Articole

(video) Lanț uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino: Fără resurse financiare, cu salariile întârziate și fără licențe pentru vaccinuri, institutul este aproape de faliment

foto – facebook.com/comunitateaunitisalvam
articol – b1.ro

Lanţ uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino. Aproape 200 de studenți la Medicină, dar și angajați ai Institutului au ieșit în stradă pentru a doua oară în mai puțin de o lună, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra situației. Fără resurse financiare, cu salariile întârziate și fără licențe pentru vaccinuri, Institutul Cantacuzino este aproape de faliment, spun protestatarii.

Institutul este aproape de colaps iar asta nu este o problemă doar pentru angajați sau pentru studenți, este o problemă a întregii societăți. Dacă acest institut ar intra în faliment, cad odată cu el și centrele de referință unde se fac analize petru boli rare.

”În momentul de față, în lipsa oricărei finanțări, salariile majorității angajaților nu au mai fost plătite de foarte multă vreme. Salariații eu și ei casă, familie, copii și în aceste condiții este posibil să nu poată să reziste fără bani o lungă perioadă de timp. Pe măsură ce timpul trece, și alți colegi de-ai noștri vor pleca. Asta este un lucru foarte rău pentru că e au fost pregătiți chiar și zeci de ani, sunt foarte buni în domeniile lor și avem nevoie de ei, noi, toată țara”, a spus profesorul universitar Mircea Ioan Popa.

”În cazul în care institutul nu va fi susținut, atunci noi vom pierde pe cel puțin pe patru linii. Una dintre linii este diagnosticul microbiologica de înaltă calitate, o alta este legată chiar și de învățământul universitar și postuniversitar. Este un institut care, prin diagnostic și prin centrele de referință este angrenat la toate instituțiile importante din lume. Fără îndoială, am putea pierde în cercetare. Însă, trebuie să recunosc, cercetarea, în momentul de față, pare să fie susținută. Și am pierde din nou dacă institutul ar dispărea și nu ar mai exusta posibilitatea ca el să producă vaccinuri”, a mai explicat prof. univ. dr.  Mircea Ioan Popa.

Lanț uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino

articol preluat de pe http://www.b1.ro/

Protest NU DESFIINTARII INSTITUTULUI CANTACUZINO

Pentru a doua oară în ultima lună, noi, studenții mediciniști, ieșim în stradă pentru a forma un lanț uman în jurul Institutului Cantacuzino. Este al doilea semnal pe care îl lansăm autorităților care TREBUIE să se ocupe de acest Institut. Acest semnal este și împotriva celor care duc prin nepăsare sau rea-voință la închiderea Institutului Cantacuzino. Dorim funcționarea Institutului în cele mai bune condiţii, În vederea îndeplinirii celor patru scopuri principale pentru care a fost creat: diagnostic și intervenție în sănătate publică, producție, cercetare, învățământ.

Îi invităm alături de noi pe toți studenții mediciniști, pe cei de la Inginerie Medicală, Biologie, Chimie (şi alții), medici, personal medical care conștientizează importanța institutului, pe angajații Institutului, care încă rezistă în ciuda condițiilor grele la care sunt supuși și pe milioanele de români care au beneficiat de produsele institutului, de la analize medicale, vaccinuri românești, până la produsele Cantastim, Polidin.

NU desfiintarii Institutului Cantacuzino!
Fiţi alături de noi!

”Vrem parc nu betoane!” Lanț uman în Parcul IOR pentru a transmite mesajul că implicarea civică poate schimba deciziile politice care nu țin cont de voința cetățenilor

autor Catiusa Ivanov

”Vrem parc nu betoane!” Peste 100 de persoane au protestat sâmbătă în Parcul IOR împotriva construirii unei săli polivalente pe circa 3.000 mp din spațiul verde. Primăria Sectorului 3 a anunțat joi că renunță la proiect (detalii aici) însă cetățenii vor mai mult decât o declarație și doresc să fie abrogate toate hotărârile de Consiliu local prin care a fost aprobat proiectul. Oamenii prezenți la protest au realizat și un flashmob, făcând un lanț uman care a marcat zona unde Primăria vroia să construiască sala polivalentă.

parcul ior 6

“Cauzele protestului nostru civic anunțat de Prietenii Parcului IOR nu dispar odată cu acest anunț al Primăriei. Dorim să fie oprită betonarea aleilor, înlocuirea ierbii cu gazon, construcțiile monstruoase de toalete publice (roz), sistarea șantierelor de tot felul care poluează aerul si poluează fonic parcul IOR. Dorim transparență cu privire la contractele de întreținere a parcului si costurile acestora. Dorim reintegrarea în Parcul IOR a celor 12 hectare retrocedate ilegal! În plus, vrem să transmitem un mesaj de încurajare pentru alte grupuri care luptă pentru protejarea spațiului verde din oraș. Victoria noastră este un semnal pozitiv că se poate. Și e necesar că lumea să afle că suntem din ce în ce mai mulți cei care protejăm cetățenii de abuzuri”, au scris cetățenii pe pagina de Facebook – Prietenii Parcului IOR.

parcul ior 1parcul ior 3parcul ior 4parcul ior 5parcul ior 7parcul ior 8

parc ior 10parcul ior 9Foto: Facebook/Prietenii Parcului IOR

articol preluat de pe http://www.romaniacurata.ro/

 

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor