunile august, septembrie şi octombrie şi au pichetat sediul PMB în timpul şedinţei CGMB din septembrie;

De asemenea, cetăţenii au trimis cereri de acces la informaţii publice, cereri de audienţe la autorităţi, au participat şi au luat cuvântul în şedinţele CGMB, au discutat cu preşedintele CJ Ilfov;

În octombrie, CNADNR a anunţat că va demara licitaţia pentru Pasajul suprateran, ca lucrare separată de lărgirea str. Prel. Ghencea care a rămas în sarcina PMB.

Anul 2015

Cetăţenii din zonă au fost primiţi în audienţe la primarul general, viceprimarul Capitalei, primarul sectorului 6;

S-a dat sentinţa definitivă în dosarul 40488/3/2011 prin care PMB este obligată să plătească firmei Search Corporation penalităţi de întârziere la contractul din 2007 şi cheltuieli de judecată;

PMB a început actualizarea proiectului de lărgire la patru benzi de circulaţie, cu trotuare, piste pentru biciclete şi conexiune cu Pasajul suprateran peste Centură;

În iunie au fost votate exproprierile prin HCGMB 138/30.06.2015;

În martie CNADNR a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajului, rezultatul licitaţiei a fost contestat în decembrie;

Au fost alocate sume pentru aceste proiecte atât în bugetul PMB cât şi în bugetul CNADNR dar nu au fost cheltuite.

Anul 2016

PMB a alocat în bugetul capitalei suma de 30 milioane lei pentru supralărgirea Prel. Ghencea dar nu a finalizat actualizarea proiectului tehnic şi nici nu a început plata exproprierilor;

CNADNR a alocat în bugetul companiei suma de 30 milioane de lei pentru Pasajul suprateran de la Domneşti dar nu a desemnat câştigătorul licitaţiei, în urma contestaţiei;

9 aprilie – locuitorii din Prel. Ghencea şi localităţile ilfovene învecinate, Bragadiru şi Domneşti, s-au coalizat în 4 grupuri locale de iniţiativă civică şi organizează un marş de protest pentru urgentarea celor două proiecte de infrastructură vitale pentru zonă.

Vedeti imagini si inregistrare video pe: epochtimes-romania.com

(Loredana Diacu) Protest în Prelungirea Ghencea: „Stăm lângă o bombă cu ceas!”

14 noiembrie 2015: Protest în Prelungirea Ghencea
foto: epochtimes-romania.com

Initiativa Prelungirea Ghencea

16 noiembrie 2015

Tocmai am trimis la presa urmatorul Comunicat, dupa protestul de sambata. Dati si voi mai departe, va rugam. Iar daca nu sunteti genul protestatar, tot puteti ajuta trimitand pe email fotografiile cu ”Opriti lucrarile” la prefect, ISU, ISC, primaria sector 6 si la dezvoltatorul imobiliar (adresele de email sunt in fotografiile de mai jos). Multumim.

Comunicat de presă

Protest în Prel Ghencea:
Stimate autorități, nu vă mai jucați cu focul! Opriți construirea blocului de locuințe lângă benzinărie!

Zeci de cetățeni au protestat sâmbătă 14 nov. 2015 în fața santierului din Prelungirea Ghencea nr. 38 – 40, sector 6, pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă construirea unui bloc de locuințe de 10 etaje în imediata apropiere a unei benzinării dotate cu butelie GPL.

La protest au participat și membri din 11 grupuri de initiativă si asociatii, active in comunitătile lor: Grupul de initiativă civică Lacul Tei, Inițiativa Favorit, Grupul de initiativă Floreasca, Grupul civic Salvati Parcul Tineretului, Grupul de inițiativă civică Tudor Vladimirescu, Incotroceni – Oameni, Idei, Povesti, Grupul civic ‘’Luptam pentru Aleea Lunguletu’’, Grupul de initiativă civică Callatis – Drumul Taberei, Grupul civic ‘’Salvati Parcul Drumul Taberei’’, Asociatia Ferdinand 83, Fundatia Snagov. Aceștia s-au arătat solidari cu organizatorii protestului, grupul de Inițiativă Prelungirea Ghencea, având în vedere că în tot Bucureștiul există problema construcțiilor ilegale sau ridicate abuziv, sub ochii ingăduitori ai autorităților locale. De asemenea, organizatorii au fost sprijiniți de Fundația Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe.

Participanții au măsurat și marcat distanța minimă legală de 40 m care ar fi trebuit să existe între butelia GPL din incinta benzinăriei și imobilul în construcție. De asemenea, au adresat mesajul ‘’ Opriți lucrările!’’ Prefectului capitalei – domnul Nicolae Petrovan, șefului Inspectoratului de Stat în Construcții – domnul inspector general Nelu Stelea, șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență – domnul inspector sef Mirel Guta, Primarului sectorului 6 – domnul Rares Manescu și dezvoltatorului imobiliar – domnul Ilie Anghel.

Cetățenii vor continua demersurile pentru oprirea lucrărilor, verificarea legalității emiterii avizului de securitate la incendiu și a autorizației de construire, precum și tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încălcarea legilor privind protecția și apărarea împotrivă incendiilor.

Acesta este cel de-al șaselea protest al cetățenilor din Prelungirea Ghencea. În ultimii doi ani, aceștia au ieșit în stradă pentru a cere lărgirea străzii principale la 4 benzi, cu trotuare și piste pentru biciclete, pasaj suprateran peste șoseaua de Centură la Domnești dar și un parc public în zonă. Deocamdată, niciuna dintre problemele semnalate de cetățeni nu a fost rezolvată de autorități.

Grupul de Inițiativă Prelungirea Ghencea
Date de contact:
Tel. 0737 21 14 23/ 0729 25 26 59
Email: initiativa.ghencea@yahoo.com
https://www.facebook.com/InitiativaDinPrelungireaGhencea/

articol preluat de pe: facebook.com


(Loredana Diacu) Protest în Prelungirea Ghencea: „Stăm lângă o bombă cu ceas!”

articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

14 noiembrie 2015

Zeci de cetăţeni din cartierul bucureştean Prelungirea Ghencea au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta faţă de ridicarea unui bloc cu zece etaje în Prelungirea Ghencea nr. 38 – 40, sector 6, la câţiva metri de o benzinărie în curtea căreia tronează o impunătoare butelie GPL.

Nemulţumiţi că autorităţile i-au permis dezvoltatorului – Anghel Residence – să ridice blocul în imediata vecinătate a buteliei şi temându-se de un eventual accident, locuitorii cartierului cer verificarea actelor în baza cărora s-a dat autorizaţia de construcţie, anularea acesteia dacă se constată că legea a fost încălcată, oprirea lucrărilor şi eventual demolarea construcţiei. De asemenea, cetăţenii prezenţi la protestul organizat de Iniţiativa Prelungirea Ghencea cer tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

„Gândiţi-vă ce se poate întâmpla dacă apare o scurgere de gaze şi cineva aruncă o ţigară de la un balcon”, declară revoltat un cetăţean în timp ce altă persoană reaminteşte de accidentul produs în Rusia în august 2014 când o explozie produsă la o benzinărie Makhachkala a trimis în spital mai multe persoane, cu arsuri grave iar proprietăţile din jur au fost pulverizate.

 

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)

 

„M-a scos în stradă faptul că în cartierul meu se construieşte un bloc de 10 etaje aproape lipit de butelia GPL a unei benzinării. Am întrebat primăria sector 6 dacă există autorizaţie, dacă totul este în regulă, ni s-a spus că da. Văzând însă că blocul e foarte apropiat de butelie, am trimis o sesizare la ISU, să ne spună dacă este în regulă. De abia atunci au făcut o vizită la faţa locului şi au constatat că imobilul nu respectă distanţa de 40 m faţă de butelia GPL şi de 12 m faţă de gurile de descărcare ale benzinăriei. Iar noi vrem să ştim cine a greşit! Nu mai vrem să fim victimele nepăsării autorităţilor, cum s-a întâmplat la Colectiv. Dacă această autorizaţie nu a fost emisă cu respectarea legii vrem să fie anulată, construcţia oprită şi vinovăţii să răspundă!”, a declarat Delia, unul din organizatorii acestui protest.

„Vrem să fim siguri că acest bloc va fi în siguranţă şi la fel şi cei ce locuiesc în aproprierea lui, vecinii, sau cei ce tranzitează. Vrem să nu fie nicio problemă, nu vrem ca vreo explozie să afecteze structura blocului sau oamenii din jur”, declară o alta protestatară, Adriana, venită la eveniment împreună cu cei doi copii ai săi.

Potrivit protestatarei, este nevoie de mai multă responsabilitate şi implicare din partea celor ce dau autorizaţii: „Nu pui ştampila aşa, ca primarul, cum zicea Piedone. Trebuie să studiezi bine actele, să trimiţi inspectorii pe teren, te asiguri că totul e în regulă şi abia apoi să semnezi!”.

Ţinând în mâini afişe cu mesaje precum “Solidaritate, suntem toţi în pericol!”, “Stop, nu vrem un nou Colectiv”, “Corupţia Ucide”, “Nu puneţi gaz pe foc!” şi “Încă mai plângem oamenii din Colectiv, dar autorităţile încă permit construcţii periculoase”, cetăţenii din cartier, cărora li s-au alăturat membri ai unor grupuri cetăţeneşti de iniţiativă veniţi din alte zone ale Capitalei, în semn de solidaritate cu problema lor, le-au cerut autorităţilor să-şi facă datoria şi să respecte legea.

 

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)

 

„Finalitatea ar fi demolarea acestui bloc şi intrarea în legalitate a tuturor construcţiilor din oraşul asta. Dorim mai multă verdeaţă. Nu avem grădiniţă, nu avem şcoală, nu avem parc. Avem numai betoane. Am dori să se mai termine construcţiile heirupiste! Asta ne dorim! Asta şi lărgirea drumului Prelungirea Ghencea!” a declarat şi dna. Antonia Lupescu, unul din organizatori.

Reamintim în context că acesta este cel de-al şaselea protest al cetăţenilor din Prelungirea Ghencea. În ultimii doi ani, aceştia au ieşit în stradă pentru a cere lărgirea străzii principale la patru benzi, cu trotuare şi piste pentru biciclete, pasaj suprateran peste Şoseaua de Centură la Domneşti dar şi un parc public în zonă. Deocamdată, niciuna dintre problemele semnalate de cetăţeni nu a fost rezolvată de autorităţi.

Benzinăria nu exista!

Paradoxal sau nu, cetăţenilor care, înainte de a ieşi în stradă au luat mai întâi legătura cu autorităţile pentru a semnala pericolul pe care îl reprezintă ridicarea unei clădiri în buza benzinăriei li s-a spus că … benzinăria nu exista! Pe hârtie, evident.

 

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)

 

„Când am constatat că acest bloc este construit prea aproape de benzinărie, am solicitat accesul la informaţii publice la sector 6, am trimis sesizări la Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC) şi ISU. Ni s-au dat hârtii că totul este în regulă. Am ajuns la Primăria Sectorului 6, am discutat cu arhitectul şef căruia i-am explicat că legea prevede că, faţă de o benzinărie, trebuie să te retragi 40 de metri ca să construieşti. Dumnealui ne-a adus dosarul şi ne-a arătat că conform documentelor lângă această clădire nu există o benzinărie. Noi l-am invitat pe teren, i-am chemat şi pe colegii lui de la Disciplina în Construcţii care ne-au spus că dumnealor lucrează pe documente. “Avem documente, noi nu avem nicio vină, constructorul ni le-a prezentat.” Noi i-am invitat pe teren să vadă benzinăria”, a declarat Florin Rugină, membru al Grupului Iniţiativa Prelungirea Ghencea şi unul dintre organizatori.

„Mai mult decât atât şi ISC s-a comportat ruşinos. Ne-am dus la ei cu documente, hârtii… Ne-au spus că vor declanşa un control la Primăria Sector 6. L-au declanşat după care ne-au spus că, potrivit actelor, totul este legal. (…) Credem că actele în baza cărora s-a obţinut autorizaţia sunt false! Nu mai spun că la ISU trebuie să depui descrirerea completă a documentaţiilor, inclusiv un ortofotoplan cu fotografia din satelit în care se vede foarte clar totul, este în standard să faci asta! Este imposibil să nu apără benzinăria în acte şi să judeci doar după hârtiile pe care ţi le-a dat constructorul. Iar dezvoltatorul ne-a declarat că dumnealui nu a ştiut care e legislaţia şi e vina firmei care a făcut proiectarea. S-a ajuns de la prefectură, primărie, ISC, ISU la firma de proiectare! Mai au puţin şi ajung să paseze responsabilitatea la femeia de serviciu”, a declarat revoltat Florin Rugină, de la Iniţiativa Prelungirea Ghencea.

Solidaritate

Merită remarcat că la acţiunea din Prelungirea Ghencea au venit oameni din mai multe zone ale Bucureştiului, oameni care, la rândul lor, sunt membri ai unor grupuri cetăţeneşti de iniţiativă care încearcă să aducă o schimbare în bine în comunităţile lor.

„Solidaritatea! Asta m-a adus. Stiu că dacă suntem mai mulţi avem şanse să se rezolve! Când am protestat pentru parcul IOR şi pentru noi au venit oameni din alte cartiere”, a declarat Mihaela, venită tocmai din sectorul 3.

„Trebuie să atragem atenţia tuturor contra ilegalităţilor care se fac. Sunt mult prea multe! Oamenii trebuie să vină alături de noi să le ceară autorităţilor să facă lucrurile legal!”, a declarat doamna Silvia Cruceanu, venită din Lacul Tei în timp ce dna Mariana Badiu, membră a grupului Luptăm pentru Aleea Lunguleţu a adăugat: „S-a pornit de la faptul că aveau nevoie de un trotuar, ca să nu mai meargă pe carosabil iar acum au ajuns să se confrunte şi cu construcţii ilegale. Cum ne-am izbit şi noi de aceeaşi problemă, am considerat neapărat necesar să-i susţinem, se lovesc de aceleaşi probleme ca şi noi, autorităţile nu vor să ţină absolut cont de noi.”

Potrivit Nicoletei Chiriţă, reprentant CeRe, ONG care de ani de zile sprijină grupurile de iniţiativă cetăţeneşti în dialogul cu autorităţile şi în demersurile lor de participare la actul de guvernanţă, grupurile din cartiere încep să fie solidare unite de dorinţa de a vedea că în România legea este respectată.

„Sunt mulţi oameni care au făcut mai bine de o oră până aici. Este prima lor acţiune comună de sprijin pentru unul din grupurile de iniţiativă ce face parte din Reţeaua Bucureştiul Civic. De fapt, aşa s-a şi înfiinţat această Reţea de grupuri civice, din dorinţa lor de a se ajuta în aceste momente dificile şi pentru că au mesaje comune. În cazul de faţă, contrucţiile ilegale, autorităţile care dau avize fără să ţină cont de reglementări este un lucru care îi deranjează pe toţi şi necesită acţiune comună”, a declarat Nicoleta Chiriţă, de la CeRe.

Reţeaua Bucureştiul Civic s-a constituit în iulie 2015, din ea făcând parte 12 grupuri de iniţiativă din mai multe zone ale Capitalei care încearcă să schimbe în bine viaţa din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, a mai adăugat reprezentanta CeRe,

Grupurile de iniţiativă membre ale Reţelei Grupurilor Civice din Bucureşti care au participat la protestul de astăzi sunt: Grupul de Iniţiativă Lacul Tei, Iniţiativa Favorit, Grupul de Iniţiativă Floreasca, Grupul Salvaţi Parcul Tineretului, Grupul de iniţiativă civică Tudor Vladimirescu, Incotroceni – Oameni, Idei, Povesti, Grupul Civic Luptăm pentru Aleea Lunguleţu, Grupul de Iniţiativă Civică Callatis Drumul Taberei şi Iubim Sectorul Trei.

Împreună cu cetăţenii din Prelungirea Ghencea, participanţii din alte cartiere s-au aliniat în faţa organizării de şantier, ţinând fiecare în mână un afiş cu distanţa de la butelia GPL până la punctul de unde ar fi trebuit să înceapă clădirea – 40 de metri de la staţia GPL.

 

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)

 

După ce au făcut vizibil prin lanţul lor uman distanţa care trebuia lăsată între benzinărie şi construcţie, legea, cetăţenii au întors foile invers pentru a transmite mesajul: “Opriţi Lucrările din Prelungirea Ghencea ISU, ISC, PREFECT, PRIMARIE SECTOR 6!!”

 

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Dumitru Lupescu)

 

Totodată, participanţii la protest au fost îndemnaţi să le ceară, în scris pe email, Prefectului, Primăriei Sector 6, ISC-ului, ISU etc. să-şi facă datoria, să verifice nu doar hârtiile ci şi realitatea la faţa locului şi să dispună măsurile legale care se impun.

 

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015.

Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)

 

Vrem să se respecte legea. Asta le cerem!” a declarat o protestatară în timp ce de la portavoce s-a strigat sloganul de acum intrat în conştiinţa colectivă „Corupţia ucide!”.

articol preluat de pe:  epochtimes-romania.com


romaniacurata.ro:

Protest cu folos. ISU a revocat avizul de securitate pentru blocul din Prelungirea Ghencea construit lângă pompa GPL

(Sergiu Nicolae Brega) Protest – Oamenii vor parc în Prelungirea Ghencea (video)

foto (captura video): youtube.com
articol: Sergiu Nicolae Brega – youtube.com

Sergiu Nicolae Brega - foto  - youtube.com

Sergiu Nicolae Brega – foto – youtube.com

19 septembrie 2015

Aproximativ 100 de persoane, au ieșit în stradă să ceară autorităților un parc în Prelungirea Ghencea. Oamenii mai cer condiții civilizate de transport, zona fiind supra aglomerată de mașini.

articol preluat de pe: https://www.youtube.com

Se modifică proiectul pentru Prelungirea Ghencea: două benzi pe sens, trotuare de 1,5 m şi piste pentru biciclişti

foto – b365.ro
articol – Adrian Bărbulescu – cetateanul.net

Municipalitatea a decis vineri să modifice proiectul pentru Prelungirea Ghencea, în sensul în care strada va avea două benzi pe sens, trotuare de 1,5 m pe fiecare parte şi benzi pentru biciclişti, a anunţat pe Facebook primarul general Sorin Oprescu.

Vineri a avut loc o întâlnire cu specialiștii în infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, cu reprezentanții Grupului de Inițiativă Prelungirea Ghencea și cu reprezentanții Search Corporation. Aceştia din urmă au prezentat varianta revizuită a proiectului de supralărgire a străzii Prelungirea Ghencea, pentru care au fost propuși în bugetul pentru anul acesta 70 milioane de lei. Bugetul municipalității pentru anul 2015 va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București, luni, 6 aprilie, la ora 13,00.

Conform noului proiect, arteră va avea două benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare de 1,5 m și piste pentru bicicliști, pe ambele sensuri. „Reprezentanții municipalității au explicat că, în etapa următoare, se va realiză planul de coordonare a proiectului care va fi avizat de către toți deținătorii de utilități (Apanova, Enel, Distrigaz, Netcity etc) și se va defini culoarul de expropiere. După finalizarea acestei etape, Primăria Capitalei va demară procedurile de expropiere și, în paralel, procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor”, a scris Oprescu pe reţeaua de socializare.

Strada Prelungirea Ghencea este situată în zona de sud-vest a orașului şi face legătura între zonă centrală a orașului și Comună Domnești, prin Calea 13 Septembrie, B-dul Ghencea și Drumul Județean 602.

Primăria Municipiului București are în plan supralărgirea arterei pe o distanţă de 3,5 km, între Strada Brașov și limita administrativ-teritorială a Municipiului București.

articol preluat de pe http://cetateanul.net/

Mars de protest in Prelungirea Ghencea

Pentru ca raspunsul PMB ca ”nu va demara lucrari in zona in urmatorii 2 ani” nu tine loc de trotuare, nici de pista pentru biciclete, nici de de 4 benzi de circulatie…. …pentru ca raspunsul CNADNR ca ”studiul de fezabilitate se afla in stadiul de avizare” de 1 an, nu tine loc de pasaj peste Centura…PROTESTAM A PATRA OARA IN ULTIMELE 3 LUNI. Ne-am saturat de raspunsurile evazive ale autoritatilor, vrem FAPTE.

Dacă n-a venit Oprescu la ei, s-au dus ei la Oprescu. Ghencea nu se lasă: cu jalba pe gardul Primăriei

Catiusa Ivanov
Locuitorii din Prelungirea Ghencea au ieșit de două ori în stradă pentru a-i cere lui Sorin Oprescu, dar și premierului Victor Ponta și altor decidenți politici să-și repecte promisiunile făcute: să demareze proiectul de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea și să construiască un pod peste Șoseaua de Centură. De fiecare dată, ei le-au cerut politicienilor să vină să discute cu ei. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, o parte din membrii Grupului Inițiativa Ghencea s-au dus ieri la Primăria Capitalei și au protestat în fața ei în timpul desfășurării ședinței Consiliului General.

Înainte de începerea ședinței de Consiliu, înarmați cu pancarte, protestatarii s-au instalat pe trotuarul de vizavi. “Omenirea a ajuns pe lună și totuși Bucureștiul nu are centură”, “Știm ce ați promis vara trecută , domnilor: Ponta, Oprescu, Șova și Petrache”, “Vrem strada, trotuare și pod peste centură”, sunt câteva dintre mesajele scrise pe pancarte.

Anul trecut, premierul Victor Ponta și primarul Sorin Oprescu au promis că vor realiza cele două lucrări, într-o vizită la fața locului, și de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Oamenii spun că stau blocați în trafic ore în șir și nu au trotuare ca să își ducă în siguranță copiii la școală.

Câțiva dintre protestatari au cerut să ia cuvântul în timpul ședinței de Consiliu General, însă nu au mai apucat să facă acest lucru deoarece ședința s-a încheiat din lipsă de cvorum, după lungi discuții între majoritatea PSD-PC-PPDL-PMP și opoziție. Consilierii au supus la vot toate proiectele de pe ordinea de zi, însă acestea nu au fost aprobate deoarece era nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, iar PSD-PC-PPDD-PMP are doar majoritate simplă.

Acesta este cel de-al treilea protest al cetățenilor din Prelungirea Ghencea, aceștia ieșind în stradă pe 31 august și 15 septembrie în zona Prelungirea Ghencea. La cele două proteste au ieșit în stradă sute de oameni.

Citește mai mult aici:

”Ponta candidează, Ghencea nu-l votează!”/ “Ai luat acciza grămadă și-ai băgat-o în desagă!” Proteste în București
http://romaniacurata.ro/ponta-candideaza-ghencea-nu-l-voteaza-ai-luat-acciza-gramada-si-ai-bagat-o-in-desaga-proteste-in-bucuresti/

”Vreți voturile noastre? Respectați-vă promisiunile!” Protest în București împotriva lui Ponta, Oprescu, Dragnea și Petrache.
http://romaniacurata.ro/vreti-voturile-noastre-respectati-va-promisiunile-protest-in-bucuresti-impotriva-lui-ponta-oprescu-dragnea-si-petrache-vezi-galerie-foto/

VEZI GALERIE FOTO!

prelungirea-ghencea-1

prelungirea-ghencea-2

prelungirea-ghencea-3

prelungirea-ghencea-4

articol prelat de pe http://romaniacurata.ro/daca-n-a-venit-oprescu-la-ei-s-au-dus-ei-la-oprescu-ghencea-nu-se-lasa-cu-jalba-pe-gardul-primariei-vezi-foto/

1625601_906241329406012_9052876244628984677_n

10337725_906241309406014_4395230050997656900_n
foto https://www.facebook.com/InitiativaDinPrelungireaGhencea/photos/pcb.906241349406010/906241309406014/?type=1&theater
foto http://epochtimes-romania.com

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor