Articole

Fostul director al Poştei Române Mihai Toader, condamnat la 10 ani şi şase luni de închisoare

de Otilia Ciocan – Mediafax

Fostul director al Poştei Române Mihai Toader a fost condamnat la zece ani şi şase luni închisoare, pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro.

Prin aceeaşi decizie, a Tribunalului Bucureşti, au fost condamnaţi şi fostul director executiv economic al Companiei Naţionale Poşta Română, Emanoil Lepădatu, fostul director executiv dezvoltare strategică, Andrei Marinescu, şi fostul şef al Departamentului IT în CN Poşta Română Vasile Bărbuleţ, toţi trei primind tot câte zece ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Conform hotărârii menţionate, cei patru foşti directori trebuie să achite Companiei Naţionale Poşta Română 6.583.000 de euro cu dobânda legală aferentă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.

Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

În decembrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Mihai Toader, fost director general al Companiei Naţionale Poşta Română, Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic, Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică şi Vasile Bărbuleţ, fost şef al Departamentului IT în CN Poşta Română, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori, şi Bărbuleţ Vasile, în calitate de şef departament, “şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru”.

Produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor, paguba produsă patrimoniului CN Poşta Română fiind estimată la 6.583.000 de euro, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Cei patru inculpaţi ar fi contribuit astfel la obţinerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie al produsului de la producătorul Computer Associates şi preţul de vânzare către Poşta Română, respectiv suma de 6.083.000 de euro.

“În mod concret, Bărbuleţ Vasile, Marinescu Andrei, Lepădatu Emanoil şi Toader Dan Mihai, cu intenţie, au contribuit la adoptarea unei proceduri de achiziţie publică nelegale, sens în care au propus, respectiv au avizat şi aprobat achiziţia produselor software cu încălcarea prevederilor OUG nr. 34/2006, întrucât s-a recurs la negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, deşi nu erau întrunite condiţiile specifice acestei proceduri, iar pe piaţa IT existau mai multe produse realizate de diverse companii care îndeplineau cerinţele C.N. Poşta Română S.A. şi, astfel, se impunea efectuarea achiziţiei prin licitaţie”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că, în realitate, nu a existat o negociere propriu-zisă cu reprezentanţii companiei furnizoare care să ducă la diminuarea considerabilă a preţului produselor achiziţionate, ci s-a urmărit doar întocmirea unor înscrisuri justificative în mod formal. Contractul avea în vedere achiziţionarea unei cantităţi de produse mult mai mari decât necesarul real al companiei.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/fostul-director-al-postei-romane-mihai-toader-condamnat-la-10-ani-si-sase-luni-de-inchisoare-13811456

De astăzi, Poșta Moldovei și Poșta Română facilitează transferul rapid de bani

Independent.md

Cetățenii români și moldoveni vor putea, începând cu 1 ianuarie 2015, să transfere bani mult mai rapid pe relaţia România – Republica Moldova, printr-un nou produs financiar lansat de Compania Naţională Poşta Română şi Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei.

Este vorba despre mandatul poştal internaţional prin mijloace electronice, implementat din 1 ianuarie 2015, printr-un acord bilateral semnat de reprezentanţii celor doi operatori naţionali de servicii poştale.

Suma maximă acceptată pentru un mandat poştal internaţional electronic între România şi Republica Moldova este de 1.000 de euro. Moneda de emitere şi de primire pentru România va fi euro, iar pentru Republica Moldova – leul moldovenesc şi euro, în funcţie de nevoia clientului, conversia fiind realizată de Poşta Moldovei. Tariful poştal aferent expedierii unui mandat poștal din România în Republica Moldova se achită în lei şi se calculează prin aplicarea unei cote procentuale de 3,7% la suma expediată.

Acest serviciu financiar vine în urma unui Acord de cooperare între Poşta Română si Poşta Moldovei pentru dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor dintre cele două administraţii poştale. Programul de cooperare se va derula şi în alte sectoare prioritare, precum cele de cooperare internaţională, servicii comerciale, de marketing, IT şi logistică

articol preluat de pe http://independent.md

Ziua condamnării în dosarul Poşta Română: Maricel Păcuraru şi Mihail Toader – patru ani cu executare

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, luni, pe fostul director al Poştei Române, Mihail Toader, şi pe Maricel Păcuraru, acţionar alături de Cozmin Guşă la Realitatea TV, la câte patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro.

Maricel Păcuraru este partenerul lui Cozmin Guşă (50/50%) în compania GMG Media Box, firmă care mai controlează încă Realitatea TV până la următoarea adunare generală a creditorilor, scrie reporter Virtual.

Păcuraru şi Toader au fost condamnaţi în mai 2012, de Tribunalul Bucureşti la opt şi respectiv şase ani de închisoare cu executare în dosarul poliţelor de asigurare pentru angajaţi. Aceştia au fost trimişi în judecată în 13 octombrie 2009, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu semnarea a şase poliţie de asigurare, prin care CNPR a fost păgubită cu peste patru milioane de euro.

Cei doi au făcut apel, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel, pedepsele fiind anulate. CAB a explicat motivele acestei decizii: condamnarea nu a fost motivată, informează evz.ro

Poliţe nelegale

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul anului 2006, Toader Mihai, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu au iniţiat şi au aprobat încheierea a şase poliţe de asigurare pentru angajaţii Poştei Române.

Poliţele au fost încheiate între Compania Naţională Poşta Română şi SC Allianz Tiriac Asigurări, SC Astra Asigurări şi SC Omniasig Vienna Insurance Group cu încălcarea regulamentelor CNPR SA şi a condiţiilor generale şi specifice privind asigurările de viaţă. În urma acestor contracte, s-a produs un prejudiciu în dauna Poştei Române în valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro).

La încheierea acestor poliţe au participat în mod fictiv, ca intermediari, Neculai Pintilie, Daniela Moisă şi Lucian Beşchea, beneficiind astfel în mod nelegal de suma totală de 6.944.765 de lei, reprezentând comisionul de intermediere, potrivit procurorilor.

În ceea ce-l priveşte pe Păcuraru, acesta ar fi beneficiat, potrivit procurorilor, de suma totală de 6.781.465 lei. De asemenea, Păcuraru a dobândit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal şi a transferat-o către alte persoane fizice sau juridice, deşi cunoştea că provine din infracţiuni.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/